tag:blogger.com,1999:blog-89242663095995561252024-03-20T13:23:32.787+02:00Imerologul ValahCondică de sine aşezătoare despre unele întâmplări, fapte, spuse şi vedenii ce s-au întâlnit aiurea şi în Ţara Românească, ce se zice şi Ungrovlahia, sau pe Slavoneşte încă şi Vlaşcaia ZemleaAlexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.comBlogger80125tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-80998782356372276882016-01-05T00:18:00.000+02:002016-01-05T00:18:07.892+02:00Science-fiction with the delicious flavor of a Chinese fairy tale — Cixin Liu’s “The Three-Body Problem”The first thing I have to say about Cixin Liu’s “<a href="http://www.amazon.com/gp/product/B00IQO403K">The Three-Body Problem</a>” is that it is not only a good <i>science-fiction</i> novel, but also a good <i>novel</i> irrespective of genre: it transcends the limits of science-fiction and deserves a place on any reading list. The book benefits from an excellent English translation by Ken Liu, the author of “<a href="http://www.amazon.com/gp/product/B00XLCTAR8">The Grace of Kings</a>”, a fantasy novel which I had read with pleasure. The story is set (mostly) in the People’s Republic of China, from the violent beginnings of the Cultural Revolution in the late 1960s to the present day. The harsh realities and the complicated imaginary of the People’s Republic permeate the novel; as in all totalitarian states, the ideology and generally the political mythology and the associated rituals are quite often great forces of immediate and considerable practical importance. Fortunately the translator provides many footnotes (hyperlinked in the electronic version) to help the European or American reader understand the setting in its exotic details.<br />
<br />
Now I don’t want to be misunderstood—this <i>is</i> a science-fiction novel; or possibly a fantasy novel, depending on where the reader places the boundaries between science-fiction and fantasy. The story could have been set in the Soviet Union, in the United Kingdom or the United States; but then it would have been a very different novel. The Chinese setting is important; moving the story to any other great country would have required considerable alterations in order to maintain an air of verisimilitude.<br />
<br />
Some readers may be reluctant to accept certain more fantastic aspects of the story; one may observe a gradual progression throughout the novel from plain historical fiction, to ordinary science fiction, to hard science fiction, to mild fantasy, to mind-blowing fantasy; the perceived problem is that the mind-blowing fantasy elements are presented as if they were science fiction, and this is what I found somewhat grating in the final part of the book, where the fantastically fantastic elements agglomerate to create unforgettable images. I don’t know how to explain this better, other than to say that “The Three-Body Problem” is to science-fiction as “<a href="http://www.imdb.com/title/tt0299977">Hero</a>” or “<a href="http://www.imdb.com/title/tt0385004">House of Flying Daggers</a>” are to historical films: everything is amplified until the boundaries between science-fiction and fantasy melt into a haunting kaleidoscopic image.<br />
<br />
(This review was <a href="https://www.goodreads.com/review/show/1495322898">posted</a> on <a href="https://www.goodreads.com/">Goodreads</a> on 5-Jan-2015.) Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-81986086757788531752016-01-03T21:18:00.000+02:002016-01-03T21:18:15.620+02:00Casa Poporului de Ziua RepubliciiDe ziua Republicii, născută aşa cum s-a născut ea, să nu ne mai aducem acum aminte cum, fiind o dimineaţă însorită cu lumina rece şi tăioasă a iernii, am ieşit cu un fel de aparat de fotografiat să-i fac o poză Casei Poporului, sau, cum îi spun vremelnicii ei chiriaşi, Palatul Parlamentului, fiind ea un monument întru totul reprezentativ pentru geniul acestei Republici -- nesimţitoare, masivă în nemişcarea-i şi împodobită cu podoabele unor forme puţin înţelese, încă şi mai puţin apreciate şi aproape deloc internalizate în gândirea colectivă a naţiunii, ca un ideal terestru al unei minţi lipsite de idealuri şi fericite într-această lipsă.<br />
<br />
<div style="text-align: center;"><a href="https://www.flickr.com/photos/alexpanoiu/24126610366/" title="Casa Poporului"><img height="480" src="https://farm6.staticflickr.com/5799/24126610366_fc97c42890_z.jpg" width="640" style="border: 0; padding: 0; margin: 0; box-shadow: 0" /></a><p style="margin: 0 2em"
><small>Casa Poporului, fotografiată de ziua Republicii, în lumina rece a soarelui de iarnă. (Fotografie de Alex Pănoiu, disponibilă pe <a href="https://www.flickr.com/photos/alexpanoiu/24126610366/">Flickr</a>)</small></p></div><br />
Soare şi cer senin, albastru cum numai iarna sau toamna târziu se întâmplă să fie în Bucureşti, vântul nu bătea aproape deloc, piaţa Constituţiei era aproape goală, condiţii bune, nimic de zis, obiectiv telefonic grandangular, luminos, şi un subiect atât de static şi plin de detalii: ce să mai spun? Am căutat eu să mă plasez fix pe axa clădirii, dar neavând teodolitul la mine nu am reuşit exact-exact, dar am fost aproape. Turişti erau câţiva, când nu sunt turişti să-i facă poze Casei Poporului? Asta a ieşit, asta e. A fost ziua Republicii.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-68150096852595173552015-11-09T16:13:00.000+02:002015-11-10T17:15:53.752+02:00Grigoraş fecior de ’mparat şi pasărea berbecului, de Alexandru VasiliuPovestea lui <i>Grigoraş fecior de ’mparat</i> a apărut în volumul de <i>Poveşti şi legende</i> al lui <a href="https://imerologul.blogspot.ro/2015/10/povestea-lupului-nasdravan-si-ilenei.html">Alexandru Vasiliu</a>, învăţător în Tătăruşii Sucevei, publicat de editura Cultura Naţională din Bucureşti în anul 1927, în cadrul seriei <i>Din viaţa poporului român</i> a Academiei Române. Această ediţie electronică reproduce aproape întocmai textul din 1927, numai cu puţine îndreptări ale unor vădite greşeli de tipar, înşirate la sfârşitul acestui articol; greşelile de tipar înşirate în Erata de la sfârşitul volumului reprodus au fost corectate tacit.<br />
<br />
<i>Cursivele</i>, «ghilimelele franţuzeşti», (parantezele) şi notele de subsol sunt reproduse după original. Cuvintele culese cu <i>cursive</i> trimit la Glosarul din care aici am redat intrările referitoare la cuvintele din această poveste; parantezele indică intervenţii ale lui Vasiliu întru armonizarea graiului povestitorului cu uzul general; iar «ghilimelele franţuzeşti» semnalează reproducerea „drept cum se rosteşte“, după cum spune Alexandru Vasiliu în Prefaţa volumului:<br />
<br />
<div style="margin: 0 2em;">
<i>Mă gândeam deodată să scriu aceste poveşti aşà cum se rostesc, adică în graiul satului; dar mi-am făcut socoteală că n’am s’o nimeresc, pentrucă iacă de ce: una că se cetesc greu, şi alta că nici nu mă pricep să le scriu cu toate semnele pe care le are ştiinţa la îndemână. Totuş în cursul povestei am scris câte un cuvânt, drept cum se rosteşte, gândindu-mă că cu asta nu fac greşală. Asemenea, la unele cuvinte — tipărite cu caractere cursive — le-am dat tălmăcire la sfârşit într’un mic glosar în ordine alfabetică. Am arătat şi variantele la poveştile mele din Tătăruşi, folosindu-mă de culegerile care le-am avut la îndămână.</i></div>
<br />
<div style="margin: 0 2em 0 25%; text-align: right;">
(Alexandru Vasiliu, <i>Poveşti şi legende</i>, 1927;<br />
în original <i>într’un un mic glosar</i>)</div>
<br />
Unele intrări în Glosarul întocmit de Vasiliu servesc numai ca indice de personaje şi nume proprii; pe acestea nu le-am reprodus; am eliminat şi referinţele la numerele de pagină, care nu-şi au rostul într-o publicaţie electronică.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
———————</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<span style="font-size: large;"><b>18. Grigoraş fecior de ’mparat şi pasărea berbecului</b></span></div>
<br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhueJvYfl0LECeI_bnxHptxHc5zc-5JbHHgUOc1bkwaWMPRYC6Gl-9i5CtzzNllEOG8IeGvyUUsbx_CAPEuyYElRVYIIIGlozeJ1iu7WcB81jinMtn90dza5PqQUyYuFUnhKZ0xJTgardY/s1600/Alexandru+Vasiliu+-+Povesti+si+Legende+p.001+A.jpg" imageanchor="1"><img border="0" height="245" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhueJvYfl0LECeI_bnxHptxHc5zc-5JbHHgUOc1bkwaWMPRYC6Gl-9i5CtzzNllEOG8IeGvyUUsbx_CAPEuyYElRVYIIIGlozeJ1iu7WcB81jinMtn90dza5PqQUyYuFUnhKZ0xJTgardY/s1600/Alexandru+Vasiliu+-+Povesti+si+Legende+p.001+A.jpg" style="border: 0; float: right; margin: 0 0 0.5ex 1em; padding: 0;" width="245" /></a>Erà odată un împarat bogat peste samă. Intr’o noapte visază un vis că batăr că-i bogat de nu mai are păreche, şi-i mai mare peste toţi împaraţii, el nici un folos n’are să aibă pe ceea lume, până n’a face o biserică numai de lei şi leiţe. Că — ziceà omul cel ce i s’o aratat prin vis: — chiar împărăţia toată s’o dai de pomană, tot degeaba ţi-i; da’ de-i face biserica numai din lei şi din leiţe, apoi de-acolea două parale de-i da cuiva de pomană, au să fie primite înaintea lui Dumnezeu.<br />
<br />
A doua zi se scoală împaratul şi spune visul celor trei feciori ai lui.<br />
<br />
— Dă, tată — zic feciorii — dacă ţi s’o aratat prin vis aşà, şi dacă ai putere s’o faci, fă-o încalia.<br />
<br />
Amù ’mparatul o catat un meşter şi meşteru-acela o făcut zidul tot — cum se cade — din lei şi leiţe — până la acoperiş. Da’ acoperişul, ori cum s’o năcăjit el, nu l-o putut face. Tot prin vis i s’o aratat împaratului, că până n’a aduce <i>Pasărea berbecului</i> s’o puie pe zid, nu găteşte biserica cèi frumoasă. Că pasărea a cântà, şi acoperişul, singur s’a lucrà.<br />
<br />
Da’ de unde s’aduci tu pasărea berbecului?!<br />
<br />
<a name='more'></a>Amù zice ’ntr’o zi feciorul ce mai mare:<br />
<br />
— Tată, să-mi dai bani de cheltueală şi straie de <i>purtală</i> ş’o sută de oşteni cu mine, că eu mă duc să-ţi aduc pasărea berbecului.<br />
<br />
— Bine, dragul tatei… ie-ţi bani cât îi voì, şi oaste şi du-te cu-ajutorul lui Dumnezeu.<br />
<br />
Băietanul ş’o luat ce-o cerut dela tată-su ş’o pornit la drum. Cum mergeà el aşà, iată că i se arată înainte un codru mare. Nu mult o mers alaiu ’mpărătesc prin codru-acela, că dela o vreme o ajuns aproape de-un bordeiu. Inaintea bordeiului şedeà un moşneag bătrân. Când s’o apropièt drumeţii de bordeiu, moşneagul le iesă ’n cale şi întreabă pe feciorul de ’mparat, că unde se duce cu-atâta lume?<br />
<br />
— D’apoi, unde să mă duc, moşule? Da’ ia s’aduc pasărea berbecului, că iacă cum şi iacă cum.<br />
<br />
Şi-i spune băietanul toată întâmplarea cu tată-su.<br />
<br />
— Apoi măi băiete, dragul moşului, staţi să vă dau să faceţi două lucruri, şi dacă le-ţi puteà face, să vă duceţi înainte; da’ de nu le-ţi puteà face, înalţate bezedè de ’mparat, nu te mai năcăjì a umblà pe drum de geaba.<br />
<br />
Atunci moşneagul se duce cu fuga în bordeiu şi scoate-afară o pâine ş’o garafă de vin şi zice:<br />
<br />
— De-ţi puteà mâncà pânea asta şi de-ţi puteà bea toată apa din garafă, duceţi-vă înainte; da’ de nu, nu.<br />
<br />
Feciorul de ’mparat văzând ce-i dă moşneagul, numai ce-o glăsuit:<br />
<br />
— D’apoi atâta lucru să nu putem face noi?<br />
<br />
Şi iè pânea, rupe o bucată, bè o gură de vin dă pe urmă la ostaşi.<br />
<br />
Umblà pânea şi garafa prin mânile ostaşilor, drept ca la masa cèi mare. Da’ ce folos, că pânea nu se mai «gătè», şi garafa nu se mai «golè». Că pânea aceea avea o socoteală. Dacă rupeai din ea o bucată, bucata creşteà la loc. Din garafă dacă beai pe jumătate, când o luai dela gură ea tot plină erà. O mâncat toţi ş’o băut până ce n’o mai încăput într’înşii, şi văzând că nu se mai găteşte nici pânea nici vinul din garafă, le-o dat moşneagului:<br />
<br />
— Na moşule, c’am mai bea ş’am mai mâncà, da’ ne tèmem că nu ne-a fi ’ndămână. Ce socoteală au lucrurile «iestea» a dumnitale, că batăr nici nu se cunoaşte de unde-am luat!<br />
<br />
— Apoi dacă vi-i treaba de-aşà, daţi-vă pace gândului şi vă duceţi de unde aţi venit, că de-ţi apucà ’ncolo, îi rău de voi.<br />
<br />
Auzind feciorul de ’mparat ce cuvintează moşneagul, o apucat înapoi de unde s’o pornit.<br />
<br />
— Da’ ce-ai păţit dragul tatei, de nu te-ai dus în drumul tău?<br />
<br />
— D’apoi tată, iacă ce-am păţit şi iacă ce-am păţit.<br />
<br />
— Heei, dragul tatei, mă mieram eu, s’aduci tu pasărea berbecului!<br />
<br />
Atunci numai ce zice cel mijlociu:<br />
<br />
— Tată, iacă m’oiu duce eu, să văd de n’oiu puteà face ceva?<br />
<br />
— Dă, du-te dragul tatei; numai să nu <i>mă umpli şi tu de brânză</i> ca frate-tu.<br />
<br />
Feciorul de ’mparat s’o pornit pe cale, şi cu oşteni mulţi şi cu bani mulţi, ca şi frate-su. Când o ajuns în codru cela, le-o ieşit moşneagul înainte şi le-o dat pânea şi garafa cèi de vin şi le-o spus că de-or puteà mâncà pânea şi de-or puteà bea vinul din garafă, să se ducă să caute pasărea berbecului; da’ de nu, apoi să şadă binişor şi să se întoarne acasă.<br />
<br />
Ş’apoi gândeşti c’o putut dovedì!? Ţ’ai găsit!… Văzând ei că nu-i nici un chip, s’o ’nturnat acasă.<br />
<br />
— Da’ ce-i măi băiete?<br />
<br />
— D’apoi ce să fie, tată? Iacă cum şi iacă cum.<br />
<br />
Şi-i povesteşte băietanu ce-o păţit în cutare codru.<br />
<br />
— Apoi dară, şezi acasă, dragul tatei! Mă mieram eu să faci şi tu v’o treabă.<br />
<br />
Da’ Grigoraş, feciorul cel mai mic a ’mparatului, şedeà supărat văzând cum mustră tată-su pe cei doi fraţi ai lui. Intr’o zi, cum mergeà el <i>blăznit</i> prin ograda curţii împărăteşti, iată că la poartă dă cu ochii de-o babă bătrână. S’o dus la ea. Zice baba:<br />
<br />
— Grigoraş, fecior de ’mparat! Fă-ţi o milă ş’o pomană cu mine şi dă-mi o bucată de pâne, că n’am mâncat de trei zile, şi mai am acasă ş’o copilă, ş’abià ne putem târîi de foame.<br />
<br />
— D’apoi mătuşă, de ce nu mi-ai spus mai de mult? Cum de te-o rabdat inima să şezi trei zile la poartă să nu zici nimica?!<br />
<br />
Şi n’o mai stat mult la vorbă, Grigoraş; fără că s’o dus cu fuga ’n casă ş’o luat ca un miertic de galbeni ş’o venit de i-o dat babei.<br />
<br />
— Na mătuşă — zice — să ai cu ce-ţi cumpărà pâne, pe mai multă vreme.<br />
<br />
— Aai, bogdaproste, Grigoraş fecior frumos de ’mparat. Pentru binele-aiesta, nu te teme că şi eu ţ’oiu fi de v’un ajutor şi iacă ce ajutor: Ştiu că eşti scârbit din pricină că nu te poţi duce s’aduci pasărea berbecului, şi ţi-i frică să nu păţeşti ruşinea ca fraţii dumnitale. Apoi, dragul mătuşii, iacă ce să faci: Să te duci la ’mparatul şi să zici că te duci s’aduci pasărea berbecului, dacă ţ’a da calul şi straiele care le-o avut el când o fost mire. Ai să cunoşti calul aşa: Când te-i duce în grajd, să iei o tablà cu jaratic şi s’o pui în mijlocul grajdiului. Şi care cal a venì să mănânce jaratic, acela-i… să pui mâna pe el. Să nu-ţi iei mulţi ostaşi cu dumniata. Ia, numai un om vrednic, mai mult să ai cu cine vorbì la drum. La moşneag dacă-i ajunge şi ţ’a pune pânea şi garafa dinainte, să faci cruce cu sabia de-asupra gărăfii; iar pânea s’o tai cruciş în patru. Două bucăţi le-i mâncà dumniata; iar două, le-a mâncà tovarăşul dumnitale. Asemenea şi cu garafa: jumatate s’o bei dumniata; iar jumatate tovarăşul.<br />
<br />
— «Mulţămăscu-ţi» mătuşă, de vorba cèi bună, şi Dumnezeu îţi deie sănătate.<br />
<br />
Baba s’o dus în drumul ei; iar Grigoraş s’o dus la tată-su.<br />
<br />
— Ştii ce una tată?<br />
<br />
— Şti dacă mi-i spune, dragul tatei.<br />
<br />
— Eu m’oiu duce să-ţi aduc pasărea berbecului, da’ dacă mi-i da calul cu toate podoabele lui şi straiele care le-ai avut dumniata, când ai fost mire.<br />
<br />
— Apoi dragul tatei, poate nici ţărnă nu s’o ales din calul acela şi din straiele acelea.<br />
<br />
— Tată, nu te mai codì, şi zi că mi le dai!<br />
<br />
— Ei,… dăruite să-ţi fie, măi dragul tatei.<br />
<br />
Atunci băietanul a luat o tablà cu jaratic şi s’o dus ş’o pus-o în mijlocul grajdului jos, între cai. Nici n’o apucat a se departà bine de tablà, când numai ce vede ieşind din fundul grajdiului un cal urît şi dupuros — de-ţi erà greu să te uiţi la dânsul — şi ie o gură bună de jaratic. Vâzând Grigoraş ce uriciune de cal o ieşit, la iveală, o ’nceput a plânge; da’ pe urmă ş’o făcut socoteală că tot să-l iee, c’acela poate-i partea lui. Şi nu stă mult la gând, fără îi pune căpăstru ’n cap şi iesă cu dânsu-afară.<br />
<br />
Când s’o văzut calul afară, numai de v’o trei ori s’o scuturat şi s’o făcut un lucru de cal ca acela…, de-o prăjină de falce de lung şi de v’o jumătate de prăjină de nant ş’o zis aşà:<br />
<br />
— De-amù, stăpâne, sui pe mine şi hai!<br />
<br />
— Ia oiu merge calule, numai să mă duc să mă gat de cele ce-mi trebuie la drum.<br />
<br />
Şi s’o dus băietanul şi ş’o catat tot ce trebuie pentru cal, ş’o luat un tovarăş, bani de cheltuială, straie de <i>purtală</i>, o pus şaua pe cal, ş’o luat ziua bună dela tată-su şi s’oo dus… O mers el cu tovarăşul ce-o mers, până ce-o ajuns în codrul cel mare. Acolo le iesă moşneagul înainte şi-i întreabă:<br />
<br />
— Unde vă duceţi voi, măi băieţi?<br />
<br />
— D’apoi moşule, ne ducem să cătăm pasărea berbecului. C’o pornit tata o biserică şi i s’o aratat prin vis că acoperişul nu l-a puteà face şi gătì amintrelea, fără numai dac’a aduce pasărea berbecului s’o puie pe zid. Că pasărea a cântà şi acoperişul singurel s’a lucrà. Şi iacă asta-i vorba, moşule.<br />
<br />
— Apoi măi băieţi, haidaţi la mine în bordeiu, şi de-ţi puteà face ce v’oiu da-vă, să vă duceţi înainte; da’ de nu, să vă înturnaţi înapoi, să nu păţiţi ceva pe drum.<br />
<br />
O întrat băietanul cu tovarăşul în bordeiu; iară dac’o întrat, moşneagul le-o pus pe masă o pâne ş’o garafă de vin. Grigoraş nu s’o apucat de-odată să rupă din pâne şi să beie din garafă. Intâiu o luat ş’o tăiet pânea cruciş în patru bucăţi. Două le-o mâncat el, iar două, tovarăşul; da’ pânea n’o mai crescut la loc.<br />
<br />
Asemenea şi cu garafa: o făcut cruce cu sabia la gura gărăfii… o băut el jumatate, şi cealaltă jumatate o dat-o tovarăşului s’o beie. Da’ zice moşneagul:<br />
<br />
— Ai grijă, Grigoraş fecior de ’mparat, doară mi-i lasà şi mie pe fund o leacă.<br />
<br />
Ce să-i lese, că şi pânea s’o gătit, şi vinul din garafă tot pe-aceea urmă.<br />
<br />
— Moşule nu cumva-i mai aveà v’o pâne să ne dai să mai mâncăm?<br />
<br />
— Ce-ţi mai trebuie pâne, că doară ai destulă. Ia dumniata Grigoraş: să te duci înainte, că dumniata ai s’aduci <i>pasărea berbecului</i>. Mergeţi sănătoşi, dragii moşului!<br />
<br />
— Rămâi sănătos, moşule.<br />
<br />
Grigoraş o mers prin codrul acela multă vreme… de dimineaţă până o mai <i>cumpănit</i> soarele de-amiazi, ce-o ieşit la o lumină de câmp, în marginea codrului. De-acolo se vedeà hăt departe strălucind. Pune ochiana la ochi şi i s’arată: că-i sat, că-i oraş, că-i numai o curte în mijlocul câmpului. Apoi zice cătră tovarăşul lui:<br />
<br />
— Bre, ştii ce, una? Ie-ţi o păreche de desagi de bani, ie-ţi caii amândoi şi du-te unde te-a îndreptà Dumnezeu, că eu de-amù mă duc singur spre curţile-acelea.<br />
<br />
— D’apoi stăpâne, de ce să nu merg şi eu cu dumneata?<br />
<br />
— Apoi, dragul meu, am de trecut prin multe primejdii şi greutăţi, şi tu nu le-i puteà suferì. De-aceea-ţi zic să te duci înapoi… că eu, de-a fi dela Dumnezeu m’oiu întoarce acasă; iară de nu, apoi prin străini mi-or putrezì ciolanele.<br />
<br />
Şi se pornesc amândoi: Tovarăşul spre casă; iar Grigoraş spre curţile din câmp.<br />
<br />
O mers el Grigoraş multă vreme, până ce-o ajuns acolo. Curţile erau mari şi frumoase ş’aveau împrejurul lor un zid mare şi nişte porţi ca acelea, de cu tunul să fi dat şi nu le-ai fi putut zdrobì.<br />
<br />
Când s’o apropièt de curţi, porţile erau deschise. În curţi locuia o fată de zmeu. Fata aceea avea o socoteală: Un an de zile nu dormià nici zi nici noapte; iar când se ’mplinià anul, picà într’un somn ca acela, că trei zile şi trei nopţi puteai să tai lemne la cap, că nimica n’auzià; atâta de greu dormià.<br />
<br />
Tocmai atunci fata dormià pe-un pat, aşà cum o apucat-o vremea: încălţată, îmbrăcată şi pe faţă acoperită c’o pânzişoară. După ce-o întrat în casă, Grigoraş s’o uitat cu ochii în toate părţile ş’o văzut în cuiu aproape de uşă o săbiuţă. Nu bine-o dat cu ochii de săbiuţă, când iacă că vine un cucoş la prag: — Cucurigu!<br />
<br />
Atunci Grigoraş o strigat degrabă:<br />
<br />
— Sai din cuiu, săbiuţă şi taie capul cucoşului.<br />
<br />
Săbiuţa în scurt o tăièt capul cucoşuliu şi iar s’o dus în cuiu. De nu strigà Grigoraş degrabă, aveà să strige cucoşul ş’aveà să-i taie lui, capul; da’ aşà norocul lui Grigoraş. De-acolea, ce-o făcut Grigoraş? Iacă ce-o făcut: O luat săbiuţa ş’o pus-o la brâu. Apoi s’o uitat pe masă ş’o văzut o pâne ş’o garafă de apă. Rupe el din pâne şi mănâncă; şi pe urmă trage ş’o gură bună de apă. Când se uită, pânea tot întreagă şi garafa tot plină.<br />
<br />
— Taci — zice — că voi sunteţi de mine.<br />
<br />
Pe urmă se duce la fată. Măi! Şi când i-o luat pânzişoara de pe obraz şi i-o văzut faţa, pare că i s’o tăièt picioarele de pe la genunchi… aşà de frumoasă erà. Rămăsese bietul Grigoraş cu <i>mânurile</i> ’ncrucişete, şi fără să zică batăr mâc. Las’ că nu-i vorbă că şi el erà aşà de frumos şi de voinic, de nu mai erà altul să-i steie ’n potrivă pe faţa pământului. O stat el ce-o stat uitându-se la fată, şi pe urmă ce ş’o făcut socoteală… să se lege de ea.<br />
<br />
După ce s’o iubit cu fata, nu s’o pornit de-acolo numai aşà făr’ de nici o socoteală. Iacă ce-o făcut: O luat o hârtie ş’o scris aşà:<br />
<br />
«Tu fată frumoasă ce eşti! Să nu te superi aşà de rău c’am umblat cu tine; că nu-ş cine ştie ce păcătos din lume. Iacă să ştii că eu îs Grigoraş feciorul cutărui ’mpărat, şi mă duc în cutare loc după cutare treabă. Da’ tu, de te-i trezì şi-i vedeà că trece multă vreme şi eu nu mai vin, să te iei şi să te duci la împărăţia tatălui meu şi să m’aştepţi, că cum oiu venì, cum ne-om cununà».<br />
<br />
După ce-o gătit de scris scrisoarea, o pus-o pe masă. Apoi s’o mai uitat prin casă, ş’o văzut un colan frumos, nici de ac cusut, nici din matasă ţesut, făr’ din <i>năzduf</i> făcut. Cum l-o văzut, mult s’o minunat de el şi l-o luat şi l-o pus în sân. De-acoleà o mai văzut o păreche de papuci, nici de sulă bortiţi, nici pe calup bătuţi, făr’ din «năzduf» făcuţi. I-o luat şi pe aceştia şi i-o pus în sân. O mai luat şi inelul fetei din deget şi s’o pornit de-acolo cu şăsă lucruri: săbiuţa, garafa cu apă, pânea, colanul, papucii şi inelul.<br />
<br />
Cum o ieşit din ogradă o văzut aşà de departe ceva strălucind. Pune ochiana la ochi şi i s’arată că-i oraş. Se ie şi se porneşte într’acolo. Dac’o ajuns ş’o întrat în oraşul acela, o dat cu ochii de-un moşneag ţiind un cal de căpăstru. Da’ ce cal! Frumos de nu mai aveà păreche, şi părul strălucià pe el de-ţi luà ochii.<br />
<br />
Moşneagul acea erà «tatu» lui <i>Manea Câmpului</i> şi venise cu calul de vânzare.<br />
<br />
— Ce cei moşule pe cal — zice Grigoraş.<br />
<br />
— Cine l-a acoperì cu galbeni, aceluia i-l dau.<br />
<br />
— Iacă, eu l-oiu acoperì.<br />
<br />
— Apoi ţie ţi l-oiu da, măi băiete, că văd că ţ’o picat la inimă. Da’ ştii bre, ce să-mi dai? Un stambol de galbeni, şi de nu-i fi împacat cu «calu ista», să mă blăstămi tu pe mine. El mai are doi fraţi, tot un stat, tot un păr; da’ el îi mai voinic decât fraţii lui.<br />
<br />
O luat moşneagul galbenii; iar Grigoraş s’o suit calare şi calul nu amintrelea mergeà, fără sburà cum sboară vântul. Dela o vreme o ajuns pe moşia lui <i>Manea Câmpului</i>. Cum o ajuns ş’o întrat în ograda curţii lui Manea, o bagat calul în grajd şi pe urmă o întrat în casă. Manea dormià. Grigoraş nu l’o trezit, fără s’o culcat lângă dânsul. Iată că ’ntr’un târziu, calul lui Grigoraş muşcă pe-a lui Manea, aşà de tare, de când o nechezat odată, s’o cutremurat palatul; iară Manea o sărit în sus şi s’o dus de-a dreptul în grajd. Când colo, vede doi cai în loc de unu. Şi nu-i puteà cunoaşte care-i a lui şi care-i cel străin. Dacă se bagă în casă, vede un voinic culcat.<br />
<br />
— Măi — zice — cine să fie «aiesta».<br />
<br />
Şi scoate paluşul să-l taie. Da’ iar îşi face socoteală şi zice:<br />
<br />
— Păcat să prăpădesc un voinic tânăr şi frumos ca aiesta, că şi el când m’o găsit dormind, puteà să mă facă bucăţi. Ia mai bine să-l trezesc. Măi flăcăule, măi! Scoală!<br />
<br />
— Da’ ce-ţi trebuie?<br />
<br />
— Bre, spune-mi cine eşti tu, de-ai venit aici şi nu mi-ai dat pace să dorm?<br />
<br />
— Apoi eu îs Grigoraş fecior de ’mparat.<br />
<br />
— Tu eşti măi? Apoi să fii sănătos, că de mult te-aşteptam eu pe tine.<br />
<br />
— D’apoi de ce?<br />
<br />
— D’apoi iată de ce: Este aici aproape de moşia mea o babă, care-i zic <i>Baba Bârcoşa</i>. Şi baba asta are un lucru de fată aşà de frumoasă, că nu se mai află altă în potriva ei. Iară eu, de doisprezece ani mă bat cu baba să-i ieu fata şi tot n’o pot dovedì, că are o socoteală de ţese ostaşi. De câte ori dă cu vătala, zice din gură: «Trei ţes, trei desţes, trei la mama ’n poală» şi tot câte trei face, îi dă în cada cu puterile şi-i trimete la mine. Nu ştiu de ce să mă mai apuc, că de când am văzut fata înaintea mea, nu mi-o mai ieşit şi nu-mi mai iesă din minte.<br />
<br />
— Şi nu i-ai putut face nimica dracului de babă?<br />
<br />
— Nu.<br />
<br />
— Măi, ce-mi dai să mă duc să-ţi aduc fata?<br />
<br />
— Alta nu ţ-oiu puteà face, făr’ decât să mă dau rob ţie pe câte zile-oiu aveà.<br />
<br />
De-acolea Grigoraş o ’ncălecat pe cal şi când ş’o făcut calul un vânt, o ajuns la Baba Bârcoşa, drept pe-amiază, pe când dormià şi ea şi ostaşii. Numai fata erà trează, şi nu ştià ce să facă de inimă bună, dac’o văzut pe Grigoraş.<br />
<br />
— Aai, Grigoraş fecior de ’mparat — zice fata — mult te-am aşteptat să-ţi văd faţa!<br />
<br />
— Nu mai lungì vorba şi spune-mi hotărît: mergi ori nu, după mine?<br />
<br />
— Cum să nu merg? Numai altuia să nu mă dai.<br />
<br />
Şi învaţă fata pe Grigoraş de taie ostaşii şi pe mama ei, şi apoi să beie apă din cada cu puterile. După asta se duc amândoi spre Manea Câmpului.<br />
<br />
— Ei măi — zice Grigoraş — tu doisprezece ani te-ai bătut cu mă-sa şi n’ai putut pune mâna pe fată, iară eu, numai cât am ajuns acolo, şi iacă, n’am umblat degeaba.<br />
<br />
Da’ Manea, unde se pune pe-un plâns ca acela, de se scuturà cămeşa pe dânsul.<br />
<br />
— Şi de ce plângi tu, măi?<br />
<br />
— Cum n’oiu plânge, că de-amù văd bine că mă leşi fără fată.<br />
<br />
— Taci bre din gură! Nu ţ’am spus că ţ’o dau ţie.<br />
<br />
Iară Grigoraş o zis cătră Manea să deie şalvarii în jos; o ’ncălzit potcoava calului de dinapoi ş’o pus-o pe şoldul lui Manea, ca să ştie că el de azi înainte-i rob. Atunci numai ce zice fata:<br />
<br />
— Sarace Grigoraş! N’am ştiut eu că mi-i da după Manea, că tot nu mai scapai cu zile.<br />
<br />
— Ei lasă şaga, fată drăguţă, şi spune-mi, nu ştii cumva de Pasărea Berbecului? Ori poate ştii tu, măi Manea?<br />
<br />
— Dacă ni-i crede, nici n’am auzit de numele ei.<br />
<br />
— Apoi bre, rămâneţi sănătoşi, că eu mă duc în drumul meu.<br />
<br />
Şi se porneşte Grigoraş şi merge până ce ajune pe moşia <i>Harapului Negru</i>. Multă putere mai aveà Harapul! Se năcăjià şi el de optsprezece ani să iee fata lui <i>Vid Babă</i>, dar degeaba se năcăjià, că nici macar nu puteà să se apropie de curţile babei, că-l făceà stană de piatră.<br />
<br />
Grigoraş o întrat în ogradă la harapul negru. Harapul dormià. Grigoraş o bagat calul în grajd şi pe urmă s’o dus în curte şi s’o culcat lângă harap. Nu după multă vreme, calul lui Grigoraş o muşcat aşà de tare pe-a harapului, de când o nechezat odată, o sărit harapul drept în sus şi s’o dus fuga în grajd să vadă ce-i? Când colo, erau doi cai în loc de unu. Da’ aşà erau caii, că nu-i puteai cunoaşte care-a cui-i. Amândoi aveau tot un stat, tot un păr.<br />
<br />
De-acoleà harapul, dacă s’o bagat în casă, o dat cu ochii de Grigoraş. Atunci numai ce scoate paluşul. Pe urmă-şi face socoteală:<br />
<br />
— Măi, pentru ce să pierd eu frumuseţe de om ca aista? Că şi el puteà să mă piardă când m’o găsit dormind. Ia mai bine să-l trezesc.<br />
<br />
— Măi flăcăule, scoală măi!<br />
<br />
— Da ce-i măi?<br />
<br />
— Cine eşti şi ce vânturi te-o adus pe tine prin părţile-aiestea?<br />
<br />
— Bre, eu îs Grigoraş fecior de ’mparat.<br />
<br />
— De numele lui am auzit; da de văzut nu l-am văzut.<br />
<br />
— Apoi eu îs acela. Da’ ce eşti aşà de somnoros, măi harapule?<br />
<br />
— Nu-s somnoros, îs trudit, că de optsprezece ani mă bat cu <i>Vid Babă</i> să ieu fata, şi n-o «pociu» luà nici ca cum. Ş’aşà-i de frumoasă, de mă usuc de dorul ei!<br />
<br />
— Măi, ce mi-i da să ţ’o aduc?<br />
<br />
— Alta nu ţ’oiu puteà da, fără mă prind să-ţi fiu rob câte zile-oiu aveà.<br />
<br />
Atunci Grigoraş se porneşte la drum, ş’aşà de răpede o mers, că pe când o ajuns la curtea babei, toţi dormiau. Numai fata ţesà la voinici; dar nu dase încă viaţă, nici nu-i dase în cada cu puterile. Când o văzut pe flăcău că vine şi-i aşà de frumos, o luat un ciucitoriu ş’o omorît oştenii cei ce i-o fost făcut, şi pe urmă s’o dat la desmierdat şi la drăgostit cu Grigoraş.<br />
<br />
— Ha ce zici, îi merge după mine, fată hăi!<br />
<br />
— Cum să nu merg?! Da’ iacă ce să faci; să nu cumva să se trezească mămuca: să iei şi să bei din cada cu puterile, ş’apoi să te duci la ea — la mămuca — şi când îi da cu sabia, să-i sară capul. Eu, până a nu venì tu, m’oiu face a-i catà în cap. Tu, după ce-i tăiè-o, să pui sabia pe tăietură, că iar are să vie capul să se prindă la loc. De n’a fi sabia pe tăietură, mama învie şi te face stană de piatră.<br />
<br />
Aşà o făcut Grigoraş. Când o dat cu sabia, o sărit capul cine ştie unde ş’o vrut să se prindă la loc; da n’o avut chip că erà sabia pe tăietură. Atunci s’o mai zvârcolit capul şi ceea parte de trup o bucată de vreme, ş’apoi o murit ca toţi morţii.<br />
<br />
De-acoleà o ’ntrebat Grigoraş:<br />
<br />
— Spune-mi drăguţă, nu ştii tu şi n’ai auzit de pasărea berbecului?<br />
<br />
— O Doamne! D’apoi cum să nu ştiu, dacă eu îs împărăteasă peste toate păsările?!<br />
<br />
— Apoi mi-i îndreptà la ea?<br />
<br />
— Stăi întâiu, să le chem pe ele, să-mi spuie ele în ce parte se află pasărea berbecului.<br />
<br />
După ce-o gătit fata de cuvântat, o scos trei cercuri de fier. O bagat unul în cap, o cercuit bine capul ş’apoi o scos o mărgică ş’o pus-o la gură. Ş’aşà de tare-o suflat, că s’o cutremurat munţii şi dealurile ş’o ’nceput a curge la păsări câtă frunză şi iarbă.<br />
<br />
— Ce vrei şi ce porunceşti, stăpâna noastră?<br />
<br />
— Să-mi spuneţi unde şede pasărea berbecului?<br />
<br />
— Apoi nu ştim.<br />
<br />
Atunci fata o luat alt cerc mai gros şi ş’o cercuit capul ş’o suflat prin mărgică aşà de tare, de gândeai că-i plesneşte capul. Şi iară o mai venit un rând de păsări.<br />
<br />
— Ce porunceşte stăpâna noastră?<br />
<br />
— Să-mi spuneţi unde şede pasărea berbecului?<br />
<br />
— Nu ştim, stăpână.<br />
<br />
Ş’o luat fata al treilea cerc şi ş’o cercuit capul, ş’o mai suflat prin mărgică a treia oară. După ce trece o bucată de vreme, iată că vine un ciocârlan şchiop.<br />
<br />
— Ce porunceşti, stăpâna mè?<br />
<br />
— Să-mi spui, nu ştii unde şede pasărea berbecului?<br />
<br />
— E heee, cum să nu ştiu? Că doară de-acolo vin, pacatele mele! Pasărea o scos pui ş’o făcut cumătrie; de-aceea n’o putut venì. Ş’am mâncat şi eu trei fire de ovăz şi m’am îmbatat, şi pe urmă nu ştiu ce-am mai păţit că văd că-s şchip.<br />
<br />
— Ei, da’ ai puteà duce tu pe flăcău ista pân’ acolo?<br />
<br />
— Cum Dumnezeu să-l duc, când vezi că abià mă târîiu pe mine?<br />
<br />
— Nu aşà măi; te-a duce el pe tine; tu numai să-i arăţi calea.<br />
<br />
— Aşà se poate.<br />
<br />
Şi rămâne fata acasă, iar Grigoraş o ’ncălecat pe cal, o luat ciocârlanul, şi mână băiete!! Mai şedea ciocârlanul pe şaua calului, mai sburà câte un răstimp, şi dacă «ostănè», iară(şi) vineà la şă, şi tot aşà o mers ei cale de trei zile, până ce-o ajuns la pasărea berbecului. Cum l-o văzut pasărea, cum l-o cunoscut.<br />
<br />
— Ei, Grigoraş fecior de ’mparat — zice pasărea — aşă-i că după mine-ai venit, că nu poate tatu’ dumnitale să mântuie biserica?<br />
<br />
— Aşa-i.<br />
<br />
— Eu, Grigoraş, n’am să am chip de mers, că am pui mici şi n’are cine ’ngrijì de ei. Da’ iacă îţi dau doi pui de-ai mei şi ei or face treaba cum ţi-aş face-o şi eu. Numai, iacă ce mâncare să le dai: orez cu lapte dulce.<br />
<br />
Apoi pasărea o aşezat puişorii într’o cuşcă, i-o spus lui Grigoraş că numai să-i puie pe zid şi să le deie mâncare, că treaba or face-o ei cu se cade. Ei or cântà şi acoperişul s’a lucrà.<br />
<br />
Grigoraş o mulţămit pasării, o luat puii, o venit la fată, o luat-o şi pe ea şi s’o pornit apoi spre Harapul Negru. El amù se dase la bocit, că trei zile trecuse de când nu văzuse pe Grigoraş şi se temeà să nu-l fi făcut baba stană de piatră.<br />
<br />
Când o văzut fata cui are s’o deie, numai o zis:<br />
<br />
— Grigoraş, Grigoraş! De ştiam eu că mi-i da harapului, stană de piatră te făceam, nu omoram eu pe mama!<br />
<br />
— Ia taci fa din gură! Da’ ce, aista nu-i om?<br />
<br />
Ş’o zis Grigoraş cătră harap să deie nadragii jos, o ’ncălzit potcoava de dinapoi a calului ş’o pus’o harapului pe şold, în chip de pecete, să ştie că de-amù-i rob. Apoi i-o dat de grijă că el (harapu) şi cu Manea nu mult să «zăbovască» şi să se pornească spre ’mpărăţia tătâni-su.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Da’ să lăsăm pe Grigoraş şi să vedem ce-o mai fost cu fata cea frumoasă dela care luase el cele şese semne.<br />
<br />
Amù ea, după ce s’o trezit din somn, s’o simţit nu ştiu cum, cam grè, ca cum ar fi având un fel de friguri. Se mai gândeşte ea ce se mai gândeşte, până ce dacă se desmeticeşte, vede că s’o apropièt trup omenesc de dânsa. De-odată s’o scârbit biata fată; da’ după ce-o dat cu ochii de scrisoarea lui Grigoraş, i-o venit inima la loc. Apoi o luat ş’o pocnit dintr-un biciu ş’o făcut palatul un măr de aur, l-o pus în sân şi s’o pornit spre împărăţia socru-su, tatăl lui Grigoraş. Acolo dac’o ajuns, o aşezat palatul ei lângă palatul împaratului. Ai ei palat erà cu două rânduri şi un pod de aur de jos până sus. Din ciasul când o fost Grigoraş pe la dânsa, ea o purces îngreunată, şi la vremea hotărîtă, o născut un băièt care samanà ruptă bucăţică cu tată-su.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Amù, Grigoraş viind spre casă, iată că se ’ntâlneşte c’o mulţime de oameni care-şi lasase ţara lor şi se duceau în lume, că pe-acolo, şepte ani nu se făcuse nimic; până şi izvoarele sacase.<br />
<br />
— Da’ unde vă duceţi, oameni buni?<br />
<br />
— D’apoi ne ducem unde ne-a ’ndreptà Dumnezeu, că la noi nu s’o făcut nimica de şepte ani… murim de foame şi de sete, nu alta.<br />
<br />
— Haidaţi înapoi, oameni buni, c’a da Dumnezeu şi s’a face.<br />
<br />
Oamenii l’o ascultat; iar când o întrat Grigoraş pe moşia lor, o luat ş’o rupt din pâne ş’o dat la oameni. O luat apoi apă din garafă ş’o turnat prin fântâni, pe ţàrini, şi ’n scurt s’o umplut pământul de apă ş’o dat roadă «di ’ndestulare».<br />
<br />
Vâzând împaratul ţării aceleia că oamenii o venit înapoi, i-o întrebat că cine i-o îndemnat să se întoarne? Atunci oamenii o spus tot cum o fost. Auzind împaratul cum îi socoteala, o trimes după Grigoraş şi l-o chemat la curte şi tare l-o rugat că să-i lese garafa şi pânea pe v’o şepte ani, că se teme să nu mai deie iară(şi) foametea în ţara lui, «că tare ţ’om aduce lucrurile, frumos, acasă»!<br />
<br />
Grigoraş nu s’o pus de pricină.<br />
<br />
— Iacă ’mparate, ţ’o dau: şi garafa şi pânea; numai cată să te ţii de vorbă, că de nu, apoi vai ş’amar de capul dumnitale.<br />
<br />
Şi s’o pornit înainte spre casă.<br />
<br />
Mergând el pe drum, numai ce-aude un «hùiet» mare… erà o bătălie. O lege ră băteà pe-o lege bună. Atunci o scos el săbiuţa din teacă şi i-o zis:<br />
<br />
— Pe legea «cèi ră», «tătă» să mi-o tai şi de-acoleà să vii la mine.<br />
<br />
Numai ce s’o repezit sabia prin oastea cèi de lege ră şi ca de când am prins a povestì, toată o culcat-o la pământ. Atunci zice împaratul ist de lege bună:<br />
<br />
— Mă rog dumnitale, Grigoraş fecior voinic de ’mparat, dă-mi mie sabia pe şepte ani, că mă tem să nu se mai scoale v’o oaste asupra mea. Că de mi-i da-o, tare ţ’oiu aduce-o frumos înapoi şi ţ’oiu mulţămì pentru mare facere de bine.<br />
<br />
Grigoraş i-o dat sabia, ş’apoi o mers înainte până ce-o ajuns la marginea unui codru. Acolo dac’o ajuns, s’o pus jos să se hodinască, pentru că erà trudit peste samă.<br />
<br />
Da’ acasă la ’mparatul cel bătrân, altă socoteală: Trecuse şepte ani, şi Grigoraş nu se aratase nici dintr’o parte. Aştepta împaratul, aştepta şi nevasta cea tânără. De la o vreme, cei doi feciori mai mari s’o luat şi s’o dus să caute pe fratele lor. Când ajung în codrul cela şi ies la marginea lui, găsesc pe Grigoraş dormind. Nici una nici două, îi taie picioarele de pe la genunchi, îi ieu cuşca cu puii şi se pornesc spre casă, lăudându-se că ei o adus puii de pasărea berbecului.<br />
<br />
Imparatul văzând că fecioru-su nu mai vine, o vrut să iee el pe nevasta lui Grigoraş. Decât că ori cum s’o trudit, n’o putu izbândì, c’avea nevasta ajutor bun pe <i>Manea Câmpului</i> şi pe <i>Harapul Negru</i>.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Grigoraş, după ce i-o tăièt fraţii picioarele, s’o tot <i>zvârgolit</i> până ce-o ajuns la un moşinoiu de ţărnă. Şi cum o dat cu tăietura în ţărnă, sângele s’o oprit din curs şi rănile s’o tămăduit. Nu-l mai dureà nimica, fără decât că nu puteà să umble.<br />
<br />
Şezând el aşà, iată că vede un om fugărind un iepure. Ş’aşà de tare fugià omul acela, c’ajungeà iepurele şi-l tot plesnea cu picioarele, că n’aveà mâni să-l prindă, că-i erau tăiète de prin cote. Omul acela erà <i>Iutele pământului</i>.<br />
<br />
— Ce te năcăjeşti atâta măi ciontule? — zice Grigoraş văzând pe Iutele pământului învăluindu-se cu iepurele.<br />
<br />
— Taci măi ologule! Nu te vezi pe tine şi încă mai zici de mine!<br />
<br />
— Bre, ştii ce una? Hai şi ne-o prinde fraţi de cruce. Tu eşti <i>ciont</i>, şi eu, <i>olog</i>. Eu am să fac o coşarcă ş’am s’o aşez în spatele tale, şi tu să mă porţi pe mine, că eu cu mânurile oiu face bună treabă, ş’amândoi ne-om putea hrănì.<br />
<br />
— Măi Grigoraş, da ai tu v’o leacă de putere în mânuri?<br />
<br />
— Despre asta nu duce grijă.<br />
<br />
Ş’o făcut Grigoraş o coşarcă şi s’o aşezat bine în spate la Iutele pământului. N’o mers mult ş’o văzut un iepure. Numa ş’o făcut Iutele pământului un vânt şi l-o ajuns pe iepure; Grigoraş l-o prins. Apoi s’o dat jos, l-o tăièt, l-o fript şi pe urmă s’o dat la ospătat. După ce-o ospătat, s’o suit Grigoraş în spatele tovarăşului şi s’o urcat amândoi pe-un dâmb, ş’acolo s’o pus jos. Şi zice Iutele pământului:<br />
<br />
— Măi frate Grigoraş, vezi tu ceva lucind colooo în spre răsărit?<br />
<br />
— Cum să nu văd.<br />
<br />
— Noa dacă vezi, apoi acolo-i târg, ş’amù nişte Jidani o sosit cu poloboacele de vin din ţara de jos. De-ai fi tu bărbat, apoi căpătăm noi de băut şi de mâncat. Cam ce fel de putere ai tu în <i>mânuri</i>, măi?<br />
<br />
— Eu bre, într’o mână pot să duc cinci sute de ocă şi ’n alta tot pe-atâta.<br />
<br />
— Noa dacă-i aşà, apoi sui în spate la mine şi să te ţii bine; iar când îi ajunge, acolo, dintr’odată să pui mâna, că de prins, nu te teme că nu ne prinde cât a fi lumea asta.<br />
<br />
Numa atâta o fost greu până s’o grepsănat Grigoraş şi s’o aşezat în coşarca aceea, că Iutele pământului când ş’o făcut un vânt, o fost în târg şi numai o zis cătră Grigoraş: — «Pune mâna!»<br />
<br />
Grigoraş din fugă o luat un antal de vin; apoi o mai trecut pe la o tarabă de pâne, şi cu ceea mână o luat taraba cu totul. Ş’aşà de iute le-o luat, că nici n’o avut Jidanii vreme să zică batăr mâc; fără oamenii îşi făceau cruce, iar Jidanii s’o uitat lung după dânşii, până ce i-o prăpădit din ochi.<br />
<br />
— Noa, măi Grigoraş — zice Iutele pământului, după ce-ajung pe muchea unui deal — ia de-amù om aveà ce mâncà şi ce bea.<br />
<br />
— Ave(a) măi frate, ave(a).<br />
<br />
După ce-o mâncat ei şi s’o mai hodinit o leacă, zice Iutele pământului:<br />
<br />
— Amù să-mi spui din ce pricină n’ai tu picioarele dela genunchi în jos?<br />
<br />
— Apoi bre, mi le-o tăièt nişte fraţi ai mei. Da’ tu de ce n’ai mânuri?<br />
<br />
— Iacă de ce: Am vrut să ieu fata unei babe, tot <i>Iutele pământului</i>; da baba aceea-i mai iute decât mine şi m’o prins şi mi-o tăièt mânurile de prin coate. In te uită tu departe, vezi două femei?<br />
<br />
— Le văd?<br />
<br />
— Noa iacă aceea-i Iutele pământului cu fată-sa. Să te sui pe mine şi ţii sabia ’n mână gata, că eu când mi-oiu face vânt, în scurt oiu fi acolo şi când oiu zice: «dă», tu în patru s’o tai, că eu oiu purtà mânurile în sângele cela ş’au să-mi crească la loc. De-acolea te-oiu da jos pe tine şi te-oiu purtà prin sânge ş’ai să scăpi tu cu picioare.<br />
<br />
— Apoi bine.<br />
<br />
Pe când vorbiau ei acolo în deal, baba erà culcată şi fată-sa-i catà în cap. Atunci s’o aşezat Grigoraş în spatele tovarăşului, şi ’n cât timp te-ai şterge la un ochiu, o fost acolo. Şi când a zis Iutele pământului «dă», Grigoraş, în patru mi-o despicat-o pe babă. Iutele pământului o purtat monturile lui prin sângele babei, şi i-o crescut mânurile la loc. De-acolè o dat jos pe Grigoraş şi l-o purtat cu picioarele prin sânge, ş’o scapat şi el teafăr, că i-o crescut picioarele la loc.<br />
<br />
— Noa măi frate Grigoraş, de-amù am scapat de-asupra nevoii.<br />
<br />
— Scapat măi de-amù; da’ cu fata ce faci? (că ea se bagase în vizunie în pământ).<br />
<br />
— Apoi eu oiu şedeà la gura vizuniei; iar tu să te bagi s’o stârneşti, că eu, când a ieşì, când o prind.<br />
<br />
— Bre, da’ oare să te bagi tu şi să stau eu.<br />
<br />
— N’ar fi mare lucru; da-i vorba că tu ai s’o scapi, de nici n’ai să ştii când o ieşit, că fuge mai dihai decât mine. Iară dac’oiu sta eu la gură, mai uşor îmi vine să pun mâna pe dânsa.<br />
<br />
— Hai ş’aşà.<br />
<br />
Şi se bagă Grigoraş în vizunie la fată; dar e(a) ţuşti, pe lângă dânsul şi dă să iasă; când la gura vizuniei, Iutele pământului pune cabja pe dânsa.<br />
<br />
— Ho, leliţă de muiere, ce socoţi tu că de-amù mi-i scapà? Să-ţi iasă din gând aceea treabă.<br />
<br />
Apoi o ieşit Grigoraş din vizunie, ş’o luat ziua bună de la Iutele pământului şi s’o pornit spre împărăţia tătâni-su.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Da’ amù iacă cum îi vorba: Băietul care l-o născut fata cèi frumoasă, a lui Grigoraş nevastă, crescuse mărişor, erà de şepte ani, pe când se tot trudià bătrânu-su să iee pe mămucă-sa. Femeia şedea scârbită că vedeà că nu-i mai vine soţul. Manea şi Harapul negru nu ştiau ce să mai facă. Ostenise şi ei de-atâta luptă.<br />
<br />
Iată că ’ntr’o zi s’aude un hùiet şi cântări frumoase ca acelea. Ce erà? O oaste de fete. Imparatul cel ce luase stecla şi pânea dela Grigoraş, s’o ţinut de vorbă, că se ’mplinise şepte ani de când i le-o fost dat, ş’amù i le-o trimes înapoi.<br />
<br />
Băietul s’o dus cu fuga la trăsură ş’o ’ntrebat că ce-aduc acolo? «O garafă ş’o pâne»? Indată s’o dus ş’o spus mâni-sa:<br />
<br />
— Taci măi băiete, dragul mamei, c’aieste-s lucruri de-a tătâni-tu. De-amù nici el nu-i pe departe.<br />
<br />
Nu multă vreme o mai trecut şi iată că altă oaste de calaraşi aduceà sabia lui Grigoraş; dar n’o vrut s’o deie în mâna băietului, fără le-o dat în mâna stăpânei ş’amù aşteptà şi pe Grigoraş.<br />
<br />
Grigoraş dac’o ajuns pe moşia părintească s’o ’mbracat în nişte straie răle ş’o tras la un Ţigan <i>zlotar</i> în gazdă.<br />
<br />
Imparatul cel bătrân se trudià de tot să iee pe noră-sa; dar n’aveà chip, că Harapul negru şi Manea Câmpului — robii lui Grigoraş — toată oastea o dovedise. Până şi pe popi i-o pus să se lupte cu ieşti doi voinici, dar degeaba.<br />
<br />
Amù împărăteasa as(ta) tânără o dat de ştire împaratului c’a merge după dânsul, dacă i-a trimete un colan, nici de ac cusut, nici de matasă ţesut, făr’ din <i>năzduf</i> făcut. Cine să facă un lucru ca «aista»!?<br />
<br />
Văzând împaratul ce spune noră-sa, o dat de veste că cine i-a face un colan, nici de ac cusut, nici de matasă ţesut, făr’ din năzduf făcut, aceluia-i dă un stambol de galbeni.<br />
<br />
Aude şi Ţiganul zlotar vestea şi vine acasă.<br />
<br />
— Aai mânca-ţ’aş… când ai şti ce-o zis împăratul!<br />
<br />
— Ce-o zis, măi?<br />
<br />
— Că cine i-a face un colan nici de ac cusut, nici de matasă ţesut, fără din năzduf făcut, aceluia-i dă un <i>stambol</i> de galbeni.<br />
<br />
— Du-te măi Ţigane şi te prinde că-l faci tu, că l-oiu face eu.<br />
<br />
Ţiganul se duce şi spune. De-acoleà, după ce se ’ntoarnă acasă, zice Grigoraş că el nu poate lucrà, fără numai noaptea. Să-i aducă un stambol de alune, o <i>batcă</i> ş’un ciocan ş’o vadră de vin, că el până dimineaţa, îi dă colanul gata.<br />
<br />
Aşà o făcut Ţiganul; iar Grigoraş s’o dus într’o odaie numai singur, o astupat fereştile să nu se vadă nimica ş’apoi s’o dat la stricat alune şi la băut vin — saracu — să-şi mai prindă inima! Când s’o luminat de ziuă, alunele şi vinul erau gata. Atunci Grigoraş o scos colanul de unde-l aveà şi l-o dat Ţiganului.<br />
<br />
— Na măi, du-te şi du-i-l împaratului.<br />
<br />
S’o mirat Ţiganul când o văzut colanul; dar pe urmă o lasat miratul la o parte şi s’o dus la ’mparatul; iar împaratul i-o dat un stambol de galbeni, după cum o avut în vorbă.<br />
<br />
Vine apoi Ţiganul acasă, voios de gândeai că nu calcă pe pământ, şi zice:<br />
<br />
— Da’ oare să ’mpărţim banii frăţeşte?<br />
<br />
— Taci şi ţine-ţi-i ţie, c’aieştia-s partea ta, măi!<br />
<br />
După ce ’mparatul o trimes nurori-sa, colanul e(a) o zis aşà, că cine i-o făcut colanul, să-i facă ş’o păreche de papuci: nici de sulă bortiţi, nici pe calup bătuţi fără din <i>năzduf</i> făcuţi.<br />
<br />
Imparatul iară(şi) o chemat pe zlotar şi i-o poruncit să-i facă papucii, că i-a da un stambol de galbeni. Ţiganul vine şi spune lui Grigoraş cum îi socoteala:<br />
<br />
— Lasă măi, că i-oiu face eu, numai să-mi mai aduci un stambol de alune ş’o vadră de vin.<br />
<br />
Şi se mirà Ţiganul ce tot ciocăneşte Grigoraş toată noaptea. El gândià că cela lucrà la papuci. A doua zi Ţiganul iè papucii şi-i duce la ’mparatul, care foarte tare s’o bucurat ş’o dat Ţiganului stambolul de galbeni. Atunci o trimes papucii la locul unde s’o cerut.<br />
<br />
Atunci noră-sa zice aşà şi trimete răspuns, că de vrè împaratul numai decât, să vie până la ea la palat, ori să trimată pe cineva. Cum aude vorba asta, să porneşte feciorul cel mai mare, calare pe-un cal frumos şi îmbrăcat numai ca el. Dară băietul îl vede de departe.<br />
<br />
— Mămucă, ia amù vine tătuca!<br />
<br />
— Dragu mamei, de-a venì pe pod, îi tată-tu; da’ de-a venì pe-alăturia, nu-i el.<br />
<br />
— Apoi nu vine pe pod.<br />
<br />
— Iè degrabă săbiuţa şi să-i tai o ureche.<br />
<br />
Pe când s’apropie feciorul ’mparatului, băietul o luat săbiuţa şi harşti îi taie urechea. Cela, de ruşine, nu ştià ce să mai facă; s’o ’nturnat înapoi.<br />
<br />
Imparatul o trimes pe celalalt fecior al lui.<br />
<br />
— Ia amù mamă, vine tătuca.<br />
<br />
— Ie sabia, şi de-i vedea că vine pe pod, îi tată-tu; da’ de nu, apoi îi altul, şi să-i tai urechea.<br />
<br />
O păţit ruşinea ş’aista fecior.<br />
<br />
Văzând împaratul că nu-i nici un chip să poată luà pe noră-sa, sta la gând. Numai ce primeşte veste, că cine i-o făcut colanul şi papucii a fi vrednic să vie singur, să-l vadă ea ce fel de meşter îi.<br />
<br />
Atunci împăratul chiamă pe Ţigan şi-i porunceşte că pe mâne să se ducă acolo la palat. Scârba Ţiganului! Cum să se ducă el să s’apropie, când atâtea oşti nu s’o putut apropiè din pricina celor doi păzitori, Harapul Negru şi Manea Câmpului.<br />
<br />
— Taci, măi Ţigane, nu the îngrijì tu, de asta, că m’oiu duce eu.<br />
<br />
Şi s’o ’mbracat Grigoraş în straiele cele răle ş’o ’ncalecat pe calul lui şi s’o pornit asupra palatului.<br />
<br />
Măi, şi când s’o răpezit Manea Câmpului, mai mai să-l dovedească pe Ţigan¹. Da’ iesta când o strunit calul, cât pe ce să-l ferme pe Manea şi când de când să-i taie capu. Numai ce vine Harapu Negru, măi, şi năvălè de «tăt» la Grigoraş; da’ nu i-o putut face nimica.<br />
<span style="font-size: x-small;">¹) Adică pe Grigoraş.</span> <br />
<br />
Văzând păzitorii amândoi, că i-o dovedit Ţiganul, s’o dus plângând la stăpâna lor.<br />
<br />
— Ia de-amù stăpână îi rău de noi, că Ţiganul acela, mai-mai, mai-mai să ne iee capetele.<br />
<br />
— Nu vă temeţi, c’acela-i stăpânu vost’.<br />
<br />
De-acolea Grigoraş s’o pornit «supre» pod. Şi pe unde mergea calul, săriau scândurile podului tocma ’n nantu(l) ceriului. Atunci, băietul, fuga la mă-sa.<br />
<br />
— Mamă, ia amù vine un răulean de om, aşà de cumplit, că pe unde trece el, sar podelele cât colo.<br />
<br />
— Ia acela-i tată-tu, dragul mamei.<br />
<br />
Şi când o întrat Grigoraş în palat, s’o sărutat cu soţia lui şi s’o dezmierdat, ca unii ce nu s’o fost văzut de şepte ani. Atunci zice ea cătră băiet:<br />
<br />
— Pupă-i mâna, dragul mamei, c’aista ţi-i tată ţie.<br />
<br />
— Ei bre — zice Grigoraş către Manea şi cătră Harapu — nu mă cunoşteaţi când am venit asupra voastră?<br />
<br />
— Ba ne venià nouă prin minte; da nu tocmai bine, bine.<br />
<br />
— Da’ amù mă cunoaşteţi?<br />
<br />
— Să fi sănătos, stăpâne, şi bine că te-o adus Dumnezeu, că «tatu» ista al dumnitale o pierdut o mulţime de lume drept degeaba.<br />
<br />
— Apoi să trăiţi măi, că v’aţi purtat numai inima mè.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Amù o cunoscut împaratul că i-o venit feciorul.<br />
<br />
Grigoraş, după ce s’o mai drăgostit cu puiculiţa lui, s’o pornit <i>supre</i> tată-su.<br />
<br />
— Ei, tată, da’ ce-ţi trebuie amù, nevastă tânără?<br />
<br />
— Apoi iartă-mă, dragu tatei, c’am greşit şi eu!<br />
<br />
— Pe dumnia-ta te-oiu iertà, că eşti om bătrân; da’ pe cânii de fraţi, i-oiu învăţà mine, să mă cunoască cine sunt.<br />
<br />
Ş’o şi poruncit să-i puie la opreală. In vremea asta, puii de pasărea berbecului erau mai morţi acolo în cuşcă, pentrucă cei doi fraţi n’o ştiut ce fel de mâncare să le deie. Atunci Grigoraş o trimes în târg ş’o cumpărat orez şi l-o fiert în lapte dulce; o scos puii din cuşcă, i-o pus pe zid şi le-o dat de mâncare.<br />
<br />
Puii după ce-o mâncat, o ’nceput a cântà: «ţâr, ţâr, ţâr, ţâr», până acoperişul s’o gătit de făcut. Apoi o sburat şi s’ooo dus la mama lor.<br />
<br />
După ce-o văzut Grigoraş, că biserica-i gata, o dat la un meşter de i-o făcut o lance grea ca de cinci sute de ocă. După ce-o făcut-o o chemat fraţii în ogradă şi s’o aşezat tustrei alăturia. Apoi o zvârlit lancea ’n sus şi când o picat jos, o crapat pe fratele cel mai mare drept în două. De-acolea o mai zvârlit lancea şi când o picat, o ucis şi pe cel mijlociu. Pe urmă a mai zvârlit-o a treia oară, să vadă, el are v’o vină. Şi când a venit lancea ’n jos, i-o luat un fir de păr din frunte.<br />
<br />
— Iacă, atâta greşală am făcut şi eu, pentru c’am umblat cu fata asta.<br />
<br />
Şi pe urmă o dat ştire la toţi oamenii din satul acela, să se strângă la curtea ’mpărătească cu câni cu tot. Cum o venit oamenii, luà şi tăià câte o bucată de carne din fraţii lui şi da la câni, zicând:<br />
<br />
— Na, măi fraţilor, câni aţi fost la inimă, cânii vă mănâncă; da’ de sufletul vostru port grijă.<br />
<br />
Şi da la fiecare om câte-o naframă având legaţi în ea o sută de zloţi.<br />
<br />
— Na oameni buni, ziceţi să fie de sufletul cânilor istor de fraţi.<br />
<br />
De-acolea o strâns popi, o sfinţit biserica şi pe urmă s’o cununat cu fata «cèi» frumoasă. Ş’apoi după asta, chef şi veselie.<br />
<br />
Fost-o la nunta lui Grigoraş, lume multă: împaratul cel cu garafa şi pânea, împaratul cu săbiuţa, şi alţi împaraţi şi crai, ca la o nuntă ca aceea.<br />
<br />
După ce s’o mântuit nunta, împaratul cel bătrân s’o dat jos de pe scaunul împărătesc ş’o lasat treaba împărăţiei lui fecioru-su, lui Grigoraş.<br />
<br />
Şi iaca aşa-i, oameni. Şi m’am suit pe-o roată şi v’am spus-o toată.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
(Auzită în sara de Sâmbătă 17 August 1902, dela Toader M. Buchilă).</div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
Variante: Ispirescu, <i>Prâslea</i>, <i>Pasărea măiastră</i>; «Şezătoarea» a IV, pag. 169, povestea <i>«Impăratului Chiriviu»</i>.</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
———————</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>Glosar</b></div>
<br />
<i>Batcă</i>, un fel de ilău mic de tot, pe care sătenii bat coasele vara, ca să le mai subţie gura.<br />
<br />
<i>Blăznit</i>, supărat, scârbit, fără curaj. Se cunoaşte pe faţă că i s’o tăièt curajul.<br />
<br />
<i>Brânză</i>, să nu mă umpli de <i>brânză</i>, să nu mă pricopseşti, să nu mă foloseşti. Rostire cu înţăles cam şfichiitor, că adică nu-mi aduci nici un folos.M’ai umplut de brânză, nu mi-ai făcut nimic.<br />
<br />
<i>Ciont</i>, om fără mânuri, ori fără o mână, ori cu degetele dela mână stricate, că nu se poate slujì de ele.<br />
<br />
<i>Cujbă</i>, un lemn, la un capăt drept şi bun de înfiptat — împlântat în pământ: iar la cela capăt, îndoit aşà fel, că să poţi aninà ceaunul cu toarta, iar dedesuptul ceaunului să poţi face foc.Verbul <i>a încujba</i>, a îndoi ca o cujbă<br />
<br />
<i>Cumpănit</i>. O cumpănit soarele de-amiazi, o ’nceput a se scoborî spre sară.<br />
<br />
<i>Mâc</i>, nu ziceà nici mâc, nu deschideau gura să zică nici un cuvânt, nu ziceà nici un cuvânt, nici nu suflà.<br />
<br />
<i>Mânuri</i>, mâni, pluralul cuvântului mână. O zicală veche la facerea mămăligii, că trebuie făină: Şepte pumni şi şepte mânuri, / Şi dac’a mai trebuì o lecuţă / (Mai pui) Şepte mânuri ş’o mânuţă. Auzită în Februrarie 1885, dela Gh. I. Alexa Bârleanu.<br />
<br />
<i>Năzduf</i>, din năzduf, din văzduh, papuci, colan, făcuţi din năzduf, nefăcuţi de mână de om, nu se poate spune hotărît de cine-s făcuţi.<br />
<br />
<i>Olog</i>, fără picioare, înţălesul din poveste. Se zice şi «olog de mâni şi de picioare».<br />
<br />
<i>Purtală</i>, straie de purtală, straie de purtat.<br />
<br />
<i>Stambol</i>, <i>stamboale</i>, veche măsură de capacitate. Mierţa de popuşoi, grâu, orz, secară, fasole, aveà 12 stamboale: cea de ovăz avea aveà 14 stamboale. Se zice şi stambol de făină.<br />
<br />
<i>Supre</i>, spre.<br />
<br />
<i>Şă</i>, şea de pus pe cai, articulat şaua.<br />
<br />
<i>Zlotar</i>, făurar, orfăurar, turnător, făuritor de lucruri scumpe din metal de preţ.<br />
<br />
<i>Zvârgolit</i>, zvârcolit, s’o zvârcolit, s’o zbătut.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
———————</div>
<br />
Am îndreptat următoarele greşeli de tipar:<br />
<ul>
<li>Ştiu dacă mi-i spune, dragul tatei — în original <i>şti</i>; greşeală de culegere, zic eu.</li>
<li>Da’ tu, de te-i trezì şi-i vedeà — în original <i>ş- vedea</i>; greşeală de culegere.</li>
<li>Cum o ieşit din ogradă o, văzut — în original <i>o, văzut</i>; greşeală de culegere.</li>
<li>Mă bat cu baba să-i ieu fata şi tot n’o pot dovedì — în original, <i>doevdì</i>; greşeală de culegere.</li>
<li>Da’ acasă la ’mparatul cel bătrân — în original, <i>bătrâni</i>.</li>
</ul>
<br />
<div style="text-align: center;">
———————</div>
<br />
Notă despre unele unităţi monetare şi de măsură:<br />
<br />
În textul poveştii sunt pomenite <i>prăjina</i> ca unitate de măsură pentru lungimi, şi <i>stambolul</i> ca unitate de măsură pentru capacităţi sau greutăţi. O <a href="https://dexonline.ro/definitie/pr%C4%83jin%C4%83">prăjină</a> are 3 stânjeni, deci prăjina Moldovenească are 6,69 m, iar una Muntenească are 5,89 m; în Moldova se folosea şi <i>prăjina fălcească</i> de 12 palme — un stânjen şi jumătate — adică vreo 3,35 m. În Ţara Românească prăjina se folosea şi ca unitate de suprafaţă, reprezentând a 24-a parte dintr-un pogon adică vreo 209 m².<br />
<br />
Un <a href="https://dexonline.ro/definitie/stambol"><i>stambol</i></a> (adică o chilă de Stambul) are 12 <a href="https://dexonline.ro/definitie/oca">oca</a>; o oca are 1271 g în Muntenia şi 1291 g în Moldova, sau pentru lichide 1288 ml în Muntenia şi 1520 ml în Moldova, sau pentru grăunţe 1698 ml în Muntenia şi 1791 ml în Moldova; vine deci stambolul de alune cam 15,5 kg sau 18 litri. Bani nu se măsurau cu stambolul, aşa că n-am idee cât să zic c-ar fi un „stambol de galbeni“. Exista ce-i drept o monedă turcească numită <a href="https://dexonline.ro/definitie/Stambul"><i>stambul</i></a> sau <i>stambol</i> de 10,5 g de aur fin, adică vreo 36 de <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Latin_Monetary_Union">lei-aur</a> sau 12 dolari-aur, cam 1500 de leuşori greuţi de-ai noştri de azi, dar e clar că nu despre un astfel de preţ este vorba în poveste.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-15717808287808263032015-11-01T23:20:00.000+02:002015-11-01T23:26:43.350+02:00The Tale of Emperor Aleodor, by Petre Ispirescu, translated into English by Robert Nisbet Bain<a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Nisbet_Bain">Robert Nisbet Bain</a> (1854–1909) was “a British historian and linguist who worked for the British Museum”, and “most prolific translator into English from Hungarian in the nineteenth century”, according to Wikipedia, the universal repository of knowledge about all knowable things, and even quibusdam aliis, as the saying goes. In 1896 he published a most delightful translation of several Turkish fairy and folk tales, which had been collected by the Hungarian folklorist Ignácz Kúnos.<br />
<br />
To the Turkish tales “snatched from the burning” by Kúnos, Nisbet Bain appended “four semi-Turkish tales” from <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Petre_Ispirescu">Petre Ispirescu</a>’s <i>Legends or the Tales of the Romanians</i>: namely the tale of <i>Emperor Aleodor</i>, the tale of the <i>Enchanted Hog</i>, the tale of <i>Prâslea the Strong and the Golden Apples</i>, and that metaphysical gem of Romanian fairy tales, <i>Youth without Age and Life without Death</i>. Nisbet Bain recommends warmly Ispirescu’s book to the lovers of folklore, as “curious and original, abounding as it does in extraordinarily bizarre and beautiful variants of the best-known fairy tales, a very natural result of the peculiar combination in Roumanian of such heterogeneous elements as Romance, Slavonic, Magyar, and Turkish”.<br />
<br />
The magnificent <a href="https://www.archive.org/">Internet Archive</a> has a digitized copy of the 1901 edition of Nisbet Bain’s <a href="https://archive.org/details/cu31924029895236"><i>Turkish Fairy Tales</i></a>, with splendid illustrations by <a href="https://www.google.com/search?q=%22Celia+Levetus%22">Celia Levetus</a> (1874–1936). From this edition I reproduce the tale of Emperor Aleodor, curiously retitled by Nisbet Bain as “The Story of the Half-Man-Riding-on-the-Worse-Half-of-a-Lame-Horse”.<br />
<br />
Comparing the Romanian text, graciously <a href="https://ro.wikisource.org/wiki/Aleodor_%C3%AEmp%C4%83rat">put online</a> by Wikisource, with Nisbet Bain’s English text, one cannot but notice some peculiarities of the translation. Romanian readers will undoubtedly wonder why the half of a lame rabbit had to become the worse half of a lame horse, how did the horse-fly become an ant, and why did Nisbet Bain consider that he had to use old-fashioned English with “thou” and “thine” and “dost” and “mayest” when Ispirescu wrote in plain modern Romanian. In order for the reader to form an idea of the faithfulness of the translation here is a fragment from the original Romanian compared with the corresponding paragraph in Nisbet Bain’s English:<br />
<br />
<table align="center" border="0" cellpadding="0" cellspacing="0" style="font-size: 14px;" summary=""><tbody>
<tr valign="baseline"><td width="49%">Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăției nu-l iartă să facă o călătorie așa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară ași! unde vrea să știe pocitul de toate astea! El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș împărat, dacă vrea să scape de ponosul de tâlhar, de călcător de drepturile altuia, și să rămâie cu sufletul în oase.<br />
Aleodor se știa vinovat. Deși fără voia lui, dară știa că a făcut un păcat de a călcat pe moșia slutului. Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina.</td><td> </td><td width="49%">Aleodor would very much have liked to have got out of the difficulty some other way, as affairs of State would not allow him to take so long a journey, a journey on which he could find no guide to direct him; but what did the monster know of all that? Aleodor felt that if he would avoid the shame of being thought a robber and a trampler on the rights of others, he must indeed find the daughter of the Green Emperor. Besides, he wanted to escape with a whole skin if he could; so at last he promised that he would do the service required of him.</td></tr>
</tbody></table>
<br />
Nisbet Bain translates <i>Făt-Frumos</i> as <i>Boy-Beautiful</i>: it’s a well-found, reasonable translation. English-speaking readers will probably want to know how to pronounce the name of the protagonist; in Romanian it’s /ale.o'dor/. I’d say that the best English approximation is to pronounce it <i>Aleodore</i>, with <i>-eodore</i> as in <i>Theodore</i>.<br />
<br />
These being said, without any further delay I present the tale of Emperor Aleodor by Petre Ispirescu, retold in English by Robert Nisbet Bain.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
————————————</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">The Story of the Half-Man-Riding-on-the-Worse-Half-of-a-Lame-Horse</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
by</div>
<div style="text-align: center;">
Petre Ispirescu</div>
<div style="text-align: center;">
(<i>Legende sau Basmele Românilor</i>, 1874)</div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
translated into English by</div>
<div style="text-align: center;">
Robert Nisbet Bain</div>
<div style="text-align: center;">
(<i>Turkish Fairy Tales and Folk Tales</i>, 1896)</div>
<br />
Once upon a time, long long ago, in the days when poplars bore pears and rushes violets, when bears could switch themselves with their tails like cows, and wolves and lambs kissed and cuddled each other, there lived an Emperor whose hair was already white, and who yet had never a son to bless himself with. The poor Emperor would have given anything to have had a little son of his own like other men, but all his wishes were in vain.<br />
<br />
At last, when he was quite an old old man, Fortune took pity on him also, and a darling of a boy was born to him, the like of which the world had never seen before. The Emperor gave him the name of Aleodor, and gathered east and west, north and south, together to rejoice in his joy at the child’s christening.<br />
The revels lasted three days and three nights, and all the guests who made merry there with the Emperor could think of nothing else for the rest of their lives.<br />
<br />
But the lad grew up as strong as an oak and as lovely as a rose, while his father the Emperor drew nearer every day to the edge of the grave, and when the hour of his death arrived he took the child on his knees and said to him:<br />
<div style="clear: both; float: right; font-size: 14px; margin-bottom: 1ex; text-align: center; width: 256px;">
<br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvtMsh8Q5SN8C5XueJiIEHAlPbf1GOoX9nm4jRysDJb91F_cRfqFtg__E8LhtdHnnVEl4pCleBOnqRk5P0JtP38KbDkAGcwNWfHOzH6iVovkmkWWiTxPh82GlISxMI7XFzEYdlyXs6nt4/s1600/Aleodor+and+the+Emperor+2015-11-01-2.jpg" imageanchor="1" style="margin: 1ex 0;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvtMsh8Q5SN8C5XueJiIEHAlPbf1GOoX9nm4jRysDJb91F_cRfqFtg__E8LhtdHnnVEl4pCleBOnqRk5P0JtP38KbDkAGcwNWfHOzH6iVovkmkWWiTxPh82GlISxMI7XFzEYdlyXs6nt4/s1600/Aleodor+and+the+Emperor+2015-11-01-2.jpg" style="border: 0; margin: 0; padding: 0;" width="235px" /></a><br />
Aleodor and the Emperor.<br />
(Illustration by Celia Levetus)</div>
<br />
“My darling son, behold the Lord calls me. The moment is at hand when I am to share the common lot of man. I foresee that thou wilt become a great man, and though I be dead my bones will rejoice in the tomb at thy noble deeds. As to the administration of this realm I need tell thee nought, for thou, with thy wisdom, wilt know how it behoves a king to rule. One thing there is, nevertheless, that I must tell thee. Dost thou see that mountain over yonder? Beware of ever setting thy foot upon it, for ’twill be to thy hurt and harm. That mountain belongs to the ‘Half-man-riding-on-the-worse-half-of-a-lame-horse,’ and whosoever ventures upon that mountain cannot escape unscathed.”<br />
<br />
He had no sooner said these words than his throat rattled thrice, and he gave up the ghost. He departed to his place like every other human soul that is born into the world, though there was never Emperor like him since the world began. Those of his household bewailed him, his great nobles bewailed him, his people bewailed him also, and then they had to bury him. <br />
<br />
<a name='more'></a>Aleodor, from the moment that he ascended the throne of his father, ruled the land wisely like a mature statesman, though in age he was but a child. All the world delighted in his sway, and men thanked Heaven for allowing them to live in the days of such a prince.<br />
<br />
All the time that was not taken up by affairs of State, Aleodor spent in the chase. But he always bore in mind the precepts of his father, and took care not to exceed the bounds which had been set him.<br />
<br />
One day, however—how it came about I know not—but anyhow he fell into a brown study, and never noticed that he had overstepped the domains of the Half-man till, after taking a dozen steps or so onwards, he found himself face to face with the monster. That he was trespassing on the grounds of this stunted and terrible creature did not trouble him over-much, it was the thought that he had transgressed the dying command of his dear father that grieved him.<br />
<br />
“Ho, ho!” cried the hideous monster, “dost thou not know that every scoundrel who oversteps my bounds becomes my property?”<br />
<br />
“Yes,” replied Aleodor, “but I must tell thee that it was through want of thought and without wishing it that I have trodden on thy ground. Against thee I have no evil design at all.”<br />
<br />
“I know better than that,” replied the monster; “but I see that, like all cowards, thou dost think it best to make excuses.”<br />
<br />
“Nay, so sure as God preserves me, I am no coward. I have told thee the simple truth; but if thou wouldst fight, I am ready. Choose thy weapons! Shall we slash with sabres, or slog with clubs, or wrestle together?”<br />
<br />
“Neither the one nor the other,” replied the monster. “One way only canst thou escape thy just punishment—thou must fetch me the daughter of the Green Emperor!”<br />
<br />
Aleodor would very much have liked to have got out of the difficulty some other way, as affairs of State would not allow him to take so long a journey, a journey on which he could find no guide to direct him; but what did the monster know of all that? Aleodor felt that if he would avoid the shame of being thought a robber and a trampler on the rights of others, he must indeed find the daughter of the Green Emperor. Besides, he wanted to escape with a whole skin if he could; so at last he promised that he would do the service required of him.<br />
<br />
Now the Half-man-riding-on-the-worse-half-of-a-lame-horse knew very well that, as a man of honour, Aleodor would never depart from his plighted word, so he said to him: “Go now, in God's name, and may good luck attend thee!”<br />
<br />
So Aleodor departed. He went on and on, thinking over and over again how he was to accomplish his task, and so keep his word, when he came to the margin of a pond, and there he saw a pike dashing its life out on the shore. He immediately went up to it to satisfy his hunger with it, when the pike said to him: “Slay me not, Boy-Beautiful!¹ but cast me rather back into the water again, and then I will do thee good whenever thou dost think of me.”<br />
<span style="font-size: small;"><br />
¹ Fet frumosŭ, the favourite name for all young heroes in Roumanian fairy-tales.</span><br />
<br />
Aleodor listened to the pike, and threw it back into the water again. Then the pike said to him again: “Take this scale, and whenever thou dost look at it and think of me I will be with thee.”<br />
<br />
Then the youth went on further and marvelled greatly at such a strange encounter.<br />
<br />
Presently he fell in with a crow that had one wing broken. He would have killed the crow and eaten it, but the crow said to him: “Boy-Beautiful, Boy-Beautiful! why wilt thou burden thy soul on my account? Far better were it if thou didst bind up my wing, and much good will I requite thee with for thy kindness.”<br />
<br />
Aleodor listened, for his heart was as kind as his hand was cunning; and he bound up the crow’s wing. When he made ready to go on again, the crow said to him: “Take this feather, thou gallant youth! and whenever thou dost look at it and think of me, I will be with thee.”<br />
<br />
Then Aleodor took the feather and went on his way. He hadn’t gone a hundred paces further when he stumbled upon an ant. He would have trodden upon it, when the ant said to him: “Spare my life, Emperor Aleodor, and I’ll deliver thee also from death! Take this little bit of membrane from my wing, and whenever thou dost think of me, I’ll be with thee.”<br />
<br />
When Aleodor heard these words, and how the ant called him by his name, he raised his foot again and let the ant go where it would. He also went on his way, and after journeying for I know not how many days he came at last to the palace of the Green Emperor. There he knocked at the door, and stood waiting for some one to come out and ask him what he wanted.<br />
<br />
He stood there one day, he stood there two days, but as for any one coming out to ask him what he wanted, there was no sign of it. When the third day dawned, however, the Green Emperor called to his servants and gave them a talking to that they were likely to remember. “How comes it,” said he, “that a man should be standing at my gates three days without any one going out to ask him what he wants? Is this what I pay you wages for?”<br />
<br />
The servants of the Green Emperor looked up, and they looked down, but they had not one word to say for themselves. At last they went and called Aleodor and led him before the Emperor.<br />
<br />
“What dost thou want, my son?” inquired the Emperor; “and wherefore art thou waiting at the gates of my court?”<br />
<br />
“I have come, great Emperor, to seek thy daughter.”<br />
<br />
“Good, my son. But, first of all, we must make a compact together, for such is the custom of my court. Thou must hide thyself wheresoever thou wilt three times running. If my daughter finds thee all three times, thy head shall be struck off and stuck on a stake, the only one out of a hundred that has not a suitor’s head upon it. But if she does not find thee thrice, thou shalt have her from me with all imperial courtesy.”<br />
<br />
“My hope, great Emperor, is in the Lord, Who will not allow me to perish. We will put something else on this stake of thine, but not the head of a man. Let us make the compact.”<br />
<br />
“Thou dost agree?”<br />
<br />
“I agree.”<br />
<br />
So they made them a compact, and the deeds were drawn out and signed and sealed.<br />
<br />
Then the daughter of the Emperor met him next day, and it was arranged that he should hide himself as best he could. But now he was in an agony that tortured him worse than death, for he bethought him again and again where and how he could best hide himself, for nothing less than his head was at stake. And as he kept walking about, and brooding and pondering, he remembered the pike. Then he took out the fish’s scale, looked at it, and thought of the fish’s master, and immediately, oh wonderful!—the pike stood before him and said: “What dost thou want of me, Boy-Beautiful?”<br />
<br />
“What do I want? Thou mayest well ask that! Look what has happened to me! Canst thou not tell me what to do?”<br />
<br />
“That is thy business no longer. Leave it to me!”<br />
<br />
And immediately striking Aleodor with his tail, he turned him into a little shell-fish, and hid him among the other little shell-fish at the bottom of the sea.<br />
<br />
When the damsel appeared, she put on her eye-glass and looked for him in every direction, but could see him nowhere. Her other wooers had hidden themselves in caves, or behind houses, or under haycocks and haystacks, or in some hole or corner, but Aleodor hid himself in such a way that the damsel began to fear that she would be vanquished. Then it occurred to her to turn her eye-glass towards the sea, and she saw him beneath a heap of mussels. But you must know that her eye-glass was a magic eye-glass.<br />
<br />
“I see thee, thou rascal,” cried she, “how thou hast bothered me, to be sure! From being a man thou hast made thyself a mussel, and hidden thyself at the bottom of the sea.”<br />
<br />
This he couldn’t deny, so of course he had to come up again.<br />
<br />
But she said to the Emperor: “Methinks, dear father, this youth will suit me. He is nice and comely. Even if I find him all three times let me have him, for he is not stupid like the others. Why, thou canst see from his figure even how different he is.”<br />
<br />
“We shall see,” replied the Emperor.<br />
<br />
On the second day Aleodor bethought him of the crow, and immediately the crow stood before him, and said to him: “What dost thou want, my master?”<br />
<br />
“Look now, senseless one! what has happened to me. Canst thou not show me a way out of it?”<br />
<br />
“Let us try!” and with that it struck him with its wing and turned him into a young crow, and placed him in the midst of a flock of crows that were flying high in the air in the teeth of a fierce tempest.<br />
<br />
Then the damsel came again with her eye-glass and searched for him in every direction. He was nowhere to be found. She looked for him on the earth, but he was not there. She looked for him in the rivers and in the sea, but he was not there. The damsel grew pensive. She searched and searched till mid-day, when it occurred to her to look upwards also. And perceiving him in the glory of the sky in the midst of a swarm of crows, she pointed him out with her finger and cried: “Look! look! Rogue that thou art! Come down from there, man, that hast made thyself into a bit of a bird! Nothing in the fields of heaven can escape my eye!”<br />
<br />
Then he came down, for what else could he do? Even the Emperor himself now began to be amazed at the skill and cunning of Aleodor, and lent an ear to the prayers of his daughter. Inasmuch, however, as the compact declared that Aleodor was to hide three times, the Emperor said to his daughter: “Wait once more, for I am curious to see what place he will find to hide himself in next.”<br />
<br />
The third day, early in the morning, he thought of the ant, and—whisk!— the ant was by his side. When she had found out what he wanted she said to him: “Leave it to me, and if she find thee I am here to help thee.”<br />
<br />
So the ant turned him into a flower-seed, and hid him in the very skirts of the damsel without her perceiving it.<br />
<br />
Then the Emperor’s daughter rose up, took her eye-glass, and sought for him all day long, but look where she would she could not find him. She plagued herself almost to death in her search, for she felt that he was close at hand, though see him she could not. She looked through her eye-glass on the ground, and in the sea, and up in the sky, but she could see him nowhere, and towards evening, tired out by so much searching, she exclaimed: “Show thyself then, this once! I feel that thou art close at hand, and yet I cannot see thee. Thou hast conquered, and I am thine.”<br />
<br />
Then when he heard her say that he had conquered, he slipped slowly down from her skirts and revealed himself. The Emperor had now nothing more to say, so he gave the youth his daughter, and when they departed, he escorted them to the boundaries of his empire with great pomp and ceremony.<br />
<br />
While they were on the road they stopped at a place to rest, and after they had refreshed themselves somewhat with food, he laid his head in her lap and fell asleep. The daughter of the Emperor could not forbear from looking at him, and her eyes filled with tears as they feasted on his comeliness and beauty. Then her heart grew soft within her, and she could not help kissing him. But Aleodor, when he awoke, gave her a buffet with the palm of his hand that awoke the echoes.<br />
<br />
“Nay but, my dear Aleodor!” cried she, “thou hast indeed a heavy hand.”<br />
<br />
“I have slapped thee,” said he, “for the deed thou hast done, for I have not taken thee for myself, but for him who bade me seek thee.”<br />
<br />
“Good, my brother! but why didst thou not tell me so at home? for then I also would have known what to do. But let be now, for all that is past.”<br />
<br />
Then they set out again till they came alive and well to the Half-man-riding-on-the-worse-half-of-a-lame-horse.<br />
<br />
“Lo, now! I have done my service,” said Aleodor, and with that he would have departed. But when the girl beheld the monster, she shivered with disgust, and would not stay with him for a single moment. The hideous cripple drew near to the maiden, and began to caress her with honeyed words, that so she might go with him willingly. But the girl said to him: “Depart from me, Satan, and go to thy mother Hell, who hath cast thee upon the face of the earth!”<br />
<br />
Then the half-monster half-man was near to melting for the love he had for the damsel, and, writhing away on his belly, he fetched his mother that she might help to persuade the maid to be his wife. But meanwhile the damsel had dug a little trench all round her, and stood rooted to the spot with her eyes fixed on the ground. The hideous Satanic skeleton of a monster could not get at her.<br />
<br />
“Depart from the face of the earth, thou abomination!” cried she; “the world is well rid of such a pestilential monster as thou art!”<br />
<br />
Still he strove and strove to get at her, but finding at last he could not reach her, he burst with rage and fury that a mere woman should have so covered him with shame and reproach.<br />
<br />
Then Aleodor added the domain of the Half-man-riding-on-the-worse-half-of-a-lame-horse to his own possessions, took the daughter of the Green Emperor to wife, and returned to his own empire. And when his people saw him coming back in the company of a smiling spouse as beautiful as the stars of heaven, they welcomed him with great joy, and, mounting once more his imperial throne, he ruled his people in peace and plenty till the day of his death.<br />
<br />
And now I’ll mount my horse again, and say an “Our Father” before I go.<br />
<div style="text-align: center;">
————————————</div>
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-66496970267643915082015-10-31T14:24:00.000+02:002015-10-31T14:26:31.077+02:00Însemnare de foc mare şi jale ce au fost în BucureştiAstă noapte, 30 pe 31 ale lunii octombrie, anul 7524 de la facerea lumii, iar de la naşterea mântuitorului 2015, a fost un foc mare în Bucureşti pe uliţa Tăbăcarilor, de a ars cu totul un han de petrecere, numit cu nume Franţuzesc <a href="https://www.google.com/search?q=%22clubul+Colectiv%22">Colectiv</a>, adică Împreună Reunit, aflat aproape de <a href="http://www.sfantulnicolaebrosteni.ro/">biserica tăbăcarilor </a> din mahalaua Broştenilor, cu hramul Sfântului Nicolae, în saraiurile ce au fost înainte ale fabricii Bourul, care s-a numit apoi <a href="http://reptilianul.blogspot.ro/2013/02/fabrica-pionierul.html">Pionierul</a> şi în urmă părăsită fiind, în saraiurile sale au venit felurime de neguţători şi alte feluri de meserii, de şi-au făcut acolo cămări şi dughene.<br />
Adunaţi fiind acolo la petrecere mulţime de oameni tineri, feciori şi fete, care veniseră să-i asculte pe o ceată de muzicanţi care se numeşte Rămas-bun Greutăţii, dar după obiceiul acelor muzicanţi care cântă muzici <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Underground_music">subpământene</a> de metaluri grele, pe Englezeşte spunându-se, adică <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Goodbye_to_Gravity">Goodbye to Gravity</a>, s-au aprins nişte facle de cele cu scântei, cum le spun Francezii artificii, fiind ele cele mai multe aduse din China, aşa cum e obiceiul la astfel de muzici, iar scânteile căzând pe <a href="http://izolatiefonica.blogspot.ro/2013/11/tratament-acustic-renovare-si-design.html">scoarţele şi velinţele</a> acoperitoare ale stâlpilor şi pereţilor şi bagdadiei acelei cămări, acestea au luat foc, aşa de repede arzând că bieţii oameni nici foc n-au apucat să strige şi focul şi era peste ei arzându-i, şi pe uşile strâmte cu greu putând ieşi, din <a href="http://adevarul.ro/news/eveniment/incendiu-club-bucuresti-colectiv-unul-cele-mai-renumite-localuride-concert-capitala-In-seara-tragediei-intrarea-fost-libera-1_56343014f5eaafab2c2d27fb/index.html">500 de oameni</a> câţi erau, sau mai mulţi, <a href="http://adevarul.ro/news/eveniment/explozie-clubul-colectiv-capitala-zeci-raniti-1_5633e09ff5eaafab2c2b7df0/index.html">27 au murit</a> şi alţi 146 sunt prin bolniţe şi spitaluri, mulţi fiind rău arşi de nimeni nu-i poate cunoaşte, şi nu se ştie dacă vor putea doftorii să le scape vieţile la toţi.<br />
Întâi-Stătătorul Ţării şi cu Marele Sfat au dat poruncă ca de obşte să se ţină <a href="http://www.mediafax.ro/social/iohannis-guvernul-a-decretat-doliu-national-dupa-tragedia-din-clubul-colectiv-14868988">trei zile de plângere</a> şi jelire pentru sufletele arşilor, iar Marele Armaş a şi început cu grăbire cercetările ca să se afle cine este vinovatul de această grozavă întâmplare, cum de mult n-a mai fost în Bucureşti, de la focul cel mare de pe vremea lui Bibescu-Vodă, <a href="http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/un-sfert-capital-ars-n-focul-cel-mare">acum 168 de ani</a> şi mai bine, însă nici atunci n-au fost atâţia oameni arşi, ca în această noapte fără noroc de dinaintea Halovinei, deşi pagubele au fost mari, arzând atunci ca la un sfert din oraş, şi averi pierzându-se şi două mii de case.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-56995761436907981212015-10-29T20:18:00.000+02:002015-10-30T10:33:48.415+02:00Altă mie de nume imaginareO a doua listă de o mie de nume imaginare care pot fi folosite ca nume de personaje sau de locuri în povestiri, nuvele sau romane fantastice. Numele au fost generate automat de un program de calculator, altul decât scriptul Bash din <a href="https://imerologul.blogspot.ro/2015/10/1000-de-nume-imaginare.html">articolul precedent</a>. Numele sunt generate astfel încât să fie lesne de pronunţat şi să aibă un aspect oarecum Latinesc sau Grecesc Latinizat.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
———————————————— </div>
<ul>
<li>Nume masculine, seria I:<br />
<br />
Adroquoemo, Aemlaquus, Affus, Agemmex, Anaafo, Aommoes, Aseisus, Bazroevo, Boeburix, Brirroglalus, Buxicrus, Cadres, Castaus, Cebrex, Chaphlilaeus, Chelirex, Chicleunus, Chleius, Chullasas, Chuphanus, Cifquuccamro, Cifralcus, Cithyllus, Cucecrus, Cumeilo, Dibbiffo, Dimiodrus, Dojovolus, Domatrus, Dreirhandus, Drelijus, Druïseubo, Edeias, Efennus, Eiceiprus, Enyorhus, Erhus, Erxumus, Esrollus, Eufephix, Ezesacrus, Fafegus, Famelaeus, Fethannasrus, Filevas, Flacladax, Fograjorso, Frapoquo, Gephryphax, Gexesso, Gradcifursrus, Gycuphix, Gynno, Hitteuvitaeus, Hoemeso, Hoproebymo, Hrefartus, Hrytus, Hyllomtus, Hynenaeus, Hynnoschemchus, Iboeus, Ibviffapus, Ieucopquaeus, Iquutus, Jaegiserho, Japermotus, Joezex, Jurroethris, Jurso, Lacconaeus, Laurhulalax, Leauzus, Lioevo, Lissus, Lunoseo, Lupnesquedsus, Lutlammas, Maedeulefo, Mebnocus, Meucavus, Mlagrallo, Mlaugerlon, Mlephus, Mleuxobdibbus, Mlyus, Mogajagas, Mraffax, Mredobevix, Mridus, Mudrasus, Nabes, Nadius, Naulefchus, Neglenus, Neizechlus, Nelnonnitus, Nesigix, Neudratrus, Nifopro, Nimgedes, Nobbengas, Noglo, Novedco, Nucarsax, Nuddousus, Nycrueton, Obmemus, Odquulquax, Oefedis, Ofelnino, Ofidicnax, Ofquaclus, Ollesjammox, Ololsemas, Ommon, Oogox, Ootus, Opaegopus, Orircesso, Osquosvex, Ossoethrus, Ottalaeus, Oüchix, Pefillus, Peninus, Pexus, Phaefuthacro, Phirrhavus, Phoxojox, Phuzoeus, Pichosus, Pluchilottus, Poelafvas, Pophydolro, Prycrebathus, Pupellex, Quannoëffix, Ralaeus, Rataüus, Remmuchlus, Resisus, Retcapron, Revaxo, Rhaudino, Rheidegrytris, Rheirhoto, Rhycetlax, Rilurrus, Rimmozraeus, Roccus, Rofasrotrox, Rogouganix, Roppas, Sadissus, Saequogachax, Sanochrugquus, Secycloglex, Sellius, Seuslijus, Seutaso, Sinorrus, Sircloznax, Slibodecus, Slicyllachax, Slocdeimex, Soelynus, Sreïnzoplax, Srulujuthus, Srunacrias, Sutanus, Suztelo, Tepmucimmox, Tetlusnyso, Teumazquaethex, Thlatis, Threchimtecho, Threfiricus, Thudisus, Thuexex, Trollilus, Trorhessus, Tynon, Ubtrolymron, Udoeucus, Uzamus, Vivix, Vonuco, Vosarrus, Vulaelus, Vulephaeus, Vurenix, Xaulammus, Xeouthus, Xunnomo, Zladpus, Zommelix, Zraudoxex, Zresichunis, Zrosbeisacrix.<br /><br /></li>
<a name='more'></a>
<li>Nume masculine, seria II:<br />
<br />
Anurus, Augilus, Aunorras, Azduxas, Baudrypo, Bedinynex, Bedon, Beilorrharus, Borsecreffis, Bulecex, Ceupeusix, Chochennimus, Chuseino, Daephrixus, Dampato, Daonques, Decenitrax, Dexunix, Doesredbo, Doübus, Drofesus, Drunroeus, Dunnus, Dupruus, Durolex, Dycdro, Efemlus, Egenygson, Eitenax, Enesrax, Epiljeuthus, Equus, Erhynchex, Esensirus, Eslevabro, Esmlao, Eurisseiches, Euruïzus, Eutus, Feivadefno, Fephuques, Fesachus, Feuclisus, Feuvipho, Fezises, Fiedneddus, Flaamo, Flauagotlus, Flurhepus, Fodmasrus, Franunsrus, Froedrimeio, Frozinus, Fuelax, Gafutjes, Gaëbris, Gelqueugro, Gicox, Ginychronzus, Haalus, Heiquabepho, Henoquix, Hessyxis, Heuedpus, Hezeulepho, Homlicnus, Hosimmumgo, Hraudassyntrus, Hyphelas, Hyphrotas, Hysemopo, Hyteouco, Ichojamus, Ifillus, Imevo, Indifagis, Inimmas, Ioccus, Ioefax, Iplecix, Issammorhon, Jammaeaeus, Japex, Jaxeffo, Joeligon, Julischro, Lasbugaeto, Lemfonnobmus, Lephrus, Lequoemo, Licmosijo, Lidnarraeus, Losaepotto, Lubraddas, Luclazbas, Lytechras, Mafax, Malotno, Mamoetus, Masseinus, Meimlaenujus, Memmanox, Mephuxo, Meuquomveso, Mexothas, Mimofslaefon, Mivudon, Mlooesloevo, Mramumquorrex, Mraphedrus, Mrarhinax, Mredanus, Mryrhathus, Munnicluccus, Nachenemmo, Naefasox, Naenotrus, Nammorrorax, Negoezecus, Neicophachas, Neiimus, Nizvifaeus, Notex, Nothex, Nuslizmroxis, Nyccichlus, Oclavis, Oerophus, Onaxex, Osunnus, Otquucmox, Oucumsigquus, Pattus, Pelas, Pemralifox, Pheorrhus, Pheossyrlus, Pherpusnymlus, Pheümvus, Phimlasseidrox, Phlennatuzno, Phlyblox, Phreixuegvox, Phurymus, Prafelus, Promavirhon, Quaupunus, Queumosinnus, Quioglas, Quobbuvibnus, Ranmeithagno, Rannozrus, Rejarmirsraeus, Remquataeus, Reruzus, Resimmus, Reusunaeus, Rhyneithrox, Riduax, Risiso, Ropammex, Rudaepiso, Rufeplus, Sedolco, Seuucrebsus, Sivoxemmus, Slevorus, Srogtrassous, Sunus, Tauboejethro, Teichraso, Telvazaequaeus, Thicirrhon, Thideeivus, Thofecogix, Thommolus, Thugivabpris, Tibaclis, Titamlephox, Tojus, Tothreffepho, Tunnarrunnas, Udyecus, Ugavautro, Usceccus, Ussaneddox, Utthlofus, Vidsras, Vottequus, Vulexedraeus, Vulirrex, Xaquotmo, Xeloutax, Xezuffus, Xiytrix, Xophrylo, Xupleidax, Zepreuuffon, Zeujugon, Zijezrus.<br />
<br />
</li>
<li>Nume feminine, seria I:<br />
<br />
Abdyminina, Afnuteda, Alouchragbida, Amgacima, Amifilonna, Arritpreda, Assaema, Auligmeda, Baulupona, Bejejunna, Blodchona, Boenareda, Buphoquafloda, Casoca, Casotsyrha, Cheximpuva, Chevejaejonna, Chincefda, Chizugrona, Chlofpuna, Chretezita, Chrofamca, Chrylummis, Chueinaea, Chumchermillys, Croedrena, Culrogys, Cuphetrautys, Cusselmeiinna, Cussommeris, Cymurrhota, Dedyphada, Deumoelona, Dezsixe, Dibenma, Dichiselle, Dimnauphina, Dremrelis, Dysseddebla, Dytisephis, Effaa, Egmetha, Eiboquateta, Eiceiseuda, Eiphennonna, Eleffa, Emirerrena, Ephancanna, Epquavuna, Ereuata, Errhyphuda, Esvumquona, Etrouma, Exulunna, Fovonida, Geeiseicrada, Gemadachida, Greca, Greigupada, Gresise, Gycharis, Haphacrupunna, Henidys, Hiddofaea, Hisraunetina, Hufrubbana, Hybbudana, Hynechimrana, Ieuginna, Indonena, Jassenna, Jenothida, Joderra, Jondasronna, Jufjepavis, Lacruquaugonna, Lalquuxota, Lalrouona, Lelumga, Lesreutina, Leubemrasena, Linratrostina, Lossephuda, Loxequena, Lucregtygeta, Lurmlellona, Maniga, Meffirra, Meydedrana, Migdaurhulla, Mirineipota, Mlatvislota, Mogthydnida, Molosseda, Mothesanna, Mrasabisvuna, Mriedona, Mrurhephunna, Mummoegota, Myerheona, Naffutpetchaea, Nammepa, Nebiota, Nelalpa, Nephitnyxa, Nepveiuda, Ninrofeda, Niparra, Oblufa, Ocjurazis, Oeagganna, Oeragorhis, Oezeffa, Ommonossys, Oxadra, Pefreprile, Phaeveprada, Phaserrhena, Pherrhetrolda, Phissa, Phlayuna, Phlynsepinna, Photysnaea, Phouphechroea, Pidde, Pocroebota, Poenia, Polrerreda, Ponvacre, Praflotalida, Praëibita, Pydarma, Quarherhida, Quedquuccidpla, Queimredunna, Quecquotechenna, Quidnota, Quilevinna, Quonupvuna, Quotexojena, Quudeipa, Releilanna, Renrerha, Ressatrilla, Resuzbeibuda, Reximmeuuta, Rhaladenjota, Rharepada, Rhuobis, Rhutcosula, Rilaeciggaea, Rocimmomrenna, Roseumrasoda, Rufvochruda, Saocola, Sarupa, Serarrhenna, Sesclatoumoda, Settecuszroda, Siississoda, Slogbotquuna, Sodebenunna, Srogeta, Srophamlona, Srourhannipota, Sudrexoedonna, Syrerinna, Tajega, Tetida, Thauvonna, Thitlorrina, Thymmorrhuzis, Thyrrhasremsunna, Tinnelaaea, Titsedrada, Tollamena, Trasnirsra, Treisepada, Tyzlizmuna, Uelcoesuna, Ufifapana, Ulluna, Uquadaea, Uquegeisre, Uylmra, Vauxaprona, Vaënduna, Vecseuzonna, Veloddepha, Viduzreda, Vorhonna, Xegaea, Xequatuna, Xerepha, Xofathodna, Xolirradla, Zonsagunna, Zoxinneimra, Zudada, Zumrotersoda.<br />
<br />
</li>
<li>Nume feminine, seria II:<br />
<br />
Abeijaea, Adanneda, Asosida, Atozys, Atpheidunna, Atulqua, Azanna, Bamgouoera, Bejotiduna, Bomlecota, Bonomroanna, Botidada, Boznylma, Caalquauruda, Caplipla, Ceselis, Ceulaea, Chenezla, Cherchassana, Chibvoulita, Chreiilona, Chrollota, Chrucoxe, Chyttadsa, Cloccophprenys, Cloezasrumata, Clouliphuvenna, Crucina, Cudarqua, Cyngeiphedana, Daffeda, Diroslaenna, Doenacla, Drenida, Duvocda, Dyphona, Ecafoena, Edeija, Edonassana, Eglexyssinna, Egofe, Elabagunna, Elesquia, Emmebbanna, Enuroda, Epsolaba, Epullena, Equeujeda, Erhouga, Esfreirasa, Esinna, Etradja, Eupaea, Exeffana, Exeidanna, Eysnonna, Gaemeta, Gasilavena, Gezejuna, Gilecys, Gogtecenna, Gosufema, Grauflona, Grezopra, Greüssadduda, Hauuca, Haüquanna, Hejathuna, Helcinaura, Heleima, Hoxuda, Hoëugena, Hreanosra, Hycronna, Hynmrubduada, Hyphimys, Iccapcita, Ilvirlonna, Immufa, Inyeleda, Ipugla, Ivorromcenna, Jovaffembuna, Jududeta, Lallaejannaea, Lerrena, Lillaetogena, Limpuannonna, Liquafa, Lobbenota, Lobvoequeia, Lomcaëlys, Lubuletys, Ludace, Lulpamudja, Magiphunna, Maloeduna, Mefetsopha, Menoxina, Migrecota, Miphethathenna, Mlelesrobrada, Moltoga, Muesera, Mumesta, Mypheilanna, Nafruzjurnanna, Nancessa, Narhage, Naudorqua, Neicada, Neipunna, Nidarqueta, Nofuteiconna, Nuxeua, Nyseuphaea, Obuxeza, Oeserroenna, Omjemeidanna, Onepa, Ossurmaeota, Osuga, Otetumenna, Oudygosa, Paceibupaea, Paloefrida, Paubreumota, Peitana, Phornyxocuda, Phredenaea, Puctrycita, Quauxoezrina, Quellicreona, Queruddaunna, Quiiveionna, Quiluba, Quulquota, Rapeupoda, Ravona, Raxuthinna, Reberhita, Rhareulina, Rhocacpiffa, Rhubmlounita, Saeyota, Sedaeruta, Seifovulsaea, Seitarynina, Serha, Seutraeguna, Socenita, Somefaeze, Sosatroda, Soudonmys, Soumijossinna, Srolodre, Srurythrapa, Thamonna, Thepucqua, Thlerlepha, Thuomsona, Thydallona, Tifeccona, Toslufalsa, Tralpopuxada, Trennada, Tulollis, Tuszeuja, Typhupra, Ubuflena, Ucvursraqueda, Udithurla, Ulnopoqua, Uloba, Usfelila, Vaquapunena, Vevana, Vezquovuta, Vimoeeda, Vipacchota, Voglasadpra, Voocifa, Vudnarha, Vuvozuna, Xeaffanna, Xedygounona, Xoluninna, Zaucena, Zedrabneguta, Zemeedunna, Zesaja, Zesseule, Zlaclaga, Zojua, Zollolenna, Zoquintona, Zrecisuanna, Zrena, Zrillasmudranna, Zruraocata.<br /><br /></li>
<li>Nume de locuri:<br />
<br />
Ablinnuni, Acconochii, Aerhummizuni, Almutii, Alufisanes, Aluspanes, Amquaffi, Amzebinati, Araltunes, Ariluni, Axixerrii, Aëini, Bimili, Cabafii, Calxaddii, Cebnemisi, Celufmemtii, Chanceimati, Choscamenes, Chosipi, Chycincodes, Cledaates, Clinusii, Coflammi, Cofrulvodes, Comanurrodes, Cosyreutenes, Coutuceisates, Couxauquii, Cozraeloejades, Custrommudes, Cynnurizni, Danoudri, Daquini, Dodragaei, Doefoladi, Doquemmogii, Dovedmetes, Drifnodoepotes, Efouifunes, Eifeii, Eimovompii, Eiozani, Ellonyphraei, Ellouquanes, Emonudes, Eraetes, Erhuni, Erovibri, Esogrymites, Ezeuii, Fafroborvotes, Fenouxi, Fofesoqui, Fraclichenes, Fraurheinaei, Fussauni, Gafrefxutes, Gasefadi, Gepmatri, Gijoourii, Grarhozgi, Guprodressadi, Guronii, Heïphyphi, Hophoti, Hydeli, Icryszii, Iizsli, Imeisades, Immijaequotes, Imquaunotti, Ipanadi, Iruleii, Ittirhaei, Ivodrequedes, Jedopodes, Jencheiaudini, Jognipagi, Larragquines, Lefraedredes, Leomladi, Lofazrii, Lurraquessi, Lynurdonni, Mamunutes, Merquodoezlodes, Meugefii, Missaxajaei, Mivaeri, Mlilielenes, Mocmeii, Mouchabithi, Mounysi, Mramoexagrii, Mreisadi, Mroumaxaei, Mycimlurhetes, Naleaclii, Natdeeci, Nejenorthati, Nemmalilli, Nicomdrones, Nupotaxi, Nyphosdi, Oacexini, Occeani, Odaei, Odesinii, Ojafodes, Ommeifi, Omroraei, Onauxipini, Onsludroli, Oscauxi, Ounetuledes, Parrisronini, Penirali, Phazophides, Pheilabydri, Pheleblunes, Phoreli, Phrorhixetes, Piquanmoezines, Pochinnaei, Polleli, Pouvedrouini, Prosrozesbi, Quequaeijaei, Queurhadrones, Quommojadi, Quuabli, Quuploutousrii, Quusaei, Rafjuphemmi, Recnobanni, Reledrii, Rhisynnini, Rhonozunes, Rhuzsafrovunes, Rimachri, Riomoti, Roeulli, Rottidendones, Rulemimmades, Rupides, Sabjeggi, Safraanes, Saripognites, Seicersii, Semgreudecri, Semriddates, Sezithopii, Silofrini, Sivegdrii, Slauphrulyxenes, Slauvosaelotes, Socoanes, Solmumati, Sraracquelnadi, Srerrides, Srevistati, Sroschulli, Srudii, Suspii, Tameibadi, Taunepeides, Tecovimi, Teiasadi, Tepromuni, Thamecpadrii, Trajunii, Transissones, Trizpezmii, Trochytii, Trysoruli, Tucotqui, Udaclaei, Ummides, Valjesaffotes, Vossizides, Vucheggi, Vussizrii, Xaphrylodines, Xedyni, Xeffevones, Xesaei, Xinnoni, Xomavii, Xorreisaudes, Xounyslophri, Xummemmi, Zegaï, Ziaquotes, Zoeenanes, Zormliojati, Zrerri, Zuquumati, Zusithii, Zycceirhii.</li>
</ul>
<div style="text-align: center;">
———————————————— </div>
<ul></ul>
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-83406563311544650312015-10-25T22:36:00.000+02:002015-10-30T10:33:59.919+02:001000 de nume imaginareO listă de o mie de nume imaginare care pot fi folosite ca nume de personaje sau de locuri în povestiri, nuvele sau romane fantastice. Numele au fost generate automat de un script Bash, dat spre studiu şi reutilizare la sfârşitul acestui articol. Numele sunt generate astfel încât să fie lesne de pronunţat şi să aibă un aspect oarecum Latinesc sau Grecesc Latinizat.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">————————————————</div><br />
Abequesfa Abiquacus Abirroclia Acagentix Aclyttae Adaddaea Adiquifix Adiquis Adirorus Adizidii Aduquos Aesmuquilus Aetronvefus Aggamdota Aggofae Agimudes Agoricrus Agrevines Agruffus Ajajazus Alasmaea Allauchus Alodagan Aloxamfus Alupumaco Amesepus Anfaquosraea Anozijabis Aparavius Aquatabavius Aquatela Aquaxo Aranadis Arracates Arudustes Asdulo Atalan Atequixes Attisso Aucichefus Audocizan Ausirysmus Ausobelasra Auvoxunacex Axetufres Azegigofraea Azollapius Azrudurofo<br />
<br />
Balemura Balumtus Barucius Baslia Batedaretes Bebechis Bebomusines Befafulades Begetax Belutides Berupraea Bevochetes Bibaa Biclys Bifrusquo Bigaezequotes Bilelides Binsaxia Bisfomesra Bispunuja Bogequos Bolaslus Bombara Bomidro Bonvama Borincia Bosvincines Botocuto Bouricraea Buclaquamdus Bufivus Buglerigides Bumvaega Bupechaea Buphychia Bustas Butitrus Butomabbaa Buxifus Buxuffotes Bychinzes Byciphraea<br />
<br />
Cadaxen Cajae Cajozis Cancaea Cantusnus Caquagondines Cebis Cefobix Cegotra Celengis Cengazius Cenqua Cererosmius Ceriva Cesmox Cevilates Cexes Cezegix Cichosmines Cifria Cigius Cilucites Cimespis Cinendotes Cinuttia Citollys Civimfia Cizysphis Cocumquo Codox Cogga Colibius Conso Coppaufo Corrus Corudebus Cozaza Cucudemfix Cudozlius Cunado Cunedilen Cunfitoxius Cuttia Cuttirraea Cuvobus Cyncophan Cyphlen<br />
<br />
<a name='more'></a>Dabrylites Dacezo Dachifrex Dafaa Dafeges Dagrius Dagro Dascopucria Delonylia Dephosychines Depren Destybuggex Detemda Dibices Dichobla Dinnetes Dirrupatus Disno Ditoges Docusmodes Dogevofus Dola Dosdefus Dozlis Ducugides Dudaxides Dujatuches Duleba Duppox Dutius Dybbus Dygemis Dygimmis Dymseres<br />
<br />
Ebadidacus Ebbupoclis Ebrinetrii Ebunojaeus Echacii Echomfo Echomqua Ecoquobis Ecrecax Edenaupo Edenvuchii Ediraraeus Edudafen Efeges Eferuchis Efitadrates Eflezax Egages Egotofrus Ejechis Ejuchambas Elapeccites Elazes Elepegraa Eliquossius Elizecofius Elofezes Elufiba Emficifas Emparexes Emufuxis Emvajo Enedoges Enegefites Epaeblolis Epozisquia Eppegraevo Eppulustia Epuvuva Equisdoga Equosecox Erarenyrax Eribroxox Erymsaso Erysosiphrhax Esingemefus Esismora Esruquatochus Esygices Etepesrox Etitijen Etoflaches Eublachozofis Eugapudae Evapozezius Evatexes Evoxasmaea Exenda Exoengyphlus Exoquazla Exubilo Ezessebius Ezicho Ezlalaea Ezolydphia Ezototrus<br />
<br />
Fabizex Fafines Fafrex Fanzes Fatrezomo Fazlus Febabbex Fecrasquax Fegagra Fengugia Fepis Fepugafotes Fequafria Fesfanzex Fevuxis Fezovus Fichurius Fidedozrus Fiezregaea Fipimae Fipipa Firixia Fitrus Fitusmus Fitutes Fobrotus Fofeffotes Fogiffes Fojux Folefrux Fomtimto Foppa Foscechux Fosfus Fovovis Fozimdius Fumputo Furapis Furazran Furilia Futovia Futtia Fuzibius<br />
<br />
Gacavia Gaequirius Gapincia Garracis Gatozlia Geffisses Gegetris Gemven Gestopo Gibbis Gibius Gibyddus Gidruchus Gifodetes Gijaxaea Gijococaea Gimaripus Gitocaea Givada Givocodes Gixenfen Gobbis Gogphyxii Gomdezys Goquoca Gutifis Guxuchines Gyscolezles Gytauclan Gytespo<br />
<br />
Hachemvaea Haforan Hamdocra Hampecex Hanva Hapumizledes Hasmia Hasvechus Haubbyhphaea Hecles Hededes Hediven Hembidunes Hephlyslides Hexeppines Hexyzlites Hezachis Hezyxix Hibibezus Hidius Hirraquoro Hobboscus Hobenquos Hoetex Hofecris Hoflides Hogoboppii Hogospo Hojusus Hondo Honnibia Hosospius Hoxatis Hucouzii Huglezys Hunnulus Hunquos Hunsajuzlia Huppisca Huppus Huputaea Huriquos Hurus Husmis Huzinquos Hybephebox Hycaphla Hychiclobren Hydphicrus Hygepiphurides Hylorunses Hymilphetes Hyrendo Hyxosphures Hyzochorphetes<br />
<br />
Ibumeris Iburijafas Icables Icarripae Iceblus Ichandumto Ichauvaggia Ichepuxes Ichuvo Ichyccius Ichyzaphrhus Icomolites Icriluzindius Ididetto Idixeguchis Idoxipis Ifilines Ifivunfaea Igefuria Iggilan Ijabundius Ijocasles Ijoclazla Ijuscubujedes Ilispivex Iloda Ilynsichubbus Imaebixaea Imecrabichis Imicus Imociches Imottomquan Incuxogis Inebozares Inobachius Insudipis Inzixabes Ipaggotus Ipauborupax Ipocevia Ippozalodaa Ipunda Ipuzlazipii Iqueffes Iquidaso Irabia Iroloquo Iruzaevo Isupottus Itiluquitres Ituppaea Ivozempo Ivutaquisfes Ixebynsii Ixegambus Ixiflus Ixuquotates Izefichos Izolichius Izramtudesvus<br />
<br />
Jaccaea Jaevoffis Jafedes Jajopexus Jamfus Janacibaea Janusso Jaspanates Jasuria Jatexae Jatujaquii Jaxibimus Jecezes Jefralis Jelechofa Jelles Jepolux Jobutta Joggodes Jojechogis Jolaea Josmobbus Josvus Jovauglaea Joxamfa Jozlegotes Jubujevos Jucco Judaveris Jumusna Jusichius Juzuvezo<br />
<br />
Lacaea Lafrefo Lagefa Lapixus Laplochan Laraeus Latodus Laulisudus Laummis Lebaques Ledrupites Leffo Lenixas Licis Lijotii Limyppia Liquezates Liripares Lisfuvia Lislos Littuquobbii Lobbis Lodonvis Lonfis Loquifusdetes Lospis Lovujotes Loxyscaea Lufetax Luflis Lugaggus Lugoja Lulemfis Lunida Luquebrii Lutaquemfes Luttotraa Luxixes Lybbo Lypphudia<br />
<br />
Machus Mafopii Magaea Mapubos Marevifius Marrubinquaeus Mazoquia Mebrae Mefedes Mefobras Megae Megirrus Melevosus Menagen Micheplaea Mijumpa Mimmalis Minsevuclates Mirubaeus Mivas Mivibbo Mizomquex Mobudetes Mociblides Modyphlus Moquedutis Moscobis Motocha Movoran Moziles Mozullo Muccocas Muddis Mudinojes Mufoxes Mugimva Mugledo Mullaea Muxus Muzuxus Mylaches Myttia Myzliro<br />
<br />
Naeflega Naeggontis Naglostii Nasizrius Nasocetes Nazrupes Nejuflus Nepra Nessacix Netaesfines Niboglines Niduchinza Nidynaea Nijosuchus Nincis Ninphytepra Ninvacodes Nipux Nisnypema Nizalus Nizrutaea Nocomtus Nogremitaea Nosvus Notolezedes Nottonoggix Nozlefes Nucaemopix Nufejax Nugygizros Nujadius Numda Nunfus Nuroxan Nycogrix Nyngeclii Nypaxedes Nyprus<br />
<br />
Obasymdus Obezudis Obillo Oblusrizejaea Ocanfis Ocazedes Ochavius Ochezlaxa Ocibisodis Ocrogrii Odemanquox Oebaflecachetes Ofebebis Ofivomfis Ofuxechuxia Ogaxuben Oglechurria Ogrotaconzis Ogrusdynpha Olechuba Olezro Ombancae Omoneloflii Onebajaffo Onfuxixia Onquiezlegis Onuquotia Onytutettaea Opexigus Opita Opuzeches Oquadochus Oquaprifaea Orallapes Oreulus Oruxarodia Osanfaea Osdofo Otejobiquo Otubrenus Otugyzia Ovarunnux Ovilus Ovudates Oxegenzus Ozofabix Ozynges<br />
<br />
Parapezo Pasca Paticco Pebbango Pecija Pedis Pedos Pefus Pegonquius Pemablus Pepochaea Pera Pettia Pexobro Pexurran Pezludus Pezoggites Phastyrphus Phirybphetes Phityblodes Pholyran Phudyris Pilegupis Pinca Pinquax Pinquoxodes Piplemvus Pistaxax Pizaufarius Pizlajo Pofumpo Pogubes Pojetales Pollis Ponneletas Ponzaquo Popruphyxius Povimmius Pozodaa Pozrencus Pucho Puciva Pudinapia Pudra Pumdo Punvodus Putemquos Putus Putyecos Puxidis Puzerrates Pynsix Pyslus<br />
<br />
Qualadrii Quareumses Quasdo Quattes Quazampus Quechingos Quedrondus Queflojates Quenus Quespo Quevevisfes Quiboxus Quichigia Quidaeco Quisnines Quittostus Quobbo Quobrumsus Quocecho Quoclachaea Quogoxiprae Quollo Quonzus Quopuspis Quoroffo Quostipis Quosucox Quozrus<br />
<br />
Rabalexius Rabbaa Raccus Raciles Raffus Rafrax Ragevox Rantodus Rasvaa Rausdeccis Ravisfo Regadis Regupius Relunnaea Remmafax Rempachia Rempunigo Renfes Retupizaa Revuvecites Rhasnypius Rhaubybla Rhylphuxabia Rhytran Rhyxecus Richorigus Ricites Ridoplox Ripifia Riquacra Riquirres Riraefox Rituquasas Rizlo Robopides Robria Rodedes Rodoblo Romquochines Ronquarotes Ronsii Ronzunzas Roquenoslia Rotupus Rudisdo Rudonvo Runfia Runfii Ruspo Sachodia Sajuquos Sampijaeus<br />
<br />
Sanvuslius Satis Satuven Saxovaea Sebrufasaea Secius Sedia Segefis Sejaea Senazaea Senomen Sezlato Sidaeus Siffudatius Sigines Sigycates Sippulo Siria Siroro Sisduslux Sispidae Sizris Sodososmo Sofopo Soquatae Soruxotes Sossajan Soxobbus Sozles Sudiris Sugorixus Sumtalis Susdus Sutius Suxorrae Sybliphlus Syhphigra Sypappii Sypisdodes Syrrhotarii<br />
<br />
Tacaufrae Tacunquos Tadinno Taepybris Talifus Tametugax Tarrexaxes Tatrius Tavis Tecius Tecus Tedesfen Tejates Telunves Teprines Tequoplades Tetto Tidus Tiglo Tijugines Tilelobox Tivustius Togasco Tolalus Tomia Tonsuza Tonzo Toroggis Toroquetes Tozorria Tuddodis Tudii Tuentes Tujudubis Turanfis Tusquodibii Tygrii<br />
<br />
Ubilus Uchajaea Uchelax Uchibuzia Uchohoquis Uchohosmaeus Uclurijaea Udeban Ufanidis Ufaplan Uficesutaea Ufongitezex Ufotaujares Ufroslides Ugantus Ugejafores Uggoxozachis Ugocaea Ugotii Ugoxugudus Ujemquirrius Ujurocellus Ulafluvaea Ulamfojus Ulelo Ulubofia Umocunes Umolijedes Umsypria Untaphytus Upafoza Upynenges Uquachimefia Uquebo Uquodipres Uquoslis Urefoxuva Urusuria Usajezebia Uscefrus Uscumetex Usidaxus Usimtyccines Utolara Utozphys Uttiggacheecius Uvoglus Uxambachesso Uxogoxegen Uxovedis Uxozysebes Uzisquidatis Uzuro<br />
<br />
Vacres Vaeddamenis Vajelletes Vararates Vatabo Vatumques Vaumpesno Vazipus Vazlia Vazlus Venvaa Vexauzii Vexutos Vicegris Viracax Vocaemses Voraffis Vorides Vovegles Vozegatia Vuchigus Vucissis Vuflusco Vufrexaea Vulijaedades Vunquojobbux Vustis Vutubia<br />
<br />
Xabequis Xachubro Xafis Xamtevia Xanveres Xapevujae Xaquodacedes Xaquoxii Xarefites Xaresexo Xazatan Xeclus Xegigofia Xelius Xenequibius Xeteffo Xezrysius Xiccymbaa Xidrius Xipazis Xizavia Xochilachia Xodriffides Xogauris Xogeran Xojurris Xolanquos Xolulichex Xomsyxoslis Xonaefax Xoppytphia Xopravis Xovudius Xoxocletes Xozeques Xuddo Xurax Xutabaea Xuzumdodes Xympis<br />
<br />
Zacaquinia Zacizus Zaffis Zafinzax Zagagas Zampii Zapacis Zaquogines Zaraxus Zasola Zavojedra Zebia Zecispus Zeclocia Zedduqua Zegii Zeglia Zempendus Zemuspo Zeprudo Zevaxae Zigondii Zijaugaea Zijusca Zinapila Ziselo Zismes Zista Zistezuta Zitaxedes Zivamma Zobigibro Zoflipus Zojusatis Zomogeria Zozia Zozysden Zubra Zudafis Zudymbus Zulapa Zutilondius Zydophimmo Zymarocaea<br />
<br />
<div style="text-align: center;">———————————————— </div><br />
Scriptul care a generat lista de nume este dat în continuare. Aveţi permisiunea de a utiliza acest script în orice scop doriţi, de a-l modifica şi de a-l redistribui.<br />
<br />
<pre style="background: #DDEEFF; font-size: 15px">#! /bin/bash
# NameList
# Generates a list of vaguely Latin-sounding, pronounceable names
# <alexandru .panoiu="" gmail.com="">
# 2015-10-25
# By default, this script generates enough names to fill the terminal
# screen; a numeric argument makes the script generate the specified
# number of lines, 5 names per line.
# Permission is granted to use this script for whatever purpose and to
# modify and redistribute it.
# The array R[] will accumulate the transformation rules; i is the
# number of rules stored in R[]. The function A() appends a new rule
# to the array R[].
unset R
i=0
function A()
{
R[i++]=-e\ "$@"
}
# CC is the list of acceptable consonants, and VV is the list of
# acceptable vowels. Note that q stands for qu; there is no k; j and v
# are supposed to be pronounced /j/ and /w/.
CC='bcdfghjlmnpqrstvxz'
VV='aeiouy'
C="[$CC]"
V="[$VV]"
# Delete non-printing characters, then out of the printable characters
# keep only the acceptable consonants and vowels.
A 's/ \|\\\S\|[0-7]\{3\}//g'
A 's/./\l&/g'
A "s/[^$CC$VV]//g"
# Split the line into potential words, each word consisting of an
# optional initial string of vowels, followed by two syllable clusters
# consisting of one or more consonants and one or more vowels,
# followed by an optional syllable cluster of exactly one consonant
# plus one or more vowels, and ending with a final syllable cluster
# consisting of one or more consonants, one vowel and one other
# character; thus each potential word is of the form
# [V+]C+V+C+V+[CV+]C+V?, surrounded by spaces. (There are two spaces
# between potential words, and one space at the start of each line.)
A "s/$V*\\($C\\+$V\\+\\)\\{2\\}\\($C$V\\+\\)\\?$C\\+$V./ & /g"
# Now, for variety, delete syllable clusters which begin with six or
# more consonants.
A "s/\\($V\\)$C$C$C$C$C$C\\+$V\\+/\\1/g"
# --- Endings ---
# Most words ending in -a? will simply delete the last character,
# generating feminine names; but for variation we also generate words
# ending in -aa, -ae, -an, -as, -ax, -ades and -ates.
A 's/a[ao] /aA /g'
A 's/a[eiy] /aE /g'
A 's/a\([dt]\) /a\1Es /g'
A 's/a[mn] /aN /g'
A 's/a[sz] /aS /g'
A 's/a[qx] /aX /g'
A "s/a[$CC$VV] /a /g"
# Words ending in -e? tend to generate names in -es, but they will
# also generate names in -aeus, -aea, -en, -ex, -edes and -etes.
A 's/e\([dt]\) /e\1Es /g'
A 's/e[mn] /eN /g'
A 's/e[sz] /aEus /g'
A 's/e[qx] /eX /g'
A 's/e[aeiouy] /aEa /g'
A "s/e[$CC$VV] /es /g"
# Most words ending in -i? generate unisex names in -is, but sometimes
# will generate names in -ix or -ia.
A 's/i[qx] /iX /g'
A 's/i[aeioy] /iA /g'
A "s/i[$CC$VV] /is /g"
# Words in -o? tend to generate masculine names in -o, with the other
# possibilities being -odes, -otes, -os and -ox.
A 's/o\([dt]\) /o\1es /g'
A 's/o[sz] /oS /g'
A 's/o[qx] /oX /g'
A "s/o[$CC$VV] /o /g"
# Words in -u? will generate masculine names in -us or -ux.
A 's/u[qx] /uX /g'
A "s/u[$CC$VV] /us /g"
# Words in -y? generate names in -ia, -ius, -ides, -ites, -ines, -ys,
# or, in many cases, -ii.
A 's/y[aerlvx] /iA /g'
A 's/y[iouybcfg] /iUs /g'
A 's/y\([dt]\) /i\1es /g'
A 's/y[mn] /ines /g'
A 's/y[sz] /yS /g'
A "s/y[$CC$VV]\\? /iI /g"
# Now convert strings of two or more vowels to one vowel, but whenever
# possible keep the diphthongs -ae- and -au-.
A "s/a$V*\\([eu]\\)$V*/a\\u\\1/g"
A "s/\\($V\\)$V*/\\1/g"
# Convert all letters to lowercase in preparation for the processing
# of consonantic groups.
A 's/\S\+/\L&/g'
# --- Consonant groups ---
# Strings of two or more consonants at the beginning of a word are
# converted to one consonant.
A "s/ \($C\)$C*/ \1/g"
# Keep and mark groups of the form -nC-, -mC-, -sC-, -Cr- and -Cl-.
A "s/\\($V\\)n$C\\?$C\\?\\([cdfgqstvz]\\)$C*/\\1N\\2/g"
A "s/\\($V\\)m$C\\?$C\\?\\([bdfpqstv]\\)$C*/\\1M\\2/g"
A "s/\\($V\\)s$C\\?$C\\?\\([cdflmnpqtv]\\)$C*/\\1S\\2/g"
A "s/\\($V\\)\\([bcdfgpstz]\\)$C\\?r$C*/\\1\\2R/g"
A "s/\\($V\\)\\([bcfgpsz]\\)$C\\?l$C*/\\1\\2L/g"
# Keep and mark double consonants, but disallow hh, jj, qq, vv, xx and
# the buzzing zz.
A "s/\\($V\\)\\($C\\)$C\\?$C\\?\\2$C*/\\1\\u\\2\\2/g"
A 's/\([hjqvxz]\)\1/\l\1/Ig'
# Preserve aspirated occlusives.
A "s/\\( \\|$V\\)\\([cpt]\\)$C\\?$C\\?h$C*/\\1\u\\2h/g"
# If there is and y in the word then all f's should become ph's and
# all rr's should become rrh's, after the rules of the Greek tongue.
# Also, initial r's become rh's in words which contain an y.
A 's/f\(\S*y\)/Ph\1/Ig'
A 's/\(y\S*\)f/\1Ph/Ig'
A 's/rr\(\S*y\)/rRh\1/Ig'
A 's/\(y\S*\)rr/\1rRh/Ig'
A 's/ r\(\S*y\)/ Rh\1/g'
# Delete undesirable words; those include words with two y's or q's,
# words which have an y and an f, a q or a v.
A 's/ \S*\(y\S*[fjqvy]\|[fjqv]\S*y\|q\S*q\)\S* //Ig'
A 's/ \S*\([ctp]h\S*[fjv]\|[fjv]\S*[ctp]h\)\S* //Ig'
# Convert strings of two or more consonants to one consonant, then
# delete names which include bad combinations.
A "s/\\($C\\)$C*/\\1/g"
A 's/ \S*\(ji\)\S* //Ig'
# Replace intervocalic h with ch; q with qu; initial y with hy.
A "s/\\($V\\)h\\($V\\)/\\1ch\\2/g"
A 's/qu/qo/g'
A 's/q/qu/g'
A 's/ y/ hy/g'
# Delete short words which do not include one of the consonant groups
# marked by the preceding rules.
A 's/ [a-z]\{1,10\} //g'
# Apply proper capitalization to the generated names.
A 's/\S\+/\L&/g'
A 's/ \S/\U&/g'
# Delete names which are too short or too long and lines which don't
# contain five names; then delete trailing characters after the first
# five names on each line.
A 's/ \S\{1,6\} //g'
A 's/ \S\{16,\} //g'
A '/^\(\(\s\+\S\+\)\{5\}\)/!d'
A 's/^\(\(\s\+\S\+\)\{5\}\).*/\1/'
# --- Generate list of names ---
# N is the number of lines to generate, each line containing five
# names (see above). By default, generate enough lines to fill the
# terminal screen, but obey a numeric argument.
N="$(tput lines)"
[[ "$1" =~ ^[1-9][0-9]*$ ]] && N=$(($1 + 1))
[[ "$N" =~ ^[1-9][0-9]*$ ]] || N=24
# Generate the list of names. Note that the generated lines end with
# spaces, useful for grepping name endings.
for ((i=1; i < $N; ++i)); do
dd if=/dev/urandom bs=8K count=1 2>/dev/null | \
od -An -tc -w65536 | \
sed "${R[@]}" | \
S=" " xargs bash -c \
'for w in $*; do echo -n "$w${S:${#w}}"; done' --
echo
done<alexandru .panoiu="" gmail.com=""></alexandru></alexandru></pre><div style="text-align: center;"><div style="text-align: left;"><br />
</div>———————————————— </div>Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-86276785054058877772015-10-25T17:11:00.000+02:002015-10-25T17:11:10.995+02:00Nicolae Iorga despre începuturile carierei lui NapoleonWikisource oferă publicului curios cartea <a href="https://ro.wikisource.org/wiki/Fi%C8%99ier:Nicolae_Iorga_-_Desvoltarea_imperialismului_contemporan_partea_I.djvu"><i>Desvoltarea imperialismului contemporan, partea I</i></a>, de Nicolae Iorga, publicată la Bucureşti în 1940 de Tipografia ziarului „Universul“. Cartea este o colecţie de note de curs — un curs <i>angajat</i>, Iorga explicând în introducere că obiectul cursului este de a arăta <i>originea ideilor care în momentul de faţă fac nenorocirea omenirii</i>. Din acestă lucrare am ales pentru republicare în format electronic un fragment referitor la începuturile carierei de general cuceritor a lui Napolon Bunăparte, cel care din fecior de boiernaş din Corsica a ajuns general Francez, Prim Consul şi în fine Împărat, şi, ca orice erou de poveste, s-a şi-nsurat cu o fată de împărat.<br />
<br />
Extrasul de mai jos corespunde cu paginile 207-211 din sus-pomenita lucrare; scrierea a fost parţial modernizată prin înlocuirea apostroafelor cu liniuţe de unire.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
——————————————————————</div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://ro.wikisource.org/wiki/Fi%C8%99ier:Nicolae_Iorga_-_Desvoltarea_imperialismului_contemporan_partea_I.djvu" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgP5_cWTughRp2JgQZH3H-_Ut_4waPLkkDZktqhd83_V1xvEv_APm7mYehp3OhyphenhyphenDVF2xZwkDO_3AsXByyimNquYFWGUM4bdttTMxFxLHcAYOv8zTYUnfWeOI9o3AZDbitHk6Okd7vifurE/s1600/Desvoltarea+imperialismului+contemporan+I+%2528Nicolae+Iorga%2529.png" style="border: 0; margin: 0; padding: 0;" /></a></div>
Şi iată că, de-o dată, Directoriul se găseşte în împrejurări foarte grele pentru a purta războiul din Italia, singurul care se putea purta impotriva Casei de Austria. Şi aici mai rămăsese în luptă, dar numai ca să secundeze pe Austriaci, regalitatea sardă, Casa de Savoia, stăpână în Piemont, şi, în campania din 1796, Bonaparte a avut a face şi cu trupele bătrânului rege sard, cu totul incapabil şi supt raportul politic şi supt cel militar. Trupele austriece ale lui Beaulieu erau în general bune, — nu trupe exclusiv germane, ci adunate din toate părţile Monarhiei. Dar, în Italia, duşmanul cel mare nu erau aceştia, ci situaţia însăşi a armatei francese acolo. Se succedaseră în aceste războaie mulţi generali, ridicaţi dintre soldaţi, oameni de energie, dar soldatul îşi aducea aminte că i-au fost camarazi. Nu se dădeau ordine ca în vechea armată a lui Frederic al II-lea sau a Mariei-Terezei; erau cetăţeni cu drepturi şi le plăcea să-şi aducă aminte de aceste drepturi. Apoi, soldatul trebuia să se îngrijească el de hrana lui de fiecare zi: deşi situaţia acestei armate din Italia n-a fost aşa de rea cum se crede, dar îmbrăcămintea era desigur insuficientă. Trimes acolo, Bonaparte a întâmpinat mari greutăţi şi Directoriul socotia că generalul acesta tânăr, iute şi evident ambiţios ar putea să devie o primejdie şi-l ajuta foarte puţin.<br />
<br />
<a name='more'></a>In ce priveşte populaţia, ea era foarte nehotărîtă în ce priveşte invasia francesă. Eroii aceştia, mai mult sau mai puţin desbrăcaţi, desculţi şi flămânzi, s-au găsit de-odată în mijlocul unei societăţi de o strălucire extraordinară, care îşi smulgea favoarea de a vedea în saloanele ei pe ofiţerii francesi, şi chiar soldaţii de rând erau foarte bine primiţi şi găzduiţi. Clasa burghesă avea o atitudine liberală, pe care o putea determina numai interesul şi pregătirea culturală. Cetitori ai unei anumite literaturi, ei erau încălziţi de sentimente revoluţionare şi nu vedeau în năvălitori pe Francesi, ci, înainte de toate, Revoluţia. Dar, când se făcea apel la ţăranii din munte, ei au venit, odată, împotriva Francesilor, cu aceiaşi dârzenie pe care au arătat-o mai târziu ţăranii tirolesi supt An- dreas Hofer împotriva stăpânirii francese.<br />
<br />
Bonaparte a trebuit <i>să creeze</i> deci armata aceasta supt raportul militar şi să-şi creeze şi o administraţie pentru această armată, iar, din toate, un sistem, care nu exista până atunci, în ce priveşte legăturile şi cu populaţia şi cu statele vecine. Căci acolo era o lume întreagă, păstrând organisaţia de mici formaţiuni politice care existase până atunci. Nu erau numai posesiuni austriece, ca în Lombardia, ci, pe de o parte, Genova, cu care s-a făcut socoteala mai târziu, iar pe de alta, Veneţia, pe care, la capătul acestei campanii, Bonaparte a terorizat-o, impunând acolo un guvern popular „democratic“, şi s-au găsit „democraţi“ în Veneţia cari s-au bucurat foarte mult de libertatea câştigată, astfel, împotriva unor aristocraţi apăsători, pentru ca, la urmă, cetatea să fie ocupată de francesi şi să ajungă considerată ca un element de schimb, la armistiţiul de la Leoben, când Bonaparte era acum, în văile Tirolului putând duce la Viena, şi, la pacea de la Campo-Formio, Veneţia va fi dată deci Austriecilor, cu acea indiferenţă faţă de orice drept naţional de care a dat dovadă de la un capăt la altul al carierei sale generalul, consulul şi împăratul. Vom vedea că atunci întâia oară Austria a consimţit la considerarea deosebitelor teritorii ca nişte elemente care pot fi într-o parte sau alta după hazardul campaniilor, în afară nu numai de orice consideraţie naţională, dar de tot ce priveşte un echilibru european, care se considera în vremea aceasta ca total desfiinţat, cum se socot acum de unii ca desfiinţate tratatele de la Versailles şi Trianon.<br />
<br />
Generalul, şef, care crease o armată, a administrat tot ce o privea, impunând ce a vrut acelora pe cari îi găsia înaintea sa. Aceştia au trebuit să se răscumpere, şi ducele de Modena şi alţii, şi prin faptul că n-au avut bani de dat, dădeau tablouri, şi încărcarea lor a continuat multă vreme, pentru a fi trimese la Paris. Atunci s-a îmbogăţit marele Museu frances cu moştenirea trecutului, dar, faţă de operele acestea care fuseseră luate ca despăgubire de războiu, Bonaparte arăta aceiaşi indiferenţă în ce priveşte legătura cu un anume loc şi anumite împrejurări, cu munificenţa unui anumit suveran. Cum se considera teritoriul, aşa se considera şi tezaurul acesta, din cel mai înalt domeniu al manifestărilor spiritului omenesc.<br />
<br />
Tânărul general a fost, de fapt, acolo Imperator în vechiul sens roman al cuvântului. Are armata sa, întocmai cum, pe vremuri, cutare armată romană era a lui Sulla, a lui Pompeiu, a lui Cesar, a lui Antoniu, când, pentru ca să se ajungă la o anumită situaţie, se căuta înainte de toate a avea un număr de legiuni legate în chipul cel mai strâns de şef, fiind instrumentul lui politic, care aştepta totul de la dânsul. Iată unde a făcut el practica guvernării pe care mai târziu era s-o introducă în Franţa însăşi, guvernare dictatorială, de autoritate, care nu cere sfatul nimănui şi nu primeşte suggestii din nicio parte. Acolo <i>a ajuns el întâiu Domn de oameni</i>.<br />
<br />
Dacă la Paris ar fi fost un adevărat guvern, şi nu Directoriul, care era în mâna lui Barras, prietenul Iosefinei, care devenise de curând soţia lui Bonaparte, lucrurile ar fi luat altă faţă. Guvernul însă nu-i trimitea bani şi cerea de la dânsul o pai te din contribuţia de războiu, iar el putea răspunde că nu dă socoteală nimănui de câştigul său. Inseamnă oare ceia ce s’a făcut în momentul acela, imperialism? Fără îndoială că nu. Imperialismul cere un plan, cu cunoaşterea împrejurărilor, un sistem care să fie la îndemână şi pe care să-l aplice cineva fără cruţare. Condiţiuni care nu se întâlnesc nici la Directoriu, care nu făcea decât să se bucure de situaţia internă crezută că e consolidată, nici la generalul al cărui scop era să câştige baza de glorie de care avea nevoe pentru cariera sa. Şi, cum isprăvile acestea aşa de mari, victoriile acestea strălucitoare din Italia nu i-au creat o situaţie permanentă şi, când s-a încheiat pacea, generalul nu mai avea ce comanda, în necesitatea aceasta de glorie personală el <i>a inventat </i>expediţia din Egipt.<br />
<br />
Expediţia aceasta e ca o nouă poveste din O mie şi una de nopţi. Intr-adevăr el vorbia de lovitura care s-ar da Angliei prin aceia că, fiind Francesii în Egipt, s-ar deschide pentru ei drumul la Indii. Existau proiecte de acestea de mult; unul, cu caracter de Cruciată, al lui Leibnitz, care, pe la 1700, s-a adresat lui Ludovic al XIV-lea, şi se păstrează şi un studiu, sprijinit pe anumite manuscripte, în vechile Memorii ale Academiei de Ştiinţe politice şi morale din Paris, cu privire la planul acesta, pe care regele nu şi l-a însuşit. S-ar putea lega ceiace nu s-a produs atunci în Egipt cu realitatea contemporană a expediţiei lui Bonaparte.<br />
<br />
Aici trebue să se ţină samă însă şi de alte lucruri. De la o bucată de vreme Franţa avea interese foarte puternice in Turcia, Imperiul otoman fusese întrebuinţat contra Habsburgilor încă de pe vremea lui Francisc I-iu şi Ludovic al XIV-lea. In secolul al XVIII-lea s-a urmat această politică de ocrotire a Turciei, Franţa regală presintându-se ca mediatoare, cum a fost prin ambasadorul ei de la Constantinopol, De Villeneuve, în 1739, la pacea de la Belgrad, Francezii mergeau chiar individual să ajute pe Turci; un de Bonneval a devenit Paşă. Mai târziu, în războaiele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Turcii au întrebuinţat ca ingineri, ca sfătuitori tehnici, pe unii Francezi, şi fortificaţiile făcute în regiunile Basarabiei-de-Jos, la Ismail, la Chilia, s-au făcut, pe la 1790, cu ingineri francezi. Şi cineva care a lăsat şi memorii importante asupra Turcilor şi Tătarilor, de Tott, era fiul unui Ungur dintre ai lui Francisc Rákoczy, din cei cari se refugiaseră în Franţa, şi el se prefăcuse într-un quasi-Frances; a avut un rol în ce priveşte formarea artileriei turceşti. Bonaparte, de altminteri, s-a oferit şi el Sultanului la începutul carierei sale, dar el, ca trimes oficial al Republicii, nu urmăria să se aşeze în Turcia supt ordinele Padişahului. Cândva el spunea că ar fi făcut bine să se ducă în Orient, de unde s-ar fi întors cu un prestigiu enorm ca în poveştile răsăritene. Acuma, el se aşeza, cu trupele acestea ale lui, întovărăşite de o flotă foarte solidă, care a fost distrusă, între protivnicii Imperiului otoman. Turcii au fost nelămuriţi, şi ambasadorul turcesc la Paris nu ştia ce înseamnă vestea care i-a fost comunicată târziu, dar a fost liniştit că o să iasă toate bine, Franţa rămânând prietena Porţii. De fapt, n-a fost o declaraţie de războiu, iar Turcii au prins doar pe Francesii din Imperiul lor, i-au închis la Şapte Turnuri, cu voia de a se plimba prin oraş, de a ceti ce literatură voiesc şi de a primi visite.<br />
<br />
Se vorbeşte de biruinţa asupra Mamelucilor la Piramide, dar Mamelucii erau nişte bieţi oameni înapoiaţi în veşmintele lor splendide, cari, când s-au găsit înaintea unei infanterii bine înarmate şi înaintea unor trupe cu tunuri, s-au împrăştiat ca puii de potârniche, dar evident că buletinul lui Napoleon despre această luptă a fost de un efect extraordinar.<br />
<br />
Expediţia următoare, din Siria, este o întreprindere nebună, care nu putea să aibă niciun sens, chiar dacă Bonaparte voia să ajungă prin Siria în Anatolia şi de acolo la Constantinopol.<br />
<br />
Totul este o acţiune personală, dar acesta nu este imperialism, Imperialismul se face împotriva unei naţiuni şi în folosul unui Stat, pe când aici este opera unui am de aparenţă entusiastă, dar foarte chibzuit, care caută mijlocul prin care să impună celor de acasă şi să-şi capete o situaţie pe care, amestecat în viaţa politică de acasă, n-ar fi găsit-o nici odată.<br />
<br />
Până la întoarcerea lui Bonaparte din Egipt, care a fost sosirea unui dezertor, care şi-a părăsit trupele acolo, după ce a asistat la distrugerea flotei sale, întrebându-se dacă va ajunge de-a dreptul în Paris, sau va trebui să debarce în Africa de Nord, iar de acolo să găsească mijlocul de a se întoarce în Paris, nu se poate vorbi de nimic care să preceadă şi să sprijine concepţiile imperialiste ale timpurilor noastre.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
——————————————————————</div>
<br />
<br />Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-90785420551200084082015-10-24T03:05:00.000+03:002015-10-25T22:46:16.876+02:00Povestea lupului năsdrăvan şi a Ilenei Cosinzene, de Alexandru Vasiliu<a href="http://www.newspascani.com/index.php/magazin/stiri-diverse/cultura/13014-%E2%80%9Cun-%C8%9B%C4%83ran-savant-%E2%80%9C-alexandru-vasiliu-t%C4%83t%C4%83ru%C5%9Fi">Alexandru Vasiliu</a> (1876–1945) a fost unul dintre marii eroi anonimi ai neamului Românesc. Născut în comuna Tătăruşi dintre Iaşi şi Suceava, Alexandru Vasiliu şi-a petrecut întreaga viaţă profesională — 34 de ani, din 1895 până în 1929 — ca învăţător şi apoi director de şcoală în satul natal. A luptat cu curaj în primul război mondial, primind decoraţiile „Bărbăţie şi credinţă“ şi „Crucea Sf. Gheorghe“. Şi-ntr-acest timp a cules folclor, cântece, urături, bocete şi, interesul nostru, poveşti, pe care le-a publicat sub egida Academiei Române: <i>Cântece, urături şi bocete de-ale poporului</i> în 1909 şi <i>Poveşti şi legende</i> în 1927.<br />
<br />
Spre deosebire de <i>tipograful</i> Petre Ispirescu, astăzi prea puţini îşi aduc aminte de Alexandru Vasiliu-Tătăruşi. Până şi Wikipedia, în marea ei sete de cunoaştere, sub titlul „Alexandru Vasiliu“ nu are decât un articol meschin despre un obscur <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vasiliu">general Comunist</a>, notabil numai prin aceea că n-a făcut nimic de ispravă.<br />
<br />
Volumul de <i>Poveşti şi legende</i> după care este reprodusă povestea <i>Lupuliu năsdrăvan</i> a fost tipărit în bune condiţii, cu îngrijire, aşa că n-am avut decât foarte puţine îndreptări de făcut; lista acestora este dată, ca de obicei, la sfârşitul articolului.<br />
<br />
Cititorii vor remarca utilizarea în text a trei convenţii pentru marcarea acelor cuvinte sau expresii pe care autorul le-a considerat, probabil, deosebit de diferite de uzul literar: ghilimelele «franţuzeşti» marchează cuvintele pe care autorul le-a scris „drept cum se rosteşte“; cuvintele culese cu litere <i>cursive</i> apar într-un glosar la sfârşitul volumului (reprodus parţial aici); iar parantezele arată nu-mi e clar ce, probabil intervenţii ale autorului în textul notat după viul grai.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">———————————</div><br />
<div style="text-align: center;">Academia Română</div><div style="text-align: center;">Din viaţa poporului român</div><div style="text-align: center;">XXXVI</div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: center;"><b><span style="font-size: large;">Poveşti şi legende</span></b></div><div style="text-align: center;">culese de</div><div style="text-align: center;"><span style="font-size: large;">Alexandru Vasiliu</span></div><div style="text-align: center;">Învăţător în Tătăruşi (Suceava)</div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: center;">Cultura Naţională</div><div style="text-align: center;">1927</div><div style="text-align: center;"><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjgJAwl8saccgeY1mT7JzOqHwFyk7aO5sLv6j7lYx80eRHIiQrni1LkU8dc-QYwBBcneXlLpKe-XtnvIdirz-d3tqokKQK5J5i6qhsR-P-VQEEyeWRy8LGI6mojQKGbp09LWL_YOfWEUNI/s1600/Alexandru+Vasiliu+-+Povesti+si+Legende+pp.000-001+%25281%2529.jpg" imageanchor="1" style="margin: 0 auto;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjgJAwl8saccgeY1mT7JzOqHwFyk7aO5sLv6j7lYx80eRHIiQrni1LkU8dc-QYwBBcneXlLpKe-XtnvIdirz-d3tqokKQK5J5i6qhsR-P-VQEEyeWRy8LGI6mojQKGbp09LWL_YOfWEUNI/s1600/Alexandru+Vasiliu+-+Povesti+si+Legende+pp.000-001+%25281%2529.jpg" style="border: 0; margin: 0; padding: 0;" width="640" /></a></div><span id="goog_460833373"></span><span id="goog_460833374"></span><br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><b><span style="font-size: large;">17. Povestea lupului năsdrăvan şi a Ilenei Cosinzene</span></b></div><div style="text-align: center;"><br />
</div> Erà odată un împarat. Imparatu’ «ista» aveà trei feciori. Amù la un timp de vreme, i se îmbolnăveşte împărăteasa. Şi măcar c’o căutat-o cu câte leacuri pe lumea asta, n’o fost chip s’o vindece ; o murit biata ’mpărăteasă. Scârba ’mparatului ! Atâta o plâns el după soţie, până ce mai i s’o scurs ochii. Rămăsese de vedeà numai ca prin urechile acului.<br />
La curte amù erà şi mai mare suparare. Nu destul că murise împărăteasa ! Mai dase Dumnezeu nacaz mare pe bietul împarat. Căutatu-s’o cu câte pe lume ; dar pace bună, că nu ş’o mai dat peste leac.<br />
Intr’o noapte visază că de se va găsì cineva să-i aducă pană de hulub de aur, şi l-a spalà cu ea pe la ochi, lui i-a trece ş’a vedeà mai ceva decât cum vedeà când erà de şepte ani ; da’ de nu, nu. A doua zi de dimineaţă după ce se scoală, spune visul feciorilor şi se hotărăşte să deie de veste că cine i-a aduce şi l’a spalà pe la ochi cu pană de hulub de aur, aceluia-i dă jumătate de ’mpărăţie, şi-i lasă moştenire şi saraiurile împărăteşti.<br />
Atunci cei doi feciori mai mari zic cătră tată-su :<br />
— Babacă, nu da veste ’n lume pentru asta treabă, că gândim c’om fi vrednici să-ţi aducem leacul ; să nu mai vie vremea să moştenească străinii casele părinteşti.<br />
— Bine, dragii tatei… bun cuvânt aveţi ; numai de v’a ajutà Dumnezeu să izbândiţi.<br />
Feciori-aieşti doi, toată ziua umblau creanga, ba la vânat, ba după alte lucruri fără socoteală ; iar cel mai mic, Alexandru, şedeà cât erà ziulica de mare numai lângă tată-su. Ce-i făceà Alexandru ? Ia îi aduceà apă, îi da de mâncare, îi cata ’n cap ; mă rog, el nu se ’ndurà să se ducă de lângă tată-su. Las’ că nu-i vorbă că şi tătâni-su îi erà drag ca lumina ochilor.<br />
Amù, după ce zic fraţii cei doi, că s’or duce, răspică şi Alexandru :<br />
— Măi, fraţilor, luaţi-mă şi pe mine.<br />
— Hăă, pe tine ? Da’ cine-a mai merge cu tine la drum, măi prostule ? Tu bre, nu eşti de mers la drum ; tu eşti bun să şezi la acasă, să scarpini pe tătuca ’n cap,… şi făr’ deaceea, n’avem nevoie de-un păcătos ca tine.<br />
Se scârbeşte rău bietul Alexandru, că-l ţineau fraţii aşà de prost şi nu voiau să-l iee şi pe dânsul. Nu-i vorbă… îl făceau ei că-i prost, dar isteţ la minte ca el, nu mai erà altul să-i steie în potrivă. D’apoi faţa lui ? Frumoasă peste samă.<br />
Văzând împaratul din ce pricină feciorul cel mic îi cu inimă ră, zice cătră cei mai mari să-l iee şi pe el, că doară n’au să-l ducă în spate. După ce s’o pus cum se cuvine, treaba la cale, ş’o luat fiecare fecior bani de cheltuială, haine de primineală, cal de călărie şi arme pe lângă dânşii şi se gată de drum.<br />
Amù, bietului împarat, nu-i păreà rău după cei doi, cum îi păreà rău că se desparte de Alexandru, că tare-i mai erà drag !<br />
— Dragul tatei, măi băiete, mergi sănătos şi Dumnezeu ţ’ajute ; dar mie tot la tine mi-e nădejdea.<br />
— Rămâi sănătos, tată.<br />
De-acoleà se pornesc ei tustrei şi merg grămadă până ce-ajung la o cruce de drum. Aici se mai hodinesc o leacă ş’apoi pleacă înainte ; iar pe-aproape de-amiază, ajung şi întră într’o pădure mare. Merg ei prin pădurea aceea şi dela o vreme dau de-o poiană frumoasă. In mijlocul poienii erà o fântână zidită de marmură. Imprejurul fântânii, multe căni de argint legate de torţi cu lanţiuri de argint. Care ajungeà acolo, poposià ; dacă-i erà sete, luà apă şi bea, da’ nimărui nu-i treceà prin minte să s’atingă de căni, să le iee. Şi batăr să fi vrut a face aşà, nu puteà, că erau legate cu lanţuri.<br />
La fântâna asta o făcut fraţii un popas bun, o stat de-o ospătat şi pe urmă s’o mai şi hodinit o leacă.<br />
— Măi fraţilor, zice într’un târziu fratele cel mai mic, iacă ce-am chitit eu.<br />
<a name='more'></a> — Ce-ai chitit, măi ?<br />
— Apoi am chitit aşà, că de ce să mergem toţi pe-un drum ? Hai mai bine, ş’om apucà unu ’ncolo şi unu ’ncolo, că nu se ştie a cui a fi norocul. Aşà, dac’om merge toţi grămadă, tot degeaba. Să ne pornim în lume şi s’avem a ne aşteptà tot aici.<br />
— Apoi, aşà… tu măi ai vrè să ne despărţim unul de altul. Asta n’om mai face-o.<br />
— Apoi dară cum, bre ?<br />
— Aşà nu-i lovită măi Alexandre — zice fratele cel mai mare. Eu, de frate-meu nu mă despart, că noi de mici copii tot amândoi am fost. Da’ tu du-te singur unde te-or îndrepta ochii ; iară până a nu ne despărţì, să lăsăm inelele aici la fântână su(pt) ghizdele.<br />
Şi se pornesc la drum. Cei doi apucă spre asfinţit, iar Alexandru spre răsărit.<br />
Fraţii cei mari, ce păsări vedeau înaintea lor, pe toate le ’mpuşcau, le smulgeau penele şi le puneau în desagi. Trăgeau nădejde că într’atâta pănărie, trebuie să se găsască şi leac tătâni-su.<br />
Alexandru erà bun la inimă ; el n-ar fi omorît o jivină, feritu-te-o Dumnezeu. Mergând tot înainte, o întrat în altă pădure mare. Aşà cam pe la jumătatea pădurii, dă de-o râpană mare şi adâncă. Nimenea nu mai erà harnic să treacă de ceea parte. Feciorul de ’mparat, dac’o ajuns la malul râpii, o descălecat de pe cal şi s’o dat să mănânce. Pe când să se scoale dela ospăţ, iată că pe malul râpii, dela vale, venià un lup mare cât casa asta. Alexandru s’o cam spăriet o leacă, da’ nu tocmai de «tăt». O pus mâna pe arc şi erà gata să-l ochiască. Atunci zice lupul :<br />
— Nu mă săgetà Alexandre, fecior tânăr de ’mpărat, că mult bine ţ’oiu prinde unde mergi. Ştiu că eşti feciorul cutărui împarat, şi te duci s’aduci pană de hulub de aur, că-i tată-tu beteag de ochi. Să ştii Alexandre, că unde te duci, fără mine n’ai să izbândeşti nimica.<br />
Şi s’o prins ei fraţi de cruce.<br />
— D’apoi lupule, îi vrè tu să mergi cu mine ?<br />
— Ie şaua de pe cal ş’o pune pe mine şi să te ţii bine.<br />
Aşà o făcut Alexandru. O legat calul lui la un copac, o ’ncălecat pe lup, şi lupu când ş’o făcut un vânt o fost de ceea parte de râpă. După ce-o ajuns de ceea parte, zice lupul :<br />
— Alexandre, unde mergem, la greu mergem ; da’ dacă mi-i ascultà pe mine, am nădejde de izbândă bună.<br />
Apoi mai merg ei o bucată bună, până ce ajung la o pajişte frumoasă într’un huciag. Descalecă omul şi dă să se culce. Când să se culce zice cătră lup că să-l scarpine în cap, cum făceà cu tată-su acasă.<br />
Lupul, ce să facă ? Incepe a trage încetişor cu laba pe cap, drept ca şi cum l-ar scărpinà un om cu mâna. Băietanul, dacă erà trudit, îndată o adormit. Da’ lupul erà flămând peste samă. Cum o văzut că Alexandru o adormit hăt bine, numai s’o uitat înapoi şi i-o fost gândul la cal. N’o stat mult la chiteală, din trei sărituri o fost peste râpă la cal şi l’o mâncat.<br />
După ce s’o pornit lupul, Alexandru s’o trezit. Când s’o trezit, s’o uitat încolo, s’o uitat încolo, n’o văzut nimica.<br />
— Ia amù drept că-s prost. De ucideam dihania, eu aveam cal, aveam mâncare, aveam de toate celea. Aşà, nu-i nici tu lup, nici tu cal, nici tu nimica. Am rămas drept ca ’ntâiu fără căpătăiu.<br />
Pe când se gânduluià aşà, iată că vede lupul viind. Dihania dacă mâncase calul, ce erà mare întâiu, amù erà şi mai mare.<br />
— Când s’a răpezì la mine — zice Alexandru — când mă mănâncă.<br />
Da’ lupul n’aveà aceeaş grijă. El aveà grijă să fie de-ajutor tânărului fecior de ’mparat. Alexandru, când îl vede că s’apropie, bagă de samă că erà mai voios şi se tot lingè pe bot.<br />
— Măi lupule, pe cum văd eu, tu mi-ai mâncat calul.<br />
— Mâncat, Alexandre ; da’ nu-ţi fie inima ră, că abià am mai prins la putere, şi făr’ de-aceea, cu calul tău n’aveai să poţi face nimica ; acolo la râpă aveai să şezi.<br />
— Hai să fie ş’aşà, măi lupule. Da’, oare nu ne-om pornì de-amù ?<br />
— Ba pornì, frate Alexandre. Pune şaua pe mine, încalecă şi hai la drum.<br />
După ce-o mers ei o bucată bună, o ieşit din huciu, la câmp întins. De-acolo, se vedeà hăt departe o zare de foc. Lupul se uită bine şi zice :<br />
— Frate Alexandre ! Vezi zarea «cèi» de foc ?<br />
— O văd.<br />
— Noa dac’o vezi, apoi acolo-s 12 talhari, şi cum om ajunge la dânşii, om căpătà noi mâncare — că Alexandru se tânguià că i-i foame —. Da’ am să-i fac pe hoţi s’apuce care ’ncotro, şi 12 ani să nu ştie unul de altul.<br />
Măăi ! Şi când ş’o făcut un vânt, lupul mergeà aşà de tare, că cu puşca să fi dat după el şi nu-l ajungeai. O mers câtă vreme or fi mers, şi asupra nopţii o ajuns aproape de hoţi, de-o pildă îi de-aici până la noră-mea la «Paraştiva»<small><sup>1)</sup></small>.<br />
<small><sup>1)</sup> O noră a povestitorului, numită Paraschiva, N. Const. V. Fodirică. Sta departe de moşneag, preţ ca de la v-o 40 m.</small><br />
După ce-o ajuns acolo, zice lupul :<br />
— Stăi, frate Alexandre aici lângă şă, că eu mă duc la ei ; să ne închipuiască v’o leacă de mâncare.<br />
Măi, şi s-o dat lupul peste cap şi s’o făcut un flăcău voinic, cu traista <i>de-a şoldu</i> şi cu puşca pe umăr, de socoteai că-i cel întâiu căpitan de hoţi. După ce s’o făcut om, s’o pornit «supre» hoţi.<br />
Ei erau 12 şi şedeau toţi supăraţi împrejurul focului. Iesta cum ajunge le dă bună sara.<br />
— Da’ ce caţi tu pe-aici, măi flăcăule ?<br />
— Ce caut ? D’apoi bre, ce căutaţi voi, aceea caut şi eu.<br />
— Şezi dară coàlea lângă noi şi ni-i mai ţineà de urît.<br />
— Da’ ce şedeţi voi măi, aşà de ugiliţi ?<br />
— Cum n’om şedeà bre, că de 12 ani ne trudim să prădăm o stână de-aici de pe moşia asta, şi nici că putem izbândì. Ori ce-om face şi ori cum om face, prin cânii şi ciobanii de veste, şi n’ai chip nici să te-apropii, da’ de cum să mai iei cevà.<br />
— Măi, da aveţi voi cevà de mâncare, că mie mi-i foame de nu mai văd cu ochii.<br />
— N’avem bre, flăcăule ; ia şedem şi noi ca vai de noi.<br />
— Bre, dacă-i vorba, voi 12 n’aţi putut face nimica, şi eu numai singur am să mă duc şi las’ de nu v’oiu hrănì de oi.<br />
— Şi te-i duce, bre ?<br />
— Duce !<br />
Şi voinicul nu mai lungeşte mult vorba cu «ieştia», că vedeà că-s nişte proşti şi nişte păcătoşi. Se porneşte spre stână. Colo pe-aproape, se dă peste cap, se face muscă şi se aşează în lâna unui berbece şi începe a strigà : «Scoală măi baciule, c’o venit să-ţi fure oile».<br />
Atunci ciobanii o sărit ca arşi cu toţii… cânii tot pe-aceea urmă. Incep a strigà ş’a tiohăì împrejurul oilor, da’ nu văd nimica, şi dacă n’o văzut nimica, s’o culcat. Nu bine-o apucat a închide ochii, că musca iar(ăşi) strigă : — Măi baciule, câte oi îmi dai, că mă duc.<br />
Caută ei ciobanii, dar nu găsesc nimic.<br />
— Dă-mi baciule oi, nu te mai chitì mult. Imi dai bre, câte-mi dai ? Ori de nu, ţi le ieu pe toate.<br />
— Apoi ie-ţi măi câte ţ’or trebuì şi du-te în plata lui Dumnezeu.<br />
— Bine baciule… eu mi-oiu luà ; da’ tu să strigi cânii să nu se iee după mine, c’apoi îţi ieu şi oile şi cânii şi vă ucid pe voi pe toţi.<br />
Şi de-acolea ie omul două oi, le mână dinapoi până ce s’o mai departat. Pe urmă s’o dat peste cap, s’o făcut lup, o luat oile la fugă. Cam pe-aproape de hoţi, s’o făcut om ş’o ajuns cu oile la dânşii.<br />
— Ei măi… ziceaţi că n’oiu fi în stare nici să m’apropiu de stână ; iacă v’am adus oi. Puneţi şi le frigeţi şi după li-ţi jupì, unu din voi să puie de mămăligă.<br />
— D’apoi de unde să facă mămăligă, dacă n’avem făină ?<br />
— Sunteţi hoţi, măi, ori ce dracu sunteţi ? Eu zic aşà că nu sunteţi hoţi ; sunteţi numai nişte coţcari. Las’ că m’oiu duce tot eu şi v’oiu aduce.<br />
Şi se porneşte <i>supre</i> un sat. Când pe-aproape, se dă peste cap, se face muscă şi întră în casă la un popă. Se ’ntâmplase c’aveà popa un sac de colaci şi-i ţineà în odaia în care dormià. Musca se bagă în desagi şi tocmai când dormià popa mai bine, strigă de colo : — Scoală, părinte, că-ţi eu colacii !<br />
Atunci popa se scoală degrabă, prinde-a zice Doamne miluieşte ş’a strigà la preuteasă s’aprindă lumânarea, c’o întrat hoţii. Caută ei de-a mărunţelul ; da’ nu găsesc nimic.<br />
— Lucru necurat, preuteasă, în casa noastră.<br />
Mai ceteşte popa pe-o carte şi de-acolea iar se culcă. Cela de colo, iară(şi) strigă : — Scoală, părinte, că eu îţi ieu colacii !<br />
— Da’ ie-i măi, şi te du dracului, cruce de aur cu noi în casă !<br />
Cela atunci, înşfacă ţuhalul cu colaci, şi… mână băiete. S’o făcut om şi nu s’o oprit până la hoţi.<br />
— Ei măi, puneţi carnea ş’o saraţi, ş’o frigeţi ş’apoi pe urmă ne-om da la mâncare.<br />
— Că n’avem nici sare. S’o mâncăm, ş’aşà nesărată.<br />
— Bată-vă mama lui Dumnezeu, păcătoşilor ! V’am spus eu că nu sunteţi nici de zama oului. Lasă că tot eu am să v’aduc şi sare.<br />
Apoi pleacă tot în satul acela, se face muscă, întră în săcuieţul cu sare mărunţică la un om nevoieş şi zice : — Scoală, măi omule, că eu îţi fur sarea.<br />
Omul, când aude glas, sare spărièt, trezeşte femeia şi băieţii, se dă la căutat, da’ nu găseşte nimica.<br />
— Vai de mine, măi femeie, necuratu-i la noi în casă. Daţi-vă degrabă la făcut cruci şi mătănii.<br />
Pe urmă se culcă. Musca mai strigă de v’o două ori ; iar Românul dacă vede nevoia, nu se mai scoală, fără numai strigă : — Ie-ţi sare, măi, şi du-te ’m plata lui Dumnezeu.<br />
Atunci cela o luat sarea ş’o venit la cei doisprezece.<br />
— Iacă, măi, v’am adus şi sare.<br />
Amù vine rândul s’aducă apă. Hoţii ş’aici se codeau şi se îndemnau unul pe altul. Dacă vede voinicul — lupul — cum îi treaba, îi mai batjocureşte numai ca pe dânşii, ş’apoi se duce în sat la un crâşmar s’aducă vin, că după dreaptă socoteală, pare că mai bine merge vinul după friptură, decât apa. Dacă s’o pornit cela în sat, se dau hoţii la sfat.<br />
— Bre — zice căpitanul lor — de-amù înainte, «aiesta» are să ne fie căpitan. Mă dau şi eu supus lui, că pe cât văd, îi vrednic de-a ne povăţuì pe noi toţi.<br />
Ce plănuiau ei, şi cum aveau să se învârtă lucrurile ! Amù voinicul, după ce-o ajuns la crâşmar, o descuièt lacata de la pivniţă, o luat cele două piei de oaie, le-o cusut ş’o făcut din ele un <i>burduv</i>. Pe urmă o scos cepul de la un poloboc, o băut el ce-o mai băut, o umplut burduvu de vin şi s’o apucat la codru. Da’ amù n’o mai tras la hoţi, făr’ de-a dreptul la Alexandru. După ce-o pus burduvul jos, o luat un par ş’o dat odată în burduv, ş’o făcut parul un hùiet, ca şi cum ai fi dat într’un om. Dară el da, şi tot el răcnè :<br />
— Vaai de mine, nu mai da, că n’am furat eu oile ; ia acela le-o furat, — zice arătând cu mâna spre un hoţ.<br />
Atunci hoţii o încremenit acolo lângă foc.<br />
El mai dă odată cu paru ’n burduv.<br />
— Vai de mine — zice — nu mă omorî, că n’am furat eu colacii ; ia acela i-o furat.<br />
Hoţii amù le-o fost gătit pe toate.<br />
— Măi, alta nu-i, fără l-o prins, şi din pricina asta om catà să ne stricăm culcuşul şi să ne ducem care unde-om vedeà cu ochii.<br />
Voinicul mai trânteşte odată cu paru ’m burduv şi tot el răcneşte : — Nu mă omorî, că c’am furat eu sarea ; ia acela o furat-o.<br />
Apoi îşi schimbă glasul şi zice : — Lasă că m’oiu duce eu şi la aceia, potlogarilor ce sunteţi. D’apoi socotiţi că mi-ţi scapà v’o unul din mână ? V’oiu învaţà eu cum se fură.<br />
Hoţii, dac’o auzit aşà, n’o mai catat că nu mâncase nimic.<br />
— De-amù, bre — zic ei — vine şi la noi, şi-i rău de capul nostru.<br />
Şi n’o mai lungit vorba, fără s’o împrăştièt şi s’o ascuns : cari ’n bortele stâncilor, cari ’n vizuinii, de nu s’o mai întâlnit doi la un loc şi n’o mai ştiut unul de altul, vreme de doisprezece ani.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">* * *</div><br />
Amù pe hoţi să-i lăsăm acolo unde-or fi ei şi să vedem aieşti cari-o rămas, ce-o făcut ?<br />
— Ei, măi frate Alexandre, nu ţ’am spus eu că ţi i-oiu face să fugă di ’mprejurul focului ?<br />
Apoi de-acolea s’o dat ei ş’o mâncat gospodăreşte şi după ce ş’o pus pântecele la cale, s’o gătit de drum. Flăcăul s’o făcut iar(ăşi) lup şi după ce-o pus Alexandru şaua pe el, zice : — Frate Alexandre, vezi albind ceva departe în spre răsărit ?<br />
— Văd.<br />
— Noa, dacă vezi, apoi ia acolo-i hulubul de aur. Acolo avem să mergem. Da aşa-i departe, că trei ani avem de mers până ce-om ajunge la dânsul. Sui pe mine şi ţine-te.<br />
— Măăi ! Şi mergeà lupul… da’ mergeà aşa de rèpede, că nimenea nu-l mai puteà întrece… ca săgeata, nu ceva. La trei ani o ajuns unde erà închis hulubul de aur. Erà un loc încunjurat cu zid mare şi porţile încuiete. Când o ajuns acolo, soarele erà cruce amiază.<br />
— Apoi, măi frate lupule — zice Alexandru — de ajuns, am ajuns noi aici ; da’ cine-i harnic să descuie porţile şi să între înnuntru.<br />
— Despre asta, n’aveà grijă, frate Alexandre. Bagă mâna ’n urechea mea cea stângă şi scoate o naframă.<br />
— Iac’am scos-o.<br />
— De-amù s’amèninţi cu ea, că porţile au să se descuie ş’au să se deschidă singure. Hulubu-i într’o cuşcă de aur ; cuşca-i într’un măr de aur, iar împrejurul mărului stau de pază doisprezece lei părângâi. Tu să te sui încetiişor în măr, să iei hulubul ; dar să nu zici nimic, şi nici să te puie pacatul să iei v’un măr, ori macar o frunză să rupi, că de nu-i ascultà, prin mari nevoi avem să mai trecem.<br />
De-acoleà Alexandru o întrat în ogradă, s’o dus în livadă, s’o suit în măr ş’o pus mâna pe cuşca cu hulubul. Da’ când să se deie jos, şi când o văzut merele celea numai de aur, nu s’o putut rabdà ş’o rupt unul.<br />
— Ce-are să mai fie, dac’oiu rupe un măr ?!<br />
Da’ de unde… că după ce-o rupt mărul, toate merele din copac o căzut în capul leilor părângăilor. Ceia îndată s’o trezit şi cum s’o trezit, cum o pus mâna pe vinovat. Unul ziceà ca să-l taie ; altul, că să-l ardă ; altu, că să-l spânzure. Mă rog, fiştecare ziceà că să-l prăpădească de pe faţa pământului. Atunci zice unul din ei mai bătrân :<br />
— Ho, măi, proştilor ! Odată la omorît. Staţi bre, că de-amù au să se stârnească judecăţile, că doară nu-i lucrul numai aşà cum socotiţi voi. Trebuie să fie ş’aista un voinic, măi, dac’o putut el răsbate pân’ aici, mai cu samă că pe la noi n’o fost nici macar pasăre măiastră, da’ de cum om pământean.<br />
Şi fac ei, mă rog, ca la judecată : îl chiamă să-şi deie sama cum de-o cutezat să între şi să fure hulubul şi merele ?<br />
— Apoi, iacă cum îi socoteala : Nu să gândiţi voi, că eu îs om de rând. Eu îs feciorul cutărui împărat. Tata s’o ’mbolnăvit de ochi şi nu vede mai de feliu, ş’o visat că de s’a spalà pe la ochi cu pană de hulub de aur, lui i-a trece. Şi iacă deaceea am venit eu pe la voi.<br />
— Bine, măi. Aşà să fie cum zici tu. Noi ţ’om da nu numai hulubul cu cuşca lui ; noi om sapà mărul cu totul şi ţi l-om da, numai dacă ni-i aduce calul cel care-l păzesc douăzeci şi patru de lei <i>părângăi</i>. «Acela» cal are părul tot de aur ; are soarele ’n piept, luna ’n frunte, stelele pe spinare şi luceferii pe umeri, şi ’n fieşte care fir de păr îi aninat câte-un diamant şi pietre scumpe. De ni li-i puteà aduce, bine ; de nu, apoi n’ai ce mai cautà pe-aici.<br />
De-acoleà Alexandru iesă pe poartă afară.<br />
— Ei, măi frate — zice lupul — aşă-i că nu m’ai ascultat ?<br />
— D’apoi ce-am făcut ?<br />
— Ce-ai făcut ?… D’apoi te-ai apucat ş’ai rupt un măr, ş’amù ieştia te-o trimes s’aduci calul ce are soarele ’n piept, luna ’n frunte şi stelele pe spinare.<br />
— Apoi, dă măi frate lupule, am greşit.<br />
— Ei ai greşit. Nu ţ’am spus ei să m’asculţi pe mine şî tu nu m’ai ascultat !… De-amù trebuie să mai mergem alţi trei ani, până ce-om ajunge acolo. Hai sui pe mine. Ţ’am spus eu că de nu mi-i ascultà, avem de trecut printr’o mulţime de nevoi.<br />
— Iartă-mă, frate lupule, c’am greşit.<br />
Ş’o ’ncălecat pe lup şi trei anu o mers până ce-ajuns la salaşul celor douăzeci şi patru de lei <i>părângăi</i>. Ş’acolo erà zid mare împrejur şi porţile încuiete.<br />
— Amù, frate lupule — zice Alexandru — cine-a mai aveà putere să între-aici ?<br />
— Nu te ’ngrijì despre-aceea treabă. Bagă mână ’n urechea mea cea dreaptă, să scoţi o naframă şi s’amèninţi asupra porţilor, că ele singure s’or deschide. Tu să întri în grajd, fără de nici o grijă, c’amù leii dorm. Să iei calul aşà cum se găseşte : cu frâul care l-a aveà el. Să nu cumva să pui mâna pe v’o şă, ori pe v’un frâu, că-i vai de capul tău.<br />
— Aşà oiu face, frate lupule.<br />
Când o întrat Alexandru şi s’o uitat în în grajd, nu-l mai ajuneà capul ce frumuseţe de cal erà acolo. Calul strălucià ca soarele ; frâie de aur şi de argint prin cuie, şăi frumoase numai de aur. Da’ Alexandru, să n’asculte de lup ?!<br />
— Măi — zice — de ce n’aş luà eu ş’un frâu de celea şi de ce n’aş pune ş’o şă frumoasă pe cal ?…<br />
Cum o pus mâna pe frâu şi pe şă, toate curălăriile şi toate şăile o căzut în capul leilor ş’o începu a-i bate până ce i-o trezit. Când s’o trezit ş’o dat ochii de Alexandru, o pus mâna pe el. Şi l-o luat la mustrat şi la cercetat. Alţii ziceau că să-l taie ; alţii, că să-l frigă, alţii că să-l spânzure ; da unul mai bătrân zice :<br />
— Nu aşà măi proştilor ! Staţi, că de-amù au să iasă judecăţile, că după cum se vede treaba, nici flăcul ista nu-i tocmai de rând. Nu-i un păcătos, dac’o putut răsbate el până la noi, unde până ’ntr’asta vreme n’o putut răsbate pasăre măiastră, da’ de cum om pământean.<br />
Şi-l chiamă la judecată.<br />
— Ei măi, flăcăule ! Să ne spui cine eşti, de unde eşti şi ce ţ’o venit ţie să întri la noi să ne furi calul ?<br />
— Eu, măi leilor <i>părângăilor</i>, îs feciorul cutărui împarat. Tatăl meu s’o ’mbolnăvit de ochi ş’amù nu vede mai de feliu. Şi s’o aratat prin vis că de s’a spalà pe la ochi cu pană de hulub de aur, lui i-a trece. Eu cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la hulub ; dar când să pun mâna pe el, păzitorii o pus mâna pe mine, cum aţi pus-o şi voi amù. Ş’o zis că de le-oiu aduce calul vostru, ei mi-or da hulubul cu cuşcă şi cu măr cu tot. Şi iacă de-aceea m’o adus vântul şi nacazul pe la voi ; că de altă, nu veniam pe-aici cât erà lumea.<br />
— Apoi măi flăcăule, dacă ţi-i vorba de-aşà, noi ţ’om da calul cu frâu şi cu şă şi cu trânzări, dacă ni-i aduce de unde-i şti tu, pe Ileana Cosinzeana, din cosiţă ruja-i cântă, stă soarele ş’o ascultă. Când ruja din cosiţă cântà, stà îngerii ş’o asculta şi Dumnezeu se minunà.<br />
Ş’o ieşit suparat Alexandru, nu de alta, fără numai pentru c’o calcat cuvântul lupului.<br />
— Ei măi frate Alexandre, nu ţ’am spus s’asculţi de cuvântul meu ? Te-ai apucat să iei şi alte frâie şi alte şăi ! Mai bine şedeai acasă şi scărpinai pe tată-tu ’n cap, decât ai fi umblat prin lume… dacă nu eşti tu vrednic macar să m’asculţi pe mine !<br />
— Iartă-mă ş’amù, frate lupule, c’am greşit.<br />
— Bre, numai pentrucă te ştiu bun la inimă, te iert ; că de-ai fi fost altfel, te mâncam când te-am găsit colo la râpă. De-amù, alţi trei ani avem de mers, până ce-om ajunge la Ileana Cosinzeana. Ea se scaldă în lacul de lapte dulce. Noi om merge-acolo. Pune bine şaua pe mine şi hai !<br />
Şi trei ani o mers până ce-o ajuns cam pe aproape de lacul de lapte dulce. Apoi o descălecat, ş’o zis lupul :<br />
— Măi frate Alexandre, de mi-i ascultà nici amù, să ştii că eu singur te mănânc. Iacă ce să faci : Să te duci şi să te-aşezi în mărăcinii cei de pe malul lacului, că Ileana are să vie la scaldat. Şi când s’a desbracà, are să puie straiele pe spinii ceia. Tu când îi vedeà că s’o bagat în lac şi s’o cufundat, să iei straiele şi să vii la mine cât ce-i răsputeà ; dar să nu te puie pacatul să te uiţi înapoi când te-a strigà, că te face stană de piatră… şi făr’ deaceea, te mănânc eu.<br />
— C’aşà să şi faci dacă nu te-oiu ascultà.<br />
De-acoleà, lupu o stat mai depărtişor ; iar Alexandru s’o dus şi s’o aşezat în spinii ceia. Nu mult o şezut, că numai ce vede că vine Ileana Cosinzeana. Măăi !! Trupul şi pielea ei albă ca spuma laptelui. Ochişorii ei, «murea» câmpului, perişorul ei, pana corbului. Când o văzut-o Alexandru aşà de frumoasă, mai mai erà să sară de-acolo din tufe, dacă nu i-ar fi spus lupul că nu-i bine. Da’ o lăsat toate la o parte, şi ş’o tinut firea, că n’aveà încotro.<br />
Ileana Cosinzeana, după ce s’o desbracat, o pus straiele pe spini şi s’o aruncat în lac. Când o scos el capul din spini şi n’o văzut pe nimenea, o pus degrabă mâna pe straiele Ilenei ş’o rupt-o la fugă. Ileana când o scos capul din apă şi s’o uitat la spini ş’o văzut că nu i-s straiele, o ţipat odată, de gândeai că s’o rupt inima dintr’însa. Şi când o văzut pe Alexandru fugind, o luat-o şi ea la fugă după dânsul.<br />
— Stăi, mă rog, voinice, stăi mă rog şi te uită macar cât decât înapoi, să vezi ce trupuşor de desmierdat şi ce gură de sărutat, am eu.<br />
Dar Alexandru, de ce se rugà Ileana să steie, el fugià să deie inima din el. Când pe-aproape de lup, mai nu mai puteà fugì, fără numai atâta o zis : — Nu mă lasà, frate lupule, nu mă lasà, că mă găteşte !<br />
— De-amù, n’aveà grijă, frate Alexandre !<br />
Când o ajuns Alexandru la lup, nu mai puteà grăì, de ostenit ce erà. O pus straiele lângă lup, s’o ’ntins la pământ şi şedeà cu gura cascată, pe când s’o apropièt Ileana.<br />
— Stăi, muiere, de-amù — zice lupul — că ai treabă cu mine !<br />
— Cum am treabă cu tine ? Da’ de ce mi-o luat straiele ? Hai la luptă să ne luptăm.<br />
— Fa muiere, fa ! Tu nu mă ştii cine-s eu. De ţi-i voia să te rup în bucăţi, hai cu mine la luptă ; iară dacă ţi-s dragi zilele, să-ţi cauţi de nevoi.<br />
— Apoi să-mi deie voinicul straiele — o zis ea, când o văzut pe lup rânjind colţii asupra ei — şi dac’o îndrăznit el de-o venit tocmai pân’ aici, iacă vreu ca soţ să-mi fie, soţ să-i fiu.<br />
Când o auzit Alexandru vorba asta, de bucurie, nu mai ştià că mai trăieşte, ori îi dus pe ceea lume. Apoi s’o făcut pace între dânşii. O dat ea mâna cu lupul şi cu Alexandru. Apoi o zis Ileana :<br />
— Vreţi să mergeţi la lăcaşurile mele să trăiţi, ori să merg, voinice, la saraiurile tătâni-tu ?<br />
— Ba să mergem la saraiurile tătâni-su — zice lupul.<br />
— Apoi dacă vi-i vorba de-aşà, haidaţi cu mine ’n văzduh la palaturile mele, să-mi mai pun nişte lucruri la cale, ş’apoi de-acolea om merge unde-a da Dumnezeu. Ş’apoi altă vorbă, lupule : Eu am puteri mari, nu merg numai aşà ; eu zbor ca săgeata. Să-mi dai voinicul mie, şi de te-i puteà ţineà de noi, bine ; de nu, apoi rămâi sănătos.<br />
— <i>Desupre</i>-aceea nu te ’ngrijì Ileană, c’oiu merge şi eu cum a da Dumnezeu.<br />
După ce-o gătit vorba, Ileana a luat pe Alexandru şi ş’o făcut cu el vânt în văzduh. Da’ ce zburà ea… lupul zburà şi mai sus. Ş’o mers ei până ce-o ajuns la palatul Ilenei Cosinzenei. Aicea, după ce s’o mai drăgostit băietanu cu Ileana, apoi o ’nceput Ileana a se pregătì de drum.<br />
Măi şi unde n’o prins Alexandru a plânge, ş’a plânge, de se scuturà cămeşa pe dânsul.<br />
— Da’ oare de ce plânge Alexandru, zice Ileana cătră lup.<br />
— D’apoi pentrucă-i prost, deaceea plânge. De ce plângi, frate Alexandre ?<br />
— Cum să nu plâng, dacă ştiu că pe Ileana Cosinzeana au s’o iee lei <i>părângăi</i> ; iară eu nu m’aş lasà de ea odată cu capul.<br />
— Măi frate Alexandre, ţ’am spus că pe mine de mi-i ascultà, n’ai să nimereşti rău. N’aveà bre nici o grijă, că am să mă trudesc să-ţi fiu de folos.<br />
După asta, Ileana o scos un bicişor din sân, o pocnit cu el în patru părţi a palatului, l-o făcut un măr de aur ; o pus măru ’n sân ş’apoi de-acoleà s’o pornit la drum ca vântul şi ca gândul. Pe-aproape de cei douăzeci şi patru de lei <i>părângăi</i>, se opresc cu toţii, din mers, lasă pe Ileana mai depărtişor, şi-i dă lupul grijă să nu cumva s’o puie pacatul să fugă, c’o fură sfinţii.<br />
El — lupul — s’o dat peste cap, şi…ce erà Ileana de frumoasă !… Lupul pe zece părţi s’o făcut femeie mai frumoasă ş’o zis cătră Alexandru :<br />
— Alexandre, să mă duci la lei, să-ţi iei calul şi să mă laşi la dânşii, iară tu să te ’ntorci la draguţa ta, să vă porniţi la drum, că şi eu cât degrabă am să v’ajung.<br />
Mare bucurie o avut leii <i>părângăi</i>, când o văzut ce lucru de Ileană le aduce Alexandru. I-o dat calul, nu numai c’o şă, fără că i-o mai pus pe deasupra încă patru şăi cu frâie, cu <i>trânzări</i> şi cu «tăte» lucrurile pentru treaba călăriei. Alexandru ş’o luat calul şi lucrurile, s’o dus la Ileana Cosinzeana, s’o suit amândoi pe cal şi s’o pornit la drum, că trei ani aveà de mers de la leii ieştia, până la cei cu hulubul de aur.<br />
Amù, «ieşti» douăzeci şi patru, după ce s’o pornit Alexandru, s’o dat pe lângă bietul lup — că ei socotiau că-i chiar Ileana Cosinziana. Altu o pupa, altu o chişcà, altu o strângè în braţe, mă rog nu mai lungesc mult vorba. Da’ la urmă, vine rândul unui leu părângău mai bătrân. Aista s’o dat şi s’o uitat la ea de-a mărunţelu, şi după aceea o zis aşà :<br />
— Doamne, Ileană Cosinzeană, frumoasă mai eşti, de nu mai ai păreche pe lumea asta ! Dacă din capul tău iesă miroznă frumoasă ; dacă din cosiţă ruja-ţi cântă… ce să mai lungesc vorba… eşti frumoasă peste samă ; d’apoi dacă dinţii din gură ţi-s roşii ca la lup !<br />
Atunci lupul scuipă asupra lor şi zice :<br />
— Ptiuu… dacă-i lup, lup să fie !<br />
Şi s’o dat peste cap şi lup s’o făcut. Atunci leii :<br />
— Hoo, tioo, lupu măi… bată-l mama lui Dumnezeu.<br />
Şi svârlià după el care cu ce puteà, până ce l-o scos pe poartă.<br />
— Eei — zic leii, după ce-o ramas singuri — că rău ne-o mai pâcâlit. De-amù am ramas şi fără cal şi fără Ileana. Vai de mintea noastră.<br />
Lupului, nu mult i-o trebuit să meargă până ce-o ajuns pe Alexandru şi pe Ileana Cosinzeana.<br />
— Ei, măi frate Alexandre, te temeai că ţ’or luà leii pe Ileana… Aşă-i că de-amù Ileana-i a ta ?<br />
— Aşa-i frate lupule. Nu-s vrednic să-ţi «mulţămăsc», pentrucă mult bine mi-ai făcut de când umblăm amândoi prin lume ! Da amù, «tăte ca tăte»… când m’ai face şi cu calul, Doamne, bine-ar fi !<br />
— Apoi, măi frate Alexandre, să nu te fi ştiut cu inima bună, doară de-atunci te mâncam ; da’ aşà, n’aveà grijă, că te duci acasă şi cu calul şi cu hulubul şi cu mărul.<br />
Pe-aproape de lăcaşul celor doisprezece lei părângăi, Ileana Cosinzeana rămâne cu calul cel frumos mai de-o parte la un loc ferit ; iar lupul se dă peste cap şi se face un cal frumos de nu mai aveà păreche pe lume. Alexandru iè calul — pe lup — de căpăstru şi intră ’n ogradă la cei doisprezece lei părângăi.<br />
Când o văzut leii că le aduce cal aşà de frumos, nu mai puteau de bucurie. Indată s’o dat ş’o sapat mărul şi l-o scos din pământ cu rădăcini cu tot şi-i l-o dat lui Alexandru şi cu cuşca cu hulubul de aur. Alexandru o luat mărul şi cuşca cu hulubul, şi s’o dus la Ileana Cosinzeana, o ’ncălecat pe cal şi hai la drum.<br />
Amù, leii părângăii o luat calul s’o ’nceput a se ’nvârtì împrejurul lui. Altul îl puneà la trăsură, altul se suià călare pe el, altul îl duceà de căpăstru, altul îl «cercelà», mă rog, de drag ce le erà, nu ştiau ce să-i mai facă. Da’ la urmă, vine rândul şi leului celui bătrân. Vine el şi se uită la cal de-a mărunţelul şi zice :<br />
— Doamne, măi calule, frumos mai eşti ! Şi cum să nu fii frumos, dacă ai soarele ’n piept, luna ’n frunte, stelele pe spate… făr’ decât, un lucru nu mi s’arată mie, nu mi se loveşte : Toate-s bune la tine, şi la locul lor ; da’ urechile ţi-s scurte ca la lup !<br />
Când o auzit calul vorba asta, numai o scuipat asupra leilor ş’o zis :<br />
— Ptiuu, dacă-i lup, lup să fie !<br />
Şi s’o dat peste cap, şi s’o făcut lup. Atunci leii o ’nceput a tiohăì ş’a svârlì după dânsul, care cu ce i-o venit la ’ndemână. Lupu după ce-o scapat de acolo, s’o dus de-o ajuns pe Alexandru şi pe Ileana. Leii părângăii o ramas şi fără cal şi fără măr şi fără hulub.<br />
Apoi de-acolea tustrei o mers vreme de trei ani până ce-o ajuns la râpa cèi mare. O trecut râpa ş’o poposit o leacă aproape de fântână.<br />
— De-amù, frate Alexandre — zice lupul — mergi sănătos, că eu mă duc în lumea mè, de unde-am venit.<br />
— Frate lupule, eu zic aşà că să mergi cu noi la împărăţia tatei ; că de-oiu murì eu, mi-ţi comândà amândoi cu Ileana Cosinzeana ; de-i murì tu, apoi eu nu te-oiu îngropà, făr’ decât ţ’oiu face un săcriiu numai de aur şi te-oiu pune ’ntr’însul.<br />
— Nu rău cuvânt ai, măi frate ; da’ cu tine tot nu pot merge, pentrucă eu îs blăstămat de mama — de când eram mic — să fiu lup vreme de patruzeci de ani şi să fac bine în lume, celor buni la inimă.<br />
Şi cum o gătit de cuvântat, s’o dat peste cap şi s’o făcut un flăcău aşà de frumos, c’amù Ileana Cosinzeana, mai mai ar fi lasat pe Alexandru. Dară flăcăul s’o dat iară(şi) peste cap şi s’o făcut un lup mult mai mare decât o fost pân’ amù, şi pân’ a nu se despărţì iacă ce-o cuvântat :<br />
— Tare mă tem frate Alexandre, că n’ai să ai parte să trăieşti în palaturile Ilenei, şi n’ai să ai parte de cal şi de hulubul de aur.<br />
Apoi de-acoleà, s’o dus în lumea lui prin pădurea cèi frumoasă, pe malul râpii la vale : Tinerii o zis bogdaprosti c’o scăpat nemâncaţi de lup.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">***</div><br />
Amù pe Alexandru şi pe Ileana cu «tăte» socotelile lor, să-i lăsăm acolo în pădure, şi să vedem ce-o făcut pricopsiţii de fraţi ai lui ? Ei, după ce s’o despărţit de Alexandru, s’o dus pe câmpi, prin păduri ş’o vânat păsări de tot felul. Care cum le puşcà, le <i>dubgè</i> bine de pene şi punè penele ’n desagi. După ce-o umplut desagii, o mai umplut şi câte-o ţiglă de păsări întregi. Hrănindu-se ei de umblat prin lume, o venit la fântână. Caută inelele şi le găsesc aşà cum le-o pus. A lor, le-o luat şi le-o pus în degete, iar a lui Alexandru l-o lasat la locul lui de mai înainte. Amù ei aşteptau pe fratele lor.<br />
Iată că ’ntr’un târziu îl văd viind.<br />
— «Ioti» măăi, prostul dracului ! Vezi tu ce-a dobândit ? El are să facă de-are să râdă toată împărăţia de noi.<br />
Zice cel mai mare cătră cel mijlociu :<br />
— Măi frate, când s’a plecà să-şi iee inelul, eu am să-i taiu gâtul, iar tu să-l hăcui, că de nu-i face-aşà, te taiu eu, pe tine şi pe el.<br />
Cum ajunge Alexandru, de le dă bună vremea. «Ieştia», dragă Doamne, se bucură că l-o văzut. Mai vorbesc ei ce mai vorbesc ; iară când s’o plecat Alexandru să iee inelul, fratele cel mai mare «harşti» îi taie capul. Cel mai mijlociu l-o hăcuit «tăt» bucăţele şi l-o dat în fântână ; da’ de frică, nu de voie bună.<br />
Cum o ucis fraţii pe Alexandru, calul şi cu Ileana Cosinzeana o sburat în văzduh, aproape de palaturile împaratului celui bătrân ; da’ erà aşà de sus, că nimenea nu-i vedeà. Ucigaşii o ramas cu mărul şi cu hulubul ; făr’ decât nu le-o fost nici de-un folos. Da’ de ce ? Că după ce-o ucis pe Alexandru, hulubul ş’o schimbat penele şi s’o făcut ca o cioară ; iar mărul a prins a se veştejì şi pe urmă a se uscà.<br />
Amù, ei după ce-o făcut isprava asta, s’o luat şi s’o dus acasă.<br />
— Da’ bine-am găsit tată !<br />
— Bine-aţi venit, dragii tatei ? Ei, făcut-aţi ceva pe unde-aţi umblat ?<br />
— Făcut tată.<br />
Apoi s’apucă cel mai mare şi moaie hulubul că «tătu» în nişte apă şi spală pe tată-su pe la ochi.<br />
— Ei, tată — zice — amù vezi mai bine ?<br />
— Dragul tatei, pân’ amù, vedeam ca prin urechile acului ; da’ de când m’ai spalat pe la ochi, nu văd drept de feliu. Ce la deal la vale… m’ai folosit, de m’ai prea folosit. Mai bine mureai, pân’a nu venì acasă. Da’ cu Alexandru ce-aţi făcut ?<br />
— D’apoi ce-am făcut ? Da’ nimica n’am făcut ?<br />
— Puiul tatei, băietul tatei, că tare mi-i dor de dânsul !<br />
Imparatul nu-l aşteptà să vie numaidecât cu leacul ; îl aşteptà, că-i erà dor să-l mai audă grăind, să-l ştie lângă dânsul. Că numai Alexandru şedeà şi-i purtà de grijă şi de rândueală când erà acasă !<br />
<br />
<div style="text-align: center;">***</div><br />
Fraţii, după ce-o omorît pe Alexandru şi l-o dat în fântână, fântâna o sacat !<br />
Iată că ’n târzie vreme, lupul tot umblând prin pădure — cum îi treaba lui — l-o ajuns setea ş’o apucat spre fântână să bea apă. Când pe-aproape, numai ce zice mirosind : — Hm !… mare lucru să nu fie fratele Alexandru aruncat în fântână, ucis de fraţii lui ! Dac’o ajuns la fântână, o dat să beie apă. Când colo, fântâna erà sacă. Se pleacă şi se uită mai de-ales şi cunoaşte că fratele lui îi dat în fântână. Atunci o zis el : — Sarace frate Alexandre ! Aici aveau să-ţi putrezească ciolanele, de mă pălià pe mine setea.<br />
De-acolea ş’o dat drumu ’n fântână, o scos pe Alexandru aşà hăcuit cum erà. O pus bucăţelele la loc locul fişte care, ş’o făcut trupul. Da’a amù, numai vinele de sub genunchi lipsiau. Ce să facă lupul ? O văzut un mânzat păscând prin poiana aceea ; l-o mâncat, iară vinele le-o aşezat la picioarele lui Alexandru, acolo unde trebuiau. După aceea l-o luat aşà cum erà şi l-o dus mai încolo o leacă ; iar el s-o făcut mort şi s’o <i>răscăbăièt</i> lângă Alexandru.<br />
Iată că pe deasupra trecând un cârd de corbi, le-o aminosit a hòit şi s’o lăsat cam aproape de pământ. Când se uită mai bine, dau cu ochii de lup şi ’ncep a croncănì ’mprejurul lui. Unul ziceà : «cronc, cronc, cronc» că lupu-i mort ; altul ziceà «cronc, cronc, cronc» că lupul nu-i mort, fără numai că se face. O tot croncănit ei cât o cronicănit, şi s-o lăsat pe lup.<br />
Atunci lupul când s’o răpezit odată, o prins pe ’mparatul corbilor. Scârba celorlalţi !<br />
— Dă-i drumul — zice ei — c’acela-i împaratul nost, ş’acela ne povăţuieşte pe noi toţi, că de l-ăi mâncà, rămânem de sbucium şi de izbelişte.<br />
— Măi, macar dracul să vă iee, nu-i dau drumul, până nu v’iţi duce unde-ţi şti voi şi mi-ţi aduce apă moartă şi apă vie.<br />
Bucuria corbilor, când o auzit că-i treaba de-aşà. S’o dus în toată lumea, şi numai opt dintre dânşii o venit cu apă moartă şi apă vie. Cum o ajuns la lup, patru o slobozit din cioc apa cèi moartă într’o stecluţă ; şi patru, apa cèi vie în altă stecluţă.<br />
Lupul, după ce-o dat drumul corbului, o spalat trupul bietului Alexandru cu apa cèi moartă şi l-o făcut ca şi cum ar fi fost mort de-atunci. De-acolea i-o slobozit în gură v’o două picuşuri de apă vie. Atunci Alexandru o ’nvièt. Nu ştiè ce să mai zică dac’o văzut pe lup lângă dânsul !<br />
— Ţ’am spusu-ţi eu, frate Alexandre, că mare lucru s’ajungi tu pân’acasă ! Şi cu tăte cu-acelea, de nu vinèm eu la fântână să beu apă, aici aveau să-ţi putrezească ciolanele. De-amù mergi sănătos acasă, că te-i învaţà tu ce să faci.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">***</div><br />
Cum o ’nviet Alexandru, mărul de aur o ’nverzit ş’o făcut mere ; iar hulubul ţârâie acolo în legea lui, şi făceà o bucurie în cuşca aceea că-ţi erà mai mare dragul să te uiţi la el.<br />
Lupul ş’o luat ziua bună de la Alexandru ş’o vrut să cerce şi el să vadă ce fel de inimă aveà frate-su. După ce s’o despărţit, o apucat pe-o carare prin pădure, iar mai încolo de unde-aveà să treacă Alexandru, s’o făcut mort şi putred, şi foşgăluiau viermii pe trupul lui. Da’ lui Alexandru, de departe o ’nceput a-i mirosì a hòit. Tot trăgea (a)şa cu nasul, tot amirosià ; iară dela o vreme a ’nceput a lăcrămà.<br />
— Mare lucru — zice — să nu fie fratele lup mort pe locurile «aieştea» !<br />
Când s’apropie mai bine, vede lupul mort putred, plin de viermi. Şi erà o putoare, de nu erai harnic să treci pe-acolo. Alexandru, dacă l-o văzut în starea asta, o ’nceput a plânge ş’a se bocì :<br />
— Of, frate lupule, frate lupule ! Că mult bine mi-ai făcut, şi «ute-amù» în ce stare ai ajuns !<br />
Ş’aşà bocindu-l, l-o curăţit de viermi şi-l pupa şi ziceà :<br />
— Vezi frate lupule, cât te-am rugat să mergi cu mine şi tu n’ai vrut ! Dacă n’ai mers aşà, eu te-oiu luà măi, şi te-oiu duce la mine acasă şi ţ’oiu face un săcriiu de aur şi te-oiu pune ’n el, macar ciolanele să ţi le văd înaintea ochilor, că văd că n’am avut parte să te văd cum erai mai înainte.<br />
Şi l-o luat încet în spate şi-o plecat spre curtea ’mpărătească. Pe când mergeà el bocindu-se, lupul numai ce face din spate «zup» jos. Inviese. Bucuria lui Alexandru ! Atunci zice lupul :<br />
— Amù, frate Alexandre, am văzut şi eu, ce inimă bună ai. Şi să ştii că de nu făceai cu mine-aşà, tot te mâncam. Mergi sănătos, frate Alexandre !<br />
— Mergi sănătoş şi tu, frate lupule — zice Alexandru plângând.<br />
Lupul s’o dus în lumea lui ; iar Alexandru spre casele părinteşti. Amù — Alexandru — cum s’o apropièt de casă, calul şi cu Ileana s’o scoborît din văzduh, ş’o venit la el ; iar hulubul nu-şi mai aflà loc în cuşcă. Imparatul cel bătrân o priceput că trebuie să fi venit fecioru-su cel mic. Iesta după ce-o ajuns acasă, o poruncit să prindă pe cei doi fraţi ai lui.<br />
— Să mi-i legaţi pe-aieşti doi ucigaşi şi să mi-i ţineţi aşà la opreală, până ce m’oiu duce în curte să vorbesc cu babaca. Da’ bine-am găsit babacă ! — zice Alexandru intrând pe uşă.<br />
— Bine-ai venit, dragul tatei.<br />
— Ei, da’ ce mai faci tată, cum te mai afli ? Folositu-te-o ceva fraţii ieştia a(i) mei ?<br />
— Heei, dragul tatei ! Toate-ar fi bune. Pân’a nu venì fraţii tăi, eu tot mai vedeam ca prin urechile acului ; da’ de cum m’o spalat ei, nu văd de nici un fel… am rămas drept orb ca toţi orbii.<br />
— Apoi, tată, ei o dat pe la ochi cu tot hulubul ; de-aceea nu te-o folosit. Eu am să dau numai c’o pană, ş’ai să vezi mai ceva decât cum vedeai când erai de şepte ani.<br />
Şi cum vorbiau ei aşà, hulubul s’o scuturat, ştii cum se scutură păsările, ş’o căzut de pe el o pană.<br />
Alexandru o luat pana, o muièt-o ’ntr’o leac(ă) de apă ş’apoi o dat pe la ochii tătâni-su. Cum o dat pe la ochi, tată-su o căpătat vederea, şi nu ştià cum să-i mai mulţămească fecioru-su.<br />
De-acolea Alexandru o poruncit de i-o făcut o lance mare. După ce-o făcut-o, o ieşit din curte ’n ogradă ş’o zis cătră fraţii lui :<br />
— Măi fraţilor, eu nu v’oiu omorî, cum m’aţi omorît voi pe mine, nici nu v’oiu judecà-vă eu. Pe voi v’a judecà-vă Dumnezeu.<br />
Ş’o zvârlit lancea ’n sus ; iar tustrei fraţii şedeau apropièţi cap lângă cap. Când o picat lancea în jos, o picat drept în capul celui mai mare şi i l-o crapat în două. De-acolea o mai zvârlit-o odată ş’o picat la fratele cel mijlociu, drept de-asupra genunchiului, ş’o şi ’nceput a ţâşnì sângele.<br />
Atunci Alexandru o luat degrabă apă de cèi moartă, l-o uns pe frate-su acolo şi l-o vindecat ş’o zis aşà :<br />
— Tu, măi frate, cu-atâta eşti vinovat, că m’ai hăcuit ; da’ nu eşti vinovat de tot, că nu de bună voia ta m’ai tăièt, fără de frica celui câne de frate mai mare.<br />
Apoi o mai zvârlit odată lancea ’n sus, şi când o picat, o picat drept dinaintea lui. Aista o fost semn că el erà bun la Dumnezeu. Cu fratele cel mai mare, iacă ce-a făcut : O chemat toţi oamenii din sat, cu toţi cânii lor. La tot omul da câte-o sută de zloţi într’o basma, de sufletul lui — a frăţine-su — ; iar carnea o da căte-o bucată la câni şi ziceà :<br />
— Câne o fost, cânii îl mănâncă ; da’ de sufletul lui îi port de grijă, că-i dau de pomană.<br />
Oamenii ziceau bogdaproste, să fie de sufletul lui. Pe fratele cel mijlociu l-o ’nsurat c’o fată de craiu ; iar el o făcut nuntă cu Ileana Cosinzeana, şi s’o dat la petreceri şi la jocuri, mă rog… ca la o nuntă împărătească. Eu i-am lasat acolo, bând şi petrecând ; ş’am venit la dumniavoastră calare pe-o roată şi v’am spus-o toată.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">(Auzită în sara de Vineri 1 Februarie 1902, dela T. M. Buchilă).</div><div style="text-align: center;"> Variante. Ispirescu, <i>«Lupul năsdrăvan»</i> ; «Şezătoarea» a IV, pag. 169, povestea <i>«Impăratului Chirviu»</i>. «Graiul nostru», Vol. II, pag. 118, No. LXVIII.</div><br />
<i>Burduv</i>, un fel de vas făcut din piele de oaie sau de capră. In burduv se ţineau mai demult şi galbenii.<br />
<i>Desupre</i>, despre.<br />
<i>Dubgè</i>, le dubgè pe pasări de pene, le smulgeà de pene, le smulgeà penele.<br />
<i>Răscăbăièt</i>, s’o răscăbăièt (lupul), s’o pus cu spinarea în jos şi cu picioarele în sus şi ferite, date în lături.<br />
<i>Supre</i>, spre.<br />
<i>Şoldu</i>, cu traistă de-a şoldu, cu puşca de-a şoldu, pusă după gât şi bătând sau şoldul drept sau şoldul stâng. Dacă-i în partea stângă a gâtului, bate şoldul drept. Dacă-i în partea dreaptă, bate şoldul stâng.<br />
<i>Trânzări</i>. La caii puternici se pune o zăbală întreagă, numită muştiuc; şi a doua zăbală din două bucăţi, numită <i>trânzare</i>. <br />
<br />
<div style="text-align: center;">———————————</div><br />
Într-un loc am schimbat <i>flăcul ista</i> în <i>flă<span style="color: red;">că</span>ul ista</i>, socotind că e o greşeală de culegere ; apoi o dată am înlocuit <i>soarele’n piept</i> cu <i>soarele ’n piept</i>, cu un spaţiu, aşa cum e peste tot în alte părţi ; în alt loc am schimbat <i>dea-mù</i> în <i>de-amù</i>, îndreptând o vădită greşeală de culegere ; altundeva am înlocuit <i>frate Alxandre</i> cu <i>frate Al<span style="color: red;">e</span>xandre</i>. ; apoi o dată în loc de <i>să-l să-l mai audă</i> am pus <i>să-l mai audă</i>. Mai la vale, zeţarul pusese o virgulă cu totul de prisos în <i>intrând pe uşă<span style="color: red;">,</span>.</i>, pe care am scos-o.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-43026392104230146722015-10-17T06:06:00.000+03:002015-10-18T05:24:40.182+03:00Măr şi Păr, de Ioan Pop-Reteganul<a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pop-Reteganul">Ion Pop-Reteganul</a> (1853–1905) a fost un învăţător Ardelean, care în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a cules multe poveşti, poezii, zicători alte materialuri folcloristice Româneşti din Transilvania Ungurească, pe care pe unele le-a publicat şi pe altele a încercat să le publice. <i>Poveştile Ardelenești culese din gura poporului</i> au fost tipărite la Brassó în cinci volume la 1888, an care în Vechiul Regat este amintit mai întâi şi mai mult pentru darea în folosință a căii ferate de la Filiași la Zsilvásárhely, oraș căruia Valahii Olteni îi zic Târgu Jiu.<br />
Povestea lui Măr și a lui Păr este reprodusă <i>aproape</i> întocmai după ediția a II-a a părții a IV-a a <i>Poveștilor Ardelenești</i>. Nu am îndreptat decât greşelile de culegere sau de imprimare cu totul evidente şi mult neplăcute cititorilor ; acestea sunt arătate la sfârşitul acestui articol.<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;"><span style="font-size: large;"><b>Poveşti Ardeleneşti</b></span><br />
culese din gura poporului<br />
<br />
de<br />
<br />
Ioan Pop-Reteganul</div><br />
<div style="text-align: center;">Partea IV.<br />
Ediţia II.</div><br />
<div style="text-align: center;">Brassó</div><div style="text-align: center;">Editura librăriei Ioan I. Ciurcu<br />
1913</div><br />
<div style="text-align: center;">Tipografia Ciurcu & Comp., Brassó</div><br />
<div class="separator" style="border: 0; clear: both; margin: 0; padding: 0; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjiO-4VG1co_FCdexjWm9xiwZkwuJOozcHeO0u71ixx6MR1k5wOQYex7S2dJc-RJPFnMavjocqyCaFj8le2GWQHGxf4m1xCsfnUtwtK0B6wqJsd35usgHibsMyIllCh9KtZqKKU-TvTlok/s1600/Povesti+Ardelenesti+-+Mar+si+Par.jpg" imageanchor="1" style="margin: 0;"><img style="border: 0; padding: 0" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjiO-4VG1co_FCdexjWm9xiwZkwuJOozcHeO0u71ixx6MR1k5wOQYex7S2dJc-RJPFnMavjocqyCaFj8le2GWQHGxf4m1xCsfnUtwtK0B6wqJsd35usgHibsMyIllCh9KtZqKKU-TvTlok/s1600/Povesti+Ardelenesti+-+Mar+si+Par.jpg" width="640" /></a></div><br />
<div style="text-align: center;"><span style="font-size: large;"><b>Măr şi Păr.</b></span></div><br />
A fost odată ca nici odată.<br />
A fost un împărat şi o împărăteasă, care cu toate că erau trecuţi cu anii, nu aveau nici un copil, de care să se bucure, care să facă să le treacă de năcazuri, să mai uite de suferinţele vieţii acesteia, — căci, ca şi acum atunci încă erau suferinţe ; n’aveau nici un copil, — pe care din dragoste părintească să-l desmierde, împodobindu-l ca pe un copil de împărat, şi sărutându-l ca pe un singur copil la o casă părintească.<br />
Toate acestea ar fi fost şi ar fi trecut, dară durerea cea mai mare erà, că nu avea cine să moştenească scaunul împărătesc, avuţiile cele multe, căci avea împăratul multă blagă ; multe scumpeturi, din care să fi mâncat cu lingura şi tot nu s’ar fi gătat în veci.<br />
Dară ce plăteau toate, dacă nu avea cine să le folosească ?<br />
Şi astă durere cât de cu greu, totuş mai trecea ; de una însă erau mai îngânduraţi ca de toate, şi aceea erà că li-se stinge sângele, seminţia lor.<br />
Oh ! Doamne ! şi mare erà lucru acesta. Când îşi aduceau bieţii aminte de aceasta, plângeau ca nişte copii mici. Cum să nu ? Cum să nu aibă năcaz şi suferinţe, cum să nu-l ajungă jalea pe ori cine, când ştie că n’are cine să-l cânte, cine să-l plângă cu adevărată durere la moartea lui, şi cine să-l pomenească cu sfinţenie după aceea ?<br />
Nu însă numai ei erau supăraţi, tot poporul din împărăţia lor erà pătruns de durere, vazând că se stinge seminţia împăratului ; şi vai, ce oameni buni erau, şi împăratul şi împărăteasa, ca şi o bucată de pâne ! Nu erà om în întreaga împărăţie, căruia să nu-i fi făcut un bine, nu erà sărac, pe care să nu-l fi ajutat ; nu erà bolnav, la care împărăteasa să nu-i trimită ceva bun îndată ce auzia de boala lui.<br />
Toate aceastea erau prea mult dela un împărat, şi chiar pentru asta erà în jale toată împărăţia, văzând că neamul bun de oameni se împuţinează.<br />
Se temeau, ca nu cumva să dee peste vr’un neam rău de oameni, care tocmai, aşa să le amărască zilele, precum le-a îndulcit împăratul de acum.<br />
De a mai avea copil a trecut nădejdea, căci erau bătrâni, îşi puseră dară nădejdea în Dumnezeu, se lăsară în voia lui, fiind încredinţaţi, că D-zeu toate le face cu socoteală pentru binele oamenilor, şi oamenii nu trebuie să judece despre aceea, ce face D-zeu, căci el într’un chip ne iubeşte pe toţi, apoi noi nici nu ştim ce ne e bun nouă, numai Dumnezeu ştie, care nu face decât bine.<br />
Intr’o zi venind împăratul cu împărăteasa dela biserică şi trecând peste un pod, văzù împărăteasa în apă un peşte foarte frumos, deci îi zise împăratului :<br />
— Uită-te împărate, în apă ce peşte frumos ! acela ar fi foarte bun de prânz, îmi e şi dor de peşti proaspeţi, căci de mult nu am mâncat ; la cel din apă mi-se dă.<br />
Se uită şi împăratul şi văzù peştele. După-ce ajunse acasă, dete poruncă pescarilor, ca să prindă vreo câţiva peşti de care văzuse.<br />
Câţi pescari au fost în oraş şi în apropiere, toţi s’au dus să împlinească porunca împăratului cât de în grabă. Căutară mult timp, dară de geaba s’au trudit, căci numai unul au aflat de felul acela, cum spusese împăratul, dară totuşi erà destul, ca să-i treacă împărătesei de dorul peştilor.<br />
Bucătăreasa, — o ţigancă, — se şi puse îndată se pregătească din acel peşte o mâncare cât se poate de bună, îşi adună dară toată iscusinţa, ca să poată o bucătură, care să-i placă împărătesei.<br />
Când erà mai fript, gustă de sare, dară cu toate că a pus destulă, erà ca şi cum n’ar fi pus, mai puse deci şi gustă iar, dară nici acum nu erà sărat deplin, şi a treia oară puse, şi mai gustând odată o află bună.<br />
Acum putea să o ducă împărătesei, care tot aştepta să se frigă odată.<br />
Mâncă împărăteasa, iară oasele le dete la o căţea. După câtva timp băgară de seamă, atât împărăteasa cât şi bucătăreasa, că au pornit grele ; căţeaua încă se vedea a fi prins căţei.<br />
<a name='more'></a> La nouă luni dela mâncarea peştelui, împărăteasa a născut un copilaş frumos, pe care l-a numit „Măr“, Işi poate închipuì ori şi cine bucuria împăratului, a împărătesei şi a întregului popor.<br />
Bătrânii aveau la cine să se îmbucure, pe cine să sărute, erà cine să le urmeze la împărăţie, şi cine să le moştenească averile, iară poporul acum nu se temea, că se va stinge neamul cel bun.<br />
Ştiură toţi bine, că această îmtâmplare e numai dela Dumnezeu, deci nu încetară a-l lăuda pentru împlinirea rugăciunii lor.<br />
Tot în ziua aceea mai de cătră seară născu şi bucătăreasa un copil, pe care îl numì „Păr.“ Căţeaua puiase încă de mult şase căţei, tot unul ca altul de frumoşi ; acum erau mari —<br />
Tot din braţe-n braţe creştea Măr, copilul împăratului ; când erà la mumă-sa, când la tată-său ; dară nici Păr, copilul bucătăresei, încă nu se lăsà de crescut şi cu toate că Măr erà ţinut mai bine şi mai odihnit ca Păr, care trebuia după ce mai crescuse, să ajute mamei sale, totuş erà unul ca şi altul, par’că ar fi fost chiar fraţi gemeni şi la un cost. Impărătesei nu-i plăcea de aceasta şi s’a gândit mult, cum să facă, ca să se cunoască bine copilul ei de al bucătăresei, dară ce a gândit să facă, a lăsat pe alte timpuri.<br />
După ce au trecut de opt ani, au început a merge la vânat ; şi-au împărţit cânii cei şase dela căţea ; Măr i-a numit pe ai lui : Florian, Cioban şi Frunză de megheran, iar Păr i-a numit : Bujor, Rozor şi Cetina brazilor ; când de ici, când de colea, săgetau cu arcurile lor câte ceva şi duceau la părinţi.<br />
Odată fiind iar amândoi în pădure la vânat, s’au făcut fraţi de cruce, jurându-şi dragoste vecinică.<br />
După ce s’au făcut fraţi de cruce, Măr nu a mai vrut să poarte veşminte de cele scumpe, ci numai de acelea de care avea şi Păr, apoi părinţii ce nu ar fi date pentru iubitul lor, care acuma nu mai erà copil, ci voinic, i-a făcut şi lui Păr tot aşà veşminte frumoase ca şi lui Măr.<br />
Acum chiar de nu se puteau cunoaşte unul de celălalt. Nu erà nici un semn, prin care să se deosebească unul de altul. Până acum, când baremi de pe veşminte se cunoşteau, mai putea suferì împărăteasa, dară de acum nu. De multe ori vrea să-şi desmierde feciorul cu câte un sărutat şi săruta pe al bucătăresei ; de mai multe ori vrând să-şi ţină feciorul cu câte ceva mâncări mai bune chema pe al bucătăresei. Işi puse dar în gând, că ne apărat îi va face vr’un semn lui Măr, de pe care să-l cunoască.<br />
Odată venind iară amândoi dela vânat împărăteasa îşi cunoscu odrasla, căci o strigă : „mamă.“ El îl chemă la sine, şi cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mâna dreaptă.<br />
Ca şi un leu răcnì Măr, când simţì că e înfierat şi zise :<br />
— Mamă, mi-ai mâncat norocul ! Fără noroc voiu fi deci în lume şi până atunci nu mă odihnesc, până ce nu-mi capăt iară norocul, căci fără noroc nu pot sta. Vă las cu D-zeu !<br />
Impăratul şi împărăteasa, când auziră aceste cuvinte ale fiului lor, leşinară de durere, îl rugară să nu se ducă, dar toate rugăciunile lor, a lui Păr, şi a întregului popor fură zadarnice. El răspundea :<br />
— Mă duc ca să-mi împlinesc cât mai iute vieaţa cea fără noroc, şi ajutând D-zeu, să îmi câştig iarăş cea cu noroc.<br />
Când plecă, fratele său de cruce Păr îl petrecù cale de două zile, şi îl rugă, ca baremi lui să-i spună adevărat pentru care pricină se duce, căci se temea să nu-i fi părut rău, pentrucă el fecior de împărat, s’a făcut frate de cruce cu un fiu de bucătăreasă.<br />
— Frate, să mă crezi, răspundea, — mama mi-a mâncat norocul, eu nu le-am spus lor, dară trebuie să mor ; tu însă când vei vedea pe mărama aceasta, pe care ţi-o dau acum, trei picături de sânge, să şti că am murit, vino şi mă caută, căci de mă vei afla, iară voiu fi cu noroc, dară până atunci nu.<br />
— Şi-i dete o maramă.<br />
— Atunci, frate Măr, nu te las ; acum voiu venì şi eu cu tine, că dacă vei da de vreo nenorocire, atunci îndată să te pot scoate.<br />
— Lasă-mă frate, rogu-te, să mă duc şi vină de mă caută, când va fi de iipsă.<br />
Se sărutară şi se despărţiră.<br />
Măr, însoţit de cei trei câni ai lui, a mers prin o pădure până unde văzuse o licurire de foc. Acolo erau nişte păcurari la oi.<br />
— Bună seara ! — zise Măr.<br />
— Să ai noroc străinule ! — răspunseră păcurarii, — dară şezi cu noi aici pe butucul acesta, căci ştim că eşti ostenit.<br />
— De ostenit nu sunt ostenit, căci numai de astă dimineaţă călătoresc. Dară faceţi bine şi îmi daţi puţină apă să beau, căci nu mai pot de sete.<br />
— Apă nu avem, răspunseră păcurarii, dară îţi dăm să beai zăr, de care bem şi noi.<br />
Beu dară zăr de care n’a mai beut nici odată, şi-i plăcù, totuş însă nu putù să nu întrebe, pentru ce nu au apă.<br />
— Ei frate, — răspunseră păcurarii, aici în apropiere se ţine un smeu, care bea toată apa din izvorul nostru, vitele ni se împuţinează, că le mâncă şi el, dar şi mor de sete. Am vrut să mergem de aici, dar nu ne lasă, ci precum am zis, nu se odihneşte până ce nu ne va mânca pe toţi. Precum vedem, ne sunt numărate zilele, şi a-le noastre şi a-le tale, căci nu te va mai lăsa să te duci de aici, cum nu ne lasă nici pe noi.<br />
— Voiu cerca să mă lupt cu el, dacă nu vor putea face cânii mei nimic cu el.<br />
— Şi te-ai încumeta să-ţi cerci puterile cu el ?<br />
— De când eram de opt ani, toată ziua cu cânii mei am fost la vânat, am omorît ca copil urşi cu ajutorul fratelui meu, dară acuma că-s voinic să nu încerc cu un smeu, am nădejde în cânii mei, ca şi în mine.<br />
Nici nu gătă bine vorba, când auziră o sbierătură în pădure, de care vitele şi cânii păcurarilor aşà s’au înfricoşat, încât toate s’au strâns grămadă la un loc.<br />
— E acì smeul, — ziseră păcurarii, — iară ne duce câteva vite.<br />
Atunci voinicul îşi strigă cânii lângă sine şi merse cătră smeu ; când erà aproape de smeu, care arunca foc din gură, îi zise :<br />
— Nu fii aşà de turbat, focul din gură-ţi nu-mi strică, numai mă încălzeşte, căci nu mi-e frică de tine.<br />
Cine eşti tu de-mi stai în cale ? — întrebă smeul — doară nu eşti tu Măr sau Păr cu cânii lor ?<br />
— Eu sunt, — răspunse voinicul, — dară ce ai tu cu oamenii aceştia de omenia, de nu le dai pace să trăească de pe o zi pe alta ?<br />
— Vreau să trăesc şi eu bine, mai ales azi, când te voiu mânca şi pe tine cu cânii-ţi cu tot — zise smeul.<br />
— Aşa ? — răspunse Măr ; — îşi strigă apoi cânii : Na Florian ! Na Cioban ! Na Frunză de măgheran ! prindeţi-l şi ţineţi-l !<br />
Numai aceasta o aşteptară şi cânii : îndată săriră la el şi-l prinseră de grumaz. Măr se duse şi îi tăie capul.<br />
Trupul l-a dat la cânii, iară capul la ars şi oasele le-a pisat tot praf şi praful l-a suflat în vânt.<br />
Bucuria păcurarilor erà nespusă de mare, căci acum nu aveau de cine se teme, îşi puteau prăsì vitele în tihnă. Ii mulţămiră foarte şi-l rugară să primească dăruinţă jumătate din vitele dela ei.<br />
Măr nu s’a învoit nici cum, dară numai aşà scăpă de ei făgăduindu-le, că le primeşte când se va întoarce.<br />
După aceea îşi luă rămas bun dela ei şi plecă.<br />
A mers iar o bucată bună de vreme, până-ce într’un târziu a ajuns într’un sat ; a tras la o muiere bătrână, şi a rugat-o de conac peste noapte. Bucuros l-a primit bătrâna, căci erà cu frica lui D-zeu şi primitoare de străini ca Românul.<br />
Când înseră, Măr scoase din traistă ce biet a fost vânat, şi s’a rugat de bătrâna să facă bine să’l lase să-şi gătească cumva carnea de vânat.<br />
Bătrâna a luat-o şi a pregătit-o ea. Când gândì Măr că acuma va fi friptă carnea, zise cătră bătrâna :<br />
— Mamă ! dară de unde aş putea cumpăra puţină pâne de aici, eu nu ştiu rândul ; nu ai face bine să te îngrijeşti d-ta ? iată aici câţiva bani.<br />
— Oh dragul meu ! foarte bucuros ţi-aş da eu şi nu te-aş lăsa să-ţi cheltueşti banii, căci un călător are lipsă de bani, dar zău n’am şi nici nu vei puteà căpătà la noi. Căci crede-mă, dragul meu, nici noi de mult nu mâncăm pâne. Aici în pădure este un taur sălbatic, care ne strică toate bucatele şi care rămân, încă le lăsăm noi pe câmp să se strice, fiindu-ne frică de acel taur. Din pricina aceea nici nu punem pe câmp nimic, de vreo câţiva ani, ci trăim şi noi ca vai de noi ; de dus, iar nu ne-ar plăceà să ne ducem din satul acesta, căci aici ne-am născut. Multe nenorociri s’au întâmplat şi cu oamenii, căci pe care l-a văzut numai, n’a mai scăpat de coarnele şi de picioarele acelui taur sălbatic. Vei mânca carnea şi fără pâne, cum mâncăm şi noi ce biet avem.<br />
— Cum puteţi duce fără pâne ? — întrebă Măr.<br />
— Vai de traiul nostru, — răspunse baba, — D-zeu să ferească pe toată lumea, să nu ajungă ce am ajuns noi.<br />
— Apoi fii bună mamă şi-mi spune despre taurul acela ce ştì. Unde se ţine ? Când vine ? Cum ştiţi că vine ? Mare e ? şi altele, din care aş putea cunoaşte mai bine acel taur.<br />
— Lasă-l năpustului, — zise bătrâna, — să te ferească D-zeu să-l cunoşti, ci să fii totdeauna ocolit de el. Dar dacă vrei să ştì, iată-ţi spun. E un taur mare, cu părul sur — acì se întrerupse bătrâna făcându-şi cruce zicând : Doamne fereşte-ne, — precum zisei e cu părul sur, cu două coarne de câte o jumătate de stânjin de lungi şi de largi şi cu’n ochiu în frunte şi cu dinţii ca la porcii cei sălbatici, aşà spun cei cari l-au văzut mai de-aproape. Se ţine aici în pădurea de lângă sat şi pe câmp, mai ales acum când e iarbă verde pe câmp, mai mult e acolo decât în pădure. Apoi când e acì-l cunoaştem după sbierătura lui cea urîtă, prin care ne dă de ştire, să nu mergem nici unul afară din sat, că apoi e capăt de acela, care se duce.<br />
— Unde l-aş putea întâlnì ? întrebă Măr.<br />
— Ba să te ferească D-zeu ; şi ce te-ar duce păcatele să-l întâlneşti ?<br />
— Aş vrea să-l omor.<br />
— Poate ţi-ai urît zilele ?<br />
— Ba aş vrea eu să-i iau zilele.<br />
— Lasă-te dragul meu de aşà gânduri, căci, cu acela nu se poate luptà nimeni, au cercat oamenii dela noi, s’au dus mulţi, satul mai tot cu furcoaie, cu topoare şi cu coase, dar abià jumătate s’au întors vii, pe ceilalţi i-a omorît.<br />
— Eu totuş mă încred în cânii mei.<br />
A cinat, apoi bătrâna i-a făcut pat şi s’a culcat, de s’a mai odihnit, căci s’a fost ostenit.<br />
Dimineaţa s’a sculat, s’a rugat lui D-zeu mai mult ca în alte dimineţi, s’a îmbrăcat şi şi-a săturat bine cânii şi s’a gătat de plecat.<br />
Bătrâna încă s’a rugat lui D-zeu, ca să-i ajute.<br />
Mergând pe câmp, Măr nu văzù nimic, se întoarse deci cătră pădure şi-atunci auzì o sbierătură puternică. El îşi strigă cânii :<br />
— Na Florian ! na Cioban ! na Frunză-de-măgheran, să staţi tot lângă mine.<br />
Nu trecù mult şi iată vine taurul cel cu un ochiu în frunte. Ţinea drept cătră el. Atunci el luă arcul, îşi îndreptă săgeata şi-l nimerì tocmai în ochiu, de-i scoase ochiul. O sbierătură puternică dete taurul din pricina durerii, ce avea dela pierderea ochiului ; coarnele şi le împlântă în pământ şi scotea pământ ca şi cu lopata.<br />
Atunci iar strigă Măr :<br />
— Na Florian ! na Cioban ! na Frunză-de-măgheran, pe el, căci eu vin !<br />
Şi-l prinseră cânii şi-l spintecară, iar când ajunse Măr acolo nu mai trebuia nimica, decât să-l lase în grija cânilor, căci şi-a fost scos limba.<br />
Lăsă cânii să se satura şi se întoarse apoi în sat.<br />
O mulţime de oameni îl aşteptau în capătul satului, cari înştiinţaţi de bătrâna şi de sbieretul puternic al taurului ieşiră să vadă ce s’a fi întâmplat.<br />
— Fugit-a taurul ? întrebară oamenii.<br />
— N’a fugit, — răspunse el — şi n’a mai fugì, căci l-am omorît. Uitaţi la gurile cânilor cum s’au sângerat în el.<br />
Plecară deci cu toţii să vadă mort e taurul, care atâta pagubă le-a fost făcut. Oamenii nu mai încetară de-a venì, căci s’a întins ca fulgerul vestea, că un străin a omorît taurul.<br />
Când văzură taurul mort, mulţimea toată s’a strâns împrejurul lui Măr, se puseră în genunchi şi voiră să-i mulţămească. Dar el zise :<br />
— Sculaţi din genunchi, fraţilor, căci numai lui D-zeu se cuvine să mulţămim în genunchi.<br />
Plângând de bucurie, îi mulţămì toată mulţimea.<br />
Iară el le zise :<br />
— Luaţi-i capul şi-l ardeţi, iar trupul trebuie îngropat în pământ, ca nici poveste să nu mai fie de el.<br />
Atunci merse la taur, îi tăie capul şi-l dete la oameni, iar ei merseră toţi în sat şi făcură ceeace le spuse Măr.<br />
Făcură apoi şi-o petrecere şi-şi petrecură toţi. După petrecere l-au întrebat oamenii pe Măr, cu ce sunt datori pentrucă a omorît taurul ?<br />
— Cu nimic, — răspunse Măr.<br />
— Numai aşà nu te lăsăm, trebuie să primeşti ceva dela noi, — strigă mulţimea, — îţi vom da bani câţi vei putea duce.<br />
— Fraţilor ! — le zie, — eu acum nu merg acasă, ca să-mi fie de ceva folos banii voştri, ci când mă voiu întoarce, va fi alta ; acum nu pot să primesc nimic, dar chiar nimic.<br />
Ascultară oamenii şi nu-l mai îmbiară.<br />
Şi a mers multă lume împărăţie, până a ajuns într’un oraş. Chiar pe la amiezi ajunse şi fiindu-i foarte cald, se băgă într’o casă, ca să ceară puţină apă, ca să-şi stâmpere setea.<br />
In casă erà numai o numai o muiere bătrână, care la rugarea lui ca să-i dea apă răspunse :<br />
— Oh dragul meu, bucuros ţi-aş da, numai să fie în casa mea, dar nu e nici o picătură. Aici în oraşul nostru e numai o fântână, în care este un bălaur cu şapte capete. Acesta tot la o jumătate de an cere câte o fată, pe care o vrea el, iar oraşul trebuie să-i dea, căci de nu, nu ne dă apă. Acum chiar pe fata împăratului a cerut-o ; împăratul fiindcă o are numai pe ea, nu ar vrea s’o dea, a şi cercat să o schimbe, dar bălaurul a cunoscut că nu-i aceea şi acum nu vrea să ne mai dea apă, până nu-i va da împăratul fata. De cinci zile nu am mai băut şi aşà nu o mai putem duce, — poate azi, aşà erà vorba, — o va da împăratul, că n’are încătrău. Nici noi n’avem ce face, dacă suntem aşà de nefericiţi.<br />
— Dar e frumoasă fata împăratului ? întrebă Măr.<br />
— Dar încă cât de frumoasă ? par’că ar fi ruptă din soare ! Nu e mai bătrână decât de vreo şase–şaptesprezece ani, cu părul galbin ca de aur.<br />
Dar apoi ce buneţă, ce inimă are, nimeni nu ştie şi nici nu-şi poate închipuì, numai acela care a putut să vorbească vreodată cu ea. Destul de rău de pare şi nouă, de mai că ni se rupe inima, căci numai pe ea o are împăratul şi ar fi pagubă mare, dacă s’ar stinge neamul împăratului, că e neam milostiv, dar n’avem ce face, aşà ne-a rânduit D-zeu bag seamă. —<br />
— Ei ! dar nu e nimeni să poată omorî pe acel bălaur ?<br />
— Oh ! doamne, — răspunse bătrâna, — dar cine s’ar putea împotrivì cu acea bidiganie spurcată ? Nu se poate apropia nimeni, căci îndată-l trage în fântână. Apoi cine ar puteà luptà cu şapte capete înveninate ? Se zice, că dacă i-ar tăia cineva un cap, îndată alte trei ar răsărì în locul celui tăiat.<br />
— Iară aici am puţină carne, ce am vânat în pădure, fii bună şi lasă-mă să o frig, să o mănânc şi să odihnesc puţin, apoi mă duc să văd şi eu, ce bălaur se ţine în fântână şi ce fântână e aceea.<br />
— Ţi-o frig eu dragul meu ; vom merge mai mulţi acolo, căci precum ştiu, chiar azi îşi va aduce împăratul fata.<br />
— Voiu cercà să-l omor, zise Măr.<br />
— Ba ! lasă-te de aceea socoteală, căci nu vei puteà şi atunci mai tare se va mânia bălaurul pe noi şi nici după ce îi va da împăratul fata, nu va vrea să ne mai dea apă ; lasă să petrecem după cum ni-e ursita.<br />
Să mănânc şi să odihnesc o leacă numai, apoi fie ce-a fi — tot cerc ; cânii mei mult vor îmi vor ajuta, dar şi eu lor.<br />
Atunci bătrâna fripse carnea şi o puse înaintea lui Măr, care mâncă cu poftă, fiind tare flămând. Tot ce a rămas, carne friptă şi nefriptă dete cânilor.<br />
După-ce mâncă se puse să odihnească, însă nu putù să doarmă, căci gândurile îi umblau tot pe la fata împăratului. Văzând, că tot nu poate să odihnească, se sculă, făcù trei cruci, îşi luă cânii, încinse sabia şi plecă la fântână.<br />
Acolo, când ajunse, văzù o mulţime de oameni, cari aşteptau să vină fata împăratului. Se băgă şi el în mulţime. Nu multă însă stătù, căci iată venì dintr’o parte o trăsură, toată îmbrăcată în negru, din care, când se oprì, se coborî o fetiţă frumoasă, de gândeai că e înger scoborît din cer. Păru-i galben, lăsat pe spate, faţa-i gingaşe, ochii cei vineţi, buzele subţiri şi roşii o ridicau peste celelalte zidiri ale lui D-zeu, de pe pământ.<br />
Cum se coborî din trăsură, o înnecă plânsul şi ea plângeau toţi oamenii. Ţi-se rupeà inima văzând-o pe sărmana fată cum îşi aştepta moartea. Nu mai putù stà pe picioare, leşină şi căzù la pământ. Când văzù aceasta Măr, nu mai putù răbdă, ieşì din popor, chemă cânii cu el, se duse la fată şi-i zise :<br />
— Scoală cocoană !*) nu te teme ! că eu nu te voiu lăsà să te omoare bălaurul.<br />
*) In Valea-Haţegului zic cocoană la ceea ce noi zicem domnişoară, domniţă, adecă la fete de domni, preoţi etc. — I. P. R.<br />
Atunci ea-şi ridică capul şi văzându-l acì, zise :<br />
— Cine eşti tu de mă batjocureşti, sau îţi pui vieaţa pentru mine ?<br />
— Eu sunt dragă un străin, care din norocire am ajuns aici şi văzând ce este, voiu cercà să te scap…<br />
— O să-ţi pui vieaţa, — zise fata : — lasă-mă du-te de-aici, scapă-ţi baremi vieaţa ta şi gândì la mine la o nenorocită, ale căreia minute din vieaţă sunt numărate.<br />
— Fără tine nu mă duc ; mai bine mor ! — fu răspunsul scurt al lui Măr.<br />
— Apoi, de ce ţi-ai pune vieaţa pentru mine ?! — întrebă fata.<br />
Atunci Măr nu mai ştiù ce să zică.<br />
Intr’un târziu zise :<br />
— Nu mă întreba ; nu este iertat şi nu o să murim nici unul, căci trebuie să trăim şi să fim fericiţi.<br />
Poporul adunat văzând acestea zicea :<br />
— Ce om străin poate să fie acesta, de vorbeşte cu atâta cutezare, ca şi când nu i-ar fi frică de bălaur, sau e un voinic viteaz şi atunci poate că scapă fata împăratului şi ne mântueşte şi pe noi de nefericirea aceasta, ori că este smintit !<br />
Cânii neîntrerupt se preumblau în jurul stoborului**) fântânii, râcâind cu picioarele în pământ şi schilăind, par’că ar fi ştiut că acolo este ceva.<br />
**) Stobor — coteţul acela de pe gura fântânii, făcut din lemne încleştate unele cu altele, ca să scoată apă, fără primejdie de a cădea în fântână. — I. P. R.<br />
Măr îi întrebă pe oameni :<br />
Ce semne se văd, când iese bălaurul afară ?<br />
— Ies stropi din fântână, — ziseră oamenii.<br />
— Atunci, draga mea pune-ţi capul la mine în poală şi odihneşte-te puţin, căci rămân eu să priveghez.<br />
Ea-şi puse capul la el în poală şi fiind ostenită şi suferind mult, îndată şi adormì.<br />
Dela un timp cânii începură a ţilăì şi a hămuì.<br />
El trezì atunci pe fata de împărat, căci gândia că o să fie ceva şi îi zise să meargă mai încolo.<br />
Nici nu greşì cu gândul lui, că abià se duse cu câţiva paşi mai încolo, ieşiră câţiva stropi din fântână.<br />
El îşi chemă cânii lângă el şi-şi pregăti sabia.<br />
Poporul cât a fost adunat, tot a fugit.<br />
Odată ieşì un cap de bălaur din fântână, Măr se repezì şi-l reteză, din acela însă se făcură trei capete, dar cânii apucară fiecare câte un cap ; el tăiă vârfurile limbilor şi le băgă în buzunar, dar de-odată din acele capete ieşiră trei şerpi, cu care însă avură ce face cânii, îi sfăşiară în bucăţi.<br />
Al doilea cap, când ieşì iarăş nu avù răgaz şi îl reteză, tot aşà făcu cu al treilea, al patrulea, al cincilea şi al şaselea, pe toate le reteză. Făcându-se apoi din ele câte trei, cânii le apucau pe câte unul, Măr tăiă vârfurile limbilor, cari ieşeau la câte un şarpe, iar cânii îi sfâşiau pe rând. Când ieşì al şaptelea cap, încă-l reteză, dar din acela nu se făcură numai trei capete, ci nouă din care se făcură nouă şerpi mari. Trei din ei îi apucară cânii şi-i sfăşiară, mai rămase însă şase, cari săriră toţi la capul lui Măr să îl apuce în toată clipita. El călcă cu picioarele doi, cu mâna apucă alţi doi, dar mai rămaseră doi, cări săriau şi mai turbat asupra capului lui Măr.<br />
Ce să facă el atunci ? Nu se gândì mult, îi apucă şi pe aceştia şi cu o vitejie uimitoare se luptă cu ei, până ce cânii gătară cu cei de mai înainte ; atunci Măr slobozì pe rând şi pe ceilalţi şerpi, pe cari încă îi sfăşiară cânii, încât n’a mai rămas nici urmă de înfricoşatul bălaur.<br />
După ce gătă mai aşteptă Măr o bucată bună de vreme să vază, că poate tot o să mai iasă ceva, dar spre bucuria lui nu mai ieşì nimic.<br />
Atunci scoase apă din fântână cu o vadră şi băù el, îi dete fetei şi chemă şi pe oamenii, cari cu mânile încrucişate se uitau le cele ce s’au întâmplat.<br />
Veniră şi ei şi băură până ce se săturară.<br />
Fata împăratului atunci îl luă pe după cap pe Măr şi-i zise :<br />
— Mi-ai scăpat vieaţa ; de erai tu, eu nu aş mai fi pe pământ. Eşti voinic, de care nu s’a mai pomenit.<br />
El zise :<br />
— De nu te scăpam nici eu nu mai trăiam ; neputându-te să te uit în veci. Să nu uităm însă dragă, că D-zeu, bunul nostru părinte din cer a fost, care ne-a ajutat, ca noi, biruind pe vrăjmaş, să putem fi fericiţi, să-i mulţămim lui întâiu.<br />
Se puseră în genunchi amândoi, se puse tot poporul şi cu o rugăciune tainică, cu lacrămi în ochi, mulţămiră lui D-zeu pentru ajutorul ce l-a dat.<br />
Venì apoi poporul la el şi îi mulţămì şi lui, pentrucă l-a scăpat de năcaz, ne mai având grije de-aici înainte de bălaur să-i câştige tot la o jumătate de an o fată.<br />
Mai înşiră apoi vârfurile limbilor, cari erau 27 la număr, pe o aţă, puse steag alb pe trăsură, suì fata împăratului în ea, se suì şi el, apoi chemă şi cânii la picioarele lor şi plecară la curtea împăratului.<br />
Ajungând acolo, găsiră pe împăratul şi pe împărăteasa leşinaţi de durere pentru pierderea fiicei lor. Dau să le vorbească, dar îndeşert, căci nu aveau cu cine ; împărătul şi împărăteasa nebuniseră.<br />
Curtenii înainte erau supăraţi pentru una, acum erau supăraţi pentru alta. Nu se puteau îmbucurà din destul pentru scăparea fiicei, erau însă supăraţi că împărătul şi împărăteasa sunt în aşà stare, încât le erà în primejdie vieaţa.<br />
Iute chemă Măr toate babele din oraş să le întrebe ce ar fi de făcut, ca să se scoale împărătul şi împărăteasa. Şi au venit babele şi au cercat cu câte de toate : descântat-au, vrăjit-au, bosconit-au, tămâiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. Venì în urmă o babă foarte bătrână, se uită la împărătul şi la împărăteasa pe-o parte şi pe alta, apoi le-a descântat cu inimă de şoarece mestecată cu usturoiu, dar nici aceasta nu a folosit nimic. —<br />
In urmă zise :<br />
— Impăratul şi împărăteasa nu se pot sculà până nu se vor spăla cu apă adusă dela „zina de piatră.“<br />
— Unde-i zina de piatră ? — întrebă Măr.<br />
— E foarte departe, dragul mamii, peste nouă ţări trebuie să meargă cineva, dacă vrea să ajungă acolo.<br />
— Apoi bună va fi apa aceea ? — întrebă din nou Măr.<br />
— Va fi foarte bună, chiar şi morţii se pot scula cu ea. Aşà mi-a spus mama şi aşà trebuie să fie, dar până acum nimeni n’a putut străbate până acolo cu toate că s’au dus foarte mulţi şi nu s’au mai reîntors.<br />
— Intr’adevăr este zina de piatră ? cum curge apa ? şi pentru ce se poate merge aşà de cu greu acolo ? — întrebă iar Măr.<br />
— Acea fântână ştiu bine că este, apa curge la picioarele unei zine de piatră, iar pentru ce se poate ajunge aşà de cu greu, eu nu pot să-ţi spun ; atâtă însă ştiu, că împărăţia aceea e a unei smeoaice bătrâne, care a avut trei feciori.<br />
— Eu plec să aduc de-acolo puţinică apă, să scol pe împăratul şi împărăteasa, — zise Măr.<br />
— Ba să nu te duci dragă, — îl întrerupse fata, căci te vei pierde p’acolo şi eu rămân singură ; nici părinţii nu mi se vor scula, nici tu nu vei venì şi apoi va fi vai de mine.<br />
— Nu te teme, iar vin, — răspunse Măr.<br />
— Lasă-l să meargă după apă, — zise fratele cel mai mic al împăratului, care gândià, că dacă va merge Măr acolo, nu se va mai întoarce, iar frate-său împăratul şi cumnată-sa împărăteasa vor murì, şi el va rămânea singur împărat.<br />
Se şi gătă Măr de cale, luă un cal din stavă, cânii lui, paloşul împăratului şi sabia adusă de-acasă şi plecă.<br />
Cu lacrimi în ochi îl petrecù fata împăratului până la marginea oraşului. Acolo el o sărută şi o mână acasă zicând :<br />
— Du-te dragă acasă şi mă aşteaptă.<br />
— Te voiu aşteptà, scumpul meu, ori şi cât, — zise ea.<br />
Merse Măr multă lume şi împărăţie, cu gândul la norocul ce l-a fost pierdut, când l-a fost înfierat mumă-sa, dar care până acum nu l-a lăsat, se temeà că acum va da de rău, nu aveà ce face, căci ce-i erà scris în cartea sorţii, tot trebuia să i se întâmple. Se gândià şi la fata împăratului şi-atunci uità toate năcazurile, ba nici de moarte nu-şi aduceà aminte, numai să ajungă la ea cu veste bună.<br />
Iată că ajunse cu seara odată la un loc, unde se vedea „zina de peatră“. Cugeta că mai bine să odihnească puţinel până dimineaţa, când va lua apă şi va plecà cu ea spre casă. Se puse deci sub un copac şi făcù foc şi vru să frigă nişte carne, ce a fost vânat-o în pădure. Inserase bine, când le gătă aceste şi abià îşi putù întoarce în frigare carnea de vreo câteva ori, când auzì un glas din copac.<br />
— Vai, că frigu-mi-e, mor de frig.<br />
Se uită în sus şi văzù o babă bătrână în copac. Ca om milos ce erà, zise :<br />
Scobori babă de te ’ncălzeşte.<br />
Ea iar zise :<br />
— Vai, că frigu-mi-e, mor de frig.<br />
— Scobori babă, de te încălzeşte, zise iar Măr.<br />
— Vai, că frigu-mi-e, mor de frig — zise a treia oară baba.<br />
— Dar scobori şi te ’ncălzeşte, să nu te aud văietându-te, — zise Măr răstit.<br />
— M’aş scoborî, dar mi-e frică de cânii tăi, zise baba.<br />
— Nu te teme, până voiu fi eu aici, nu-ţi vor face nimic.<br />
— Ba mă tem, numai na, fii bun, trei peri din capul meu şi ţipă peste câni.<br />
— Bine.<br />
Ea luă trei peri din cap, îi aruncă jos şi zise încet încât el să n’o audă :<br />
— Lanţ peste cânii tăi !<br />
Atunci se scoborî şi se puse lângă foc şi iar zise :<br />
— Vai, că mor de foame.<br />
— Fă-ţi de mâncare zise Măr.<br />
Baba-şi luă o broască, o împlântă în frigare, o puse lângă foc să se frigă, pe care atingând-o de carnea lui Măr, zicea : Cine frige broasca, va mânca carne şi cine frige carne va mâncà broască.<br />
— Taci, babă spurcată, — zicea Măr — şi nu-ţi tot atinge broasca de carnea mea, că te dau cânilor mei să te mănânce.<br />
— Te mânc eu pe tine ! — răspunse baba — precum ai mâncat tu pe cei trei feciori ai mei.<br />
Atunci ca muşcat de şarpe sărì în sus Măr şi strigă cătră câni :<br />
— Na Florian ! na Cioban ! na Frunză-de-măgheran, prindeţi-o şi-o faceţi tot fărâmi, nimic să nu mai rămâie din ea.<br />
Cânii nici nu se mişcau, căci erau lănţuiţi peste tot trupul, cu perii din capul babei.<br />
Prinse sabia, dar nu avù putere să o scoată şi ne mai având nici alte puteri în trup, baba îl mâncă, iar inima i-a aşezat-o într’un buştean.<br />
Păr rămânând acasă, în toată ziua privia năframa dela frate-său Măr. Odată privind-o, văzù trei picături de sânge pe ea şi zise :<br />
— Oh ! săracul frate-meu Măr, e mort, mă duc să-l caut.<br />
Şi-şi luă rămas bun dela mumă-sa, dela împăratul şi împărăteasa, cari de când se pustii Măr, îl ţineau ca pe fiiul lor.<br />
Işi chemă cânii şi plecă.<br />
Merse multă lume împărăţie, până ce ajunse la locul unde erau păcurarii.<br />
— Bine, că ai venit — ziceau păcurarii până nici nu se apropiă de ei, — de mult te-am aşteptat, hai de-ţi ia ce ţi-am făgăduit, pentrucă ne-ai scăpat de năcaz.<br />
— De ce năcaz ? — întrebă Păr.<br />
— De smeul care l-ai omorît.<br />
— Oh ! fraţilor — răspunse Păr — nu eu l-am omorît, ci fratele meu, care a trecut pe-aici şi acum a murit, mă duc să-l caut, doar voiu puteà da de el.<br />
— Ce mare pagubă că a murit, căci a fost om bun, — ziceau păcurarii.<br />
Dumnezeu să te îndrepte în cale în care ai plecat, iar când vei venì înapoi, să vii şi pe la noi.<br />
Se duse mai încolo, multă lume, până ajunse în satul, unde omorîse frate-său Măr pe taurul cel sălbatic.<br />
Acolo fiind ostenit şi sosind pe înserate, se băgă la bătrâna şi cerù cortel peste noapte.<br />
— Cum să nu-ţi dau, — zise bătrâna, că doar D-ta ne-ai făcut binele cel mare, când cu dihania cea de taur !<br />
— N’am fost eu, zise Păr — a fost frate-meu ; care a murit şi mă duc să-l caut, doară voiu da de el undeva.<br />
— Unde a murit ?<br />
— Nici eu nu ştiu, tocmai pentru aceea mă duc să-l caut.<br />
— Pagubă de el, căci erà un suflet de om bun ; D-zeu să-ţi ajute să-l poţi aflà.<br />
Stete noaptea aceea la bătrâna, iar dimineaţa îşi luă rămas bun şi plecă mai departe.<br />
Merse iar multă lume împărăţie, până ajunse în oraşul cu fântâna. Acolo se băgă la bătrâna, la care fusese şi frate-său Măr şi se rugă să-i dea cortel peste noapte.<br />
— Eu îţi dau bucuros, dar fosta-i la împărat ?<br />
— La ce împărat ?<br />
— La împăratul nostru, căruia i-ai mântuit fata de moarte şi-ai slobozit fântâna, omorînd bălaurul.<br />
— Care bălaur ?<br />
— Poate că ţi-ai uitat de bălaurul, care l-ai omorît şi de fata împăratului, pe care ai mântuit-o de moarte şi care acum te aşteaptă cu dor, să vii odată dela „zina de piatră“ ; sau nu eşti D-ta acela şi atunci greşesc eu ?<br />
— N’am fost eu acela, ci frate-meu, care a murit ; acum mă duc să-l caut ; D-zeu ştie, da-voiu de el undeva ori ba ?<br />
— Unde a murit ?<br />
Nici eu nu ştiu, tocmai pentru aceea-l caut.<br />
— Oh ! cum sameni cu el, fie iertat şi mâie pe unde a înserat, căci bun suflet de om mai erà ; pe fata împăratului erà s’o ia de soţie ; nu mergi până acolo ?<br />
— Nu merg, numai fii bună şi spune-miu cum s’a întâmplat de a omorît bălaurul şi cum s’a cunoscut cu fata împăratului ?<br />
Ii spuse bătrâna toate, cum s’au întâmplat şi i-a spus şi „zina de piatră“ la care s’a dus.<br />
— Ce fel de zină de piatră e aceea ? — întrebă Păr.<br />
— Eu nu ştiu, dacă vedeà, vei ştì, numai grijeşte să nu paţi ca fratele D-tale.<br />
Noaptea dormì acolo, iar dimineaţa plecă. Bătrâna-l petrecù până la portiţă cu cuvintele : „Dumnezeu să-ţi ajute calea, în care ai pornit.“<br />
Merse prin oraş, dar cu faţa astupată, ca să nu-l mai cunoască nimeni.<br />
La marginea oraşului văzù o casă, care erà să se hurue de veche, el se gândì :<br />
— Precum văd, aici şade cineva şi i se hurue casa, iar de reparat nu şi-o poate. Tot atâ a, cu câteva minute, mă duc s’o proptescu cu un lemn.<br />
Se duse la casă şi puse un lemn, ridicând cornul picat.<br />
Când erà să plece, ieşì din casă o muiere bătrână, erà Sfânta-Duminecă, care îl strigă înapoi zicând :<br />
— Vino încoace, omule, vino.<br />
Se duse, îl băgă în casă, îl puse pe scaun şi îl întrebă :<br />
— Unde mergi ?<br />
— Am avut un frate, — răspunse feciorul, — cu numele Măr, pe mine mă chiamă Păr, frate-meu s’a dus în lume şi precum am auzit, s’a dus la zina de piatră, ca să spele pe împăratul şi împărăteasa spre a se însănătoşa. Acolo de bună seamă a pierit, căci pe năframa ce mi-a lăsat-o, s’au ivit trei picături de sânge. Mă duc să-l caut.<br />
— Oh ! dragul meu acolo şi tu piereai, dacă nu te-ai fi abătut pe la mine. Eşti bun la inimă, pentrucă mi-ai proptit casa de nou şi fratele tău a fost bun om, dar adâncit în gânduri, nu s’a uitat în lături şi aşà ca toţi cari au trecut p’aici şi nu au dat de mine, nu s’au mai întors. Ţi-am spus că eşti bun şi toţi oamenii buni trebuie să aibă ceva răsplată, un viitor frumos te aşteaptă. Ascultă dar ce-ţi spun eu. A fost odată un împărat, care aveà numai o fată. Impărăţia lor erà mare şi puternică, se puteà măsura cu toate împărăţiile. Lor nu le-a fos destul, că li-a dat D-zeu o fată, ci ar fi dorit, ca să aibă un fecior, care să moştenească împărăţia şi avuţia lor ; pentru aceea totdeauna cârtiau împotriva lui D-zeu. Apoi ştiut este, că D-zeu totdeauna pedepseşte pe aceia, cari deşì ştiu, sau trebuie să ştie, că Dumnezeu toate le face bine, totuş cârtesc împotriva lucrării lui, nefiind îndestuliţi cu ce face. Când a crescut fata mărişoară, ba încă şi când se juca în colb, a avut destui peţitori, dar împăratul nu a vrut s’o dea zicând, că lui îi trebuie împărat în loc. Pe-aici se ţineà o smeoaică bătrână, care aveà trei feciori, pe care i-a omorît fratele tău Măr, pe unul în chip de smeu, pe altul în chip de taur şi pe al treilea în chip de bălaur ; acea smeoaică cerù fata pe sama feciorului ei cel mai puternic, acela care a fost în chip de bălaur în fântâna din oraşul nostru, dar fireşte împăratul nu s’a învoit. Nu s’a rugat lui D-zeu să-l scape din încurcătură, n’a cerut dela nime vreun sfat, ci numai de capul lui a lucrat. A pornit cu oaste în contra smeoaicei pentru îndrăzneala care a avut’o când a cerut fata. Smeoaica cum a făcut, cum n’a făcut, ce a vrăjit, ce n’a vrăjit, destul că a omorît pe împăratul, pe împărăteasa şi pe toţi oştenii lui, iar fata a făcut-o piatră, chiar când erà la izvor. A fost foarte frumoasă fata aceea şi pentru acee se chiamă zina de piatră.<br />
Poate ursita a voit, ca până va fi rămăşiţă de smeoaica aceea, zina de piatră să nu se mai mişte de-acolo, ci tot piatră să fie. Acum cei trei feciori ai ei sunt omorîţi, mai este bătrâna în vieaţă, care a omorît pe fratele tău. De vei avea grije, o vei omorî şi-atunci folosind ce-ţi va spune bătrâna de smeoaică, vei învia pe fratele tău, vei învia şi pe fata cea de împărat, o vei lua de soţie şi vei fi împărat peste împărăţia aceea. Norocul fetei, că smeul în chip de bălaur a pierit de sabia fratelui tău, că luând pe fata împăratului de-acolo nici odată nu i s’a fi gătat neamul şi rămăşiţa. Eu am fost la împăratul, de le-am spus, că e bună apa dela „zina de piatră“, cu toate că aceea apă e ca şi cealaltă, gândind, că fratele tău ca om bun şi credincios ce l-am cunoscut se va abate pe la mine şi după sfaturile mele va deslega de vrăjituri pe acea nenorocită fată, omorînd smeoaica, dar am văzut, că el aceea n’a făcut-o, dar a şi păţit-o cu negândirea lui. Smeoaica i-a ţipat păr din capul ei, ca el să-l ţipe peste câni, el aşà a şi făcut, iar ea cu vrăjiturile ei, cu părul ei a legăt cânii ca şi cu nişte lanţuri ; lui i-a luat puterea şi aşà l-a prăpădit. Te vei duce şi te vei ferì de aceasta. Ai grije însă la lucurile acestea, nu uità de Dumnezeu căci atunce toate sunt trecute. D-zeu să-ţi ajute. Iată eu îţi dau nişte picături, acestea bându-le nu se va legà de tine nici o vrăjitură. Acum te du, căci azi fiind ziua mea, eu trebuie să merg la biserică.<br />
Plecă Păr mulţămind lui Dumnezeu pentru îndreptare şi gândind la ceeace zisese Măr cătră mumă-sa, când l-a înfierat ; acesta erà norocul, care i l-a mâncat mumă-sa, căci şi-a uitat să facă o faptă bună şi din aceea au provenit toate nenorocirile lui şi mai în urmă moartea.<br />
Ajungând şi el în aşà loc, de unde se vedea „zina de piatră“, un dor fierbinte-l cuprinse. I se părea departe locul până să vadă pe aceea, care îi este ursită lui.<br />
Totuş gândì, că fiind înserat, să rămână sub un copac şi să se odihnească până dimineaţă, că aşà în ziua următoare mai bine să se poată lupta cu smeoaica, dacă va fi lipsă de aceea.<br />
Se duse tocmai sub copacul, unde fusese frate-său, făcù un foc bun şi vru să-şi frigă carnea ce a fost vânat-o prin pădure. Când întorcea carnea în frigare mai bine, auzì din copac glasul :<br />
— Vai, că frigu-mi-e, mor de frig.<br />
Se uită în sus şi văzù o babă în copac. Indată ştiu cine e, deci zise :<br />
— Scobori babă, de te încălzeşte.<br />
Baba iară zise :<br />
— Vai că frigu-mi-e, mor de frig.<br />
— Da scobori-te şi te încălzeşte, să nu te aud văietându-te, — zise Păr, făcându-se răstit.<br />
— M’aş scoborî, dară mi-e frică de cânii tăi, — zise baba.<br />
— Nu te teme, — zise Păr, — până voiu fi eu aici, nu-ţi vor face nimic.<br />
— Ba mă tem, — răspunse baba — numai fi bun na trei peri din capul meu şi-i aruncă peste câni.<br />
— Bine.<br />
Ea luă trei peri din cap, îi aruncă în jos, şi zise încet, ca el să n’o audă :<br />
— Lanţ peste cânii tăi !<br />
El luă perii şi-i băgă în foc. Insă ea simţì putoare şi zise :<br />
— Ai aruncat perii în foc, mă înşeli, poate ţi-e frică, un june voinic de o biată babă rătăcită şi ascunsă aici de fiarele sălbatice.<br />
— Ba, nu mi-e frică. Na Bujor, ce ţi-ai băgat coada în foc de ai pârlit-o. Coada cânelui s’a pârlit, nu perii tări.<br />
Ea crezù ; se scoborî jos, se puse lângă foc şi zise :<br />
— Vai, că mor de foame.<br />
— Făţi de mâncare ! zise Păr.<br />
Baba luă o broască, o împlântă în frigare, o puse pe foc să se frigă, şi pe care atingând-o de carnea lui Păr zicea :<br />
— Eu mânc carnea şi tu broasca.<br />
— Taci, babă spurcată, şi aibi grije nu atinge broasca ta de carnea mea, căci ţi-o arunc în cap.<br />
Iar atingea broasca de carnea lui Păr şi zicea :<br />
Eu mânânc carnea şi tu broasca.<br />
— Taci, babă spurcată, — zicea Păr — şi aibi grije nu tot atinge broasca ta de carnea mea, căci te dau la cânii mei să te mănânce.<br />
— Te mănânc eu pe tine, cum am mâncat şi pe frate-tău.<br />
Atunci ca muşcat de şarpe sărì Păr în sus şi strigă cătră câni :<br />
— Na Bujor, na Rozor, na Cetina brazilor ! prindeţi-o şi mi-o ţineţi !<br />
Indată săriră cânii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare şi altul de mâni.<br />
Atunci zise Păr :<br />
— Afurisită-ţi fie mumă-ta, te învăţ eu pe tine ! Unde-i frate-meu ?!<br />
— Lasă-mă, că ţi-l dau, — răspunse baba, — e aici la copacul din dreapta, vezi cânii acolo.<br />
— Haida iute şi mi-l arată.<br />
— Du-te la buşteanul acela, scoate inima din el, te du cu ea spre dreapta şi vei găsi lacul zinelor, pune-i inima jos şi fă formă de trup de om din pământ pe lângă inimă, spală-l cu apă din lac şi va învia.<br />
Aşà şi făcù, se duse, făcù ceea-ce zise baba, şi învie frate-său Măr.<br />
— Vai, că mult am dormit, — zise Măr.<br />
— Ai fi dormit tu pentru tot-deauna, de nu veneam eu, şi îi spuse în ce umblase şi câte păţise, şi ce ştiuse.<br />
Atunci zise Măr :<br />
Cât e de bine, că are cineva un frate credincios ca tine, îţi mulţămesc, că m’ai scos din nenorocul, în care m’a băgat mama.<br />
Vorbind, ajunseră la smeoaica, care erà tot în ghiarele cânilor.<br />
Măr îi zise :<br />
— Unde sunt cânii mei ?!<br />
— Iată colo — arătă smeoaica, — sunt deslegaţi.<br />
— Na prindeţi-o şi cânii mei ! Florian, Cioban şi Frunză de măgheran.<br />
Păr îi zise :<br />
— Babo, cum să înviez zina de piatră ?<br />
— Este acolo dedesubtul ei un cui de fier, acela să-l scoţi şi apoi învie, — zise smeoaica.<br />
— Ai grije frate Măr, — zise mai încolo Păr, să nu-i faci nimic, că poate n’a fi spus drept şi când mă reîntorc să o aflu încă aici.<br />
— Bine frate.<br />
Plecă Păr, ajuns la zâna de piatră, beù apă din izvor şi scoase cuiul dedesubt.<br />
Piatra din ce în ce se schimba în carne şi în oase, până în urmă se făcù o fată frumoasă, ca şi care n’a mai fost sub soare.<br />
— Vai că mult am dormit — zise.<br />
— Ai fi dormit în veci, de nu te sculam eu.<br />
— Văzând ea un june înaintea ei, se înspăimântă şi zise :<br />
— Cine eşti tu ?<br />
Eu sunt acela, care din blăstămul smeoaicei te-am scos.<br />
— Unde-i smeoaica ?<br />
— Smeoaica e acì mai încolo, îndată o să-i curm zilele !<br />
Ea căzù leşinată în braţele lui.<br />
Nu te teme dragă — zise el, — nume nu te va scoate din braţele mele, a mea vei fi şi o sărută cu dragoste.<br />
Ea se trezì din leşinul în care căzuse şi zise :<br />
— Dacă m’ai scos, a ta voiu fi.<br />
Merseră înapoi şi ajungând la smeoaică, zise Păr cătră câni :<br />
— Na Florian, na Cioban, na Frunză de măgheran ! na Bujor, na Rozor, na Cetina-brazilor ! toată fărâmi să o faceţi !<br />
Cânii o şi prinseră şi o făcură toată praf, nu mai rămase schiamătă din ea. Capul i-l arseră.<br />
Incă tot atunci noaptea au mers la curtea fetei celei schimbate din stâncă, acolo toţi au cunoscut-o de pe chipul ei, care erà pe păretele casei unde dormea ea.<br />
Tot oraşul, care o aşteptà de mult, îi venì înainte să o vadă, şi a întrebat-o :<br />
— Unde ai fost atâta timp ?<br />
— Am fost moartă, răspunse ea, — dar junele acesta m’a înviat, omorînd smeoaica, vrăjmaşa noastră.<br />
— El să ne fie dară împărat !<br />
S’au logodit fiind de faţă şi Măr, şi au plecat cu toţii la oraşul, unde erà fata împăratului, pe care o scosese Măr dela bălaur. La marginea oraşului se uită Păr să vadă căsuţa cea stricată, dară nu o văzù.<br />
Deci zise cătră Măr :<br />
— N’ai văzut aici o căsuţă ?<br />
— Ba mi-s’a părut că am văzut, dară nu m’am uitat la ea.<br />
Atunci spuse Păr toată istoria cu casa aceea, şi ştiură toţi, că D-zeu i-a îndreptat pe calea aceea.<br />
Ajungând la împăratul, el şi împărăteasa s’au fost sculat, şi îl aşteptau pe Măr.<br />
Au spus toate câte au păţit ; au făcut apoi logodnă şi au mers cu toţii la tata şi mama lui Mar, şi la mama lui Păr.<br />
O ! ce bucurie mare a fost pe toată împărăţia.<br />
Au făcut apoi un ospăţ ca acela ! Măr a luat de soţie pe fata de împărat, ce o scăpase din gura bălaurului, rămânând la tatăl său ; iară Păr a luat cu sine pe mumă-sa, pe bucătăreasa şi cu logodnica lui se duse acasă în împărăţia acesteia ; a făcut apoi şi el ospăţ, şi a rămas împărat. Măr împăratul şi Păr împăratul au trăit apoi şi mai departe ca doi fraţi şi dacă n’au murit şi astăzi trăiesc.<br />
Cine nu crede, să se ducă să vază.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">Comunicată de N. Trâmbiţoniu din Várhely.</div><br />
<div style="text-align: center;">***</div><br />
Am efectuat următoarele îndreptări :<br />
<ul><li>Titlul poveștii apare în text ca <i>Măr și păr</i>; greşeală de culegere.</li>
<li>„Tot atâta, cu câteva minute“ — în text, <i>atâ a</i> ; defect de imprimare.</li>
<li>„împărăţia şi avuţia lor“ — în text, <i>avuţla</i> ; greşeală de culegere.</li>
<li>„n’a cerut dela nime“ — în text, <i>nine</i> ; greşeală de culegere.</li>
<li>„pe fata de împărat, ce o scăpase“ — în text, <i>împărnt</i> ; greşeală de culegere.</li>
</ul>Note privind vocabularul :<br />
<ul><li>„ridicând cornul picat“ — corn: (Mold., Transilv.) Colț, unghi, ungher ; margine (Dicționarul limbii române literare contemporane, Editura Academiei RPR, 1955–1957)</li>
</ul><ul></ul>Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-54204526732984072812015-05-16T18:36:00.000+03:002015-05-16T18:36:01.635+03:00Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu, de Alexandru VasiliuLa 1858 România nu exista. La 1928 România era un stat modern, în plină dezvoltare; apoi aveau să vină marea criză, al doilea război mondial, ruşii şi comuniştii. Multe lucruri bune i s-au întâmplat poporului român în cei şaptezeci de ani glorioşi sub domniile lui Alexandru Ioan Cuza, Carol I şi Ferdinand; printre aceste lucruri bune se numără şi salvarea unei părticele din folclorul autentic. Salvarea acestei părticele se datorează pe de o parte câtorva personaje legendare ale culturii noastre, de numele cărora a auzit toată lumea, cum ar fi Petre Ispirescu sau Ion Creangă, şi pe de altă parte multor oameni pasionaţi însufleţiţi de demodatul sentiment al patriotismului, ale căror nume nu se bucură de aceaşi recunoaştere. Unul dintre aceştia a fost Artur sau <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Gorovei">Arthur Gorovei</a>, care din 1892 până în 1926 scos revista de folclor <i>Şezătoarea</i>, uneori cu sprijinul statului, alteori fără.<br />
<br />
<i>Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu</i> este reprodusă întocmai, pe cât am putut, fără nici o modernizare a scrierii şi fără nici o îndreptare a greşelilor de tipar. Cititorii vor remarca numeroase inconsecvenţe, printre care cea mai bătătoare la ochi este ezitarea între scrierea şi nescrierea lui <i>l</i> mut de la sfârşitul numelor masculine şi neutre articulate. Pronumele reflexiv de persoana a treia este când „<i>se</i>“, când „<i>să</i>“. În text apare sistematic „băet“ (cu diftongul <i>ie</i> scris <i>e</i>), dar „tăiet“ (cu <i>ie</i>). Remarcabilă este şi utilizarea peste tot a literei <i>î</i> din i (în 1908!) — <i>â</i> din a apare o singură dată, şi aceea dintr-o greşeală de tipar în loc de <i>ă</i>.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Alexandru Vasiliu</div>
<div style="text-align: center;">
(<i>Şezătoarea</i>, vol. X, No. 11–12, Martie 1908)</div>
<br />
Era odată un negustor bogat. Avea atîta avere, că singur nu-i mai ştia capătu ; dar un lucru îi strica inima, că n’avea băeţi şi n’avea cui să rămîie toată bogăţia lui. Amu ’ntro sară se culcă omul să se hodiniască ; iar adoua zi dimineaţă, o pus doi cai la o trăsură, şi-o luat ziua bună de la nevastă, şi s’o dus în negustorie. Cît o umblat prin lume, o cîştigat o căruţă de galbeni.<br />
La un an de zile s’o pornit omul spre casă. Mergînd pe drum, de la un loc ajunge cu căruţa într’o vale. Când dă să se urce la deal, caii nu vreau să prindă nici leacă. Dă, învîrte, suceşte, cîrneşte ; dar degiaba-i era toată osteniala. Cît s-o necăjit el acolo, l-o apucat asfinţita soarelui, şi nu putea urni căruţa din loc.<br />
Ce să facă ?<br />
<a name='more'></a> Îl apuca noaptea şi el se temea că i-a ieşi cineva înainte şi i-a lua banii.<br />
Şezînd negustorul şi crămăluindu-se, iacă vede un om de departe, viind spre dînsul.<br />
Era diavolul.<br />
— Dar ce şezi, măi omule, a te necăji ş’a-ţi bate caii ?<br />
— D’apoi, uite că m’apucă noaptea şi nu vreu să urniască căruţa din loc.<br />
— Măi, ce mi-i da să-ţi scot căruţa din locu aiesta ?<br />
— D’apoi ce să-ţi dau ?<br />
— Să-mi dai ce ai tu acasă şi nu-i la ştirea ta.<br />
— D’apoi ce să am eu acasă şi nu-i la ştirea mea ?<br />
— Mă rog, ce-i avea ; dacă te prinzi că mi-i da ce-ţi cer, eu îţi fac treaba.<br />
Stă omul şi se gînduluieşte, că nu ştia să aibă ceva la casă, şi să nu fie la ştirea lui ; dar el uitase că de la pornirea lui, femeea i-o purces groasă şi la cîtăva vreme o născut un băet, căruia i-o pus numele „Petrişor“. Băetul ista nu era la ştirea negustorului şi pe băet l-o cerut diavolul.<br />
Negustorul văzîndu-se la mare strîmptorială, se ’mpacă aşa. Atunci, scoate necuratul o hîrtie şi scrie pe ea, tot ce avea negustorul acasă. Pînă şi lingurile le-o pus în socotială, c’aşa o zis diavolul : că ce are, tot să scrie ; iar aceea ce n’are să fie a lui. După ce o gătit zapisul, o’ntrebat diavolul pe negustor : Ei măi te ’mpeci aşa ?<br />
— D’apoi cum să mă ’mpăc.<br />
— Noa, dacă te ’mpeci, vină şi pune degetu.<br />
Şi după ce-o pus degetul, cînd o strigat omul odată la cai, cît te-ai şterge la un ochiu, căruţa o fost în deal. Şi nu mult ş’o ajuns ş’acasă.<br />
Cînd să între în tindă, aude ţipînd : năăă ! năăă !<br />
Ia amù ş’o adus el aminte că băetu ista n’o fost la ştirea lui. Intră omul, scîrbit în casă. Dar femeea, cum l-o văzut c’o întrat, l-o şi ’ntrebat că ce-i supărat ?<br />
— Ori poate ţi-o ieşit cineva înnainte ? ori poate ai prăpădit banii ?<br />
— Da nu i-am prăpădit nimic.<br />
— Apoi dară, de ce eşti cu inimă rea, în loc să te bucuri că ni-a dat Dumnezeu fecior ş’am scăpat la gloată ?<br />
O ţinut omu cît o ţinut ; dar văzînd că femeea şi soacră-sa nu-i mai stau de pe cap, le-o spus ce-o păţit pe drum, şi că el n’o ştiut de băet, şi l-o giuruit dracului.<br />
Prins-o atunci, şi femeile a plînge ; dar giaba să crămăluiau ; că ce s’o apucat a face, era bun făcut.<br />
La trei zile după asta, vine diavolul la fereastră.<br />
— Măi omule !<br />
— Ce ?<br />
— D’apoi ai uitat cum ni-o fost vorba ?<br />
— Ba.<br />
Atunci zice băetu, din leagăn : — Tată ! roagă-te să mă mai lese batăr 3 luni de zile, să mai sug ţîţă de la mama ş’apoi de-acolea mi-i da.<br />
Omul cum aude, ies’afară şi zice cătră dracu : Bre, iacă ce te-aş ruga : să-mi mai leşi băetu batăr trei luni de zile să mai sugă ţîţă de la mă-sa ; şapoi de-acolea tot a tău are să fie.<br />
— Ei bre, dăruit să-ţi fie aieste trei luni de zile.<br />
Cum se ’ntoarnă negustoriu în casă, zică baetu : „Tată, să te duci să cauţi un profesor, care-a fi mai învaţat, să mă înveţe 77 de limbi şi jumatate. — M’oi duce, dragul tătucăi. — Şi i-i adus un dascăl şi l-o învaţat pe baet tăte limbile ; ştiea acum 77 de limbi şi jumatate.<br />
La trei luni, iară vine dracu la fereastră.<br />
— Măi omule, da acasă eşti ?<br />
— Acasă.<br />
Da baetu, de colo : — Tată, roagă-te încaltea să mă lese un an de zile, şi de-acolea tot al lui am să fiu.<br />
Cum iesă negustoriu afară îi şi zice diavolu : — Ştiu ce-ai să-mi spui, măi.<br />
— Lasă-mi băetul un an de zile, c’apoi de-acolea, nu mai zic nimica.<br />
— Apoi ţi-l lăs, bre.<br />
Băetul, în timpu-aiesta o crescut mărişor, şi s’o dus la toţi preoţii de pe lumea asta ş’o’nvaţat toate rugăciunile şi toate cărţile cele bisericeşti. Cînd să se porniască, mai erau trei săptămîni pînă să se împlinească anul. La pornire, s’o <a href="http://dexonline.ro/definitie/pricestui">precistuit</a>, ş’o luat o trăistuţă, o pus în ea sfînta cruce, şi o cofiţă cu aghiazmă, ş’o luat ziua bună de la părinţi ş’o plecat pe drum înainte.<br />
De la o vreme, o ajuns într’un codru mare. Mergînd el aşa, prin codru, iacă vede măi încolo, înaintea lui, nişte curţi ; iar deasupra lor era un cap de om. Dar băetu nu s’o spăimîntat. El ş’o cătat de drum. Cînd s’o apropiet măi bine, o aruncat ochii înainte ş’o văzut în faţa porţilor o fîntînă, şi lîngă fîntînă un măr domnesc ; iar supt măr şedea culcat un moşneag voinic de tot, şi avea lîngă el un paluş lat ca de-o palmă.<br />
Acela moşneag era <b>Petrea Talhariu</b>.<br />
Dar, zice băetul cînd s’o apropiet de fîntînă : — Bună ziua moşule.<br />
— Ţămăs mnitale, măi băete.<br />
— Da unde te duci, măi băete ?<br />
— D’apoi, la dracu moşule.<br />
— Ce spui tu, măi ! unde te duci ?<br />
— D’apoi nu ţi-am spus că mă duc la dracu, că m’o giuruit tata lui ? Şi-i spune băetu toată istoria de la capăt.<br />
— Apoi măi băete, tot eram să te taiu şi să te mînînc ; da fiind că-mi spui că te duci la dracu nu-ţi fac nimica.<br />
— Da, moşule, ce rost are capul cel de om, colo pe curţile mnitale ?<br />
— D’apoi măi băete, eu, în vremea mea, am fost, nu-i vorbă că ş’amu-s om straşnic. La care mă duceam, îi luam banii şi de acolea îl tăiam şi-l mîncam. Am fost om rău, măi băete ; şi pe tata şi pe mama şi pe soră mea i-am tăiet şi i-am mîncat. De la o vreme m’am hotărît ca să mă las de blăstămăţiile şi răutăţile aceste. Şi la care popă mă duceam să-mi deie canun, el zicea că după cîte fapte am făcut, nu ştie singur ce canun să-mi deie. Eu, dacă vedeam aşa, că nu mă pune nici la o cale, mă mînieam, îl tăiam şi-l mîncam. Ş’amu era să te mînînc şi pe tine, măi băete.<br />
— Că nu mi-i mai mînca, moşule ; dar nici nu-i mai ucide şi mînca oameni de-acum ’nnainte.<br />
— D’apoi dă, măi băete, ce să fac, dacă n’am eu cui să mă spăvăduesc şi n’are cine să-mi deie canun.<br />
— Şezi aici, moşule, că de-a fi de la Dumnezeu să vin înnapoi, ţ’oiu da eu canun.<br />
— Da, măi băete… iacă ce-i vorba : Dacă te duci tu la dracu, să’ntrebi încaltea şi de patul meu.<br />
— Oiu întreba, moşule ; dă-mi paluşul dumnitale, semn, ca să mă creadă că nu vorbesc degeaba.<br />
— D’apoi li-î putea duce, după cît îi de greu ?<br />
— Putea, moşule.<br />
— Apoi, mergi sănatos şi să vii sănătos, măi băete.<br />
— Apoi, mai rămîi sănatos, moşule.<br />
Şi s-o luat băetul, cu paluşul tîrîiş şi s-o pornit înnainte pe-un drum.<br />
Da amu, cît mersese înnainte de-a ajunge în pădure, şi cît stase cu Petrea Talhariu, trecuse o bucată bună de vreme, că mai avea numai trei zile pînă să împlinească anul. După ce-o ieşit din pădure, o mai făcut cale de o zi, ş’aşa pe amiazi, vede înnaintea lui cam depărticior, un corb şezînd pe ghizdele unei fîntîni.<br />
— Ia acela-i dracu, zice băetu’n gîndul lui.<br />
— Da-mi vii ? zice corbul cătră băet, cînd s’o apropiet de fîntînă.<br />
— Apoi vin, măi.<br />
— Noa, di-amu dă-ţi drumu după mine.<br />
Şi ş’o dat amîndoi drumu’n fîntînă şi soooa dus tocma ’n fundul tartărului. Băetul, dac’o ajuns acolo o scos îndată — din traistă — sfînta cruce şi aghiazmă, şi o început a stropi în toate părţile. Cum o început a stropi, fugiau dracii care ’ncotro.<br />
Atunci a mai scos o carte ş’o prins a ceti. Cum o prins băetu a ceti, o prins iadul a pocni, şi dracii a alerga cu toţii la Caraoschi.<br />
— Da ce este măi, de pare că vrea să să prăbuşască iadul pe noi ?<br />
— D’apoi, ce să fie — zic dracii — ia păcătosul ista o adus acolea un băet şi băetul zice că vrea să facă mănăstire.<br />
— Duceţi-vă şi-i spuneţi să se ducă de-aici ; c’aista loc nu-i de făcut mănăstire.<br />
Ce folos, că dracii i-au spus, dacă el o zis că nu se duce pînă nu i-a da zapisul înnapoi.<br />
— Spuneţi-i măi să-i deie zapisu şi scoateţi-l afară de aici.<br />
Dar dracul nu voia să-l deie. Atunci Caraoschi o poruncit de l-o bătut asemenea cu moartea ; dar el n-o vrut să-l scoată. Văzînd că nu se dă supus, o poruncit de l-o tăiet, l-o ars, i-o dat cenuşa în vînt şi iar l-o făcut cum o fost ; dar el tot nu s-o dat ascultării.<br />
Atunci dacă o văzut Caraoschi, că nu să-’nţălege, cu una, cu două, o strigat de colo cu mare ciudă :<br />
— Dacă nu vrea şi nu vrea, <b>daţi-l în patul lui Petrea Talhariu</b>.<br />
Cînd o auzit dracu, ce i să pregăteşte, o scuipat jos zapisu, că-l ţinea supt limbă — şi l-o dat băetului. El s’o uitat bine la el, ş’o văzut că acela-i.<br />
Dar zice băetu : Iacă ce-i vorba : Care-i patul lui Petrea Talhariu ? că m’o rugat că de-oiu veni pe-aici, să întreb şi de patul lui.<br />
— Hee, măi băete — îi departe, ş’aşa-i de ferbinte că nime nu se poate apropia de el.<br />
— D’apoi dară ce semn să-i duc ?<br />
— Ia rădică paluşu ’n sus şi te uită în spre răsărit.<br />
Cînd ş-o aruncat băetu ochii, o văzut aşa ca o roşată ; ş’aşa de mare arşiţă era, că cum şedea cu paluşul rădicat, atîta s’o topit di-o rămas numa cît sînciaua<sup>1)</sup> cuţitului.<br />
<span style="font-size: x-small;"> 1) Sînciaua, cuvînt care nu să mai aude în graiu, şi care însămnează că paluşul a rămas gros aproape cît o muchie de cuţit. (Nota autorului)</span><br />
Noa măi băete, ai văzut unde-i patul lui Petrea Talhariu ?<br />
— Văzut.<br />
— Hai luaţi-l şi duceţi-l de aici.<br />
Şi l-o scos afară la lumină. Bucuria băetului, cînd s-o văzut el iarăşi pe lumia asta. N’o stat mult la gînd, ci s-o pornit spre casă ; da ’n drumul lui, s-o abătut şi pe la Petrea Talhariu. El şedea culcat tot supt mărul acela.<br />
— Ei, ai fost măi băete ?<br />
— Fost, moşule.<br />
— Dar de patul meu auzit-ai ?<br />
— D’apoi cum să n’aud ? căci cu patul tău am avut noroc de-am scos zapisu mneu.<br />
— Dar cum îi (istoria) măi băete ?<br />
— D’apoi cum am întrat am prins a ceti. Şi cum am prins a ceti, o prins iadul a pocni ; iar Caraoschi o poruncit ca să mă deie afară. Eu am zis că nu ies pînă nu mi-a da zapisu. Dracul nu se da supus să mi-l deie. Atunci o poruncit de l-o bătut, l-o ars, i-o dat cenuşa ’n vînt şi l-o făcut iarăşi cum o fost, iar el tot nu vrea să scoată zapisul.<br />
Dac’o văzut Caraoschi că nu se dă înţelegerei, o strîgat să-l deie în patul lui Petrea Talhariu. L-o apucat toate boalele, ş’o scuipat zapisul de supt limbă şi mi l-o dat.<br />
— Ei ; dar patul meu, văzutu-l-ai ?<br />
— D’apoi am putut să mă apropii de fierbinţeală mare ce avea ? Numai paluşu l-am rădicat în sus şi s’o topiiit de o rămas numai cât sînceaua cuţitului. Na, îl cunoşti ?<br />
— Pe mănunchiu îl cunosc, măi băete ; da ’ncolo, cît a fi vavicu<sup>2)</sup> nu l-aş mai cunoaşte.<br />
<span style="font-size: x-small;"> 2) Cît a fi lumea.</span><span style="font-size: x-small;"> </span><span style="font-size: x-small;">(Nota autorului)</span><br />
Şi s’o supărat răău Petrea, de cele ce i le-o spus Petrişor.<br />
— Apoi, măi băete, … să mai scăp eu v’odată de pedeapsă ?!<br />
— Ai să scăpi, moşule, ai să scăpi ; numai să mă asculţi pe mine.<br />
— Te-oiu asculta, măi băete.<br />
— Vină după mine.<br />
Şi s’o dus moşneagul într’un deal. Aici, Petrişor o zis cătră Petrea Talhariu : — Face-i canúnu care ţi l-oiu da eu ?<br />
— L-oiu face.<br />
— Implîntă bota (măciuca, ghioaga) în pămînt.<br />
Ş’o împlîntat moşneagul, măciuca în pămînt.<br />
— Vezi, moşule bota asta ? — zice Petrişor — Să cari apă cu gura, în cote şi ’n genunche, de colo din vale, pînă cînd îi vedea că are să ’nfrunzască şi are să facă mere. Atunci, nici să te tocmai bucuri, nici să te tocmai superi ; fără să m’aştepţi pe mine, c’oiu veni eu la Dumniata.<br />
— Aşa oiu face ; zice moşniagu cu glasul tremurînd.<br />
— Apoi, fii sănătos moşule.<br />
— Mergi sănătos.<br />
Şi s’o pornit băetul spre casă ; iar moşneagul ş’o făcut cruce şi s’o apucat de lucru.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
* *</div>
<div style="text-align: center;">
*</div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
Cînd o văzut părinţii că le vine băetul acasă, nu mai ştieau ce să facă de bucurie c’o scapat din mîna diavolului. Ş’o fost bucuria şi mai mare, cînd le-o aratat zapisu care l-o fost scos de la diavol.<br />
Amu trece el poat un an doi şi Petrişor se ’nsoară. — Iacă în oraşul acela ’ntîmplîndu-se să moară popa, nu s’o găsit nime altul în locul lui măi bun, fără numai Petrişor. — La cîtăva vreme, o ajuns şi pătrupop.<br />
Intr’o zi, o pus pătrupop 4 cai la trăsură, o luat 2 argaţi cu el şi s’o dus în primblare.<br />
De la întîmplarea cu nicuratu, poate să fi trecut vre-o zece ani măi bine.<br />
După ce-o ieşit el din oraş ş’o mers o bucată bună, ş’o adus aminte de Petrea Talhariu.<br />
— Iiii ! că eu aveam de făcut o treabă.<br />
Şi se întoarnă repede acasă, îşi ia ce i-o trebuit lui, ca pentru treaba preoţiei, şi să porneşte unde lasase pe Petrea Talhariu.<br />
Da ’n zece ani, se schimbaseră locurile. Amu pe acolo era o sihlă deasă ; iar popa numai prepunea locul. Curţile din pădure s’o fost răsupit.<br />
Văzînd el că n’are să poată nimeri aşa degrabă, o împînzit argaţii : unul pe ici, unul pe colo şi mergeau înnainte.<br />
Iată că ’ntr’o vreme, un argat a dat de-o cărăruşă şi s’o suit la deal prin sihla aceea. Cînd rădică ochii, dă de un măr aşa de frumos de măi avea margină ; iar pe jos, nişte mere mari cît un cap de om. Cum le vede aşa de frumoase, dă să eie unul — Atunci, numai ce să aude un glas slab de sub măr : — Nu lua măăă ! nu lua ! Las’ să vie, să iee cine le-o pus.<br />
Era glasul lui Petrea Talhariu, care şedea şi păzia ; dar aşa era de schimbat el la faţa lui şi la firea lui, că numai cît avea chip de om.<br />
Pe argat, l-o apucat toate boalele, cînd s’o uitat supt măr, ş’o luat-o la fugă spre popa.<br />
— Da ce-i măi ! zice popa.<br />
— D’apoi, părinte, iacă am dat de un măr, colo mai în deal ; iar o matahală de supt el, nu m’o lasat să ieu mere ; o zis că să lăs să vie cine le-o pus.<br />
— Apoi, duceţi-vă acasă măi ; c’aceia nu-i matahală, îi om măi, şi cu acela om am eu treabă.<br />
Cînd o ajuns popa în deal, nu mai cunoştea pe Petrea Talhariu. Mînurile şi picioarele îi erau numai o rană, şi la faţă negru galbăn.<br />
— Hee Petre, Petre, … mulţi te-o iertat ; dar mulţi nu te-o iertat.<br />
Merele erau sufletele celor ucişi de Petrea cu bota aceea. Merele de pe jos, erau sufletele celor ce l-o ertat ; iar cele din copac, cari încă nu-l iertase.<br />
— Dar nu te supara, Petre, c’au să te ierte ş’acelea. — Sui în măr şi scutură — zice popa.<br />
Cînd o scuturat Petrea odată, o curs la mere, de s’o făcut alb pe jos.<br />
— Vezi Petre, — o mai ramas mere.<br />
— O mai ramas, părinte.<br />
— Mai scutură Petre, odată.<br />
O scuturat ş’o pica ş’amu ; dar tot o măi rămas în copac.<br />
— Îi greu Petre ; nu se dau sufletele să te ierte !<br />
— Nu, parinte, nu ! D’apoi oare, ce să mai fac ?<br />
— Apoi să te mai sui Petrea odată, şi să scuturi cît ce-i răsputea tu, c’au să te ierte.<br />
Şi s’o suit moşneagu, ş’o scuturat aşa de tare, că toate merele o picat ; dar trei nu.<br />
— Vezi Petre — zice popa cu glas blajin — toţi cîţi i-ai omorît, te-o iertat ; numai tată-tu şi mă-ta şi soră-ta nu vreu să te ierte.<br />
— D’apoi, părinte, ce să fac, să mă ierte şi ei ? Ori poate nu m’o ierta !<br />
— Ba, au să te ierte, Petre, numai de-i face ce ţ’oiu zice eu.<br />
— Da oiu face, părinte.<br />
— Na bărdiţa asta şi taie spinii ieşit de porumbrel.<br />
După ce i-o tăiet, i-o zis popa de-o făcut un gărduş dintrînşii. Lîngă gărduşu aiesta, o mai făcut unu, şi puţin loc o lasat printre ele. Dacă le-o gătit de făcut, s’o aşezat popa la un capăt ş’o zis către Petrea : — Fă-ţi cruce Petre, şi vină pînă la mine (printre gărduşurile acele).<br />
Atunci moşneagu ş’o făcut cruce şi matani, ş’o întrat printre spinii aceia. Cînd o ajuns la preut, o picat un măr zoap, de pâmînt.<br />
— Ei Petre, … tată-tu te-o iertat ; dar mă-ta şi soră-ta nu vrau să te ierte.<br />
— D’apoi ce să fac părinte, să mă ierte şi ele !<br />
— Au să te ierte. Te-i mai putea duce-odată ’ncolo ?<br />
— Putea, părinte.<br />
Şi s’o mai dus odată bietul moşneag. Cînd o ajuns la cela capăt, o mai picat un măr din copac.<br />
— Apoi Petre, te-o iertat şi mă-ta ; dar soră-ta tot nu vrea să te ierte.<br />
— D’apoi părinte, … oare nu m’a ierta şi ea ?<br />
— Are să te ierte Petre. Fă-ţi cruce şi mai vină odată ’ncoace.<br />
Moşneagu era mai numai oasele. Ş’o pornit ş’amu.<br />
Cîtă carne să mai ţinea pe oase, cînd o mers a treia oară, toată o ramas prin spini ; iară dac’o ajuns la popa, o picat şi cela măr. Ş’atunci s’o făcut o lumînare la capul lui Petrea. Popa l-o precistuit, ş-o muriit Petrea Talhariu. Şi sufletul lui s’o urcat la ceriu grăind : „Mulţămăsc şi bogdaprosti parinte că m’ai scos de la chin şi de la mare nacaz“.<br />
Şi asta-i povestea lui <b>Petrişor şi a lui Petrea Talhariu</b>.<br />
<br />
<div style="text-align: right;">
<div style="text-align: center;">
(Auzită în sara de Sîmbătă 27 Noemvrie 1904, de la moşneagul T. M. Buchilă (de 68 ani) din Tătăruşi-Suceava.)</div>
</div>
<div style="text-align: right;">
Scrisă de A. Vasiliu.</div>
<div style="text-align: center;">
—————————</div>
<br />
O scurtă notă despre folosul multiplicităţii dicţionarelor: minunatul sit <a href="http://dexonline.ro/">dexonline.ro</a> dă pentru <i><a href="http://dexonline.ro/definitie/s%C3%A2mcea">sâmcea</a></i> patru definiţii, nici una din DEX; una singură dintre ele, luată, luată din dicţionarul lui Scriban din 1939, dă sensul „lama cuţitului“.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-33439532377517283472015-04-22T10:45:00.000+03:002015-10-18T05:25:10.769+03:00Valahii la asediul VieneiPrin 1681 le-a venit Turcilor ideea că n-ar strica dacă ar lua ei iniţiativa în războiul interminabil pe care-l aveau cu Împăratul Nemţesc, care pe atunci era Leopold I. Mai precis, ideea i-a venit marelui Vizir, <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Kara_Mustafa_Pasha">Cara Mustafa Paşa</a>. Ceea ce zis şi făcut, în ianuarie 1682 s-au apucat Turcii să-şi pună armata pe picior de război, şi prin august au simţit că sunt gata, şi au trimis scrisoare Împăratului creştin c-a-nceput războiul. Dar, apropiindu-se deja luna septembrie, nimic nu s-a mai putut face anul acela, aşa că armata Turcească s-a pus de-adevăratelea în mişcare spre Austria de-abia în primele zile ale lui aprilie 1683, chemându-i și pe Tătarii lui <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Murad_Giray">Murad Ghirai</a>.<br />
<br />
Între timp Leopold Împăratul se apucase de negociase o alianţă militară cu Leşii şi obţinuse sprijinul financiar al Papei de la Roma, ca să aibă cu ce-i plăti pe Leşi. Turcii cu Tătarii lor cu tot au ajuns la Viena în de-abia la-nceputul lui iulie ; Leopold s-a retras la Linz, luând cu sine şi grosul populaţiei Vienei şi lăsând oraşul să fie apărat de contele de <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Ernst_R%C3%BCdiger_von_Starhemberg">Starhemberg</a> cu vreo 25000 de oameni (15000 de soldaţi şi 10000 de voluntari). Turcii, vreo sută sau două sute de mii, nu se ştie, în tot cazul câtă frunză şi câtă iarbă, au început asediul pe 14 iulie şi două luni de zile s-au muncit să surpe zidurile cetăţii: ceea ce până la urmă ar fi reuşit, poate, dar pe 6 septembrie Sobieski cu armata Leşească a ajuns în apropiere şi a făcut joncţiunea cu trupele Saxone, Bavareze şi ale altor state Germane care veniseră în ajutor. Din motive obscure Turcii nu-şi pregătiseră nici un fel de fortificaţii care să-i ajute să respingă un atac din partea forţelor venite în ajutorul Vienei, deşi ştiau bine că acest atac va veni, fiind Viena nu un oraş oarecare ci capitala unui Imperiu puternic şi bogat. Aliaţii au atacat pe 12 septembrie 1683, Sobieski însuşi conducând măreaţa şarjă de cavalerie a Husarilor înaripaţi; în câteva ore Turcii şi Tătarii au fost complet nimiciţi, puţini dintre ei reuşind să scape cu fuga. Tabăra Turcească a căzut intactă în mâna Leşilor şi a Nemţilor, cu tot ce avea într-însa, tunuri, iarbă de puşcă, covoare preţioase, cai, cămile, oi, aur şi argint şi, ceea este cel mai important, saci de cafea care au fost folosiţi de întreprinzători ca să deschidă primele cafenele din Viena.<br />
<br />
Murad Ghirai, Hanul Tătărăsc, a fost mazilit. Cara Mustafa Paşa, marele Vizir, a fost sugrumat din ordinul Sultanului. Împărăţia Osmanică nu şi-a mai revenit niciodată. În mai puţin de 20 de ani va pierde Ungaria şi Transilvania şi va intra pe lungul drum al decăderii.<br />
<br />
Acum, pe vremea aceea Moldova, Transilvania şi Ungrovlahia erau principate autonome supuse Împărăţiei Turceşti, aşa că Gheorghe Duca Vodă al Moldovei, Mihai Apafi al Transilvaniei şi Şerban Cantacuzino Vodă al Ungrovlahiei n-au avut încotro şi au trebuit să contribuie cu micile lor puteri la efortul de război. Apafi a reuşit să se aranjeze să fie lăsat în ariergardă, dar trupele Moldoveneşti şi Munteneşti conduse de Duca Vodă şi Şerban Vodă s-au dus până la Viena, şi au luat parte la asediu. La bătălia finală n-au luat parte, un așa lucru fiind simţit ca periculos din cale afară, având Husarii Leşeşti săbii şi lănci şi pistoale şi alte arme tăioase şi înţepăcioase. După înfrângerea Turcilor lângă Viena, Duca Vodă n-a mai reuşit să se întoarcă pe tronul său din Iaşi, fiind prins de Leşi la Domneşti şi dus în surghiun, unde a şi murit de inimă rea. Şerban Cantacuzino s-a-ntors la Bucureşti şi a mai domnit până în 1688, când a murit şi a fost urmat la tron de Constantin Brâncoveanu.<br />
<br />
Pentru a pătrunde spiritul acelor vremuri trecute, iată cum este reflectată participarea Valahă la asediul Vienei din 1683 în trei dintre cele mai binecunoscute cronici, anume <i>Letopiseţul Ţării Moldovei</i> de mult-admiratul Ion Neculce, <i>Letopiseţul</i> Moldovenesc anonim zis Pseudo-Nicolae Costin şi <i>Cronica Bălenilor</i> a lui Radu Popescu.<br />
<br />
<a name='more'></a><br />
<div style="text-align: center;">Ion Neculce, biv vel Vornic de ţeara de sus</div><div style="text-align: center;"><b>Letopiseţul Ţerei Moldovei de la Dabija V.V. până la domnia lui Ioan Mavrocordat V.V.</b></div><div style="text-align: center;"><br />
</div>Iară în anul 7191, gătitu-s-au Vezirul de oaste să meargă asupra Nemţilor ; venit-au poroncă şi la Duca Vodă să meargă în oaste ; făcut-au atunce Duca Vodă mare gătire de oaste ; şi au adus şi câteva polcuri de Căzaci de la Ucraina, şi călărăşimea, şi Lefecii, şi Curteni, şi Hănsari ; şi pe ţeară au orânduit oameni de oaste, şi boieri, şi mazili, cu câte zece, douăsprezece slugi ; şi au pus şi pre un Brahă căpitan de au făcut un steag de oameni tot din vătajii boierilor, şi a giupăneselor celor sărace. Şi au purces cu toată oastea sea de aice din Iaşi, în douăzeci de zile a lui April. Boierii şi ţeara, toţi erau bucuroşi să purceadă Duca Vodă în oaste, să se mântuească şi să hălăduească de vrăjmăşia lui ; şi-l blestemau toţi să nu se mai întoarcă de unde mergea : că şi atunce, la purces, multă strânsoare făcea pentru rămăşiţa banilor birului, să istovească boierii, şi nu puteau istovi, că banii nu erau nicăire ; vânzare în vite nu era. Ce şi pre cale până la Focşeni mergând cu oaste, tot zapciituri erau ; mergea încet şi făcea oturace câte cinci-şase zile, şi mai mult, la un loc. Atunce, trecând Hanul cu Tătărimea pe la Fălciu în oaste, multe jacuri au făcut pin ţeară, slobozindu-se Tătarii prin sate şi pre la casele boiereşti, de au făcut multă stricăciune, pân au trecut în ţeara Muntenească, mergând la oaste ; şi dacă s-au strecurat Tătărimea de prin ţeară, şi apoi au trecut şi Duca Vodă pre la Focşeni cu toată oastea lui. N-ar hi făcut făcut Tătarii atâta stricăciune prin ţeară trecând, de ar fi dat Duca Vodă poclon deplin precum cereau ; numai Duca Vodă n-au vrut să dea.<br />
<br />
Rămas-au atunce Caimacam în Iaşi Nicolai Racoviţă Logofătul şi Paladi Spatarul, şi Toderaşc Visternicul ; carii la purcesul Ducăi Vodă s-au sfătuit cu o seamă de boieri de cei ce au mers cu domnia în oaste, ca, de s-ar mai întoarce Duca Vodă, ei să nu mai vie cu dânsul, că nici ei nu-l vor mai aştepta în Iaşi, ce se vor duce să-şi prinză capetele printr-alte ţeri, că nu-l mai pot sătura. Mergând Duca Vodă cu oastea prin ţeara Muntenească au trecut peste munte, şi au mers alăture cu ţeara Ungurească, pre la Sibiu, pre la Lugoj, pre la Temişvar, pre la Sarvaş, pre la Sonok ce este la apa ce se chiamă Tisa, şi de acolo la Dunăre la cetatea Buda ; şi au trecut Dunărea pre pod din gios de Buda, şi acolo într-un câmp au agiuns pre Şerban Vodă cu oaste ; şi au venit Şerban Vodă de s-au adunat cu Duca Vodă. Iară Vezirul cu oaste, si cu Hanul cu Tătărimea, erau înainte la Ston-Beligrad ; atunce Vezir era Kara Mustafa Paşa ; şi cu acea gătire mergea, anume să dobândească cetatea <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Novi_Zrin">Ienicul</a>, ce este în marginea ţerei Nemţeşti, cu îndemnarea lui <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Imre_Th%C3%B6k%C3%B6ly">Tiukil Grof</a>, şi altor domni Ungureşti, ce îndemneasă pe Vezirul să meargă. Deci Nemţii având veste de venirea oştilor Turceşti la Ienic, au grijit cetatea cu oaste şi cu bucate ; eară Vezirul, sosind cu oaste la Ienic, au prins limbă care au spus că cetatea Ienicul este grijită foarte bine, şi cu tărie mare ; nu o vor pute dobândi. Iară cetatea <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Vienna">Beciul</a> este fără de nici o grijă ; nici oaste nici bucate nu au, şi sunt numai cei de loc din cetate ; de va merge, prea lesne o va dobândi. Vezirul, luând această veste, nimic lângă Ienic n-au zăbovit, ce au purces cu oaste în sus, pre lângă Dunăre, la Beci, şi au tăbărit lângă Beci ; şi în cinci zile a lui Iulie au început a batere cetatea din tunuri.<br />
<br />
Impăratul Nemţesc era atunce cu oşti într-altă parte de se bătea cu alţi megieşi ai săi ; eară în Beci era numai un General, anume Sterimberg, cu două-zeci şi cinci de mii de Nemţi ; şi au zăbovit Turcii pregiur cetatea Beciului, din cinci zile a lui Iulie până în două zile a lui Septemvrie ; şi nepărăsit dau din tunuri, cum şi cei din cetate se apărau bărbăteşte : şi erau în mare strinsoare cei din cetate, cât erau în cumpănă de peire, neviindu-le agiutor nici de o parte ; până ce au venit Ioan Sobieţki, Craiul Leşesc, cu oaste, şi au bătut pe Turci, şi au mântuit cetatea Beciului de năvala Turcilor. Şi întorcându-se Vezirul fără de nici o isbândă, l-au sugrumat în Beligrad, şi i-au dus capul la Impărăţie ; că el se apucase că va aduce cheile cetăţei Ienicului la Impărăţie, apoi şi a Beciului. Iară Dumnezeu nu i-au agiutat, după sumeţia lui, ce au rămas ţeara Nemţească prădată şi arsă, cât numai pământul au fost rămas pe urma lor. Deacă s-au întors oastea Turcească de la Beci, au venit la Buda ; şi pogorindu-se şi oastea Leşească pe Dunără în gios la Ostrogon, iară Turcii s-au sumeţit şi s-au întors înapoi, şi au lovit pre Leşi ; şi Leşii, fiind negătiţi, nu i-au putut sprijini pe Turci, ce au îndărăptat înapoi a fugire. Atunce au perit feciorul Hatmanului Polnii, şi alţii mulţi ; şi nu era mult să peară şi Craiul Sobieţki ; numai norocirea lui a fost că l-au întimpinat nişte polcuri de Husari de l-au mai rătuit, până au agiuns şi pedestrimea, Nemţii. Deci, iar i-au înfrînt pre Turci, şi au rămas isbânda la Creştini, iară cu mare scăderea oştii Leşeşti ; şi până a veni peirea Vezirului şi zabovind la Buda, nici pre Domnii acestor ţări nici nu vrea Vezirul să-i lase. Pâritu-s-au atunce Duca Vodă cu Şerban Vodă la Vezirul, pentru o seamă de bani ce au fost rămas la Duca Vodă a ţărei Munteneşti, când au fost Domn în ţeara Muntenească ; şi au rămas Şerban Vodă pre Duca Vodă să plătească toţi banii la visteria Impărătească. Deci, luându-şi zioa bună Duca Vodă de la Vezirul, să vie în ţeară, au lăsat zălog la Vezirul pentru acei bani pre Apostol Catargiu vel Comis, şi pre Tănasie de Soroca, până a trimite banii ; şi Duca Vodă au purces în gios de au venit la ţinutul Putnei, la sat la Domneşti ; eară pre Doamna cu casa lui au lăsat-o în Focşeni ; că fugise Doamna din Iaşi mai înainte de Leşi, la Brăila ; şi i-au eşit Duca Vodă înainte la Focşeni. Vezirul încă, dacă au purces Duca Vodă, încă i-au venit sconcenie, precum s-au scris mai sus, de au perit ; eara boierii carii erau zălog atunce, perind Vezirul, au fugit ; ce n-au venit la Duca Vodă, ce, s-au dus în ţeara Ungurească, că le-au fost casele acolo, cu alţi boieri ce pribegise din Moldova.<br />
<br />
(<i>Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei</i>, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, a doua ediţiune, vol. II, Bucureşti, 1872, pp. 216–220.)<br />
<div><br />
</div><div style="text-align: center;">Pseudo-Nicolae Costin<br />
<span style="text-align: start;"><b>Leatopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefan sin Vasile-Vodă de unde este părăsit de Miron Costin Logofătul</b></span></div><br />
[<i>Leatopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefan sin Vasile-Vodă de unde este părăsit de Miron Costin Logofătul</i><i>, de pre isvoadele lui Vasile Damian ce au fost treti Logofăt, a lui Tudosie Dubău Logofătul şi altora, de Nicolae Costin carele au fost Logofăt mare în Moldova</i>. Cronica este cunoscută mai ales sub denumirea de <i>Pseudo-Nicolae Costin</i>. Autorul, care pare ataşat de familia Cantemireştilor, expune detaşat evenimentele interne, insistând asupra stării grele a poporului menţionând, uneori, chiar unele evenimente externe. Cronica se termină cu prezentarea celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviţă. (Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuţa Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu, Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993–2009.)]<br />
<br />
Iară sosind cursul anilor de la Adam 7191, iară de la Hristos 1683, au început Împăratul Turcesc, Sultan-Mehmet, gânduri înalte asupra creştinilor, că pre atunce Turcii erau mari şi tari, cât lumea se cutremura ; că încotro se porneau nu era să nu biruiască. Vezir-Azem stătuse atunce în locul lui Ahmet-Paşa Chiupruliul, Cara Mustafa-Paşa, om mândru, lacom foarte, gândul lui se pusese la mare lucru într-acest chip. Luând Beciul şi supunând Împărăţia Nemţească, se coboară prin ţara Leşească, şi aşa întorcându-se prin Moldova să puie Paşă şi în ţara Muntenească. Ce precum scrie Psalmul 7 : <i lang="cu">ізрі, і іскопаі, івъпадесъ въіаму іаже сътворі</i>. Adecă : şanţ săpă şi căzu într-însul cel ce l-au făcut. Aşa şi acest Cara Mustafa-Paşa chibzuind aceste. Iară apoi cum au fost voia lui Dumnezeu aşa au fost, precum zice tot într-acelaş psalm : <i lang="cu">Обратісъ болезнъ его іаглаву его, і іаверхъ его, не правда его сънідет</i>. Adică : întoar<span class="nowrap">ce-se-va</span> durerea lui la capul lui, şi spre creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.<br />
<br />
Deci, începând întâi Turcii această vrajbă mare în lume, gătindu-se într-acest an de cu iarnă cu oşti ; iară cum s-au dezvărat, au pornit toate puterile sale asupra străluminatului şi adevărat nebiruitului Leopoldos, Împăratul Nemţesc, carele este din casa Austriei ; şi aşa au tras acel Vezir cu mare putere de Turci de au ocolit cetatea Beciul, căreia-i zic Viena. Venit-au poruncă şi la Duca Vodă şi la Şerban Vodă, Domnul Muntenesc, ca să se găteze de oaste. Ce până a nu se porni oştile turceşti la Beci, venit-au atunce sol nemţesc cu mare rugăminte să nu strice vecinica pace ce o au aşezat-o strămoşii voştri. Şi aşa dând solului răspuns Împăratul, să meargă la Vezirul să-şi ia răspunsul ; de la Vezirul l-au rânduit să răspunsul de la Enicer-Aga ; mergând acolo, Enicer-Aga au strâns Ciorbagiii, şi aşa şi din Eniceri i-au dat răspuns, cum de are şi vrea Împăratul să aşeze pace cu Nemţii, şi Vezirul, noi avem a cere hacul sângelui nostru şi a părinţilor noştri ; ci noi cerem oaste.<br />
<br />
Şi acest răspuns luând de la Turci solul, au fost şi oprit. Era la 15 a lui Martie, au şi început a scoate urdiele, şi apoi şi oastea, cineşi după orânduiala sa, cu alaiuri. Şi având şi solul nemţesc gazdă dată în calea pre unde era ieşitul oştii, de era tot în priveala lui, atunce să fi zis solul : pe aceştia numai Dumnezeu i-a bate, când îi va fi voia Sânţiei Sale.<br />
<br />
Duca Vodă încă au ieşit din Iaşi la oaste, April 24 zile, Luni. Deci, atunce lăsând în urmă pe ţară 32 de orânduiele mari, luatu-şi-au atunce şi pe Doamna cu sine până la Focşeni, că de la Focşeni despărţindu-se de Doamna sa, nu s-au mai adunat, nici nu se vor mai aduna până la a doua venire a lui Hristos. Luat-au atunce Duca Vodă şi pre Pleşca, Jicnicerul al duoile, legat, la puşti, şi l-au dus până la Focşeni, pentru banii ce rămăsese din ţinut, care nu-i găsise, că fugise oamenii ; pre boieri, câţi nu erau la ţinuturi, îi luase la oaste cu sine ; numai ce lăsase Caimacami pre Necolai Racoviţă biv-vel Logofăt, şi pre Toader Paladie vel Spătar, şi pre Toader Iordachi vel Vistiernic. Lăsase şi pre Gheorghiţă Ciudin vel Stolnic, să păzească pre cine ar vrea să fugă, iară şi cam în preajma Caimacamilor.<br />
<br />
Pe acea vreme, când purcedea Duca Vodă la oaste, iată îi veni veste cum şi Murat Gherei Hanul, cu toată puterea Crâmului şi a Bugeacului, merge la Beci. Şi trecând Prutul pe la Pagul, şi luând Bârladul, au trecut Siretul pe la Furceni. Deci, nedându-i Duca Vodă pocloanele, pe unde au agiuns, pin Tutova, tot au prădat, numai căci n-au robit ; iară ce au găsit pe la oameni, vaci, boi, iepe, cai şi borfe, tot au luat.<br />
<br />
După purcesul Ducăi Vodă, au mai fugit câţiva boieri din Gioseni, carii erau rânduiţi pe la ţinuturi, Constantin biv-vel Comis, Cantemir vel-Clucer, Ştefan Scârlet biv-Postelnic, Dabija Scârlet biv-treti Vist., Preda Paladie Postelnic, Neculai Antiohie vtori Clucer, şi alţii mulţi ca aceştia, tot în ţara Muntenească ; iară câţi şi mai rămăsese, aşteptau din ceas în ceas să ia care încotro vor putea, cum s-au şi tâmplat.<br />
<br />
Împărăţia mergând cu toată puterea sa până la Belgrad, ce acolo au rămas Sultan-Mehmet Împăratul cu curtea sa ; iară Vezirul cu toate puterile Împărăţiei, şi cu Murat-Gherei, Hanul Crâmului, şi cu Apafi Mihai, Domnul Ardealului, şi Duca Vodă şi Şerban Vodă, Domnul Muntenesc. Însă pre Apafi Mihai l-au lăsat de streajă înapoi, nu l-au dus la Beci. Deci, aşa sosind subt cetatea Beciului, îndată au şi răpezit Vezirul Turci şi Tătari în pradă prin ţara Nemţească, carii au făcut mare robie şi pradă, şi vărsare de sânge, până unde au putut ajunge cu ceamburul lor, fiind Nemţilor fără de veste ; care moarte şi stricăciune şi robie ca aceea nu se mai povesteşte să fi mai fost şi altădată, ca atuncea, de cându-i ţara Nemţească. Şi bătând şi Beciul patruzeci de zile, iară apoi şi Nemţii stârnindu-se ca din somn, s-au gătit degrabă, şi sosindu-le şi agiutor însuşi cu sine şi Ioan Sobieţchi, craiul Leşesc, cu oşti ; şi aşa aflându-i pe Turci, carii încungiurase de bătea cetatea Viena, adecă Beciul, şi cu agiutorul lui Dumnezeu dând creştinii răsboi Turcilor şi Tătarilor, i-au biruit şi i-au bătut preste putere, cât au scăpat de acolo Vezirul cu fuga, şi cu o seamă de călărime ; iară pedestrimea câtă au avut, toată au topit-o Nemţii şi Leşii acolo pre loc, şi corturile cum erau întinse şi hasneaua Împărătească toată cu tunuri, cu ierbării, cu tot ce au fost, le-au luat toate Nemţii. Această ruşine păţind Împărăţia Otomanică şi Hănia Tătărească, au fugit, şi tocma la Belgrad s-au oprit.<br />
<br />
Iară deacă au sosit Vezirul la Belgrad, turcesc, atunce, ca să-şi tocmască lucrul său despre Împărăţie, văzând că au greşit, căci el au fost îndemnat pre Împăratul său de au făcut acea oaste asupra Nemţilor, n-au avut ce face, cu au început a omorî Paşii, şi a le lua avuţia.<br />
<br />
Însă venind atunce pre la Buda Vezirul cu oastea Turcească câtă scăpase, că era Buda atunce a lor, mai avut-au Turcii un răsboi cu Leşii, tot atunce, şi la Ostrogon. La care răsboi, aflând Turcii pre craiul Leşesc ămblând drept vânatul, şi lovindu-l fără veste, puţin de nu l-au prins ; şi aşa gonind Turcii pre Leşi până în tabăra lor, şi câteva capete au adus la Vezirul. Atunci Vezirul îndată au mai răpezit oastea, şi cu câţiva Paşi ; ce întâmpinându-se cu oastea Leşească, iară i-au înfrânt Leşii pre Turci, şi i-au bătut foarte rău. Atunce au căzut şi duoi Paşi în robie, anume Mustafa-Paşa şi Cara-Paşa, carii apoi, târziu s-au răscumpărat cu bani mulţi la Domnia lui Cantemir Vodă.<br />
<br />
Împăratul, auzind de cinstea şi de ospăţul ce avusese Vezirul său la Beci, au şi purces din Belgrad de s-au dus la Udri ; iară Vezirul cum au sosit la Belgrad, cum s-au pomenit mai sus, de au omorât Paşii, unde acolo s-au pârât de faţă Şerban Vodă cu Duca Vodă, pentru nişte bani ce aveau gâlceavă din birul Muntenesc, pentru care bani au remas ca să-i plătească Duca-Vodă ; şi aşa punându-şi zi, 100 de zile, şi-au pus zălog doi boieri, anume pre Catargiul, Comisul său cel mare, şi pre Tănasie de la Soroca vel-Şetrar ; şi aşa l-au slobozit pre Duca Vodă de la Belgrad.<br />
<br />
(<i>Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei</i>, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, a doua ediţiune, vol. II, Bucureşti, 1872, pp. 24–27.)<br />
<br />
<div style="text-align: center;">Radu Popescu</div><div style="text-align: center;"><b>Cronica Bălenilor</b></div><br />
[Domniia lui Şărban-Vodă, leat 7187.] Întru aceste vremi, şi Emericus Tucheli groful s-au rădicat cu o seamă dă unguri împotriva nemţilor; care, cerând de la turci ajutoriu, cu făgăduială că va închina ţara ce o va dobândi, i-au dat turcii ajutor, şi den Ţara Muntenească oşti, cu Ianoş sărdar Coţofeanul, şi den Ţara Moldovei oşti, cu Ghiorghiţă Ciudin sărdar. Care multe cetăţi ale lui au luat, şi mai multe ale lui Racoţ, ţiind acest Tucheli muierea lui Racoţ Ferenţi, şi le-au supus supt ascultarea lui; deci, viind toamna, s-au întorsu cineşi pe la locurile lor.<br />
<br />
După acéia, când întra al cincilea an al domniei lui Şărban-vodă, au rădicat sultan Mehmet turcul oaste mare împotriva nemţilor, fiind împărat nemţescu Leopold, poruncind hanului să rădice toată tătărâmea du pretutindenea. Aşâjderea turci, de la răsărit, de la apus, au rădicat. Deci domnii rumâneşti amândoi, craiul ungurescu şi Tucheli groful, cu oastea lui, şi toţi s-au împreunat la Beligradul turcesc. Acolo au rămas împăratul turcesc, iar Cara Mustafa veziriul, luând toate oştile, s-au dus drept la Beci, unde iaste scaunul lui chesar Leopold, şi de toate părţile bătea cetatea. Iar pă tătari i-au slobozit în pradă — cât au ajuns cale dă trei zile mai sus dă Beci, şi mulţime dă oameni au tăiat şi au robit; că era nemţii neânvăţaţi de a vedea robii, ci şădea toţi pen casele lor; pe carele, găsindu-i, i-au tăiat, i-au robit cumplit. Leopold-chesariul, văzând această nevoie mare ce căzuse pă ţara lui, neâncredinţându-se numai pă oştile lui, au trimis dăgrab la Sobeţschi, craiul leşăscu, şi la toţi leaşâi, cu rugăciune, să facă bine să-l ajute la această primejdie ce i-au venit. Şi îndată s-au rădicat craiul cu 30.000 de leaşi, oaste aleasă, şi au venit de s-au împreunat cu oştile nemţeşti. Fiind cap tuturor oştilor craiul, s-au pornit cătră turci; pre carii găsindu-i supt Beciu, prinzând şi turcii véste, s-au gătit dă războiu; şi le-au ieşât înainte, să nu-i lase să vie la cetate, până vor lua cetatea — că o slăbise rău cu tunuri, cu lagomuri, ce-i dedése în 63 de zile. Dar nu i-au putut opri, ci, dând război tare, în 5—6 ceasuri au biruit creştinii pă turci; şi au început a fugi şi a lăsa toate câte au avut: corturi, avuţii, zaharéle, dobitoace şi altele. Acolo au rămas inicerii în şanţuri; pre carii găsindu-i oştile, pă toţi i-au omorât, ca pe neşte dobitoace. Deci, după izbândă, au intrat craiul în cetate, şi mare cinste i-au făcut oştile; şi, împreunându-se cu chesariul, s-au sărutat, şi îndoită mulţămită i-au făcut de ajutoriul ce i-au dat; şi, dăruindu-l bine, împărătéşte, s-au dus la ţara lui; iar turcii de-abiia au luat odihnă la Beligrad. Creştinii n-au încetat, ci au mai luat de la turci atunci Ostrogonul, Hatvarul, Secetul. Împăratul turcul, fiind la Odrii, şi înţelegând de această nenorocire ce au avut oştile lui la Beci, puind vina veziriului (care şi oastea aceasta cu îndemnarea lui s-au fost făcut), şi isprăvi după poftă n-au avut, nici n-au făcut — au trimis ferman de l-au sugrumat, şi i-au belit capul, şi ducându-l pentru credinţa, să-l vază cu ochii lui; iar în locul lui au pus vezir pă Cara Ibraim-paşa, caimacamul. Şi oştile s-au răsipit în iernatec.<br />
<br />
Mai nainte dar de perirea veziriului, Şărban-vodă şi Duca-vodă, pacea şi dragostea cea mincinoasă ce o ţinea într-ascunsu, atunci au ieşât la iveală — că Şărban-vodă au tras la judecata veziriului pă Duca-vodă, aruncându-i prihăni că au luat den ţară multe pungi. Duca-vodă încă au muncit de s-au îndreptat şi au rămas Şărban-vodă în dăşărt, şi l-au închis veziriul pentru o seamă de bani; şi, neavând să-i dea, au făcut zapis la mâna veziriului, cum, mergând în ţară, să-i trimiţă; şi aşa l-au slobozit den închisoare; iar Duca-vodă s-au dus pen Ardeal la ţara lui. Ci şi ţara nu o au găsit precum o au lăsat — că moldovénii ş-au adus domn den Ţara Leşască pă Petreceico-vodă, şi s-au nebunit cu toţii; adus-au şi cazaci, de s-au făcut mare grămadă; şi s-au dus în Bugeac, fiind hanul cu tătarâi la Beci, dă au făcut multe réle. Pă doamnă-sa o au găsit fugită la Brăilă, de nevoia răzmiriţilor ce să aţâţase în ţară. Duca-Vodă încă nu cuteza să meargă în scaun, fiind Petreceico- vodă cu oştile acolo, ci şădea la Domneşti, la satul soacră-sa Dabijoaii, pre carele fără véste au venit oştile de la Petreceico-vodă, de l-au lovit în zioa dă Crăciun, când şădea la masă. Şi, fiind oştile lui răsipite pen sat, pe la gazde, şi negata, l-au luat de l-au dus în sus spre Ţara Leşască. Cap oştilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snetin, şi Bainschi, nepotul lui Petreceico-vodă. Într-o sanie cu paie l-au pus, având numai un covor, şi o perină, şi 2 cai răi: unul negru, altul albu; hamurile, de tei — den toată averea lui, cu atâta l-au dus în Ţara Leşască. Doamnă-sa venise la Focşani, ci, auzind dă luarea domnu-său, s-au dus în Ţara Muntenească. Acest sfârşât au dat şi Duca-vodă.<br />
<br />
Iar hanul, viind den oastea Beciului în Bugeac, şi văzând nebuniile moldovenilor şi ale cazacilor, ce făcuse în Bugeac, au trimis pă fie-său cu tătari şi i-au îmbulzit pă moldoveni şi pă cazaci lângă Prut; acolo i-au tăiat, i-au robit, i-au înecat în Prut. Cei puţini ce au scăpat cum au putut, s-au dus la Iaşi, la Petreceico-vodă, care cu toţii de frică au luat calea Sucevii fără zăbavă, şi s-au dus în Ţara Leşască. Această ispravă au făcut moldovenii cu Petreceico-vodă — că au făcut nevoie ţărâi, iar nici un folos n-au făcut.<br />
<br />
(Textul este preluat de pe <a class="e" href="http://ro.wikisource.org/wiki/Cronica_Balenilor">Wikisource</a>, regăsit pe 21 februarie 2014)Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-32454132488563509722015-04-22T09:57:00.000+03:002015-04-22T10:22:15.157+03:00Fapte diverse de la 1880Pentru amuzamentul acelora dintre dumneavoastră care se gândesc uneori cu nostalgie la vremurile cele de demult, reproduc câteva fapte divese din revista <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Familia_%28revist%C4%83%29"><i>Familia</i></a>, anul XVI (1880) nr. 97, joi 18 (30) decembrie, Oradea-mare (Nagyvárad). <i>„Proprietaru, redactoru respundĭatoru şi editoru : <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vulcan">Iosif Vulcanu</a>. Cu tipariul lui Eugeniu Hollósy in Oradea-mare. 1880. Strad’a principala nr. 274.“</i><br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhfQDPNWCQnrwjbDTLPGgLRu6qwjzXM6yIDILOhTToB4VpsoCTEkWyF-7ckvJYsUFzre6IVasGfRuMFYxjBHm_2seR3J1f3KFkdG6P6VdsCDy-MNEuYyIiP8GKKmeAS8BLp17FZppint5U/s1600/Familia+Frontispiece.png" imageanchor="1" style="border: 0; margin: 1em 0; padding: 0;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhfQDPNWCQnrwjbDTLPGgLRu6qwjzXM6yIDILOhTToB4VpsoCTEkWyF-7ckvJYsUFzre6IVasGfRuMFYxjBHm_2seR3J1f3KFkdG6P6VdsCDy-MNEuYyIiP8GKKmeAS8BLp17FZppint5U/s1600/Familia+Frontispiece.png" style="border: 0; margin: 1em 0; padding: 0;" /></a></div>
<br />
Am păstrat neschimbată ortografia originală ; cel mai important e să țineți minte că <i>u</i> final este mut, iar <i>a</i> final se citește <i>ă</i>, și numai dacă are un accent sau este precedat de un apostrof trebuie citit <i>a</i>. Textul este reprodus fără modificări ortografice sau de vocabular.<br />
<a name='more'></a><br />
<div style="text-align: center;">
<b>Ce e nou ?</b></div>
<br />
<b>Comite supremu românu.</b> Aflămu, că guvernul va numí în curênd în comitatul Caraşu-Severin unu comite supremu românu. De şi împarteşitorul nostru se crede bine informatu, totusi publicămu scirea acésta cu tóta reserv’a.<br />
<br />
<b>Secuii din Români’a,</b> séu mai bine, acei secui din Români’a, cari au fugitu acolo din Transilvani’a, spre a nu fi înrolati în armat’a d’aíci, au adressatu cătra dl primu-ministru Tisza o petiţiune, cerêndu facultatea d’a se puté rentórce nepedepsiti în patri’a lor.<br />
<br />
<b>Despre comun’a Jaca în Biharia</b> ḑiuariele unguresci au scrisu cu bucuría, că românii de acolo s’au magĭarisatu. Înse preotul reformatu de acolo vine şi desminţesce scirea acésta, ḑicêndu, că tocmai din contra, românii cari începusera a se magĭarisá, se rentórsera iérasi la românismu. Óre al cui este meritul ?!<br />
<br />
<b>Magĭarisarea numelor de familia</b> nu înnaintéza aşá precum s’ar fi doritu în unele cercuri. Numai jidanii şi câtĭva germăni si-au magĭarisatu numele, iér dintre naţionalităti mai nímene, în special dintre romăni nímene. Caus’a acesteia, dupa opiniunea unora ar fi, că trebue sĕ se platésca o tacsa de câte 5 fl. deci ca magĭarisa[r]ea numelor sĕ se póta realisá mai uşor, s’a pornitu în Budapeste o mişcare, care a produsu ḑilele trecute o adunare, în care s’a decisu a se face pasi pentru stergerea tacsei, si în casul cel mai reu d’a întreprinde colecta spre a ajutorá pe aceia, cari, din lips’a mijlócelor, nu potu platí acea tacsa.<br />
<br />
<b>Şi-a jucatu în cărti nevést’a.</b> Într’o societate de domni magĭari în comitatul Neograd s’a beutu şi s’a jucatu de cărtile. Dl Z. cătra deminétĭa şi-a perdutu nu numai banii, dar şi ânelul şi orologĭul. Atunci, şi-a pusu în jocu nevést’a frumósa, pe care o şi perdù. Câştigatorul înca nu şi-a capetatu câştigul, de şi nevést’a staruiesce la barbatu, ca acela sĕ-si platésca datori’a de onóre.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>Cronic’a lumei.</b></div>
<div style="text-align: left;">
<br /></div>
<b>Cea mai nóua moda dela Paris</b> promite damelor o mulţime de articoli placuti. Creatorii modei au reeşitu sĕ inventeze pentru sesonul de iérna unu fel de mantea, care fu numita »mantea rusésca«, şi merita a fi laudata, căci de şi ajunge pâna ’n glesne, totusi se alipesce frumosu de corpu. Acésta mantea se face mai ales din cachemir şi din satin, garnisita cu primu. Pentru copile mici se gatescu nişte mantile lungi, mai ales din peluce coloratu, şi acésta de siguru va produce o reforma radicala în îmbracamintea pruncilor, şi anume vestmintele acestora nu vor mai fi atât de scurte, ceea ce în timpu de iérna este şi periculosu. Între haute nouvauté iérasi s’a ivitu şi brâul Medicis, primitu înca mai de multu ; acesta se face din stofele cele mai scumpe, şi se garniséza cu dantele, brodaría, şi se pórta în serate şi în baluri ; la rochiele cele mai uşóre de gaze şi tulle se pórta brâne de metasa grea şi de brocat. Este şi mai interesantu, că toaletele de balu se fac cu garnisiri de peluche séu primu. În cât privesce colórea stofelor, în metasa se pórta mai ales verdea închisa, mestecata bogat cu auru ; între colorile de séra cea mai placuta este aşa numit’a ros’a de Champagne ; la toaletele de balu sûnt predominante colorile de argintu palidu şi de lucire arginţía. Ca decorare, afara de flori cari se aplica în buchete mari pe peptu, umere, mai ales fluturii sclipicĭosi de întrebuintĭéza. În locu de manuşile gla[c]é lungi şi cu nasturi multi, se pórta manusi filet colorate.<br />
<br />
<b>Turburările din Irlanda</b> din ce în ce devinu mai ameninţatóre, şi nu e mirare, căci aceste datéza de timpu îndelungatu. Cestiunea acésta e de natura politica şi agraria ; înse făra lupt’a politica între englesi şi irlandesi, ea n’ar fi luatu unu caracteru atât de acutu. Englesii, precum se scíe, la începutul acestui secolu au reeşitu sĕ desfiinţeze cu totul autonomi’a Irlandei şi sĕ supuna ţér’a acést’a parlamentului din Londra. Înse irlandesii, de şi în privintĭ’a limbei au devenitu cu totul englesi, n’au încetatu sĕ lupte pentru restabilirea legislaţiunii şi guvernului lor separatu. Agitaţiunile acestei partide, cunoscuta sub numele de »home-rule« (guvernu de sine statatoru) trecura şi pe terenul socialu şi materialu. Cromwell cucerindu înainte cu dóue sute de ani Irlanda catolica, a confişcatu moşiile proprietarilor mari şi le-a împarţitu între fidelii sei protestanti. Astfel proprietarii de odinióra devenira cerşitori, şi lucréza pâna ’n ḑiu’a de astadi în arênda fóstele lor pamênturi. Proprietarii protestanti au juratu a nu-si vinde nici odata la catolici moşíile lor ; astfel tóte moşíile din Irlanda se afla în posesiunea a dóue sute de míi de proprietari. Firesce că starea acésta e nesuportabila, şi mai ales când anuu sûnt rei, şi arendasii nu potu platí, adeseori se ’ntêmpla câte unu conflictu. Se pare înse că acuma turburările au ajunsu la culme, guvernul fu silitu a tramite trupe spre a potolí iritaţiunea. Dar fi-va în stare ?<br />
<br />
<b>De patru-spre-ḑece ori s’a maritatu</b> o femeia germâna din America, numita Teresia Reinschneider. Dêns’a e numai de 29 ani, şi făra sĕ se fi desparţitu de barbatii ei mai nainte, s’a maritatu totu în altu oraşu, înse în urma înşelacĭunea ei fu descoperita şi acuma se afla înaintea tribunalului, care i va cere socóta de acésta placere d’a se maritá.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-54219254138742937932013-09-22T11:23:00.000+03:002015-04-22T10:23:08.473+03:00Bucureştenii iubesc câinii şi pe CaragialeTeatrul Naţional din Bucureşti poartă numele marelui „dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român“ (ah <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale">Wikipedia</a>!) de presupusă origine aromână I. L. Caragiale, nume foarte potrivit pentru un teatru bucureştean. În faţa Teatrului Naţional se află un grup statuar care înfăţişează nişte personaje de-ale lui marelui dramaturg, precum şi un gramofon cu pâlnie. Lucrarea sculptorului Ioan Bolborea a fost instalată acolo în 2010, primăria considerând pe atunci că teatrului îi cam lipsea un baldachin de care să atârne doi îngeri valahi.<br />
<br />
Bucureştenii exponenţi ai clasei mijlocii şi ale celor mai mici au considerat că amplasarea respectivelor statui pe pajiştea din faţa teatrului reprezintă un îndemn la păstrarea, perpetuarea şi perpetua reînnoire a tradiţiei caragialiene înscrisă pentru vecie cu litere de foc în dramele psihologice <i>D-ale carnavalului</i>, <i>O noapte furtunoasă</i> şi <i>O scrisoare pierdută</i>; ca urmare a acestei convingeri, spaţiul cu pricina a fost consacrat în conştiinţa populară a Valahiei ca loc de desfăşurare a manifestaţiilor oarecum neserioase, cele întrucâtva mai serioase desfăşurându-se în Piaţa Victoriei. Se bagă deci de seamă că nimeni nu manifestează în Piaţa Constituţiei, rezervată marilor spectacole de muzică uşoară, ca dovadă a respectului acordat importanţei Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei.<br />
<br />
Pe această linie, sâmbătă 21 septembrie curent a avut loc în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti o manifestaţie despre câinii fără stăpân, <i>Canis lupus</i> var. <i>familiaris</i> subvar. <i>ferus sive communitaris</i>, care hălăduiesc în cete şi-n haite prin frumoasa noastră capitală evropenească, hrănindu-se cu ce apucă şi cu cine-l prind.<br />
<br />
<div align="center">
<div style="border: 1px solid #000000; padding: 4px;">
<a href="http://www.flickr.com/photos/alexpanoiu/9865760643/" title="O demonstraţie de iubire a câinilor sălabtici în faţa Teatrului Naţional"><img alt="[O demonstraţie de iubire a câinilor sălabtici în faţa Teatrului Naţional]" src="http://farm4.staticflickr.com/3815/9865760643_c58481d200.jpg" height="333" style="border: 0; margin: 0; padding: 0;" width="500" /></a><br />
<small>O demonstraţie de iubire a câinilor sălbăticiţi, în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. (<a href="http://www.flickr.com/photos/alexpanoiu/9865760643/">Fotografie</a> de Alex Pănoiu, pe <a href="http://www.flickr.com/alexpanoiu">Flickr</a>)</small></div>
</div>
<br />
Pe cearşafurile şi pancartele demonstranţilor se putea citi <i>„Stăpâni fără câini = sterilizare în masă, adopţii reale, pedepsirea abandonului“</i> (sper că era vorba de sterilizarea câinilor, nu a stăpânilor fără), <i>„Veterinarii salvează, nu ucid!“</i> (de parcă cele două activităţi ar fi incompatibile), <i>„Respect existence or expect resistance“</i> (o sută de puncte!) şi altele, dar scrise mai mic. Demonstranţii purtau baloane colorate, erau fotografiaţi de persoane cu aparate de fotografiat, printre care şi fotografi, şi erau păziţi de jandarmi în negru. Sâmbătă, la ora şase seara, pe bulevardul Bălcescu coada de maşini începea de la Eva, în pofida eforturilor susţinute depuse de agenţii de circulaţie care dirijau traficul în vederea descongestionării acestuia.<br />
<br />
În spatele demonstranţilor, pe şantierul Teatrului Naţional nu se lucra. Era sâmbătă.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-59898121556270057092013-07-20T00:46:00.001+03:002013-07-20T03:41:58.279+03:00Nagatiulu, de S. Fl. MarianPe când pregăteam ediţia electronică a <i><a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">Povescilor noue pentru copii</a></i> ale Constanţei de Dunca-Schiau mi-am propus să o însoţesc un glosar în care să fie explicate numele proprii şi comune pe care eu unul nu le cunoşteam. Unele s-au dovedit foarte uşor de găsit, altele mai greu -- cine ştia că <i>pilă</i> înseamnă, printre altele, <i>minge</i> ? -- dar cel mai greu a fost să aflu cine a fost Nanianu.<br />
<br />
În povestea „<a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a>“, Constanţa de Dunca-Schiau îl pomeneşte pe acest Nanianu:<br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>Am uitat să vă zic, dela început, că onorabila fiinţă de care vorbim a fost clasificată de toţi naturaliştii, dela Buffon, Cuvier, Linné pănă la Nanianu între pachiderme, adecă rîmătoare copitate, că numele seu oficial este „porc de genul femenin sau scroafă.“</i></blockquote>
Serviciile omniscientului Google mi-au îngăduit până la urmă să aflu că <a href="http://www.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=n&page=20&&limit=20">Basile Nanianu</a> a fost autorul unei serii de manuale de Istorie Naturală <i>„pentru usulu invetiamentului secundariu de ambele sexe, cursulu inferioru“</i>, pare-se bine cunoscute în epocă, adică-ntr-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dar până să găsesc <i><a href="http://www.biblacad.ro/bnr/index.html">Bibliografia Naţională Retrospectivă</a></i> publicată de Biblioteca Academiei, am dat de un delicios <a href="http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/amiculufamiliei/pdf/BCUCLUJ_FP_279056_1880_004_040.pdf">număr 40</a> din săptâmalul <i>Amiculu Familiei</i>, volumul IV (1880), publicat la Gherla de Niculae F. Negrutiu (probabil <i>Negruţ</i>), <i>„Proprietariu, Editoru si Redactoru respundietoriu“</i> al <i>„diuariului“</i>, şi pus pe Internet prin strădania BCU Cluj ; numele lui Nanianu apare în acest număr citat într-o notă de subsol la articolul „Nagâţul“ de S. Fl. Marian.<br />
<br />
Ceea ce mi-a atras atenţia a fost ortografia folosită de articolele din ziar. Ca orice utilizator pasionat al limbii Româneşti, ştiam aşa pur teoretic că, într-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost pentru scurt timp semi-oficială o ortografie cu litere latine aproape complet lipsită de diacritice. Ca oricărui informatician din generaţia mea, asta nu mi s-a părut deloc bizar : doar am citit fără nicio dificultate (sau, mă rog, fără mare dificultate) <i>mii</i> de pagini scrise fără diacritice, cu <i>a</i> în loc de <i>ă</i> sau <i>â</i>, <i>i</i> în loc de <i>î</i>, <i>s</i> în loc de <i>ş</i> şi <i>t</i> în loc de <i>ţ</i>. Şi, pentru păcatele mele, continui să citesc astfel de texte, introduse de varii concetăţeni de-ai noştri. Dar ortografia <i>Amicului Familiei</i> din 1880 este <i>mult</i> mai spectaculoasă.<br />
<br />
Iată un scurt fragment, ca exemplu introductiv. N-aveţi teamă, veţi găsi mai jos întregul articol de S. Fl. Marian, în toată gloria-i ortografică, memorialistică şi folcloristică.<br />
<br />
<table border="0" cellpadding="0" cellspacing="0" summary=""><tbody>
<tr valign="baseline"><td><div style="background: #D0E0FF; text-align: center;">
<i>Amiculu Familiei</i>, 1880</div>
Afara de acestea traditiuni de trista memoria, afara de aceste reminiscentie, cari ne amintescu de tempurile cele grele si viforóse in cari au petrecutu stramosii nostrii, mai au Românii inca si urmatórele datine si credintie despre Nagati.<br />
Candu copii striga fórte tare si li vócea fórte tîuitóre si patrundiatóre, atunci indatinéza Românii din Bucovin’a ai numí „Nagati“. Ei dicu : „taci Nagatiule numai strigá atat’a — ca m’ai asurditu !“ Candu unu copilu racnesce dicu éra-si cà „striga cá unu Nagatiu !“<br />
Acestea suntu datinele si credintiele româniloru despre Nagati !</td><td> </td><td><div style="background: #D0E0FF; text-align: center;">
2013</div>
Afară de acestea tradiţiuni de tristă memoriă, afară de aceste reminiscenţe, cari ne amintesc de tempurile cele grele şi viforoase în cari au petrecut strămoşii noştri, mai au Românii încă şi următoarele datine şi credinţe despre Nagâţi.<br />
Când copiii strigă foarte tare şi li-i voacea foarte ţiuitoare şi pătrunzătoare, atunci îndătinează Românii din Bucovina a-i numi „Nagâţi“. Ei zic : „taci Nagâţule nu mai striga atâta — că m-ai asurzit !“ Când un copil răcneşte zic eară-şi că „strigă ca un Nagâţ !“<br />
Acestea sunt datinele şi credinţele românilor despre Nagâţi !</td></tr>
</tbody></table>
<br />
<br />
<a name='more'></a>Ce se observă imediat este prăpastia dintre ortografia fantasmagorică utilizată de <i>Amiculu Familiei</i> la Gherla (pe atunci în comitatul Szolnok-Doboka, acum în judeţul Cluj) în 1880 şi cea mult mai modernă utilizată în cartea de poveşti <i>La Alma</i> de Constanţa de Dunca-Schiau publicată în 1881 la Sibiu (atunci în comitatul Szeben, azi în judeţul Sibiu).<br />
<br />
<table border="0" cellpadding="0" cellspacing="8" summary=""><tbody>
<tr valign="baseline"><td style="background: #D0E0FF; text-align: center;"><b>1880</b></td><td style="background: #D0E0FF; text-align: center;"><b>2013</b></td><td style="background: #D0E0FF; text-align: center;"><b>Exemple</b></td></tr>
<tr valign="baseline"><td><div style="text-align: center;">
<i>a</i></div>
</td><td><i>a</i>, <i>ă</i>, <i>â</i>, <i>î</i></td><td><i>pagane</i> = păgâne; <i>antaiu</i> = întâi; <i>angust</i> = îngust</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>á</i></td><td><i>a</i> (numai dacă este absolut necesar pentru eliminarea unei ambiguități groaznice, de exemplu pentru a distinge adverbul <i>ca</i> de conjuncţia <i>că</i>, sau terminaţia <i>-au</i> de <i>-ău</i>)</td><td><i style="text-align: -webkit-center;">apará</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = apăra (dar <i>apar</i></span><i style="text-align: -webkit-center;">à</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = apără</span><span style="text-align: -webkit-center;">); <i>incepu a strigá</i> = începu a striga</span></td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>à</i></td><td><i>ă</i> (numai dacă este absolut necesar pentru eliminarea unei ambiguități groaznice, de exemplu pentru a distinge conjuncţia <i>că</i> de adverbul <i>ca</i>, sau terminaţia <i>-ău</i> de <i>-au</i>)</td><td><i>se-i vin</i><i style="text-align: -webkit-center;">à</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = să-i vină; <i>c</i></span><i>à-mi stà cas’a ’ntr’o urdîca</i> = că-mi stă casa-ntr-o urzică</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>â</i></td><td><i>â</i>, <i>î</i></td><td><i>betrân</i> = bătrân</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>ç</i></td><td><i>ţ</i></td><td><i>puçine</i> = puţine</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>di</i></td><td><i>di</i>, <i>z</i>, <i>zi</i> (cu i scurt)</td><td><i>vediutu</i> = văzut; <i>credinti’a</i> = credinţa</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>dî</i></td><td><i>zi</i> (cu i vocalic)</td><td><i style="text-align: -webkit-center;">dîle</i> = zile; <i>cru</i><i style="text-align: -webkit-center;">dîmile</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = cruzimile</span></td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>e</i></td><td><i>e</i>, <i>ie</i>, <i>ă</i>, <i>â</i></td><td><i>betranii</i> = bătrânii; <i>vediendu</i> = văzând</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>é</i></td><td><i>ea</i>, <i>ia</i></td><td><i>se vietiu</i><i style="text-align: -webkit-center;">ésca</i> = să vieţuiască; <i>ti</i><i style="text-align: -webkit-center;">éra</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = ţeară (dar <i>ti</i></span><i style="text-align: -webkit-center;">ér</i><i>’a</i> = ţeara<span style="text-align: -webkit-center;">); <i>s</i></span><i style="text-align: -webkit-center;">éu</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = seau; </span><i style="text-align: -webkit-center;">éra</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = iară</span></td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>i</i></td><td><i>i</i>, <i>â</i>, <i>î</i> sau, după <i>d</i>, <i>s</i> sau <i>t</i>, o indicaţie că litera precedentă are sunetul <i>z</i>, <i>ş</i> sau respectiv <i>ţ</i></td><td><i>intr’o dî</i> = într-o zi; <i>siedietórea</i> = şezătoarea; <i>spandiura</i> = spânzură; <i>credintie</i> = credinţe; <i>strinsa</i> = strânsă</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>í</i></td><td><i>i</i> (vocalic şi accentuat)</td><td><i>navalí</i> = năvăli</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>î</i></td><td><i>i</i> vocalic (se scrie după <i>d</i>, <i>s</i>, <i>t</i> pentru a arăta că litera precedentă se citeşte <i>z</i>, <i>ş</i> şi respectiv <i>ţ</i>, iar litera <i>i</i> se citeşte vocalic)</td><td><i>asiá dîcûndu</i> = aşa zicând, <i>insîr</i><i style="text-align: -webkit-center;">á</i> = înşira, <i>atîsióra</i> = aţişoară</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>ĭ</i></td><td><i>i</i> (i scurt)</td><td><i style="text-align: -webkit-center;">prin pregĭurulu</i> = prin pregiurul</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>ó</i></td><td><i>oa</i></td><td><div style="text-align: start;">
<i style="text-align: -webkit-center;">p</i><i style="text-align: -webkit-center;">ó</i><i style="text-align: -webkit-center;">rta</i><span style="text-align: -webkit-center;"> = poartă (dar </span><i style="text-align: -webkit-center;">p</i><i style="text-align: -webkit-center;">ó</i><i style="text-align: -webkit-center;">rt</i><i>’a</i> = poarta<span style="text-align: -webkit-center;">)</span></div>
</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>sce</i>, <i>sci</i></td><td><i>sce</i>, <i>sci</i> (rareori), <i>şte</i>, <i>şti</i> (de cele mai multe ori)</td><td><i>li se d</i><i style="text-align: -webkit-center;">á de </i><i>scire</i> = li se da de ştire; <i>nesce paseri</i> = neşte paseri;<br />
<i>reminiscintie</i> = reminiscinţe</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>si</i></td><td><i>si</i> (rareori), <i>ş</i>, <i>şi</i> (cu i scurt)</td><td><i>asié</i> = aşea; <i>stramosii</i> = strămoşii; <i>cosiulu</i> = coşul</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>sî</i></td><td><i>şi</i> (cu i vocalic; dar conjucţia <i>şi</i> se scrie <i>si</i>)</td><td><i>resîna</i> = răşină; <i>insîratu</i> = înşirat</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>ti</i></td><td><i>ti</i> (rareori), <i>ţ</i>, <i>ţi</i> (cu i scurt)</td><td><i>protiap</i> = proţap; <i>nagatiulu</i> = nagâţul; <i>trecuti</i> = trecuţi; <i>esistinti’a</i> = esistinţa</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>tî</i></td><td><i>ţi</i> (cu i vocalic)</td><td><i>atîsior’a</i> = aţişoara</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>-u</i></td><td><i>u</i> final după consoană nu se pronunţă; <i>-iu</i> final reprezintă i scurt, dacă <i>i</i> nu cumva este pus doar ca să arate că un <i>d</i>, <i>s</i> sau <i>t</i> se citeşte <i>z</i>, <i>ş</i> sau <i>ţ</i>; <i>-ariu</i> şi <i>-oriu</i> finale reprezintă <i>-ar</i> şi <i>-or</i></td><td><i>capu</i> = cap; <i>omulu</i> = omul; <i>graiu</i> = grai; <i>nagatiu</i> = nagâţ; <i>ajutoriu</i> = ajutor</td></tr>
<tr valign="baseline"><td align="center"><i>û</i></td><td><i>â</i></td><td><i>asiá dîcûndu</i> = aşa zicând, </td></tr>
</tbody></table>
În ochii noştri, ai celor de la începutul secolului al XXI-lea, ortografia <i>Amicului Familiei</i> din 1880 este plină de ambiguităţi, de exemplu <i>nagatiulu</i>, pe lângă „nagâţul“, ar putea fi „nagaţul“, „nâgaţul“, „năgăţul“ sau „nagatiul“. Fonemele <i>a</i>, <i>ă</i> şi <i>î</i> nu sunt deosebite decât numai la caz de mare nevoie, cu efectul că „Român“ şi „româneşte“ se pot scrie <i>Roman</i> şi <i>romanesce</i> (de exemplu în seria de articole „Renascerea limbei romanesci in vorbire si scriere“ de dr. Gregoriu Silasî din acelaşi <i>diuariu</i>, dar S. Fl. Marian scrie totuşi <i>Român</i>); confuzia dintre <i>ă</i> şi <i>î</i> este aproape totală (la fel ca în scrierea cu chirilice, de altfel). Articolul hotărât feminin <i>-a</i> se scrie <i>’a</i>, cu un apostrof dezambiguizator; deci, de exemplu, <i>din tóta anim’a</i> înseamnă „din toată anima“ (adică din tot sufletul).<br />
<br />
<i>amicitia </i>(= amiciţiă), prietenie; <i>anima</i> (= animă), suflet; <i>a amutiá</i> (1 sg. <i>amutiu</i> = amuţ), a asmuţi (1 sg. asmut); <i>inimicu</i>, inamic; <i>midiloc</i> (pl. <i>midilóce</i>), mijloc (pl. mijloace); <i>poporal</i>, popular, din popor.<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Nagatiulu</span></b><br />
<br />
de<br />
<b>S. Fl. Marianu</b><br />
<br />
<i>Amiculu Familiei</i>, vol. IV, nr. 40,<br />
30 noiembrie / 12 decembrie 1880,<br />
Gherla, pp. 330–332</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
I.</div>
<br />
Multe si feliurite au fostu neajunsurile si neplacerile, nevoile si necasurile, crudîmile s[i] maltratarile, ce au trebuitu se le sufere stramosii nostri, in tempurile vechi nu numai dela popórele cele pagane si barbare, cari cá niste lacuste nesatióse au cutrieratu, pradatu si pustiitu in mai multe randuri tierile române, ci inca si dela acele popóre crestine, cari cá unele ce eráu invecinate si aveau acelea-si interese cá si Românii, adeca : de a-si apará patri’a, limb’a si religi’a in contr’a paganismului si barbarismului, ar’ fi trebuitu se vietiuésca in cea mai strinsa si mai buna legatura si amicitia.<br />
Din acésta causa apoi, pentru cà nu sciau incatràu se-si mai plece capulu, pentru cà nu aveau pe nime, care se le fi tienutu parte, se fi cautatu cu ochi buni asupr’a loru si se-i fi ajutatu din tóta anim’a la tempu de nevoe, eráu românii adese-ori constrinsi a intrebuintiá diferite midilóce spre a se poté apará in contr’a inimiciloru de tóta mân’a si spre a scapá cu viéti’a din ghiarele acestoru fere selbatice cu graiu si trupu omenescu.<br />
Asié ne istorisescu betranii, intre multe altele, cà mai de multu stramosii nostrii nesciindu candu voru navalí inimicii asupr’a loru cá se-i despóie de tóte ce aveau, nefiindu mai nici intr’o dî siguri de averea si viéti’a loru, faceau niste <i>„ciuhe“</i>, prin midiloculu caror’a li se dá apoi de scire candu se apropiáu inimicii de densii. <i>Ciuhele</i> acestea, cari se implântáu in regula pe culmile cele mai inalte ale déluriloru si ale muntiloru, consta dintr’unu caprioru lungu séu dintr’o bârna mare de bradu séu si de altu lemnu pe care o infasiuráu dintr’unu capetu pâna intr’altulu cu pae sucite si unse cu resîna séu cu smóla.<br />
Mai departe fie-care românu, ce avea puçina avere si n’ar’ fi voíitu se cada in mân’a inimiciloru, ’si facea câte unu caru cate cu dóue <i>protiapuri</i> séu <i>rude</i> pe care incarcá la tempu de nevoe tóta averea s’a cea mai pretiósa.<br />
Candu intráu inimicii in tiéra, strajerii ce eráu pusi anume se stè la panda pe culmile déluriloru, dá focu ciuheloru descrise mai susu, ciuhele se aprindeau si prin flacar’a loru se dá scire toturoru Romàniloru de prin apropiere, cà inimicii : Tatari, Turci, Unguri, Cazaci, Lesi séu cari eráu se apropia de densii. Romanii vediendu acestu semnu si sciindu prea bine ce-i ascépta, incarcáu degraba totu ce aveau mai pretiosu pe lânga sine in carale cele cu dóue protipauri, injugáu boii la unulu din protiapurile ce erá indreptatu spre pórta si asié apoi se retrageau spre Carpati, spre desimea muntiloru, unde erá tóta scaparea loru.<br />
Fiindu cà inse pe acelea tempuri in munti nu se afláu cá acum’a drumuri si plaiuri batute, pe cari se póta âmbla omulu dupa placere, se intórca carulu seu incarcatu cu povóra incatràu va voíi, ci aflandu-se asiá dîcûndu numai nisce potici si carari fórte anguste, de-ace’a faceau ei carale cu dóue protiapuri, cá se nu mai aiba nevoe a le intórce in totu momentulu, ci se ’njuge boii la protiapulu incatràu avea se apuce.<br />
Érasi ne istorisescu betrânii, cà totu din caus’a inimiciloru, se vedeau Româncele necesitate a legá c’o atîsióra carnea ce-o punéu la focu se fiérba. Candu s’apropiáu inimicii, ne mai avêndu tempu cá se ascepte pâna ce va fierbe carnea o scoteáu de graba cu atîsiór’a din óla cá se nu se friga la mâne, o puneáu unde apucáu, si apoi fugiáu de inaintea inimiciloru.<br />
Acést’a datina de-a legá carnea c’o atîsióra candu o pune la focu se fiérba s’a pastratu pâna si in diu’a de astadi in unele sate din muntii Bucovinei. Inse candu intrebi acum’a pe vre-o Românca : de ce léga ea carnea cu atia candu o pune la focu ? ce ’nsemnéza capetulu de atia ce spandiura din óla afara ? nu scie nimica alt’a se-ti respunda, decâtu cà asié a apucatu de la mosi stramosi si asié face si ea !<br />
Ce se atinge de <i>ciuhe</i> trebue se marturisescu cà le-am apucatu si eu. In copilari’a mea mai in pregĭurulu fie-carui satu din Bucovin’a se afláu pe culmile déluriloru câte patru séu si mai multe <i>ciuhe</i> de-acestea postate spre cele patru regiuni ale pamentului. Intrebandu pre unulu si altulu despre insemnanti’a loru mi se respunse ca suntu puse spre apararea satului in contr’a reutatiloru.<br />
Câtu pentru carale cele cu dóue protiapuri séu rude numai cei mai betrâni ómeni ’si mai aducu aminte cá prin visu cà au vediutu in tineretiele loru ici colea câte unulu aruncatu sub vre-o colnicióra, si spunu cà atâtu cosiulu loru, câtu si rótele eráu fórte mari.<br />
Afara de acestea, câte s’au insîratu pana aice ne-au mai remasu inca fórte multe reminiscentie de pe tempulu candu totu soiulu de órde pagane si barbare cutrieráu tierile române si despoiáu pre locuitorii loru de tóte averile si bunatatile. Multe s’au mai pastratu in memori’a restranepotiloru aceloru Români trecuti, cum se dice, prin apa si focu. Nu este inse loculu loru se le insiramu pre tóte aice. Ne vomu multiemí de asta data numai cu cele ce le-amu insîratu pana acum’a, si vomu trece mai departe la obiectulu despre care din capulu locului ne-amu propusu se vorbimu, adeca la reminiscientiele si credintiele româniloru despre paserea numita de comunu in Bucovin’a <i>„Nagatiu“</i> (lat. Vanellus cristatus, M. et W. Tringa vanellus<span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(1)</span>, L. germ. der gemeine Kiebitz).<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
II.</div>
<br />
Unulu dintre popórele pagane, cari au nevalitu fórte adese-ori in tierile române dela Dunare si alesu in Moldov’a si dela carele au avutu românii fórte multu de suferitu, au fostu Tatarii. De inaintea acestor’a raru candu se poteáu ascunde Românii, cà-ci ei, dupa cum ne istorisescu si credu betrânii, aveau nesce paseri invetiate la venatorie, pe cari le purtáu totu-de-a-un’a cu dinsii si acestea descoperiáu pre români ori si unde ar’ fi fostu ascunsi.<br />
Acestea paseri rele si fórte urgisite de poporulu românu eráu <i>„Nagatii.“</i><br />
Teritoriulu Moldovei, de care dupa cum prea bine se scie cà pre acelea tempuri se tienea si Bucovin’a, nu erá pretotindene strabatutu si cultivatu ca acum’a, ci cele mai multe parti ale s’ale eráu apatóse si mlastinóse, in cele mai multe locuri se afláu o multime de ochiuri, lacuri si iazuri mari câtu poteai cuprinde cu ochii, tóte impanate cu trestie, papura, pipirigu, plamana si alte diferite plânte. In stuhariile secularie ale acestoru lacuri si iazuri, se dîce ca de multe ori se ascundeau Românii de reulu Tatariloru. Inse Tatarii sciindu prea bine ca Românii indatinéza a se ascunde prin aceste stuharii cá se scape de crudîmele loru, se dîce cà cum nevaleáu in Moldov’a si se apropiáu de unu asemene iazu séu lacu, indata slobodiáu o multîme de <i>Nagatii</i>, pre cari i amutiáu se caute pre fugari. <i>Nagatii</i> cum se vedeáu liberi, indata cutrieráu tóte stuhariile de prin pregĭuru si cum dá de vre-unu Românu indata incepeáu a tîuì, a strigá si a se roti impregiurulu lui pana ce veniáu Tatarii de-lu prindeáu ’lu despoiáu de totu ce avea pe densulu si apoi ori ca maltratându-lu ’lu omoriau si-lu aruncáu éra indereptu de unde l’au fostu scosu ori cà ’lu legáu butucu cu curele crude de piele de vita si ast’feliu legatu lu duceáu apoi cu densii in sclavie.<br />
Pe cându Tatarii maltratáu pe unii Români, carii au avutu nenorocirea se cada in manele loru, pe atunci Nagatii sburáu intr’alta parte si cautáu pre alti Romani… Nici unu românu nu poté se remaie nedescoperitu de acestea paseri fórte rele, cà-ci ori si unde si ori si câtu de bine s’ar’ fí ascunsu Românii, ele trebuiáu se-i afle si se-i predeie in manile Tatariloru.<span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(2)</span><br />
Mai departe spune traditi’a poporala, cà déca Romanii patrundeáu si se ascundeau in desimea stuhului unde numai anevoie si cu greu î-i erá omului de-a strabate cu slobod’a, si déca pre acesti’a i descoperiáu Nagâtii, de carii pe acelea tempuri se afláu fórte multi in Moldov’a si-si faceau cu míile cuiburi prin stuhuri, atunci Tatarii nu se mai duceau se-i scóta singuri din ascundîsiulu loru, ci amutiau asupr’a loru pre unu feliu de câni, carii inca i purtáu cu densii, si cânii acesti’a adurmacandu pe Români i scoteau afara si-i manáu apoi spre Tatari… Vai si amaru de Românulu acel’a, care picá acum’a in manele paganiloru !… Chinurile lui din partea Tatariloru nu se potu descrie ! Atât’a ce-lu munciáu, atât’a celu bateau, cà trebuiá se móra !<span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(3)</span><br />
<br />
<div style="text-align: center;">
III.</div>
<br />
Afara de acestea traditiuni de trista memoria, afara de aceste reminiscentie, cari ne amintescu de tempurile cele grele si viforóse in cari au petrecutu stramosii nostrii, mai au Românii inca si urmatórele datine si credintie despre <i>Nagati</i>.<br />
Candu copii striga fórte tare si li vócea fórte tîuitóre si patrundiatóre, atunci indatinéza Românii din Bucovin’a ai numí <i>„Nagati“</i>. Ei dicu : <i>„taci Nagatiule numai strigá atat’a — ca m’ai asurditu !“</i> Candu unu copilu racnesce dicu éra-si cà <i>„striga cá unu Nagatiu !“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(4)</span><br />
Acestea suntu datinele si credintiele româniloru despre <i>Nagati !</i><br />
<br />
<div style="text-align: center;">
IV.</div>
<br />
In fine se mai cuventemu cev’a si despre numele propriu alu acestei paseri.<br />
Póte cà nici o pasere din câte le suntu Româniloru cunoscute, n’are atâtea numiri cá si acést’a. Asié Românii din Bucovin’a, pe lânga <i>„Nagatiu“</i> o mai numescu inca si <i>„pasere tatarésca“</i>, <i>„cane tatarescu“</i> si <i>„Tiuvlicu“</i> pl. <i>„Tiuvlici.“</i><br />
Numirea de <i>„Tiuvlicu,“</i> dupa cum spune poporulu, se-i vinà de-acolo, cà ea candu are se prevestésca tempulu celu reu séu candu are se descopere pre cineva <i>capcaniloru</i>, adeca aceloru capcani, cari mananca ómeni, striga necontenitu <i>„tiuuuvlicu ! tiuuuvlicu !“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(6)</span><br />
Credu cà totu dela strigatulu acestei paseri s’a formatu in decursulu tempului nu numai numele ei, ci si verbulu <i>„tifli“</i>, care insemnéza atât’a a <i>strigá tare</i>, a <i>racni</i> c’o vóce ascutita si patrundiatóre, si care se aplica mai ales copiiloru celoru rei ce plangu fórte multu.<br />
In unele locuri din Transilvani’a se numesce paserea acésta <i>„Libutiu“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(7)</span> si <i>„Libucu“</i>, <i>„libocu“</i>, <i>„libecu“</i>, <i>„bibicu“</i>, <i>„bebicu“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(8)</span> éra in altele locuri <i>„Nagatiu“</i>, <i>„Neguitiu“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(9)</span>, <i>„Nogatiu“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(10)</span> <i>„Cioolica“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(11)</span> si <i>„Ciorlica.“</i><br />
Despre esistinti’a numirei <i>„Ciorlica“</i> avemu dovada urmatoriulu proverbu din Selagiu :<br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>Nu-mi e frica de </i><i>ciorlica</i><br />
<i>Cà-mi stà cas’a ’ntr’o urdîca</i><br />
<i>Ci-mi e frica de Ciocoiu</i><br />
<i>Cà-mi stà cas’a ’ntr’unu gunoiu.</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(12)</span></blockquote>
Românii din Moldov’a o numescu <i>„Nagatiu“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(13)</span> éra cei din Munteni’a <i>„Ciovica“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(14)</span>. Dar’ e de presupusu cà in Munteni’a se va fí numindu si <i>„Ciovlica“</i> judecandu dupa proverbulu citatu mai susu, care e fórte respanditu si in acést’a tiera si care numai cu fórte puçine schimbari suna precum urméza :<br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>Nu-mi e frica de </i><i>ciovlica</i><br />
<i>Cà-mi stà cas’a ’ntr’o urdîca</i><br />
<i>Ci-mi e frica de ciocoiu</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(15)</span><br />
<i>Cà-mi stà cas’a ’ntr’unu gunoiu.</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(16)</span></blockquote>
In vocabulariulu românu-nemtiescu compusu de d.-lu S. Petri pe lânga denumirea <i>„Ciovlic,“</i> pe care o traduce in germania prin <i>„Kiebitz“</i> provinu inca si numirile <i>„ciovica“</i> pl. <i>„ciovici“</i> si <i>„ciovina“</i> pl. <i>„ciovini“</i> pre cari le traduce prin <i>„Fischaar“</i> si <i>„Beinbrecher.“</i> Asemenea si in vocabulariulu d.-lui Barcianu provine inca numirea <i>„ciovica,“</i> care o traduce germ. prin <i>„Todteneule.“</i> Totu acést’a numire din urma, precum si <i>„ciovica“</i> se afla si la d.-lu Cihac<span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(17)</span> tradusa prin <i>„Ulula aluco“</i> si <i>„Strix passerina.“</i><span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(18)</span><br />
In privinti’a numiriloru <i>„ciovica,“</i> <i>„ciuvica“</i> si <i>„ciovina“</i> esista asié dara dupa cum amu vediutu, deosebite pareri tienendu-se de alte paseri si nu de <i>„Nagatiu.“</i> Cu tóte acestea inse eu credu, cà de óre-ce intre denumirea <i>„Ciovlica“</i> si <i>„Ciorlica,“</i> care insemnéza <i>„Nagatiulu,“</i> si intre acestea din urma esista o deosebire fórte mica, numai de dóue litere, era radacina fiíndu la tóte ace’a-si, tóte denumirile acestea semnifica un’a si ace’a-si pasere, adeca <i>Vanellus cristatus</i> séu <i>Tringa vanellus</i> germ. der <i>Kiebitz</i>.<br />
<br />
[Note:]<br />
<br />
[Notele de subsol din original sunt marcate <i>n.a.</i> (nota autorului). Notele introduse de mine întru folosul cititorilor din secolul XXI sunt marcate <i>n.ed.</i> (nota editorului).]<br />
<br />
(1) Astazi <i>Vanellus vanellus</i>. M. si W. sunt Bernhard Meyer si Johann Wolf, care împreună au publicat <i>Naturgeschichte der Vögel Deutschlands</i> (Istoria naturală a păsărilor Germaniei, 1805) and <i>Taschenbuch der deutschen Vögelkunde</i> (Mic manual de ornitologie germană, 1810–1822). (n.ed.)<br />
(2) Credintia fórte respandita intre Românii din Bucovin’a. (n.a.)<br />
(3) Trad. Rom. din Horodniculu de josu com. de Dlu P. Prelipcénu. — Nagâtii dupa cum scimu din istori’a naturala, se tienu in regula pe fênatiele cele apatóse si prin stuhurile de pe lânga iazuri si lacuri. Éra candu se apropie cinev’a de cuiburile loru, cari suntu facute pe supr’afaçi’a pamêntului, atunci se redica repede in susu si invertindu-se in cercuri incepu a strigá si a tîuí fórte tare, tradandu-si ast’feliu loculu unde le suntu óuele. Dela acést’a datina a Nagâtiloru se vede cà vine si credinti’a Româniloru, cà aceste paseri sperióse ar’ fi tradatu in vechime pe stramosii nostri Tatariloru. (n.a.)<br />
(4) Datina fórte latîta in Bucovin’a. (n.a.)<br />
Nagâtiulu e si unu anuntiatoriu de plóie. Asia candu sbóra elu pe susu si mai alesu sér’a si striga tare <i>„tiui ! tiui !“</i> atunci se dîce cà in curêndu are se se schimbe tempulu, are se plóie, ca fi tempu posomoritu.<span style="display: inline-block; font-size: x-small; height: 0; position: relative; top: -1ex; vertical-align: text-top;">(5)</span><br />
(5) Cred. Rom. din Candreni, com. de d.-lu P. Ursulu ; a celoru din Horodniculu de josu com. de d.-lu P. Prelipcénu, si a Rom. din Fratautiulu-vechiu. (n.a.)<br />
(6) Datin’a si Cred. Rom. din Fratautiulu-vechiu. (n.a.)<br />
(7) Sab. Pop Barcianu. Vocabulariu românu-nemtiescu etc. Sibiiu 1868. — S. Petri Vocabularulu portativu românu-nemtiescu. Sibiiu 1861. (n.a.)<br />
(8) A. de Cihac. Dictionnaire détymologie daco-romane, éléments slaves, magyars, etc. Francfort 1879, p. 512. (n.a.)<br />
(9) Sab. Pop Barcianu op. cit. (n.a.)<br />
(10) A. de Cihac. op. cit. p. 517. (n.a.)<br />
(11) S. Petri op. cit. — Sab. Pop Barcianu op. cit. (n.a.)<br />
(12) Siedietórea an. IV. Budapest’a. 1878. p. 117. (n.a.)<br />
(13) Doct. T. Stamati. Manualu de istori’a naturala ed. I. Iasi 1848. p. 99. (n.a.)<br />
(14) B. Nanianu. Eleminte de istori’a naturala. Partea I. Zoologi’a. edit. III. Bucuresci. p. 105. (n.a.)<br />
(15) Sub cuventulu <i>„ciocoiu“</i> din proverbulu acest’a si din celu premergatoriu n’are, dupa parerea mea, a se intielege <i>„Ciocoii,“</i> cari au jupitu si mai jupescu inca si pâna in diu’a de adi pre bietulu poporu rom. din Români’a, ci eu socotu ca sub <i>„Ciocoiulu“</i> acest’a se ’ntielege <i>„Ciocarlanulu,“</i> cà-ci si acésta pasere, care in unele tinuturi din Transilvani’a se numesce <i>„Ciocoiu“</i>, ambla mai alesu érna prin gunóie, prin baligarie cautandu-si nutrementulu. (n.a.)<br />
(16) G. Baronzi. Opere complete. Vol. I. Limb’a rom. si traditiunile ei. Galati. 1872. p. 49. (n.a.)<br />
(17) Op. cit. p. 56. (n.a.)<br />
(18) Huhurezul-mic (astazi <i>Strix aluco</i>) si ciuvica (astazi <i>Glaucidium passerinum</i>). (n.ed.)Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-89333556244715832292013-07-12T05:31:00.000+03:002013-07-12T14:28:03.629+03:00Malcatun a lui Edebali de pe plaiul EschişerCine nu cunoaşte pe dinafară începutul <i>Scrisorii III</i> ? În versuri melodioase, care curg parcă de la sine, Poetul povesteşte visul premonitoriu al unui sultan din vremurile de demult, mai de demult, de la-nceputurile modeste ale puterii Turcilor musulmani :<br />
<blockquote>
<i>Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, la pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă ; dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri ; ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri ; codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, pulbere de diamante cade fină ca o bură, scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde :</i><br />
<i>— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.</i><br />
<i>Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare ; iar din inima lui simte un copac cum că răsare, care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ; umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde ; iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari ; vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, toate se întind nainte-i… Ca pe-un uriaş covor, vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac în întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung ; dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah ! Allahu ! se aud pe sus prin nori, zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.<br />
Se cutremură sultanul… Se deşteaptă… Şi pe cer vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer. Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali ; după gratii de fereastră o copilă el zări ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun ; e a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mahomet, că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte, ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.</i> </blockquote>
Dar despre <i>ce sultan</i> anume este vorba ? Întrebatu-v-aţi vreodată unde se află acel plai Eschişer, cum îl chema pe sultan şi dacă în cele din urmă a căpătat-o pe Malcatun sau nu ?<br />
<a name='more'></a><ul>
<li>Plaiul <i>Eschişer</i> este depresiunea sau câmpia Eskişehir (Eskişehir Ovası) din Turcia, de origine tectonică, aflată în provincia cu acelaşi nume, care ocupă aproximativ partea de est a fostei <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Frigia">Frigii</a> ; depresiunea este străbătută de râul Porsuk, care curge de la vest la est şi se varsă în râul Sakarya, căruia Romanii îi spuneau Sangarius şi care se varsă în Marea Neagră.<br />
Capitala provinciei este oraşul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Eski%C5%9Fehir">Eskişehir</a>, cu peste 600 000 de locuitori, aflat la vreo 200 km vest de Ankara. În Eskişehir sunt două universităţi, <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Eski%C5%9Fehir_Osmangazi_University">Universitatea Osmangazi</a> şi <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Anadolu_University">Universitatea Anadolu</a>, care la un loc au cam 40 000 de studenţi ; Universitatea Anadolu oferă şi cursuri fără frecvenţă (educaţie la distanţă sau educaţie deschisă), la care sunt înrolaţi vreo <i>două milioane</i> de studenţi.<br />
Eskişehirul este principalul centru de extracţie a <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Meerschaum">spumei de mare</a> (sepiolit) din care se fac pipe de lux.<br />
Pe vremea Imperiului Otoman Eskişehirul se numea Eskişer :<ul>
<li>Dicţionarul Enciclopedic (Rusesc) al lui <a href="http://www.vehi.net/brokgauz/">F. A. Brokgauz şi I. A. Efron</a> din 1907 <a href="http://www.vehi.net/brokgauz/all/119/119669.shtml">spune</a> :<br />
<i>Eskişer</i> sau <i>Eski-Şer</i>, <span class="" style="text-align: justify;">un oraş în partea asiatică a Turciei, în guvernoratul Hodavendikyar, pe râul Pursak. </span><span style="text-align: justify;">Aproximativ 13 000 de locuitori, aproape exclusiv musulmani. Băi termale şi m</span><span style="text-align: justify;">orminte ale mai multor sfinţi musulmani. </span><span style="text-align: justify;">Eskişerul, care în antichitate purta numele de Dorileya (sau Dorylaeum, în Frigia), pe vremea împăraţilor bizantini a fost o cetate importantă, care a servit ca o protecţie împotriva Otomanilor. </span><span style="text-align: justify;">În 1097 Cruciaţii conduși de Godfrey de Bouillon au repurtat aici o victorie asupra Turcilor. </span><span style="text-align: justify;">La 25-30 km est de Eskişer sunt bogate depozite de spumă de mare, care este folosită de o parte însemnată a populaţiei oraşului pentru confecţionarea de pipe şi muştiucuri ; producţia anuală de spumă este evaluată la aproximativ 30 de milioane de piaştri.<br />
(30 de milioane de piaştri Turceşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea ar fi cam 6,5 milioane de lei-aur sau vreo 250 de milioane de lei din 2013.</span><span style="text-align: justify;">)</span></li>
<li style="text-align: justify;">Până şi astăzi se întâlneşte numele de Eskişer în loc de Eskişehir, după cum o <a href="http://www.google.com/search?nfpr=1&q=eskisher">dovedeşte atotvăzătorul Google</a>.</li>
</ul>
</li>
<li><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Sheik_Edebali">Şeicul <i>Edebali</i></a> (1206–1326) a fost un învăţător <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Sufism">Sufit</a> foarte respectat şi influent, care a avut o contribuţie însemnată la elaborarea politicilor statului Otoman în curs de dezvoltare ; a fost apropiat de ginerele său, Osman Gazi, întemeietorul dinastiei Otomane, căruia i-a dăruit <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Sword_of_Osman">sabia</a> ce avea să fie folosită de-a lungul secolelor în cadrul ceremoniei de încoronare a tuturor sultanilor până la Mehmed al VI-lea, cel care a fost <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Abolition_of_the_Ottoman_Sultanate">detronat în 1922</a> printr-o hotărâre a <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Grand_National_Assembly">Marii Adunări Naţionale</a>.</li>
<li>Sultanul de care este vorba este întemeietorul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_Dynasty">dinastiei Otomane</a>, <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Osman_I"><i>Osman I</i></a>, sau <i>Osman Gazi</i> (cel Viteaz, sau cel Războinic), care a domnit între 1281 (sau 1299, depinde de punctul de vedere al fiecăruia) şi 1326.<ul>
<li><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Ertu%C4%9Frul">Ertuğrul Gazi</a>, tatăl lui Osman, era căpetenia (<a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Bey">bey</a>, cum zic Turcii) unui clan din tribul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Kay%C4%B1_tribe">Kayı</a> de <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Oghuz_Turk">Turci Oguzi</a> care trăia pe lângă <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Merv">Merv</a>, o oază şi un oraş pe <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Drumul_m%C4%83t%C4%83sii">Drumul Mătăsii</a>, în <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Margu">Margiana</a> (Turkmenistanul de astăzi). Pe la 1230, Ertuğrul a sosit în Anatolia cu 400 de călăreţi, fie cum zic unii de bunăvoie pentru a-l ajuta pe sultanul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Seljuq_dynasty">Selgiucid</a> <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Kayqubad_I">Ala ad-Din Kayqubad</a> în luptele cu Bizantinii, fie cum zic alţii de nevoie pentru a scăpa de Mongolii lui <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/%C3%96gedei_Khan">Ogodei Han</a>, urmaşul lui <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Ginghis_Han">Ginghis Han</a>. De la sultanul Selgiucid, Ertuğrul a primit un mic teritoriu în jurul muntelui <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Karaca_Da%C4%9F">Karaca Dağ</a> de lângă Angora (azi <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Ankara">Ankara</a>, capitala Republicii Turcia), cu înţelegerea că-l poate extinde pe seama Bizantinilor.</li>
<li>În 1281, la moartea lui Ertuğrul, Osman a fost recunoscut ca Bey sau căpetenie a beilâcului Söğüt. Fiind el viteaz şi războinic şi-a lăţit mult stăpânirea şi în 1299 a luat titlul de sultan şi şi-a proclamant independenţa faţă de Sultanatul Selgiucid de Rum, care era deja supus Mongolilor şi descompus în multiple beilâcuri. Umbra Sultanatului de Rum a mai dăinuit până la 1307, când a fost asasinat ultimul sultan, <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Mesud_II">Mesud II</a>, sau 1328, când Emiratul de <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Konya">Konya</a> (fostul Iconium), ultimul stat în care domnea un monarh Selgiucid, a fost cucerit de <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Karamanids">Karamanizi</a>.</li>
<li>Scriitorii Otomani au fost fascinaţi de aventurile lui Osman, şi mai ales de eforturile sale de a o cuceri pe frumoasa <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Mal_Hatun">Mal Hatun</a>, zice Wikipedia, fântâna tuturor cunoştinţelor.</li>
</ul>
</li>
<li>Malhun Hatun, Mala Hatun sau <i><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Mal_Hatun">Mal Hatun</a></i> a fost soţia (principală a) lui Osman Gazi şi mama lui <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Orhan">Orhan</a>, al doilea sultan Otoman. Unii zic că a fost fata unei căpetenii pe nume Ömer Bey, alţii, şi mai ales legendele romantice Turceşti, zic că a fost fata şeicului Edebali. Cum este destul de sigur că Osman a fost ginerele lui Edebali, întrebarea este câte soţii a avut, şi mai precis dacă Bala Hatun şi Mala Hatun sunt două personaje istorice diferite, sau două nume ale aceluiaşi personaj.<br />
Wikipedia spune că <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Hatun">Hatun</a> este un termen onorific care înseamnă aproximativ Doamnă, dar Google Translate în nesimţirea-i traduce Malhun Hatun prin Malhun Babe.</li>
</ul>
<div>
Wikipedia, nesecatul izvor al cunoştinţelor de multe ori adevărate, ne informează că <i><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Osman's_Dream">Visul lui Osman</a></i> este un vechi poem epic Turcesc, care povesteşte un vis pe care l-ar fi avut tânărul Osman în casa şeicului Edebali. Iată rezumatul vechiului poem Turcesc, după <a href="http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Osman%27s_Dream&oldid=563776049">Wikipedia</a>:</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Osman, un tânăr prinţ, aflat în căutarea înţelepciunii, a căutat să-l viziteze pe şeicul Edebali, un învăţător considerat sfânt. În casa acestuia a zărit-o din întâmplare pe frumoasa sa fiică, Mal Hatun, de care s-a îndrăgostit. Osman i-a cerut şeicului să i-o dea pe Mal Hatun de nevastă, dar acesta a refuzat, considerând că diferenţa de clasă este prea mare. După oarece aventuri miilitare, într-o noapte, pe când Osman dormea în casa şeicului, a visat un vis fantastic : se făcea că din pieptul şeicului a ieşit luna plină şi a intrat în pieptul lui Osman, din care a început să crească un copac imens, <i>care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ; umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde ; iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari ; vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, toate se întind nainte-i… Ca pe-un uriaş covor, vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac în întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung ; dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah ! Allahu ! se aud pe sus prin nori, zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ</i> ; Constantinopolul părea că este un juvaer de preţ montat pe un inel ; Osman tocmai se pregătea să-şi pună acel inel pe deget când s-a trezit. (N-avea rost să traduc încă o dată şi prost ce a tradus deja perfect marele şi originalul Poet.) Osman i-a povestit gazdei sale visul ; şeicul Edebali şi-a dat atunci seama că este o prevestire a măreţiei neamului ce avea să răsară din unirea lui Osman cu Mal Hatun, şi şi-a dat consimţământul pentru căsătoria celor doi tineri.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Am aflat deci cine a fost sultanul <i>dintre aceia ce domnesc peste vro limbă ce cu-a turmelor păşune a ei patrie ş-o schimbă</i>, cine a fost şeicul Edebali, cine a fost Malcatun şi unde s-a-ntâmplat povestea cu visul. Şi, dacă e s-o credem pe Wikipedia cea anonimă dar atât de cuprinzătoare, am aflat şi de unde se trage inventivitatea Poetului Moldo-Vlah.</div>
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-15329971861708704602012-12-19T15:12:00.000+02:002012-12-19T15:12:13.663+02:00Change the Product Key in Windows 8It may be the case that changing the product key works only if the system was installed from <em>volume license</em> media. It might not work if the system was installed from OEM or retail media. When changing the product key on a volume license system you must use a Multiple Activation Key (MAK) -- OEM or retail keys will definitely not work.<br />
<br />
Volume license media contain a generic volume license product key, so that the system can be installed without entering a product key; after the system is installed, it will automatically contact a Key Management Service server on the corporate network and all will be well -- unless there is no such server.<br />
<br />
There are two ways of changing the product key on volume license versions of Windows 8:<br />
<ul><li>The semi-graphical way:<br> <br />
<ol><li>Open a console (mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Command Prompt), or open the Run dialog box (<Windows><r>, or mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Run).<br> </li>
<li>Run<br />
<br />
<code>slui.exe 3</code><br> </li>
</ol></li>
<li>The command-line way:<br> <br />
<ol><li>Open a console with elevated privileges, i.e., mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Command Prompt (Admin).<br> </li>
<li>Run<br />
<br />
<code>slmgr.vbs -ipk</code> <product-key><br />
<br />
for example (this is not a valid Multiple Activation Key),<br />
<br />
<code>slmgr.vbs -ipk AAAAA-BBBBB-CCCCC-DDDDD-EEEEE</code><br> </li>
<li>Run<br />
<br />
<code>slmgr.vbs -ato</code></li>
</ol></li>
</ul>I hope this works for you. There is no warranty. Note that by following these instructions you may cause the computer to self destruct, or worse. Proceed at your own risk. Your mileage may vary.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-88893192490842790362012-10-20T23:27:00.001+03:002012-10-26T23:54:34.226+03:00La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau<img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s320/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-left: 2em; padding: 0;" />Cartea Constanţei de Dunca-Schiau, <i>„La Alma. Povesci noue pentru copii“</i> (Sibiu, 1881) este acum disponibilă în format electronic la <br />
<div style="text-align: center;">
<a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">alxp.dyndns.org/la-alma</a>.</div>
<br />
Cartea poate fi descărcată în multiple formate:<br />
<ul>
<li>MOBI (pentru Kindle),</li>
<li>EPUB (pentru marea majoritate a cititoarelor de cărţi electronice, singura excepţie notabilă fiind Kindle),</li>
<li>HTML, şi</li>
<li>PDF.</li>
</ul>
Versiunile MOBI şi EPUB sunt prezentate cu ortografia parţial actualizată prin înlocuirea literelor care astăzi nu se mai folosesc şi prin înlocuirea grupurilor <i>sce</i> şi <i>sci</i> cu <i>şte</i> şi <i>şti</i>; versiunea în format PDF este disponibilă numai cu ortografia originală, iar versiunea în format HTML este disponibilă atât cu ortografia originală cât şi cu ortografia parţial actualizată.<br />
<br />
Dacă aveţi observaţii privind prezentarea cărţii sau dacă doriţi un alt format electronic atunci puteţi să lăsaţi un comentariu la acest articol şi voi vedea ce voi putea face.<br />
<br />
Puteţi de asemenea citi fiecare poveste separat:<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-17904651360657050812012-09-02T03:03:00.000+03:002012-10-26T23:49:58.855+03:00Degetarul de aur şi degetarul de fier, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>/<b>şce</b> şi <b>sci</b>/<b>şci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> sau <b>ste</b>, <b>sti</b>, după caz ;</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu ; </li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată ;</li>
<li>Litera <b>ĭ</b> a fost înlocuită cu <b>i</b> ;</li>
<li>A fost eliminată litera <b>u</b> mut de la sfârşitul cuvintelor <i>ântâiu</i>, <i>pociu</i>, <i>voiu</i>.</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ântâi</i>, <i>aţîţa</i>, <i>rîs</i>, <i>urît</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>causă</i>, <i>curiositate</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>antâiu</i>, <i>étă-l</i> (în loc de <i>étă’l</i>), <i>scapà</i> (în loc de <i>scăpà</i>), <i>erăşi</i> (în loc de <i>érăşi</i>), <i>l’aş</i> (în loc de <i>’l-aş</i>), <i>se</i> (în loc de <i>sĕ</i>), <i>IV</i> (în loc de <i>VI</i>), <i>şésă ḑeci</i> (în loc de <i>şésăḑeci</i>), <i>Industria</i> (în loc de <i>industria</i>).<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a>.</li>
</ul>
<br /><br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Degetarul de aur şi degetarul de fier</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>I</b></div>
<br />
Soarele bătea tocmai în fereastră. Sculele espuse luciau cu atât mai tare. Era la cel ântâi giuvaergiu din calea Mogoşoaiei, stradă ce poartă astăzi numele glorios de <i>„Calea Victoriei“</i> pentru că victorioasă reîntrase, pe dânsa, în Bucureşti, armata română dela Plevna.<br />
Diademe de briliante pentru princese, lanţuri masive de aur pentru banchieri şi bogătaşi, tabatiere de argint pentru generali în pensiune, coliete şi braţelete pentru cântăreţe şi artiste, inele şi medailoane pentru mirese, toate străluciau în acea fereastră, ca nicăiurea.<br />
Mulţi trecători se opreau acì ; mulţi admirau aceste scumpeturi ; dară de cumpărat numai la puţini le da mâna să cumpere. Fie-care obiect costă sute, mii, mii de mii de galbeni. Erau atât de bogate !<br />
Ce de aur ! Ce de pietre scumpe !<br />
Între toate aceste minunate giuvaeruri, mai minunat era un degetar de aur. Diamante şi rubine îl împodobeau de sus pănă jos. Toate razele soarelui păreau a fi fost aşezate în el, atât era de sclipitor.<br />
Ceva mai maestros nu se lucrase la Paris ; ceva mai preţios nu se adusese la Bucureşti.<br />
Dară şi ceva mai închipuit pe frumuseţa şi bogăţia lui greu s’ar fi aflat pe lume.<br />
Să fi văzut cu ce mândrie se uita de sus, de pe perina sa de catifea roşie ! Nici ţiganul când s’a făcut domn n’o fi fost mai trufaş.<br />
Ce privire ! oh ! ce privire de despreţ era acea ce arunca el pe lădăţuia de lemn alb a unui copil care vindea, pe stradă, degetare de fier !<br />
Eu nu o poci uita.<br />
<a name='more'></a> Cred că nici D-zeu nu uită şi nu eartă asemenea priviri.<br />
Nici copilul, nici lădăţuia, nici degetarele nu meritau înfruntare. Mai curând compătimire.<br />
Soarele ardea şi copilul avea capul gol. Praful era mare şi lada neacoperită. Degetarele încă, prăfuite şi ruginite, stăteau grămadă, de nici se mai cunoşteau. Greu era de nimerit a cui milă să plângi mai ântâi : au a micului neguţător, au de a bietei marfe ce purta.<br />
În loc de plânge, degetarul de aur, văzându’i, rîdea ; un rîs batjocoritor.<br />
Copilul nu vedea nimic. Flămând şi ostenit, el cugeta numai la vânzare. Degetarele, smerite, încă păreau a aştepta vre-un muşteriu.<br />
În etagiul umbrit, pe moalea’i perină de catifea, aristocraticul degetar de aur n’avea nici grigi, nici lucru. Neocuparea la multe rele te împinge. De urît, el se legă de bietele degetare de fier şi începu a le vorbi :<br />
— Dar’ cât o să mai staţi p’acì ? Tocmai în apropiarea mea v’aţi găsit locul ? Cine credeţi c’o să vă cumpere, văzându-mă pre mine ? De proastă viţă mai sunteţi că n’aveţi batăr atâta minte în capul vostru, să pricepeţi că fiinţe aşa ordinare nici n’ar trebui să se arete la lumina soarelui. Doar n’o să vă puneţi cu mine, cu mine cap-d’-opera unui artist ! Dar poate nici ştiţi că sunt de aur, de aur curat şi diamante şi rubine ?<br />
Degetarele de fier se uitau lung la dânsul, nepricepându’i intenţiunea ; căci a crede că un degetar de aur şi diamante vorbeşte aşa numai de flori de măr nu le părea admisibil.<br />
Însă degetarul de aur continuă :<br />
— Ştiţi că sunt curios a afla care vă sunt speranţele ? Ce deget de princesă aveţi a împodobi ? pe ce mese de regină aveţi a sta ?<br />
— Domniţo, răspunse unul din degetarele de fier, te înceli suposându-ne ridicole pretenţiuni. Noi nu stăm acì ca să’ţi facem concurenţă. Altele sunt grijile, altele sunt nevoile noastre ; căci şi menirea noastră pe lume este cu totul deosebită. Dumneata poţi fi făcută să împodobeşti mesele reginelor sau să stai pe degetele princeselor noi însă avem datoria de a lucra, de a lucra în folosul săracilor. Copilul ce ne poartă are a’şi câştiga pânea vânzându-ne şi femeia ce ne va cumpăra are a’şi agonisi esistenţa sa cu noi.<br />
— Şi, zeu, credeţi că o să vă ia cineva ? Când junele se însoară, oare alege el fata săracă şi urîtă ? Cum credeţi că tocmai lângă mine o să aflaţi cumpărători ?<br />
Degetarele de fier se găteau să răspundă cu obicinuita lor modestie ; dar’ o fetişoară curată şi frumuşică se apropiase de lădăţuia de lemn alb.<br />
Un timp ea privise espunerea giuvaergiului, admirase degetarul de aur, apoi, adresându-se cătră micul neguţător, îl întreabă :<br />
— Bune’ţi sunt degetarele ?<br />
— Doar sunt de fier, cum să nu fie bune ?<br />
Un degetar lung şi subţire, dur şi solid părea că zice :<br />
— Copiliţă dragă, pune-mă la probă şi vei vedea ce iute împing acul. De ţi-ar da D-zeu atâtea zile cât vei putea lucra cu mine. De spart nu mă sparg, de perit nu per.<br />
Copila de multe ori fusese silită să renunţe la dejunul seu pentru a’şi înlocui degetarele perdute. Promisiunea degetarului o îndemnă a’l cumpăra.<br />
Plătindu’l ea îl puse în corfiţa sa de lucru şi plecă la scoală.<br />
— D-zeu să’ţi ajute ; căci astăzi voi mânca ceva, zisese micul neguţător, primind zece bani de la scolăreasă.<br />
Degetarul de aur, din fereastra sa, văzuse cele petrecute şi’şi cugetă :<br />
— Ce prost gust ! A vedea un degetar de aur şi a cumpăra unul de fier !…<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>II</b></div>
<br />
— Elisa face minuni.<br />
— A brodat cea mai frumoasă batistă în scoală.<br />
— Şi numai în trei săptămâni.<br />
— Parecă zinele îi ajută.<br />
— Zina ei este degetarul cel nou.<br />
— Apoi să mai doreşti degetar de argint !<br />
— Ba nici de aur.<br />
— Trăească degetarele de fier ; căci parecă lucră singure.<br />
— Şi nu se sparg.<br />
— Şi nu se perd.<br />
Astfel vorbiau elevele în clasa de lucru din scoala secundară de fete ; acea scoală care, sub direcţiunea d-nei Zăhărescu, producea minuni, ca cuseturi.<br />
Elisa suridea ascultând. Era adevărat. De când avea degetarul de fier, lucrul seu avea un sporiu deosebit.<br />
Degetarul de fier nu’şi petrecea însă zilele numai la scoală. A casă încă îl întrebuinţa mult Elisa.<br />
Dimineaţa, cum se iviau ziorile, fetiţa îl scotea din cutie şi, cu dânsul pe deget, cosea mii de lucruri frumoase, stând la fereastră.<br />
Fereastra era taman la poarta grădinei Cişmegiu.<br />
Paserile cântau. Frunzele, cu un freamăt dulce şopteau la adierea vântului. Apa lacului se mişca încet şi lebedele băteau undele cu albele lor aripi, ca nişte fantastici lopătari a unor bărci nevăzute.<br />
De câte ori ridica mâna şi trăgea acul frumoasa copilă, degetarul arunca câte o repede privire, prin lucia sticlă. Ce nu vedea el atunci ?<br />
Trupe de copii cari întrau în grădină sărind şi jucând. Unii cu pile, alţii cu baloane ; alţii earăşi cu cercuri, cu cai, chiar şi cu velocipede. Fetiţele toate aveau paiaţi sau păpuşi în braţe, păpuşi mai ales.<br />
Domni, doamne, domnişoare elegante încă se preumblau cu pas măsurat, vorbind şi surizând. Cerşitori fericiţi de banul căpătat, ades erau de văzut. Lăutarii nu încetau cu cântările lor dela răsăritul pănă la apusul soarelui ; ba chiar şi pănă noaptea târziu.<br />
Apoi veneau nemţi cu minavete şi cu câni cari jucau vals ; turci şi italiani cu maimuţe în frac roşu sau rochie cu coadă. Ce comedii nu erau pe acolo ?<br />
Ziulica întreagă să nu te fi mişcat din loc, de privit aveai ce privi.<br />
Dar’ copila frumoasă nu stă tot la fereastră. Ea zilnic mergea la scoală şi degetarul mergea cu dânsa.<br />
Pe cale timpul nu era lung. La tot pasul, prin ferestre espuneri splendide de haine todeauna nouă, totdeauna cu măestrie lucrate.<br />
De avea un moment liber, scolăreasa se oprea acì privind cu deamănuntul fie-care croitură, fie-care cusetură.<br />
Degetarul de aur, din etalagiul giuvaergiului, vedea totdeauna pre fetiţa cum observă, cum studiază, cum caută a învăţa !<br />
Şi văzând copila, văzând degetarul de fier, acum nu’l mai pornea rîsul. Poate cugeta la zilele lui monotone şi la viaţa animată a degetarului de fier.<br />
La scoală degetarul avea plăceri şi mai numeroase.<br />
Cum întra copila în clasă, îşi aşeza paneraşul cu lucru şi cu degetarul seu între corfiţele de lucrat ale camaradelor sale.<br />
Câte nu’şi povesteau atunci toate degetarele, tuturor fetiţelor ?<br />
Ele vedeau atâtea lucruri şi auziau şi mai multe încă !<br />
Cine vede şi ascultă multe, multe ştie şi multe poate spune.<br />
În oarele de lucru, când degetarele de pe degetele copilelor se întreceau care va împinge acul mai repede, una din eleve cetea istorii. Doamne ! cât erau de frumoase şi de feliurite !<br />
Unele cu împăraţi buni şi cu oameni de omenie ; altele cu zine frumoase şi cu copii ascultători. Altele earăşi cu călătorii lungi şi ţări străine.<br />
Apoi veneau istorii din epocele trecute. Degetarele ştiau acum ce s’a petrecut în lumea întreagă şi în toţi timpii. Ele auzise despre romani, despre isbândele lor, despre domnia lor universală. Auzise despre grecii antici, despre timpii lor heroici, herculeani ; despre poesia lor homeriană şi despre epoca lor cea mai glorioasă : secolul lui Pericles. Momentele măreţe ale acestei epoce, artele sale, sculptura, pictura sa, philosophia şi morala sa aproape creştină erau ades citate în scoală. Aceste pagine admirabile, cele mai miraculoase din istoria spiritului uman, această epocă de o grandoare neasemânată erau lectura favorită a copilelor române. Cum doreau ele atunci şi pentru patria lor zile de glorii belice, ca a strămoşilor romani ; zile de splendori spirituale, ca pe timpii lui Platon, Phidias, Apelles şi mulţi alţi bărbaţi mari.<br />
Plăcere le făcea însă şi cunoştinţa ţerilor moderne. Ades, ades auziau degetarele lăudându-se industria francezilor atât de înaintată şi ideile lor şi mai înaintate ; ades se cetea şi despre comerciul englezilor şi călătoriile lor maritime, despre Indii ; despre trecutele descoperiri spaniole, despre America şi viitorul acestor lumi nouă sau înoite. Se menţiona încă sălbăticia insularilor australiani şi misera stare a popoarelor fără cultură, fără industrie, fără mijloace de esistenţă şi propăşire. Toate aceste se ceteau, toate aceste se povesteau şi toate pătrundeau inima şi spiritul copilelor şi încântau şi pre degetare.<br />
Ce timp interesant ! Ce zile fericite !<br />
Astfel trecură zile, luni, ani.<br />
La fie-care esamen, Elisa dobândea premii de studiu ; dar şi mai multe premii de lucru de mână.<br />
Cuseturile şi brodăriile sale erau deja vestite.<br />
Se făcu în Bucureşti o mare esposiţiune de industrie naţională. Nu numai femeile din România întreagă ; dar şi femeile române din toate părţile, unde erau români, trimiseră tot ce lucrase mai bine.<br />
Obiectele espuse de Elisa, lucrate cu acul şi cu degetarul ei, întrecură pe toate celelalte.<br />
Medalia de aur, prima medalie, o obţinu Elisa.<br />
Şi abia împlinise douăzeci de ani.<br />
Elisa era acum prima cusetoare, prima brodăreasă română.<br />
Ce fălos era degetarul ei !<br />
Şi cum să nu fie ? Despre talentul şi perfecţiunea lucrului Elisei se vorbea în toate gazetele. Comande de lucru îi veniau din toate unghiurile ţerei.<br />
Degetar mai activ nu era în România.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>III</b></div>
<br />
Schimbare era în multe, nu se putea tăgădui.<br />
Degetarul avea ochi buni ; el observase nimerit.<br />
În anii trecuţi, junele modest, în haine simple dar bine îmbrăcat, care venia de schiţa arbori şi flori, lucra tot în fundul grădinii. Acum îşi aşeza totdeauna cavaletul sub fereastra Elisei. Juna cusetoaresă cosea în această veară mai des la vechiul seu loc de scolăreasă. Şi totuşi degetele ei nu se mişcau regulat, ca odinioară.<br />
Câte odată degetarul trebuia să mâne acul cu o repeziciune febrilă. Altă dată însă veniau unele lungi pause, neobicinuite. Elisa pleca atunci capul şi sta gânditoare. Ce cugeta oare ? Aceasta remânea un myster chiar pentru vechiul credincios.<br />
Uitându-se în grădină, juna fată schimba feţe. Lucru earăşi de tot nou.<br />
Uneori încă se scula dela locul seu fără nici o treabă. Apoi tot ea venia, pe vârful picioarelor, şi, de după perdea, privia în grădină.<br />
Părea că tot doreşte să afle ceva. Ce ? Asta ar fi voit şi degetarul s’o ştie.<br />
Cine crede că organele unui degetar de fier sunt mai puţin delicate decât acelea a unui degetar de argint sau de aur poate vedea acì că se înşeală. Degetarul Elisei era simţitor, foarte simţitor.<br />
Ce se petrecea, el nu putea înţelege, dar că se petrecea ceva, el o simţia bine.<br />
Mai cu deosebire se mira de privirile ce junele desemnator arunca spre fereastră.<br />
Pentru ce şi pentru cine se uita frumosul şi tăcutul june tot în sus ?<br />
Au doară acest străin voeşte să afle cât de repede ştie mâna acul un degetar de fier ?<br />
Se vede că aceasta era causa.<br />
Se vede că pentru aceasta erau acele priviri atât de lungi, atât de adânci, atât de dese.<br />
Ca să nu mai încapă îndoeală, degetarul se hotări să facă chiar în acea zi o încercare.<br />
Strimtorat de aproape, artistul trebuia să’i răspundă şi astfel adevărul eşia la lumină.<br />
În acea zi Elisa se mănică mai de dimineaţă, ca ori când.<br />
O nelinişte deosebită o agita. Parecă aştepta să se restoarne un munte sau să se deschidă ceriul.<br />
Despre conspiraţiunea degetarului seu ea nici visa şi totuşi aştepta, pe neştiute, să i se întâmple ceva, ce nu i s’a mai întâmplat.<br />
De ar fi venit şi astăzi în grădină junele desemnator cu cavaletul seu, cu portofoliul seu de schiţe ar mai fi avut şi ea o distracţiune.<br />
Dar’ taman astăzi el nu sosise.<br />
Neliniştea Elisei sporea.<br />
Pre degetar încă nu’l ţinea locul.<br />
El îşi avea planul făcut şi cu atât mai mult doria sosirea junelui artist.<br />
În fine eată’l în depărtare.<br />
Degetarul îl vede şi stă gata.<br />
Artistul e acum sub fereastră.<br />
— Tups ! sare degetarul din degetul Elisei tocmai pe capul necunoscutului şi de acolo la picioarele lui.<br />
Acest incident nu făcea parte din combinaţiunile degetarului.<br />
Intenţiunea lui fusese de a sări în calea şi nu în capul junelui. Recunoscându’şi nedibăcia, el îşi perdu cumpătul şi nu mai putu scoate o vorbă din gură.<br />
Sta acum acì şi nu ştia ce să facă.<br />
Artistul însă nu şede pe gânduri.<br />
Cum vede degetarul jos, îl ridică, îl priveşte, îl sărută, aruncă ochii sus la Elisa şi ese din grădină.<br />
Zece minute mai târziu, d. Manoil Mircescu, artist desemnator, era presentat în toată forma d-rei Elisa Scorţescu, cusetoare şi brodăreasă.<br />
Degetarul fu înapoiat de cătră junele artist cu o mână tremurătoare. Elisa îl luă roşind.<br />
Săptămânile viitoare ce s’a petrecut în casa cusetoarei, degetarul n’o ştie spune. Şirul vorbelor şi a faptelor îi scăpă din vedere. Acum sta mai mult în cutie.<br />
Aceste fură singurele zile nouroase din vieaţa degetarului de fier.<br />
Nu era însă Elisa femeia ce o poate duce mult fără lucru. Degetarul earăşi fu scos din cutie, earăşi pus pe deget.<br />
Dar’ acum Elisa nu mai era singură şi nici cu elevele sale. Manoil Mircescu sta lângă dânsa, la fereastra deschisă.<br />
Florile din grădină se uitau la ei întrebându-se ce oare şoptesc ?<br />
Se petrecea acì ceva şi mai nou.<br />
Degetarul asculta ; dară ce era nou nu putea afla.<br />
Junii mai mult se priveau decât vorbeau.<br />
Totuşi odată două cuvinte neauzite resunară la a lui urechie.<br />
„Iubire… soţie…“<br />
Apoi se făcu o lungă tăcere.<br />
Elisa sta cugetătoare. În fine vorbi :<br />
— Dară sunt orfană ; n’am nimic, nimic decât acest degetar.<br />
— Când acest degetar e pe degetul d-tale el plăteşte milioane, zise artistul. Apoi şi eu am numai creionul cu care desemnez.<br />
— Potrivită asociaţiune, zimbi Elisa.<br />
Manoil răspunse serios.<br />
— Cea mai potrivită. Două inimi care se iubesc şi patru mâni care lucră e tot ce trebue pentru fericirea unei însoţiri.<br />
La visita următoare degetarul văzu, cu uimire, că Manoil nu venise singur.<br />
El adusese un inel de aur.<br />
Inelul avea numai două litere gravate „M. M.“<br />
Şi totuşi o fericire deplină luci în ochii Elisei, când Manoil Mircescu îi puse acest simplu inel pe degetul al patrulea.<br />
— Multe am văzut, multe am auzit ; dar’ multe încă nu pricep, mărturisi degetarul, surpris.<br />
El deveni mai atent doar va vedea şi auzi ceva ce să esplice toate.<br />
Un cuvânt earăşi nepomenit aţîţă mai mult curiositatea degetarului.<br />
Când Elisa se afla singură, inelul cel cu două litere îi şoptea vorba :<br />
„Mireasă.“<br />
— Mireasă ! ce fi aceea mireasă ? se întrebă degetarul ce, din multă afecţiune pentru stăpână-sa, devenea indiscret.<br />
Într’o zi el întrebă pre inel ce este „o mireasă ?“<br />
Inelul însă numai cu Elisa vorbea.<br />
Poate pentru că Elisa îl sărutase de mai multe ori.<br />
Bietul degetar se puse earăşi pe observat ; apoi făcu această conchidere :<br />
„Mireasa este o fată frumoasă şi cuminte care cugetă mult, care suride ades, care plânge câte odată ; care sărută de multe ori un inel cu o cifră de pe degetul al patrulea, care roşeşte când îi vorbeşte un june, tot acelaşi june. Mireasa încă lucră mult, coasă ziua, croeşte noaptea, cumpără ce poate şi cât poate. În timpul ce lucră mireasa un june, tot acelaşi june, o priveşte cu fragezime, cu ochi plini de fericire şi speranţă.“<br />
— Înduioşitor lucru este o mireasă, îşi zise degetarul, constatând bine cele ce vedea.<br />
Apoi începea şi el să se uite cu plăcere la junele artist.<br />
Poate avea o presimţire că de acum sub ochii lui Manoil o să înceapă pentru el, o nouă eră de glorie şi activitate.<br />
A face descoperiri noui, degetarul n’a mai avut timp în lunile viitoare. El ajută Elisei a’şi coase zestrea. Ziua, noaptea tot lucra şi tot lucruri frumoase şi utile.<br />
În fine totul se găti ; şi haina de mireasă şi vălul cel lung. Parecă mâni de zine lucrase la ele atât erau de fine, de albe, de artistic făcute.<br />
Într’o dimineaţă degetarul de fier sta în paner, pe masa de toaletă curată şi împodobită. Elisa, în haina albă, cu vălul cel lung, cu cununa pe cap, era în mijlocul camerei. Amice bătrâne şi tinere o încungiurau.<br />
Manoil întră cu un buchet de flori albe.<br />
Şi el nu era îmbrăcat ca în toate zilele. Şi el era de o eleganţă deosebită. Faţa încă îi lumina de bucurie.<br />
Manoil presintă buchetul miresei sale şi toţi se scoală să plece. Unde ? Eată ce ar fi voit degetarul să mai afle.<br />
O damă, scump învestită, sărută pre Elisa şi’i pune la gât şi la mâni scule de preţ mare.<br />
Era nuna şi nănaşa-sa.<br />
Închiând colietul, un bumb i se desprinse.<br />
Elisa îşi ia acul şi degetarul să coase acest bumb.<br />
Lucrul se face cu grabă. Din distracţiune mireasa pune degetarul în businar.<br />
Două minute mai târziu, degetarul de fier mergea, în caretă cu patru cai, între mireasa şi nănaşa cea bogată, la biserică, la Sărindar.<br />
Pe Calea Victoriei nunta făloasă atrăgea toate privirile.<br />
Degetarul de aur, încă tot în etalagiul seu, tot pe perina sa de catifea roşie, învechită acum, făcu ochi mari văzându’i.<br />
Nu ştiu, zeu ! de nu ’i-ar fi plăcut acum mai bine să fie un degetar de fier.<br />
Dar încă la biserică ! Ce de lume ! Ce de făclii ! Ce ceremonie pompoasă !<br />
Toţi boerii cei mari, toate damele cele ântâi îşi ţinură de datorie să onoreze cu presenţa lor mare serbare a bravei copile care, cu acul şi degetarul seu de fier, ajunsese o celebritate în ţeară.<br />
Elisa jură la altar iubire şi credinţă lui Manoil şi Manoil încă, din fundul sufletului, îi făcu acelaşi jurământ.<br />
Părechie mai fericită nu era pe lume.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>IV</b></div>
<br />
Earăşi o schimbare în casa Elisei.<br />
Lucrurile vechi fură scoase afară. Mobile nouă împodobiau acum îndemânaticul interior. Canapele bine tapiţate, scaune noi şi comode, covoare călduroase, mese şi dulapuri sculptate arătau acum că în această casă domneşte avuţie.<br />
Degetarul de fier tremura de frică şi’şi zicea ades :<br />
— Atelierul stăpânei mele a luat un avânt nepomenit. Stofele aceste bogate, gazele aceste fine ce ea coasă şi brodează poate curând nu le va mai lucra cu mine, simplu degetar de fier. Oare nu voi merge şi eu după lucrurile învechite ?… Oare nu cumva un degetar de argint ?… oare nu cumva un degetar de aur ?<br />
Bietul degetar de fier nu’şi putu termina idea, lacrimile îl înecau.<br />
Era adevărat atelierul Elisei luase dimensiunele unei fabrici, unei fabrici de rarităţi de când Manoil desemna florile şi paserile ce broda Elisa cu elevele sale.<br />
Costumele româneşti, cu desemnele lor nouă şi originale, cu broderiile lor neasemănate de aur, metasă şi pietre scumpe se adoptase nu numai în România dar’ în toate ţerile unde erau dame elegante şi de gust.<br />
Dacă damele române mai purtau încă haine dela Paris, parisiancele mai mult încă comendau costume dela Bucureşti.<br />
Degetarul de fier lucra acum mai mult decât ori şi când, sta tot pe degetul Elisei, alături cu inele de briliant.<br />
Cu acest degetar a cusut doamna Mircescu scutecele primului seu copil.<br />
Tot cu dânsul a lucrat tot ce trebuia celor cinci copii ce ’i-a trimis Dumnezeu.<br />
Şi când drăgălaşele sale fetiţe începută a lucra, tot cu degetarul de fier pe deget le-a învăţat juna mumă a coase până ce făcu din ele artiste.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>V</b></div>
<br />
Ştim că la nunta Elisei, degetarul de aur era încă de vânzare în fereastra giuvaergiului.<br />
De zece ani sta acì. Zece ani sunt lungi când n’ai de lucru şi tot aştepţi.<br />
Câte umilinţe, câte ruşini trebui să înghită el în aceşti zece ani !<br />
Când se oprea acum vre-un trecător şi se uita la el, degetarul de aur, cu toate diamantele sale, simţia inima bătându’i.<br />
— Poate… poate va întra… poate va întreba de mine… poate chiar mă va şi cumpăra, îşi zicea el încet, să nu cumva să’l audă degetarele de fier ce se vindeau în apropiere.<br />
Însă deşi întra cineva în magasie, deşi cumperau ceva damele frumoase, domnii eleganţi, ei luau fel de fel de lucruri dară nu degetare de aur şi diamante.<br />
Odată, o singură dată întrebase cineva şi de preţul degetarului.<br />
Comerciantul răspunse :<br />
— Mă costă trei sute de galbeni : bucuros ’l-aş da fără profit, ba aş mai pierde ceva, numai să scap de dânsul.<br />
Sermanul degetar de aur ce trebuia să audă !<br />
Un mire veni la giuvaergiu să aleagă scule rare şi preţioase. El trimise fidanţatei sale o ladă plină de presente care de care mai scumpe şi mai frumoase. Totul a fost primit cu mare bucurie ; numai degetarul de aur fu înapoiat şi schimbat pe o părechie de catarame de papuci. Rubinele de pe degetar roşiră mai mult de ruşine decât de necas. Dar n’avea ce face ? trebui să înghiţă şi acest afront.<br />
„Tot sacul îşi află petecul“ zice un proverb românesc.<br />
În fine sosi şi partea degetarului de aur.<br />
O damă elegantă mersese pentru câteva zile la moşia sa.<br />
Fără veste Dumnezeu îi trimise acì o fetiţă.<br />
Copila trebuia botezată. Amicii proprietăresei erau departe ; ea ceru bătrânei sale arăndăşiţe să’i boteze copilul.<br />
Bogata neguţătoreasă fusese de multe ori nănaşă ; dară nici odată la boeri aşa mari. Ocasiunea îî era bine venită să’şi poată areta bunul gust şi avuţia cătră stăpâna moşiei.<br />
Căutând pentru finuţa sa un dar de botez ne mai pomenit şi scump, ea merse la Bucureşti şi cumperă… ghîciţi ce ?<br />
Ea cumperă degetarul de aur diamante şi rubine.<br />
Este adevărat că îl cumperase pe preţul jumătate. Boereasa aceasta nu o va şti şi sigur se va mira de raritatea şi bogăţia presentului.<br />
Degetarul îşi muşca buzele văzându-se vândut sub valoare ; dar’ de ales nu putea alege. Chiar în aceaş zi plecă cu baba la moşie.<br />
În fundul businarului bogatei arăndăşiţe, învălit în cincisprăzece hârtii şi hârtiuţe, degetarul medita la viitorul seu.<br />
Ce soartă îl aşteaptă oare ? Cu cine şi cum avea să vieţuească de acum ?<br />
Trăsura ce ducea pre degetar pe calea necunoscută era şi ea cu patru cai.<br />
— Cu patru cai caută să ajungi departe, să începi o cariere măreaţă, o esistenţă veselă şi elegantă, îşi cugeta degetarul, plin de speranţă.<br />
Degetarul de aur îşi avea şi el acum oara sa de fericire. Însă o singură oară !<br />
Deştepţiunea amară nu era departe.<br />
La botez toate ilusiunele fură pierdute.<br />
Scos din businarul bătrânei, desvălit de toate hârtiele şi hârtiuţele ce’l înfăşurau, el fu presentat finuţei ce nici vedea, nici înţelegea.<br />
Dama elegantă îi aruncă o privire ; dar ce privire !…<br />
Degetarul, deşi de aur, carte multă nu învăţase, psychologia mai puţin. Mişcările sufletului omenesc nici le studiase, nici le cunoştea, totuşi căutătura lucsuoasei aristocrate o înţelese îndată. Ea zicea curat şi limpede :<br />
— Păcat de bani ! Ce nu s’ar fi putut cumpera cu astă sumă ?<br />
Banii nu’i dăduse ea ; suma numerată n’o costa nimic şi totuşi o regreta.<br />
Ce nouă ruşine pentru preţiosul degetar !<br />
Bine că putu ascunde astă ruşine în fundul coferului cu argintăria veche şi scule demodate unde fu aruncat îndată după botez.<br />
Acì zăcu douăzeci de ani.<br />
Douăzeci de ani până la nunta finuţei arăndăşiţei, care acum era fată mare.<br />
Scos din închisoarea sa de douăzeci de ani, cum zări lumina zilei, degetarul începu a străluci de bucurie.<br />
Speranţa îi revenea şi dânsa ilusiunele.<br />
Nouă deştepţiune.<br />
Degetarul fusese scos din fundul lăzii numai pentru a fi dat la giuvaergiu să’i scoată diamantele şi rubinele destinate a împodobi bumbi de manşetă.<br />
Din întâmplare nu’i căzu nimerui aminte că aurul se poate topi şi astfel scăpă degetarul cu zile.<br />
Slutit şi schilăvit o mai duse bietul degetar câţiva ani prin toate unghiurile casei stăpânei sale.<br />
Găsindu’l odată una din copilele junei dame în o cutie cu bumbi despărechiaţi, ea se jucă atât cu dânsul pănă ce’l pierdu, în grădină.<br />
Femei serimane pliveau pe acolo. Una din ele, fără a cugeta la reu, găsindu’l, îl puse în sin.<br />
Vecina şi duşmana bietei lucrătoare o vădu şi o denunţă.<br />
Înspăimântată, naiva femeie, earăşi fără a cugeta mult, aruncă obiectul incriminător, peste gard, în gârla de alături. Astfel spera a scăpa de belea.<br />
Dar’ reul numai cu vârful degetului de’l atingi, anevoie te mai poţi mântui de el.<br />
Nesocotita lucrătoare plăti cu viaţa greşala de a nu fi înapoiat degetarul ce a fost găsit.<br />
Urmărită pentru furt — căci degetarul era străin şi aflat pe loc străin — judecătorii o declarară pe femeie culpabilă şi condamnară la doi ani de închisoare.<br />
La <i>doi</i> ani, căci degetarul nu fusese de fier, ci de aur.<br />
Doi ani însă n’a împlinit biata lucrătoare în neagra carceră.<br />
Ruşinea o ucise peste puţine luni.<br />
Moartă în spitalul condamnaţilor, ea zace acum în groapa comună a criminaliştilor.<br />
Acesta fu evenimentul cel mai memorabil din viaţa degetarului de aur.<br />
Din fundul gârlei nu ’l-a mai putut scoate nimenea.<br />
În mocirlă a remas pentru totdeauna îngropat.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>VI</b></div>
<br />
Din atelierul Elisei se trimise la esposiţiunea universală confecţiuni, dantele şi brodării ce au făcut epocă în analele industriei.<br />
Comandele din străinătate erau acum atât de numeroase încât şeasăzeci de desemnatori formaţi de Manoil şi cinci sute de lucrătoare, eleve de ale Elisei, nu puteau lucra destul pentru a satisface toate cererile.<br />
Fiicele domnului şi doamnei Mircescu creară cinci fabrici succursale. Elevele Elisei, cele mai vechi, încă se respândiră prin ţeara întreagă, creând pretutindenea atelieuri nuoi, nouă industrie.<br />
Atelierul Elisei, fabrica mumă, purta titlul :<br />
„La degetarul de fier.“<br />
Era aşezat în propriul seu palat.<br />
Regina ţărei acì îşi făcea hainele sale.<br />
Mantia regelui acì se brodase.<br />
Splendide costume româneşti ca acì nicăiurea nu aflai.<br />
Catrinţele, fotele, şurţurile nici se vedeau de flori de aur şi mătasă. Rosele şi vioarelele, împletite în ghirlande gracioase păreau rupte din grădină şi aşezate acolo. Pănă ce şi roua lucia pe dânsele. Vîlnicele şi camaşele, subţiri şi diafane ca nuoraşi uşurei, erau preserate cu stele de argint şi aceste stele erau atât de minunat lucrate de nu se vedea firul în ele, ci numai schinteiau, ca stele adevărate.<br />
Bine meritată era reputaţiunea universală a cuseturelor Elisei.<br />
Bine meritată a fost şi medalia <i>„pentru merit“</i> ce a dobândit dela Rege.<br />
Ea nu numai crea cap-d’-opere de lucru de mâni, ea încă înfiinţă o industrie nouă în ţeară ; o industrie ce îmbogăţi România întreagă.<br />
Elisa astăzi nu mai este ; dar’ opera ei va dura etern.<br />
Tradiţiunele fabricei la „degetarul de fier“ se perpetuă : industria română produce dantelele, broderiile şi costumele româneşti cele mai perfecte.<br />
România nu’şi mai trimite banii din ţeară pentru objecte de lucs ; ci de aiurea se adună acì comori de aur cu care se plătesc cuseturile femeilor ce lucră cu degetare de fier.<br />
Cât pentru degetarul Elisei el încă tot esistă.<br />
Un învăţat propusese să se puie în museul naţional.<br />
Elisa însă lăsă, cu limbă de moarte „ca nepoatele şi strănepoatele ei să nu piardă dar’ să lucre totdeauna cu vechiul degetar de fier.“Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-66614005700572956222012-08-31T11:47:00.000+03:002012-10-26T23:50:53.118+03:00Floarea din rai, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>/<b>şce</b> şi <b>sci</b>/<b>şci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> ;</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu ; </li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată ;</li>
<li>A fost eliminată litera <b>u</b> mut de la sfârşitul cuvintelor <i>raiu</i>, <i>soiu</i>, <i>căpătâiu</i>.</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ânger</i>, <i>înghîmfare</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>rosă</i>, <i>sbura</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>ne călcate</i>, <i>sciintifice</i> (în loc de <i>sciinţifice</i>), <i>Dḑeu</i> (în loc de <i>D-ḑeu</i>), <i>mari</i> (în loc de <i>mare</i>), <i>pliscul</i> (în loc de <i>piscul</i>), <i>vĕḑut’o</i> (în loc de <i>vĕḑut-o</i>), <i>értăne</i> (în loc de <i>értă-ne</i>).
<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Floarea din rai</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau.</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>I</b></div>
<br />
Un ânger sbura prin ceriu. Braţele îi erau pline de flori.<br />
Sburând, el mirosea şi săruta florile sale. Şi cum le mirosea şi le săruta una îi scăpă din mâni.<br />
Oamenii, văzând-o, cugetau că a căzut din ceriu o stea ; dar’ era o rosă din paradis ce lunecase pe pământ.<br />
Din întâmplare ea picase la marginea unei păduri tinere, între neşte tufoşi mărăcini.<br />
Floarea din rai îndată şi prinde rădăcină, sloboade mlădiţe ; crengele’i cresc şi se acoper de frunză şi flori cum nu s’au mai văzut pe acì.<br />
Un spin o zăreşte.<br />
El se pleacă, se uită, o măsură din vârf până la tulpină, şi vorbind cu parapon zice mărăcinilor :<br />
— Ean veniţi vedeţi ce oaspe nou ne-a sosit, ce comedie de floare s’a ivit pe acì.<br />
Scai, scăeţi, ghimpi, urzici şi ce mai locuia prin pregiur, toţi aleargă strigând :<br />
— Ce ?<br />
— Cum ?<br />
— Cine ?<br />
— De unde ?<br />
— Copiii mei, cine e ? de unde e ? mă întreb şi eu, zice un tufar de porumbrele gros şi spinos. Priviţi numai bine şi judecaţi, floare naturală e aceasta ?… Nici coloare, nici miros, nici formă, nici figură cum le dă D-zeu.<br />
— Ferească sântul, cu noi nu seamână, adauge un ascuţit scăiuleţ.<br />
— O fi plantă americană, observă, cu ironiă, o holeră rusească, venită pe acì dela 48 ; dară care se bucura deja de indigenatul cel mare.<br />
— Aşa ! plantă americană ! Am fost şi eu prin fel de fel de grădini în viaţa mea ; chiar orangeriile împărăteşti n’au remas necălcate de mine… Ştiu şi eu ceva ; dară soi de acest de floare nicăirea n’am întâlnit.<br />
Urzica vorbise acuma şi încă cu o înghîmfare doctorală.<br />
<a name='more'></a> Rosa din paradis, cugetând la ceriul de unde venise, nici vedea nici auzia ; dar tot creştea şi înflorea.<br />
— Da ce’ţi lăţeşti aşa crengele preste noi, că doar nu eşti cucoana marelui vistier ?<br />
— Te ştim unde ai fost şi ce ai făcut, trufaşo buruiană părăginită !<br />
— Venetico isgonită !<br />
— Câtă îndrăsneală ! Tocmai pănă la noi să se întindă !<br />
— De o mai răbdăm încă, cine ştie ce va mai face.<br />
— O ! că’ţi vom scurta noi ghiarele !<br />
Astfel striagu acum cătră biata rosă mărăcinii câţi erau ei de mulţi.<br />
Decum se iviau ziorile pănă ce răsărea luna altă grigiă nu mai era pe mărăcini decât să se acaţe de floarea, ce nici visa la ei.<br />
În fine tot ajunseră aceste vorbe la urechile floarei. Dară, neînţelegându-le intenţiunea, ea îşi zicea :<br />
— Se vede că aceste sunt complimente de bună venire, amabilităţi pe acì… Singulară etichetă !<br />
Şi surizând, rosa urmează a creşte şi a înflori.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>II</b></div>
<br />
Într-aceste dascălul satului vecin venis să botanizeze prin pădure şi printre mărăcini.<br />
El vede floarea străină şi se opreşte.<br />
Mult stă, mult cugetă, mult recapitulează în sine toate cunoştinţele sale botanice : numele, genul, specia, clasa acestei flori nu’şi aminteşte.<br />
Dacălul îşi pune ochielarii, rumpe o rosă, două, cinci, zece ; le priveşte, le miroasă… smulge foi, pistile, stamine, corola întreagă ; pipăiă, analisă, observă ; de capăt însă nu’i dă, resultat mulţumitoriu nu obţine.<br />
— Nu ! a clasifica nu se poate. Ori în ce clasă, ori în ce familie aş pune-o, nu se potriveşte, îşi zice el şi se opreşte în ştiinţifice reflesiuni.<br />
— Ah ! am aflat ! strigă în fine, ca luminat de o idee mare, aceasta nu e floare în stare normală, nu e din nici o familie cunoscută ; ci o corcitură.<br />
Urzica, care de mult trăgea cu urechia că ce va hotări învăţatul dascăl, se grăbeşte a aduna pre surorile sale şi, cu ton triumfător, de departe le strigă :<br />
— Nu v’am spus eu ?… Na !… auziţi acum şi pre marele dascăl ; floarea noastră cea mândră, floarea noastră cea minunată este o corcitură, un monstru.<br />
Spini, ghimpi, scai, scăeţi, holere, urzici sunt deplin mulţămiţi ; îndoială nu mai încape ; floarea din rai e un monstru.<br />
Înaintea unei autorităţi ca dascălul din satul vecin, care vorbeşte tocmai după inima, de sigur lumea întreagă îşi va pleca capul. Cine era mai competent în asemenea materii ? cine ar fi putut mai bine afla adevărul adevărat ?<br />
Facă de acum rosa ce’i va plăcea. Doar nu se va mai pune cineva cu o „declassată ?“<br />
Pasiunile satisfăcute se liniştesc. Vorbe, critică, agitaţiune încetează.<br />
Mărăcinii se retrag în demnitatea lor de mărăcini şi tac.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>III</b></div>
<br />
Într’o dimineaţă de vară se ivea soarele pe vîrful Carpaţilor.<br />
În pădurea de lângă mărăcini cântau paserele, pe întrecut.<br />
O fată le asculta. Albă, frumoasă, cu păr de aur şi ochi dulci, ca lumina lunei, ea se preumbla încet, cu cartea în mână. Astă carte era toată a ei avere. Comoară preţioasă însă, căci cuprindea adevăruri din ceriu. Biblia aceasta întreţinea fecioarei inima curată, mintea sănătoasă, sufletul generos şi îndurător.<br />
Cum merge şi ascultă juna copilă, deodată simte un miros străin.<br />
— Ah ! ce parfum divin ! zice ea, absorbând adânc mirosul delicios.<br />
Blânda’i privire caută în giuru’i şi eată că zăreşte tufa de rosă.<br />
Îndată ce văzu floarea, vergina o şi cunoscu.<br />
— O ! sermană floarea din rai, esclamă copila, cu duioşie. Dară cum ai ajuns tu tocmai acì ?<br />
Apropiindu-se de floare, ea o privi lung dară n’o atinse.<br />
Crengele cu rose se plecau frumoase şi mirositoare.<br />
— Remâi sub razele de soare, frumoasă floare din rai. Nu pentru noi te-au făcut D-zeu, nu noi avem drept a te smulge. Din ceriu ai venit, ceriul să te privească, ceriului trimite parfumul teu.<br />
Vorbind, fecioara culese cu pietate o singură frunză, o puse în cartea sa şi de depărtă.<br />
Seara, culcându-se, ea îşi puse biblia cu frunza sub căpătâi.<br />
Trei ani cât mai trăi frumoasa vergină, tot cu cartea sub perină dormi. Când muri încă sub cap i se puse şi carte şi frunză.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>IV</b></div>
<br />
La marginea pădurei floarea din rai urmă a creşte şi se făcu mare cât arborii vecini, mai mare decât dânşii.<br />
Din piscul Carpaţilor până la malul Dunării se vedeau mândrele’i crengi.<br />
Paserile călătoare, ce veneau din ţeri depărtate, cum zăreau minunatul arbore se opreau înaintea lui şi se înclinau cu respect şi admiraţiune.<br />
— Vor să arete că pricep mai mult decât noi, spunea, rizând, scăeţul cătră vecini, îndată ce le vedea apropiindu-se.<br />
— D’apoi că şi noi n’am crescut în pădure, răspundeau urzicele arătând, cu geste mari, câmpul de mărăcini.<br />
— Ce ne pasă nouă de fanfaronadele lor ! Noi ştim ce ştim şi n’avem nevoia de a învăţa dela nimenea nimic, terminau cu toţii, în chor numeros.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>V</b></div>
<br />
Veni earna.<br />
Gerul, ce nu ştie cruţa nimic, atinse şi floarea din rai. Rosele se ofiliră, frunzele căzură ; arborele remase gol şi uscat.<br />
Ghiaţa ce’l acoperea lucea zi şi noapte ca lumina soarelui ; dară aceasta nu fie cine ştia. Vecini, deşi vedeau, ei tăceau.<br />
Un cioban, coborându-se din munte, se opri acì, cu oile sale. Noaptea ’i-a trebuit foc. Ştiţi ce arbore au tăiat şi ars ?<br />
Bietul oier ! cum era tocmai el să cunoască rosa din paradis ?<br />
În o clipă arborele fu doborît, tăiat, bucăţit şi pus pe foc. Până dimineaţa numai cenuşa remase din el. Cenuşa încă fu spulberată de vânt.<br />
Piatra căzu de pe inima mărăcinilor. Uşuraţi strigară :<br />
— Am scăpat în fine !<br />
Glasul fin şi ascuţit al urzicei încă repetă :<br />
— În fine am scăpat desăvârşit.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>VI</b></div>
<br />
Împăratul ţerei zăcea bolnav, de trei luni.<br />
Toţi doctorii, toţi învăţaţii se adunau, se sfătuiau ; dară de leac pentru boala împăratului nu dădeau.<br />
Nu mai remasese nimic de făcut, monarchul trebuia să moară.<br />
Fata împăratului se duse la mănăstire şi trei zile se închină plângând.<br />
Înturnându-se la palat, ea visă în prima noapte că împăratul poate fi vindecat prin <i>miros de floare din rai</i>.<br />
Despre floarea raiului n’auzise nici doctori, nici învăţaţi.<br />
Unde s’o caute ? unde s’o afle ? Cine putea şti.<br />
Împăratului i se făcea tot mai reu.<br />
A doua zi fata împăratului earăşi visează că floarea din rai este pe pământ. Un ânger o perduse din ceriu şi a căzut lângă o pădure.<br />
Princesa promise toare comoarile sale cui va putea afla floarea din rai.<br />
Acum pleacă după floare toţi doctorii, toţi învăţaţii cât e ţeara de lungă şi de lată. Dară neştiind pădurea, necunoscând floarea ei se întoarseră năcăjiţi, cu mânile goale. Despre floarea din rai nu le putuse nimenea da desluşire.<br />
Fata împăratului visează pentru a treia oară că numai prin floarea din rai îşi va redobândi sănătatea tată-seu murind.<br />
Ea şi vede în vis floarea raiului, cum a fost aevea. O poate chiar descrie tuturor.<br />
— Toate comorile mele şi o jumătate de împărăţie dau pentru o singură frunză, strigă princesa, în desperare !<br />
— O asemenea frunză am văzut odată în cartea de rugăciune a unei fecioare, zise un pusnic bătrân. Ea însă a murit de mult, cartea a fost pusă în mormânt cu dânsa şi mormântul nu înapoiază nimic.<br />
Din gură în gură visul princesei şi promisiunea sa ajunse până la urechile dascălului botanist. Cum aude descrierea floarei din rai, el strigă :<br />
— O cunosc, am văzut-o, v’o aduc !<br />
Fericitului dascăl i se părea că deja ţine în palmă comorile princesei şi jumătate de împărăţie.<br />
Fără a mai pune ochielarii, el pleacă la locul ştiut.<br />
Prea târziu venise.<br />
Acì nici urmă de floare nu mai găseşte.<br />
Mărăcinii se grăbiră a povesti dascălului cât de miserabil a finit floarea din rai.<br />
Bietul dascăl căzu jos, ca trăsnit. El perdea jumătate de împărăţie şi comorile princesei.<br />
— Aşa dacă te potriveşti la nişte proşti de vecini, murmură acum urzica, galbenă de năcas. Când cuget că aşa de uşor ’mi-aş fi făcut nume şi avere !<br />
Mărăcinii, în majoritate, făcură altă conclusiune.<br />
— Bine a fost cum a fost, hotăriră ei împreună.<br />
Împăratul a murit. Nici o frunză din floarea din rai nu s’a mai aflat pe pământ.<br />
Mărăcinii însă nu scăpară.<br />
Pe locul unde a fost floarea din rai se ardică acum o frumoasă mănăstire.<br />
Mii şi mii de crestini vin acì în tot anul să se închine şi să se pocăiească. Cugetând la păcatele lor trecute ei zic :<br />
— Eartă-ne, Doamne, că nu am ştiut ce am făcut.<br />
Oare zice-vor odată şi mărăcinii „eartă-ne, Doamne, că nu am ştiut ce am făcut ?“Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-26864952787368172892012-08-31T11:17:00.000+03:002012-10-26T23:51:16.309+03:00Oglinda pocită, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>/<b>şce</b> şi <b>sci</b>/<b>şci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> sau <b>ste</b>, <b>sti</b>, după cum a fost cazul;</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu ; </li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată ;</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ânger</i>, <i>urît</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>sbura</i>, <i>sdrobi</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>plătitus’au</i> (în loc de <i>plătitu-s’au</i>), <i>Unchiul</i> (în loc de <i>unchiul</i>), <i>rida</i> (în loc de <i>ridă</i>).
<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Oglinda pocită</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau.</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<br />
Am cetit odată o poveşte. E de mult de atunci. Eram încă copilă. Întreagă nu o ştiu. Începutul numai ’mi-l amintesc. A fost cam aşa :<br />
De mult, de mult, pe la începutul lumei, erau toţi oamenii fericiţi. Un om pre altul iubia ; un om părea altuia frumos. De era ceva urît pe lume de văzut urîtul nu’l vedea nimenea.<br />
Sufletele erau curate toate, ochii toţi limpezi. Parecă era tot soare, tot lumină, tot verdeaţă, tot căldură pretutindene. Umbră, noapte, întunerec nicăirea. Cum să nu fie atunci omul deplin fericit.<br />
Aşa au trecut ani şi veacuri.<br />
Dară ceriul cel mai albastru se întunecă câte odată ; furtuni de multe ori din senin se nasc.<br />
Într’o zi, când era mai soare şi mai frumos, un tunet bubuie, vântul urlă, norii se adună, vijelia isbucneşte, pământul se cutremură, pietrele se restoarnă, iadul se deschide : născocitorul relelor se iveşte pe pământ.<br />
Era negru şi hidos. Avea ochi pe tot corpul, o singură mână, şepte picioare, cincisprăzece limbi ascuţite şi împungătoare.<br />
În sutele’i de ochi avea câte un compas şi tot compasul măsura strîmb.<br />
<a name='more'></a> Cum s’a văzut pe lume a început a se uita giur împregiur.<br />
A zărit un om, doi, zece şi a început să ridă.<br />
Ridea de bătrânii venerabili cu lungi barbe albe, ridea de voinicii cu plete de aur. Ridea de verginele care mergeau cu ochii plecaţi, ridea de fetele cu buze surizătoare. Ridea de matrona ce să închina la biserică, ridea de copiii ce să jucau prin earbă, ridea şi de pruncul sugând la sinul maicei sale.<br />
Şi nu ridea numai de oameni, ridea de fiare, de paseri, de pământ, de arbori, de fructe, de flori ; ridea de zi, de soare, de lumină, de însaşi lumină !<br />
Şi tot aşa rizând a scos o oglindă lungă, a întins-o dela munte până la mare şi, cu un tăciune din infern, a început a desemna tot ce vedea şi tot astfel cum îi părea lui.<br />
Mii şi mii de chipuri de înşirau pe neagra’i sticlă, unul mai întortochiat decât altul.<br />
De te uitai bine, în fie-care chip recunoşteai câte o trăsură din faţa oamenilor ce’ţi erau mai dragi, ce’ţi păreau mai frumoşi. Ba vedeai că sunt chiar ei înşişi pe oglinda pocită ; dară atât erau de suciţi şi de urîţi de’ţi păreau alte năbădănii.<br />
El arătă oamenilor aceste figuri schimonosite şi oamenii începură a ride unul de altul.<br />
Pe când unii rideau, ceialalţi se puseră pe plâns. Aceste fură primele lacrimi omeneşti.<br />
Scopul monstrului era ajuns : numai avea acum ce căuta pe pământ.<br />
— Acì am isprăvit, zise hidoasa nălucă. Acum mai departe… Acum îmi duc tabloul, acest tablou de pe natură, drept la Dumnezeu. Să vadă şi el pre drăgălaşii sei de oameni. Să ştie şi el cum cum sunt astăzi fiinţele ce a zidit. Oare plătitu-s’au să’i mai creeze ? Plătitu-s’au să ne gonească pre noi în fundul pământului pentru a le face loc lor ? Merită ei oare să fie aşezaţi drept deasupra capului nostru ?<br />
Şi născocitoriul de rele, cu slutita lui de oglindă, se urcă drept la ceriu.<br />
Înainte de a ajunge la D-zeu, el se opri sus deasupra nourilor, în o lume nouă, pământ necunoscut, unde văzu că se joacă copii omeneşti cari de mult părăsise pre părinţii lor. În acea lume era numai aer şi flori. Din flori sorbeau copilaşii ambrozie, prin aer sburau cu aripi de fluturi.<br />
Cum zăriră copiii năluca străină, cu marele seu tablou, îl încunjurară cu miile, cu milioanele.<br />
Toţi apucă oglinda, toţi voesc să vadă ce e nou.<br />
— E mama !<br />
— E tata !<br />
— E unchiul !<br />
— E vărul !<br />
— E amicul !<br />
— E fratele !<br />
— E sora !<br />
— Ah ! dară cum sunt de schimbaţi !<br />
Astfel strigară copiii unul după altul, apoi toţi la un loc.<br />
— Dară să vede că sufer ?<br />
— Jalea după noi poate îi usucă ?<br />
— Dorul de noi îi prăpădeşte, adăugeau copiii şi se uitau tot mai lung şi mai trist la oglinda uricioasă.<br />
— Sbor eu la mama astă noapte şi’i şoptesc eu ceva la urechie, zise un ânger alb, cu aripi albastre.<br />
— Dară Dumnezeu trebuie să le fi zis demult că suntem fericiţi, observară mai mulţi ângeraşi deodată.<br />
— Totuşi s’a petrecut ceva rău pe lume de s’au făcut iubiţii nostri atât de necunoscuţi !<br />
Şi astfel vorbind, o tristeţă straniă, un dor nespus cuprinse pre bieţii copilaşi.<br />
Născocitorul reului eară începu să ridă. El ridea de durerea morţilor.<br />
Şi rizând întinse mâna spre neagra’i sticlă.<br />
Acum putea merge mai departe : văzuse şi pe ângeri plângând.<br />
— Bums !!!<br />
Aerul a răsunat cum nu s’a mai auzit.<br />
Nu ştiu au din mânile ângerilor, au din ciuntita mână a făcătorului de rele, tabloul căzu jos, jos pe globul pământesc.<br />
Căzând, oglinda se isbi de un vulcan arzător, în mijlocul Oceanului.<br />
Acì în mii şi milioane de bucăţi s’a sfărimat.<br />
— Bine că s’a sdrobit ! strigară copilaşii înveseliţi.<br />
Odată cu tabloul seu şi cel ce numai rele vede şi născoceşte, din ceriu în mare fu rostogolit.<br />
Din boarea gurei sale, din ţandările oglindei afurisite şi din focul ce eşia din măruntaele pământului născură mii şi milioane de monstri, în mare.<br />
Abia a deschis ochii, abia a auzit, abia a văzut şi a şi început a se muşca, a se bate, a se lupta, a se ucide.<br />
Dară înainte încă de a simţi, ei înghiţise pe urzitorul lor.<br />
Născocitorul relelor perise prin înseşi făpturile sale.<br />
Acum remâne ca monstrii să se devore unul pre altul până ce cu toţii se vor destruge.<br />
Atunci reul va peri desăvârşit.Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-15007816864605878372012-08-28T23:46:00.000+03:002012-08-30T08:18:40.975+03:00Ţiganozaurul şi rostul preseiTrebuie să recunoaştem că Géraldine Garcia are o fărâmă de geniu. Numele de <i>Atsinganosaurus</i>, pe care l-a dat genului de titanozaur pe care l-a descoperit în Gresia cu Reptile de la Velaux, este spectaculos. <i>Atsinganosaurus</i>, adică <i>ţiganozaur</i> : să nu mai spună nimeni că paleontologia nu este plină de umor.<br />
<br />
Dar presa Valahă a aflat ! Nimic nu-i scapă privirii agere a jurnalistului Românesc !<br />
<ul><li>Antena 3, 25 august 2012 : „<a href="http://www.antena3.ro/externe/francezii-au-descoperit-dinozaurul-tigan-care-este-legatura-cu-romania-181483.html">Francezii au descoperit « dinozaurul ţigan ». Care este legătura cu România</a>“. Antena 3 declară a că a preluat o ştire dată de agenţia France Presse, conform căreia ar fi vorba de o specie „nou-descoperită“ de dinozauri ierbivori (cu i, pentru că jos corectorii !).</li>
<li>Evenimentul Zilei, 26 august 2012 : „<a href="http://www.evz.ro/detalii/stiri/Francezii-au-descoperit-dinozaurul-igan-denumit-aa-pentru-c-seamn-cu-verii-lui-din-99.html">Francezii ne umilesc din nou. Au descoperit « dinozaurul țigan, văr cu cel din România »</a>“. Articolul informează că „într-un sit paleontologic situat în Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei, s-au descoperit fosilele unui dinozaur Atsinganosaurus Velauciensis, din familia titanozaurilor“ (corect ar fi fost <i>Atsinganosaurus velauciensis</i>, cu litere cursive şi cu numele specific scris cu literă mică, dar de, este Evenimentul Zilei) şi că „dinozaurul a fost ierbivor“ (aşa, ierbivor, cu i, ca şi în ştirea Antenei 3). Spre deosebire de Antena 3, EVZ nu are nici minimul bun-simţ să spună de unde a aflat de ţiganozaur.</li>
<li>Şi de aici multe alte organe şi organele de presă iau noutatea şi o repetă papagaliceşte ca nişte papagali.</li>
</ul>În fapt şi-n realitate, articolul prin care Géraldine Garcia, Sauveur Amico şi colegii lor au anunţat descoperirea bietului ţiganozaur, „<a href="http://bsgf.geoscienceworld.org/content/181/3/269.abstract">A new Titanosaur genus (Dinosauria, Sauropoda) from the Late Cretaceous of southern France and its paleobiogeographic implications</a>“, a apărut în <i>Buletinul societăţii geologice franceze</i>, vol. 181 nr. 3, din luna mai a anului 2010. Două mii zece. Acum doi ani şi mai bine. Şi, după cum ne <a href="http://fr.wikipedia.org/wiki/Atsinganosaurus">informează Wikipedia</a>, fântâna tuturor cunoştinţelor, a celor care-s adevărate şi a celor care nu-s, „<i lang="fr">le nom générique </i>Atsinganosaurus<i lang="fr"> est dérivé du grec <span lang="gr">τσιγγάνος</span> (tsingános) ou <span lang="gr">αθίγγανος</span> (athínganos), les deux signifiant « tzigane » car l'espèce a peut-être migré de l'est vers l'ouest, et velauciensis d'après le lieu de sa découverte, Velaux - La Bastide Neuve</i>“. Nu traduc pentru că, după cum ştim cu toţii, România este <i lang="fr">un pays francophone</i>.<br />
<br />
Tot Wikipedia, săraca, ne oferă şi un indiciu de la care am putea pleca într-o-ncercare de a reconstitui ştirea originală. Articolul din Wikipedia franţuzească citează, aiurea-n tramvai cum e obiceiul pe Wikipedia, dar citează, un articolaş din bine-cunoscutul ziar <i>Răcnetul Marsiliei</i>, pardon, <i lang="fr">La Marseillaise</i>, intitulat „<a href="http://www.lamarseillaise.fr/le-fait-du-jour/voila-l-atsinganosaurus-27814.html">Voilà l’atsinganosaurus</a>“ (24 august, cu o zi înainte de bomba Antenei 3). Dincolo de titlul nepotrivit, articolul e scris binişor, şi explică despre ce e vorba : joi, 23 august, echipa de paleontologi condusă Géraldine Garcia a ţinut o conferinţă de presă la Velaux pentru a marca <i>încheierea</i> săpăturilor din situl Grès à Reptiles. Cu această ocazie, echipa de paleontologi a trecut în revistă descoperirile făcute în 10 ani de săpături, printre care ţiganozaurul a figurat la loc de cinste, ca fiind singurul element cu adevărat notabil printre crocodilii comuni şi ţestoasele mai degrabă ordinare.<br />
<br />
Să reconstituim firul întâmplărilor:<br />
<ol><li><div>În 2002 sau 2003 (depinde de unde citim), Géraldine Garcia şi colegii ei încep săpăturile la Gresia cu Reptile, comuna Velaux, lângă Aix-en-Provence, judeţul Bouches-du-Rhône, statul Franţa.</div></li>
<li>Prin 2009, ei descoperă rămăşiţele pietrificate ale unui dinozaur, care se dovedeşte a fi o specie nouă şi chiar un gen nou de titanozaur.</li>
<li>În 2010,<i> Buletinul societăţii geologice franceze</i> publică articolul în care noul gen şi noua specie sunt descrise şi denumite <i>Atsinganosaurus velauciensis</i>.</li>
<li>Pe 23 august 2012 şantierul paleontologic este declarat închis, şi cu această ocazie echipa de paleontologi ţine o conferinţă de presă la Velaux, în care prezintă rezultatele muncii lor de 10 ani, printre care, desigur, şi ţiganozaurul.</li>
<li>Conferinţa de presă este reflectată de ziarul local <i>La Marseillaise</i> printr-un articol apărut pe 24 august. Conţinutul articolului e cât se poate de corect, dar titlul său, „Voilà l’atsinganosaurus“, dă impresia că descoperirea este recentă.</li>
<li>Agenţia France Presse prelucrează lejer textul, introducând ideea că numele de ţiganozaur se datorează „afinităţilor cu verii săi din România“ (ah unde-ar mai fi Franţa fără vorbe de duh). Anunţul de presă este preluat de <i><a href="http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2012/08/25/97001-20120825FILWWW00210-un-nouveau-type-de-dinosaure-decouvert.php">Le Figaro</a></i> etc.</li>
<li>Pe 25 august ştirea ajunge şi la Bucureşti, unde, pe fondul crizei economice, penuria de simţ al umorului face ca presa Valahă să declare că ne aflăm în faţa unei umilinţe naţionale.</li>
</ol>Şi unii se mai întreabă de ce tot mai multă lume consideră că valoarea celor mai multe organe de presă tradiţionale este nulă sau poate chiar negativă.<br />
<br />
În încheiere, semnalez că în urma unei discuşii savante forumiştii de pe <a href="http://computergames.ro/">ComputerGames.ro</a> au găsit cea mai probabilă cauză a dispariţiei ţiganozaurului : „a murit de foame că nu a găsit fiare vechi pe care să le vânda ca să-şi cumpere frunze sau whatever“. Tot acolo, şi niciunde în vreo altă publicaţie, se face observaţia de bun-simţ că „nu există dinozauri ţigani, ci numai dinozauri de etnie Romă“ ; atrag pe această cale atenţia <a href="http://iczn.org/">Comisiei Internaţionale de Nomenclatură Zoologică</a> asupra gravei incorectitudini politice şi o însemn stăruitor să depună toate eforturile necesare pentru ca în cel mai scurt timp posibil numele genului să fie schimbat în Rromasaurus.<br />
<ol></ol>Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-3829605366977200852012-08-25T03:31:00.000+03:002012-10-26T23:51:46.673+03:00Boldul ascultător, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>/<b>şce</b> şi <b>sci</b>/<b>şci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> ;</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu ; </li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată ;</li>
<li>A fost eliminată litera <b>u</b> mut de la sfârşitul cuvintelor <i>ântâiu</i> şi <i>roiu</i>.</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ântâi</i>, <i>rîde</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>confusiune</i>, <i>usele</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>înfipgite</i> (în loc de <i>înfipgi-te</i>), <i>sperà</i> (în loc de <i>spera</i>), <i>ficei</i> (în loc de <i>fiicei</i>), <i>dute</i> (în loc de <i>du-te</i>), <i>ve’ţi</i> (în loc de <i>veţi</i>), <i>dragoşte</i> (în loc de <i>dragoste</i>).
<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Boldul ascultător</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau.</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: center;">
<b>I.</b></div>
<div style="text-align: center;">
<b>Boldul ascultă de nănaşa sa</b></div>
<br />
Oameni mari şi mici, tineri şi bătrâni, barbaţi şi femei lucrau de dimineaţa în jurul cuptoarelor şi a maşinelor în o fabrică, din Aachen.<br />
Ştiţi că Aachen este unul din cele mai vechi oraşe din Europa. Fiind sub stăpânirea Romanilor, Aachen purta numele de <i>Aquisgranum</i>, sub francezi se numia <i>Aix-la-Chapelle</i>.<br />
Împăratul <i>Carlo-Magno</i>, care a fost mare în toate, mare la trup, mare prin învingerile sale şi mai mare încă prin avântul ce a dat ştiinţelor, artelor, comerciului şi industriei, acest <i>Carol cel mare</i> ’şi-a ţinut acì pompoasa reşedinţă. Oraşul a fost totdeauna celebru prin apele sale minerale şi acum are încă o mare importanţă prin băile sale, prin comerciul seu şi prin număroasele sale fabrici.<br />
Obiecte de piele şi de carton, de aur şi de aramă, de lână şi de aţă se lucră acì cu gustul şi soliditatea remasă dela francezi, cu stăruinţa şi neoboseala ce caracterisă pre germani.<br />
Să nu vă miraţi deci când vă zic că în fabrica în care am întrat domneşte activitatea unui roi, în mijlocul verei.<br />
Astăzi earăşi avea să nască acì o fiinţă de aceeaşi specie cum se produceau zilnic sute de mii.<br />
Pe la 4 oare după ameazi şi sosi pe lume, deplin sănătos, individul aşteptat. Era lung, drept, subţire, cu cap gros şi picior ascuţit.<br />
O fată curată şi frumuşică îl înfăşă şi boteză. Pe scutecul seu roşu erau imprimate trei cuvinte :<br />
„Bold, bombuşcă, ac cu gamaliă.“<br />
A purta un calendariu întreg de denumiri are multe necuviinţi.<br />
Noul cetăţean se hotări a pleca prin lume, a’şi face carieră sub cel mai simplu din numele multe ce i se dăduse, sub acel de „bold.“<br />
Ca bold îşi luă paşaport să plece în ţeri depărtate.<br />
<a name='more'></a> Când era să părăsească locul naşterei, nănaşa sa îşi aduse aminte că bietul finuţ n’avea nici o cunoştinţă de lume.<br />
— Ce o să facă ? sermanul ! îşi zise ea îngrijită. N’a învăţat nimic, nu ştie nimic ! Cum o să trăiască, cum o să înainteze fără nici o cultură, fără nici o esperienţă ?<br />
A mai merge la scoală era prea târziu : totul era gata de plecare.<br />
— Să’şi îndeplinească cel puţin principalele datorii şi poate îl va lumina D-zeu, reflectă duioasa nănaşă şi, ca talisman de drum, îi dete aceste două sfaturi :<br />
„Înfipgi-te dar’ nu împunge ; ţine bine ce ai prins.“<br />
Junele boldişor promise că va fi ascultător, îşi primi binecuvântarea şi plecă.<br />
Călătoria a fost lungă şi plină de avanturi.<br />
El fu aşezat într’un tren de marfă cu trăsuri, hamuri, şale de călărit, cu postăvărie, hârtie de tapete, ceară de sigilat, vineţeală de cămeşi, cicoare pentru cafe, maşine de plugărie, cu lăzi de foarfeci, ace, cuţitaşe şi alte numeroase producte ale fabricilor din Aachen.<br />
Puteţi cugeta de câte ori a trebuit călătoriul nostru să se suie şi să se coboare din vagoane ; la câte gare a fost obligat să se oprească ; prin câte magasii a petrecut, cu lunele. Puteţi cugeta câte a auzit, câte a văzut, câte a păţit pănă ce a ajuns la destinaţiune.<br />
În fine totuşi a sosit la Babaluc.<br />
Babalucul era oraş mare, civilisat ; plătia dări ca toate oraşele cele mai mari şi mai civilisate şi încă era capitala imperiului !<br />
Poporaţiunea acestei vestite reşedinţe numera, după ultima statistică, 191 de suflete de ambe secse. Între acestia erau 7 generali, 9 mareşali, 11 ministri, 17 şambelani, 23 dame de onoare, 72 prinţi şi princese de sânge, împărăteasa şi împăratul.<br />
Restul locuitorilor, minus unul, erau amploiaţi ai curţei, gardişti, uşieri etc.<br />
O capitală a cărei poporaţiune întreagă se compunea numai din mari dignitari şi oameni de curte trebuia negreşit să strălucească prin lucs, arte, comerciu, industrie…<br />
Aşa şi era.<br />
Piaţa, renumita piaţă comercială din Babaluc, numera o firmă bine cunoscută în orient şi occident.<br />
Această firmă atât de importantă era : „Jupân Itzig dela Iaşi“ fără companion recunoscut.<br />
Jupân Itzig dela Iaşi era banchier, toptangiu şi comerciant în detail. El era cel care întreţinea de mult relaţiunile comerciale între ost şi vest.<br />
În toţi anii, la paşti, jupân Itzig mergea în persoană la Ierusalem, cu peregrinii chrestini. El ducea cercei, inele, mărgele de cristal de Bohemia şi, chiar pe mormântul lui Christos, lua, jidanul dela turci, în schimb lucruri sfinte : iconiţe, mătâni şi alte asemenea. Cu această marfă făcea bani prin ţările catolice şi greco-orientale.<br />
În ţările protestante, pe lângă lucruri sfinte el mai vindea ace, aţă şi bolduri.<br />
Deci să nu vă prindă mirare când veţi afla că boldul de la Aachen, chiar în ziua sosirei sale în Babaluc, ajunse la curtea împărătească.<br />
Jupân Itzig căpătase marfă nouă şi, cu lădăţuia plină, plecase prin oraş.<br />
— Iconiţe ! mătâni ! ace ! bolduri !… strigase el mai bine de trei oare, prin piaţă.<br />
Deodată zăreşte fetele împăratului, în balcon.<br />
Se înţelege că se grăbi a le oferi nouăle comori aduse din Ierusalem şi ace şi bolduri sosite, cu ultimul tren, din Aachen.<br />
Fata împăratului cea mai frumoasă cumpără boldul cunoscut.<br />
Tocmai în acea zi era bal la palat.<br />
Seara princesa îşi puse hainele de aur, florile de pietre scumpe şi, mai frumoasă decât o zină, era gata de plecare.<br />
Atunci îşi cade aminte că în aceeaşi dimineaţă nu ştiu cine îi aruncase pe fereastră o rosă albă.<br />
Cine aruncă fetelor de împărat rose albe pe fereastră, rose albe vii, rose albe adevărate nu poate fi nici nătăreu, nici bătrân.<br />
Princesa se gândi puţin, luă rosa şi, cu noul seu bold, o prinse la pept. Aşa întră în sala de bal.<br />
Valsul ântâi îl jucă frumoasa princesă cu mirele seu, moştenitoriul tronului unui imperiu vecin. Unsprăzece alte valsuri trebui să mai joace cu marii dignitari ai ţerei.<br />
Boldul şi floarea stăteau nemişcaţi pe inima princesei.<br />
De valsul al 13-lea fata împăratului putea dispune, după plăcere. El îl acordă unui simplu oficier de gardă.<br />
Musica întonează introducţiunea. Oficierul se apropie.<br />
Princesa, cu rosa şi cu boldul seu, se scoală.<br />
Valsul a început. Gardistul a cuprins pre jucătoarea sa şi ambii lunecă, se învîrtesc, saltă, sboară prin sală, ca smeii şi zinele.<br />
Curtea întreagă îi priveşte, îi admiră.<br />
„Ce frumoşi ! ce juni ! ce potriviţi !“ cugetau cei ce îi vedeau.<br />
— Ce părechiă minunată ! strigă deodată papagalul împărătesei, din fundul cuştei sale.<br />
Oficierul şi princesa se opriră ruşinaţi.<br />
Cavalerul voeşte a părăsi pe jucătoarea sa. Zădarnică încercare.<br />
Boldul se acăţase de medalia de merit ce purta la pept junele militar.<br />
„Înfipge-te dară nu împunge, ţine bine ce ai prins“, zisese nănaşa boldului şi el aşa şi făcea.<br />
Îndeplinindu’şi datoria, el spera că’şi va face nume bun şi va ajunge la mărirele ce visa. Mult nu învăţase, dară gîrgăuni îi intrase deja în cap de când zărise lumea mare.<br />
Îndată ce prinse oficierul, el începu a’l ţinea şi a’l ţinea din resputeri.<br />
Princesa pune mâna pe cordeaua cavalerului seu, oficierul pe rosa albă ; degetele lor se întâlnesc, se ating, tremură, răcesc… A desprinde boldul nici unul nu poate.<br />
Uimirea junilor sporeşte cu cât adunarea şopteşte şi ride.<br />
Damele, domnişoarele de curte aleargă întru ajutor ; a scoate boldul e imposibil.<br />
Mareşalul palatului vine şi el ; boldul remâne înfipt, cum a fost.<br />
Soseşte împărăteasa, soseşte împăratul, soseşte mirele…<br />
Confusiunea e la culme…<br />
Cine a desprins boldul ? nu se ştie. Ceea ce am auzit sigur este că trei zile mai târziu toate gazetele bune şi rele, mari şi mici, comice şi serioase, chiar şi cele comico-serioase anunţară logodna frumoasei princese din Babaluc cu junele oficier de gardă.<br />
Principele-moştenitor al tronului imperiului vecin plecase a casă, din seara balului.<br />
Boldul, nu vă miraţi, căci cam aşa sunt proştii, se făcuse mândru şi ambiţios.<br />
Dela logodna princesei nimenea nu era mai închipuit decât dânsul.<br />
Să fi scăpat imperiul de turci n’ar fi crezut cineva că a făcut faptă mai mare de cum îşi închipui boldişorul nostru fapta lui.<br />
În neştiinţa sa de usele curţei, el îşi ţinea de merit mare că a mijlocit să se mărite princesa după pofta inimei sale şi nu după planurile politice ce avea împăratul.<br />
Cum am zis, junele bold era ambiţios şi prostişor. El, de când era la curte, începuse a crede că scopul principal al vieţei este a se face domn mare, a se ridica sus, sus, atât de sus încât alţii să nu’ţi ajungă nici la călcâi.<br />
Că poate să’i vie ameţeli ridicându-se la o înălţime la care nu era deprins a sta, aceasta nici îi trecea prin minte.<br />
La toate trebue ştiinţă şi esperienţă. Şi bietul bold nu văzuse măcar un balon aerostrat să se fi putut convinge cât e de uşor a se sui şi până la nori ; dar cât e de greu a se menţine sus, de n’ai pentru aceasta puterile trebuitoare.<br />
Din câte văzuse în puţinele zile a mărirei sale, el să alesese numai cu una : avea conştiinţă că a jucat un rol mare în familia domnitoare şi aceasta îi dă drepturi la mari favoruri.<br />
Chiar a doua zi de nunta princesei, boldişorul nostru ceru audienţă la împăratul.<br />
Împăratul nu avea nici faţă, nici chief de nuntaş.<br />
El tot cugeta la planurile încrucişate, la speranţele perdute prin stricarea căsătoriei fiicei sale cu moştenitorul tronului imperiului vecin.<br />
De cugetat cugeta ; dară de vorbit nu vorbia, ci tot sta şi ofta.<br />
Ce avea pe suflet nimenea nu ştia ; mai puţin încă neespertul de boldişor.<br />
Chiar arcum întră şi el în casă.<br />
— Ce’ţi trebue ? întreabă împăratul deşteptat din cugetările sale, ca dintr’un vis reu.<br />
Boldul tot naiv şi tot cu fumuri, răspunse curat şi simplu :<br />
— Un titlu, o funcţiune sau cel puţin o recompensă naţională.<br />
— Dară cine eşti ? ce ai făcut ?<br />
— Na ! că ai şi uitat !… dară nu ştii, Împărate, că ţi-am măritat fata.<br />
— Tu !!!<br />
— Ce ! nu mă cunoşti ?… Eu sunt boldul care a prins la bal oficierul de gardă.<br />
— Şi pentru asta ceri recompensă ?<br />
— De nu recompensă naţională, măcar o decoraţiune.<br />
— Te aş decora cu o părechiă de urechi de măgar, de aş avea acest ordin. Fiind însă că încă nu ’l-am creat, mergi de îl caută unde esistă.<br />
Boldul se opri surprins. Şi înţelegea, şi nu înţelegea vorbele împăratului. În fine zise :<br />
— Împărate, parecă eşti supărat ?<br />
Împăratul stete puţin gânditor, apoi întrebă :<br />
— Spune drept, cine te-a învăţat să te acaţi de oficierul cel necunoscut ?<br />
— Împărate, mai înainte de toate nu mai zice că oficierul era necunoscut de princesă. Ea îl cunoştea bine ’ţi o zic, eu, care ştiu ce ştiu. Apoi n’ai auzit că de mult m’a învăţat nănaşa să mă înfipg fără a împunge şi să ţin bine ce am prins. Eu n’am făcut nici un reu, am ascultat de nănaşa.<br />
— Şi nu ’ţi-a zis nănaşa-ta că nu ai să stai totdeauna înfipt, ca un măgariu ? Nu te-a învăţat că în momente critice, e mai bine să împungi… să sai jos ?<br />
— Momente critice !… dară când sunt momentele critice ? spune’mi, dragă Împărate.<br />
Cu tot necasul seu, împăratul surise ; apoi, ca cuprins de milă, zise :<br />
— Ştii ce ? copile, du-te unde te vor duce ochii, dară acì să nu te mai văd. Cu învăţătura ta, nu eşti pentru curte.<br />
Astfel a fost boldul esilat dela curte.<br />
Departe de Babaluc el medită mulţi ani asupra avanturei dela bal şi asupra vorbelor împăratului.<br />
Din reflesiune în reflesiune, din deducţiune în deducţiune el ajunse la conclusiunea cumcă „în momente critice nu are a sta înfipt fără a împunge, nici a ţinea ce a prins.“<br />
— Pe viitor nu mai ascult de nănaşa ci ascult de împăratul.<br />
Aceasta fu decisiunea luată de boldul păţit.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>II.</b></div>
<div style="text-align: center;">
<b>Boldul ascultă de împăratul.</b></div>
<br />
De 25 de ani era resbel universal.<br />
Resbelul născuse din stricarea căsătoriei princesei din Babaluc cu moştenitorul tronului vecin.<br />
Diferiţii împăraţi a diferitelor ţeri din diferite motive se încăeraseră la ceartă.<br />
Simpatii sau interese politice, comunitate de rasă şi origină, disposiţiuni personale cătră realism sau idealism, cătră clasicitate sau romantism împinseră pre unii a apăra princesa măritată după pofta inimei sale, pre alţii a lua partea moştenitorului de tron, rămas flăcău.<br />
Aşa din vorbă în vorbă, din ceartă în ceartă se luară cu toţii la bătaie.<br />
Se înţelege că nu se bătură împăraţii, ci supuşii lor. Se înţelege încă că toţi se bătură afară de împăratul din Babaluc, care nu rugase pre nimenea să se bată pentru fata lui.<br />
Odată resbelul erupt, un împărat sări în ajutoriul altuia, tot după interes, voinţă, disposiţiune, când nu după capriţiu. Şi aceasta se înţelege.<br />
Astfel lumea ferbea şi clocotea.<br />
Agricultură, comerciu, industrie, arte, ştiinţi totul era părăsit, totul perea, necultivat. Braţele bărbăteşti mănuiau armele ; lucra nu avea cine. Şi tot ce mai remăsese prin sate, requirau duşmanii.<br />
Femeile abia îşi puteau hrăni copiii, şi ce hrană !…<br />
Dumnezeu a dat copilului doi părinţi ştiind că unul singur nu e destul şi pentru a’l creşte şi pentru a’l hrăni.<br />
Când unul din acesti doi părinţi lipseşte, lucru mare nu se alege de bietul copil. Mai ades şi el se prăpădeşte.<br />
Aşa dară nu numai pe câmpul de bătaie dară şi prin oraşe şi sate se stîngeau oamenii, văzând cu ochii.<br />
De sus, de pe tronul seu, împăratul din Babaluc vedea ce se petrecea. Văzând el earăşi sta, ofta şi cugeta.<br />
Că acest împărat nu era om rău, o ştim de mult.<br />
Zi şi noapte el se întreba ce era de făcut să mântuie lumea de la peire ?<br />
Într’o dimineaţă se sculă împăratul cu un plan colosal.<br />
Nu era nimic mai puţin decât a spune lumei causa stricărei căsătoriei fiicei sale cu moştenitorul tronului dăunat, a arăta pre adevăratul culpabil şi astfel a pune capăt resbelului.<br />
Pentru a ajunge scopul, trebuia adunat un congres universal de toţi împăraţii, cu toţi sfetnicii, cu toţi diplomaţii, cu toţi credincioşii lor. Acestia să judece causa, să osîndească pre vinovat ; apoi să se încheie o pace universală şi eternă.<br />
A nu realisa o idee mare, de folos obştesc, ar fi un păcat. Păcatul acesta nu’l făcu filantropul monarh.<br />
Congresul fu propus, votat, adoptat, convocat şi anunţat.<br />
Trei zile împăratul a stat încuiat în casă. Nici bea, nici mânca, nici dormea ci tot gândea.<br />
Trei alte zile nici n’a mai gândit ci tot a scris, a scris o faimoasă istorie a boldului ascultător.<br />
Prin aceasta lucrare magistrală se probă lămurit că de giaba se certau şi se băteau împăraţii că şi princesa fericită şi mirele păgubit erau nevinovaţi, ca mieluşeii. Culpabilul, unicul culpabil a fost boldul ; el trebue găsit, judecat, condamnat şi pedepsit. Apoi tot măcelul să înceteze.<br />
Cu cuvântarea în busunariu şi cu curtea întreagă după dânsul, împăratul plecă la marginele ţărei sale, unde se ţinea congresul universal.<br />
Congresul se şi adunase ; împăraţii toţi erau de faţă.<br />
Un împărat venise cu ministrii sei ; altul cu ministri, deputaţii şi senatorii ţărei. Alt împărat era urmat numai de doi oameni ai sei : un general şi un diplomat. Lumea zicea că acestia plăteau cât congresul întreg. Mai fu un monarch care venise de tot singur. El pretindea că, unde se iveşte soarele, nu trebuesc alte lumini. Împăratul Chinei se încărcase, pe un tren special, cu toţi 17,928 de mandarini. Trenul fu troiănit pe drum şi numai o telegramă de scusă sosi la congres.<br />
Împăratul din Babaluc nu’şi luă 17,928 de mandarini pentru că nu îi avea. Dară nu vă temeţi, şi el va figura cu demnitate la congresul universal. Generalii, mareşalii, şambelanii, ministrii, gardiştii, uşerii toţi, pănă la cel din urmă, erau cu el. Plus damele de curte în constum de diplomaţi şi domnişoarele de curte prefăcute în paji.<br />
Aşa putù ajunge, cu puţină întârziere, la congresul dorit.<br />
Adunarea era constituită ; pre eroul zilei numai se aştepta.<br />
Cinci minute după sosirea trenului împăratul era gata. Uniformă de gală fu îmbrăcată, mantia imperială aruncată pe umeri, coroana cea mare, strămoşească aşezată pe cap. Pentru ce capete era făcută această coroană, nu ştiu ; pe capul acestui împărat însă nu se potrivea. Cu cât înainta împăratul cu atât clătina mai tare coroana pe capul seu.<br />
Un pagiu, văzând pericolul, înţepeni coroana cu un bold ce tocmai aflase pe drum. Aşa se urcă monarchul la tribună.<br />
Acum îşi ia împăratul posa cea mare şi scoate hârtia din busunariu.<br />
Toată adunarea, împăraţi, ministri, deputaţi, senatori, generali, mareşali, diplomaţi, toţi sunt numai ochi, numai urechi.<br />
Împăratul desfăşură manuscrisul.<br />
— Aie ! Aie ! resună pătrunzătoriu în sală.<br />
E vocea împăratului.<br />
Boldul, ce înfipsese pagiul în coroană, îl împunea pănă la sânge.<br />
— O să’mi pierd efectul ! murmură oratorul necăjit.<br />
Boldul să uită la împăratul tot mai lung şi îl împunge tot mai tare.<br />
— Aie ! Aie ! ţipă din nou monarchul, ne mai putând de durere.<br />
Boldul din Aachen, căci, precum aţi ghîcit, el era, recunoscuse deplin pe împăratul ce’l esilase pentru că s’a înfipt şi n’a împuns, pentru că a ţinut bine ce a prins.<br />
— Astă dată o să’mi câştig recompensă, îşi zise el, hotărît de a asculta acum sfatul împăratului din fir în păr. Astă dată nu voi mai sta înfipt, ca un măgariu, în momente critice.<br />
Pe când boldul făcea această reflesiune împăratul îşi desfăşurase earăşi cuvântarea şi începuse :<br />
— Mărită adunare ! luminaţi împăraţi ! Dacă astăzi mă vedeţi acì nu credeţi că am venit pentru petrecerea mea sau pentru petrecerea d-voastră. Eu, îmbătrânitul monarch din Babaluc, am venit să vă descoper cel mai important secret politic ce esistă : Astăzi veţi afla pentru ce vă bateţi de 25 de ani.<br />
Congresul întreg ascultă în tăcere ; revelaţiunea pare de o importanţă supremă.<br />
Boldul devine şi el din ce în ce mai atent, şi lui i se pare că situaţiunea devine eminamente critică.<br />
Împăratul urmează :<br />
— De 25 de ani vă bateţi pentru un prost de bold…<br />
Moment mai critic nici că se poate.<br />
— Tups !…<br />
Boldul sărise jos din coroana împăratului. Coroana sărise după bold şi împăratul după coroană.<br />
Nici bold, nici coroană, nici împărat nu se mai văd.<br />
Toţi fug, unul după altul, printre picioarele asistenţilor.<br />
Cu cât mai mult caută unul să prindă pre celalalt, cu atât aleargă toţi mai tare şi mai zadarnic.<br />
Sala întreagă isbucneşte de rîs.<br />
Cine începe a rîde nu se mai bate.<br />
Astfel se şi făcu pace universală.<br />
Târziu, când ajunse împăratul să puie mâna pe bold şi pe coroană, sala congresului era deşeartă.<br />
Împăraţii, jurându’şi pentru vecie dragoste frăţească, plecase, cu toţii, acasă.<br />
Împăratul din Babaluc trase boldul la respundere pentru „crima de les-Majestate.“<br />
Acesta, chiemat înaintea judecăţii, respunse curat şi simplu :<br />
— Când am stat înfipt şi n’am împuns, când am ţinut bine ce am prins, împăratul a spus că sunt măgariu şi m’a esilat. Ei bine ! acum n’am făcut cum mă învăţase nănaşa, ci cum a poruncit împăratul şi earăşi nu e mulţămit ?… Dară când şi cum să’i mai fac oare pe voie ?<br />
Juraţii se pronunciară în favoarea boldului.<br />
El fu achitat în vederea circonstanţelor atenuante uşurătoare.<br />
De atunci pe la împăraţi nu ’şi-a mai căutat bietul bold norocul.<br />
Ba cred chiar că s’a şi hotărît să meargă la scolă să înveţe, când, cum şi de cine să asculte.<br />
<br />
<hr noshade="noshade" width="62%" />
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-75669853980901433172012-08-24T01:35:00.002+03:002012-10-26T23:52:14.344+03:00Scroafa şi lupul, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>/<b>şce</b> şi <b>sci</b>/<b>şci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> (cu excepţia cuvântului <i>esces</i> — scrierea cu <i>sc</i> în loc de <i>şt</i> nu se potriveşte cu tendinţa de a simplifica prefixul latinesc <i>ex-</i> la <i>es-</i>, după modelul limbii italiene);</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu ; </li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată ; </li>
<li>Litera <b>ĭ</b> (care apare doar în cuvântul <i>neobicĭnuită</i>, probabil din greşeală) afost înlocuită cu <b>i</b> ;</li>
<li>A fost eliminată litera <b>u</b> mut de la sfârşitul cuvântului <i>ântâiu</i>.</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ântâi</i>, <i>rîsete</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>chinesesc</i>, <i>crisa</i>, <i>îndrăsneţ</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>copii</i> (în loc de <i>copiii</i>), <i>credemă</i> (în loc de <i>crede-mă</i>), <i>a’i</i> (în loc de <i>ai</i>), <i>vedea’i</i> (în loc de <i>vede</i><i>ai</i>).
<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/privighitoarea-si-imparatul-de.html">Privighitoarea şi împăratul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Scroafa şi lupul</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<br />
Era o respectabilă mamă de familiă.<br />
Nu zic că a fost de neam mare. Nu se trăgea nici din oameni cu ranguri, titluri şi privilegii, nici din vechi răzeşi, nici din muncitori săteni, nici chiar din animale de classa ântâi ; dară ori cine îşi îndeplineşte datoriile, în sfera sa, merită consideraţiune.<br />
Înaintea omului de omeniă, cinstit şi lucrător mă închin odată, înaintea mamei bune, ori cine ar fi, mă închin de trei ori.<br />
Departe de noi prejudiţiile şi încă prejudiţiile de rang social.<br />
Să acordăm consideraţiunea cuvenită mamei bune ce îngrijia cu amor şi abnegare de o familiă număroasă, de opt copii mici.<br />
Am uitat să vă zic, dela început, că onorabila fiinţă de care vorbim a fost clasificată de toţi naturaliştii, dela Buffon, Cuvier, Linné pănă la Nanianu între pachiderme, adecă rîmătoare copitate, că numele seu oficial este „porc de genul femenin sau scroafă.“<br />
Repet încă : departe de noi prejudiţiile de naştere. Onoare numai meritelor personale.<br />
<a name='more'></a> Şi merite personale adevărate împodobiau pre scroafa noastră. Ea, deşi scroafă, era vrednică şi muncitoare.<br />
Ea îşi alapta singură copiii ; ea îi spăla şi curăţia ; ea le împletia ciorapi, le cosea cămăşi, batiste, pieptăruşe, pantaloni ; pănă şi pălăriile tot ea singură le fabrica.<br />
Toţi opt copii erau graşi, frumoşi, lucitori, ca nişte coconaşi.<br />
În timp de recreaţiune, buna mamă aduna în juru’i familia întreagă şi apoi să fi văzut jocuri, sărituri, cântece, rîsete şi voie bună. Era drept dragul să’i priveşti.<br />
Acì vedea’i adevărata fericire.<br />
În una din zile, tocmai în unul din aceste dulci momente de repaos şi recreare, se ivi pe neaşteptate, un călătoriu necunoscut.<br />
Copiii erau, cum trebuie să fie copilul, nici prea îndrăsneţi, nici prea sfiicioşi. Ei salutară străinul şi apoi îşi căutară de jocul lor.<br />
Călătorul, fără a’şi scoate desagii, ca în treacăt, zise cătră stăpâna casei :<br />
— Bună ziua, cinstită doamnă, să’ţi trăească copilaşii.<br />
Scroafa, mirată de astă visită neobicinuită, răspunde cu un simplu :<br />
— Mulţumim dumnitale.<br />
— O ! scumpă doamnă, ce fericită eşti ! dară spune’mi, te rog, câţi copilaşi ai ? toţi sunt ai dumnitale ? urmă străinul, lungind vorba.<br />
— Toţi opt.<br />
Răspunsul era scurt ; scroafa nu părea să aibă poftă de poveşti ; călătorul se făcu a nu pricepe.<br />
— Toţi opt !… frumoasă familiă ! să trăească cu toţii, coconaşi şi duduci ! Nu te supăra, doamnă preţuită, că te opresc dela lucru, dară văzându-te n’am putut să mă reţin da’ţi face complimentele mele. Aşa copii frumoşi ! aşa copii frumoşi ! Ştii, mult preţuită doamnă, eu numai din întâmplare treceam pe acì, numai din întâmplare, zeu, v’am văzut. Poate vrai să’ţi esplic mai bine ?… Din întâmplare, cum zic, treceam pe acì, din întâmplare mergeam la Bucureşti în trebi scolare, din întâmplare ’mi-au căzut ochii pe locuinţa dumnitale. Cum v’am zărit m’am oprit. Ce minunat tablou ! o mamă cu aşa număroasă posteritate ’mi-am zis. Aşa ceva merită să fie considerat mai de aproape şi aşa, fără să cuget la nimic decât la frumuseţa grupei ce formaţi, ’mi-am permis să mă apropiu. Ce frumoşi copii ! Ah ! ce frumoşi copii !<br />
Ca orice mamă, scroafa se simţi măgulită şi surise cu plăcere.<br />
Călătorul şiret, observă. Acum văzu că poate să urmeze.<br />
— Ea’n spune, drăguţă doamnă, dumneata ’i-ai crescut pe toţi ? Vai ! drăguliţa mea, ce de osteneli ! ce de sacrificii !… Dară poate ai guvernantă ? Se înţelege, cu o să’i laşi când te duci la petreceri.<br />
— Eu nu umblu pe la petreceri ; când es, es cu dânşii.<br />
— Cum, doamnă, atâta abnegaţiune ! atâta devotament ! Dar ceea ce faci dumneata este pre mult, poate să strice sănătăţii dumnitale… Crede-mă, doamnă, nu te sacrifica ; lumea tot nu recunoaşte meritele adevărate. De ce să’ţi perzi juneţa ? de ce să’ţi perzi frumuseţa ? Dumneata, cu chipul dumnitale, nostimă cum eşti poţi juca încă un rol în lume… Crede-mă, crede-mă, profită de viaţă, profită de plăcerile esistenţei.<br />
— Dară nu poate fi plăcere mai mare, decât a’şi privi copiii şi a se bucura de dânşii.<br />
— Aşa zic şi eu ; dară totuşi câte odată câte un bal, câte un concert, câte o petrecere eftină şi atrăgătoare…<br />
— Să’mi las copiii singuri ! dară cum se poate ?<br />
Străinul se gândi puţin, văzu că acì nu este cochetărie de esploatat şi o luă pe altă strună.<br />
— Că bine zici, doamnă mult preţuită. De aur să’ţi fie gura. Bine zici, admirabil ! admirabil ! Copiii înainte de toate. Mama ce’şi negligiă copiii pentru petreceri, fumuri, deşertăciuni, păcat că mai este mamă. Ea nici merită asemenea fericire. Ce fericită întâmplare, căci, adevărat, e curat întâmplare. Dară am uitat să’ţi spun cine sunt, permite’mi a mă presenta la ocasiune. Eu sunt profesor, director de scoală, am un pensionat celebru pentru băeţi şi fete.<br />
Politeţa obligă pe gazdă să zică :<br />
— Îmi pare bine.<br />
— Ce fericită întâmplare ! Cum m-a servit norocul ! Adevărat, inima nu înşală nici odată ; căci curat inima, pe neştiute, m’a adus pe acì. Sper, doamnă şi amică, că acum, fiind că ne cunoaştem bine îmi vei face onoare să’mi încredinţezi, spre creştere, drăgălaşii d-tale de copilaşi.<br />
— Mulţumim de bunătate, domnule ; eu sunt hotărîtă a’i creşte singură. Ce le trebuie o să’i învăţ eu. Cum vezi, nici le prea merge rău cu metoda creşterei mele. Sânt sănătoşi, mari, voinici…<br />
— Minunaţi ! minunaţi ! zic şi eu. Metoda d-tale pedagogică este eştelentă. Drăguţii de copilaşi par a fi perfecţi. Eu cred că ar fi şi perfecţi, de nu… ştii, doamnă, natura îşi are greşealele sale, la toată lumina a pus şi umbră, ba chiar şi în soare a făcut pete şi copiilor d-tale le-a dat, cum aş zice ?… le-a dat un fel de rusticitate ce trebueşte poleită, prin cultură. Priveşte’i singură, înţeleaptă doamnă, şi mărturiseşte de nu ar fi ei mai mai drăgălaşi, mai gentili, de ar avea maniere mai fine, modestiă, smereniă ? Să vezi cuconaşii şi duducele din pensionatul meu ! Unde se pomeneşte de sărituri, strigăte, risite, rostogolituri şi încă înaintea străinilor ! Parecă sunt sfinţi ; unde’i pui acolo stau oare, zile, săptămâni. Aşa, aşa trebuie să fie cuconaşii, duducele ; chiar din faşiă trebuesc deprinşi a nu se mişca din loc.<br />
Biata mamă, cu tot amorul seu, cu toată orbirea marilor afecţiuni, nu putea nega că copiii sei era încă copii şi nu absolvase codul chinesesc de etichetă şi bune-cuviinţi. Cam smerită, ea plecă ochii.<br />
— Nu roşi, minunată doamnă, reîncepu directorul de pensionat cu multă blândeţă. D-ta ai păcătuit numai din esces de dragoste. Cugetând bine, nici pot zice că e păcatul d-tale ci acel al pedagogiei moderne. Nişte capete adecă luminate, după moda nouă, s’au pus să ţipe, să strige şi să înveţe lumea să nu se mai dea nouă, crescătorilor de meseriă, copiii de educat, ci numai mamelor. Dar ce poate o mamă ? ce ştie o mamă ? Ea este orbită de slăbiciuni, orbită de amor… Crede-mă, doamnă, eu, bătrân cu esperienţă, ştiu ce zic. Mama e bună de alăptat copiii şi nimic mai mult. Îndată ce ese copilul faşă dă’l pe mâna dascălului, pe mână de străin ; străinul să facă din el om. Aplecările rele ce ar fi în copil, numai străinul i le poate stârpi ; sămânţă de virtuţi numai străinul să sădească în inima lui. De ai fi o mamă cum sunt multe alte ţi’aş zice că acest sistem este cu atât mai minunat pentru mame cu cât le scuteşte de ori ce osteneli ; dară văd că ai în vedere interesul copilului înainte de toate de aceasta te încredinţez că copilul bun numai de străini se poate forma. Dă d-ta numai drăgălaşii d-tale de copilaşi pe mâna mea şi vei vedea resultatul.<br />
Scroafa nu ştia nici scrie, nici ceti. Ignoranţa totală are partea sa bună că te fereşte de închipuirea semi-culţilor.<br />
Dară tocmai aceasta deveni fatal bietei mame. Perzându’şi încrederea în sine, în principiile sale de educaţiune ea se făcu mai atentă la vorbele străinului.<br />
Acesta vedea că de acum scopul său poate fi ajuns şi urmă mai cu căldură.<br />
— Dureros, dureros este pentru o mamă să’şi dea drepturile, aceste dulci şi sfinte drepturi, unui necunoscut, unui educator de meseriă, cum sunt eu, spre esemplu ! Dară ce să faci ? Nimic mare, nimic perfect, nimic sublim fără sacrificii. Destinul mamei este de a fi sacrificată. Natura, în vederea acestei destinaţiuni, ’i-a dat şi un amor nemărginit, desinteresat. Ce mamă egoistă ai văzut vre-odată ?… Se înţelege, vorbesc de adevărate mame, nu de comediante ce poartă numai masca datoriilor lor. O mame ! mame ! voi fiinţe sacre, ce paradis purtaţi în sufletele voastre cele mari, cele devotate, cele gata de sublime sacrificii !<br />
Astfel vorbi străinul lung, neîncetat, cu sofismele cele mai seducătoare, cu tonul cel mai patetic până ce ademeni pre biata mamă a sacrifica închipuitei necesităţi principiile sale şi amorul seu.<br />
Cu sufletul sdrobit, ea se hotări a’şi încredinţa copilaşii directorului pensionatului de băeţi şi fete care creştea copii aşa de bine de nu se mişcau cu oare, zile, săptămâni din loc.<br />
Timp de perdut nu era. Profesorul comandase de la Bucureşti nişte cară cu cărţi şi se grăbia să vadă de sosesc. La ocasiune, fiind că nu era să ocolească mult, putea lua cu sine şi pre nouii elevi.<br />
Când vor fi pe cale bună de progres, conştiinţiosul de profesor va înştiinţa pre iubitoarea mamă să vină singură să vază cât sunt de poleiţi, de civilisaţi şi de manieraţi copilaşii sei.<br />
Bieţii copii plânseră părăsind pre mama lor ; dară plângând ei ascultară şi plecară.<br />
Lucrurile se petrecură cu atâta repeziciune, aşa pe neaşteptate încât neesperimentata scroafă uitase să întrebe despre nume şi locuinţă pre străinul călător.<br />
Adevărat, el îi dăduse o cartă mare de visită cu nume, titluri şi adresă ; dară am zis : scroafa nu ştia ceti.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<div style="text-align: left;">
<br /></div>
Copiii plecase de mult.<br />
Uimită de cele întâmplate, biata mamă sta plângând, fără cugete, mai fără simţiri.<br />
Numai târziu se alină puţin crisa durerei sale.<br />
Reviindu’şi în fire, scroafa se duse la o vecină, care umblase la scoală, să’i cetească biletul ce lăsase directorul plecând la pensionat cu copiii sei.<br />
Vecina ceteşte numele.<br />
Un ţipet desperat resună. Nenorocita mamă cade leşinată.<br />
Pe cartă sta :<br />
<i>„Lupul.“</i><br />
Lupului încredinţase duioasa mamă iubiţii sei copii.<br />
Puteţi cugeta cum ’i-a crescut.<br />
<br />
<hr noshade="noshade" width="62%" />
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8924266309599556125.post-20646538127022853182012-08-23T02:27:00.000+03:002012-10-26T23:52:39.447+03:00Privighitoarea şi împăratul, de Constanţa de Dunca-SchiauTextul este reprodus după <i><a href="http://alxp.dyndns.org/la-alma/">La Alma. Povesci noue pentru copii</a></i>, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjh6jvdmYWNXXN5U-WazCYG3HnGtxAnGBld8af42gUvbuXj0RyFggn1fGZcsTAiDwJ96XF9rwskFQaGibzmYEc0k7aoMejDVmD-ZEfAmj-8vMnJ40beo5DtKlBRSVX7pS2vIirjQnNL0as/s1600/La+Alma+01+Cover+I+Small.jpg" style="border: 0; float: right; margin-bottom: 1ex; margin-left: 1em; padding: 0;" title="" /></div>
Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :<br />
<ul>
<li>Litera <b>ḑ</b> a fost înlocuită cu <b>z</b> ;</li>
<li>Grupurile <b>sce</b>, <b>sci</b> au fost înlocuite cu <b>şte</b>, <b>şti</b> (şi la fel, unde a fost cazul, <b>şce</b> a fost înlocuit cu <b>şte</b>);</li>
<li>Literele <b>é</b>, <b>è</b> şi <b>ó</b> au fost înlocuite cu <b>ea</b> şi <b>oa</b> ;</li>
<li>Literele <b>ĕ</b> şi <b>à</b> au fost înlocuite cu <b>ă</b> ;</li>
<li>Litera <b>ê</b> a fost înlocuită cu <b>â</b> ; </li>
<li>Litera <b>û</b> a fost înlocuită cu <b>â</b>, în afară de cuvintele <i>sûnt</i>, <i>sûntem</i>, <i>sûnteţi</i> unde a fost înlocuită cu <b>u</b> simplu.</li>
<li>Litera <b>ì</b> a fost înlocuită cu <b>i</b>, cu excepţia cuvântului <i>acì</i>, unde a fost păstrată.</li>
<li>A fost eliminată litera <b>u</b> mut de la sfârşitul cuvântului <i>ântâiu</i>.</li>
</ul>
Am lăsat literele <b>â</b> şi <b>î</b> aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : <i>ântâi</i>, <i>gîci</i>, <i>rîs</i>, <i>rîu</i>. Am păstrat nemodificată litera <b>s</b> chiar dacă astăzi am scrie <b>z</b> în respectiva poziţie : <i>chines</i>, <i>japones</i>. Nu am corectat utilizarea literei <b>e</b> acolo unde astăzi am scrie <b>ie</b>. Tot nemodificate au rămas cuvintele <b>sei</b>, <b>seu</b>, pe care astăzi le scriem <b>săi</b>, <b>său</b>. Nu m-am atins de numele proprii, care păstrează scrierea din original : Budha, Japon.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris <b>s’a</b> şi <b>să</b><b>’l</b> în loc de <b>s-a</b> şi <b>să-l</b>.</div>
<br />
Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: <i>vedea’i</i> (în loc de <i>vedeai</i>), <i>stâpâne</i> (în loc de <i>stăpâne</i>), <i>vin’o</i> (în loc de <i>vino</i>), <i>apretui</i> (în loc de <i>apreţui</i>), <i>japon</i>, <i>japonului</i> (în loc de <i>Japon</i>, <i>Japonului</i>), <i>ce se facă</i> (în loc de <i>ce să facă</i>), <i>asculta’i</i> (în loc de <i>ascultai</i>), <i>ve’ţi</i> (în loc de <i>veţi</i>).
<br />
<br />
Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi <a href="http://imerologul.blogspot.ro/2012/10/la-alma-povesci-noue-pentru-copii-de.html">cartea în format electronic</a>, sau să citiţi şi celalte poveşti :<br />
<ul>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/soarecele-si-fiul-sau-de-constanta-de.html">Şoarecele şi fiul său</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/scroafa-si-lupul-de-constanta-de-dunca.html">Scroafa şi lupul</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/boldul-ascultator-de-constanta-de-dunca.html">Boldul ascultător</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/oglinda-pocita-de-constanta-de-dunca.html">Oglinda pocită</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/08/floarea-din-rai-de-constanta-de-dunca.html">Floarea din rai</a></li>
<li><a href="http://imerologul.blogspot.com/2012/09/degetarul-de-aur-si-degetarul-de-fier.html">Degetarul de aur şi degetarul de fier</a>.</li>
</ul>
<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b><span style="font-size: large;">Privighitoarea şi împăratul</span></b></div>
<div style="text-align: center;">
de Constanţa de Dunca-Schiau</div>
<div style="text-align: center;">
1881</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>I</b></div>
<br />
În China, cine n’o ştie, este împăratul chines. Toţi oamenii săi, toţi oficierii săi, toţi curtenii săi, încă sunt chinesi.<br />
Mai demult, demult s-a întâmplat o curioasă întâmplare în această ţeară chinesească. Eată-o :<br />
Împăratul de pe atunci avea un palat minunat de porcelan alb, ca zaharul, sclipitor, ca soarele ; perfect în toate, numai practic nu era. Totul în interiorul acestei locuinţe împărăteşti era cu atâta măestrie dispus ca să facă efect încât, nu numai mobilele, dară chiar şi florile aveau toate clopoţei ce sunau necontenit.<br />
Cum ai fi putut trece pre lângă dânsele fără a le băga în seamă, când făceau atâta larmă ?<br />
Bine combinase lucrurile artistii chinesi, străinului care visita palatul nu’i scăpa nimic din vedere. Ferice de ochii, dar vai de urechile lor ! veţi zice. Aceasta cuget şi eu ; însă cum nu le-au păsat lor, să nu ne pasă nici nouă de urechile chineseşti.<br />
Să ne întoarcem la palat. În giurul lui erau grădini întinse, atât de întinse de nici mai remăsese clopote să se acaţă de florile şi de arborii din fund.<br />
Pe acì vedeai numai umbră şi verdeaţă pănă pe malul rîului, ce mărginea grădina. În această umbră şi verdeaţă, departe de sgomotul curţei, se aşezase o minunată privighitoare.<br />
Privighitoarea aceasta cânta cum n’a mai cântat nici om, nici pasere în lumea întreagă. Muncitoriul, sdrobit de lucru, se simţia ca alinat de se oprea un pic să o asculte seara, cântând pe lună.<br />
Pescarii ce locuiau, după obiceiul ţărei, cu întreaga familie pe apă, în luntrele lor, fermecaţi de cântul paserii, ades uitau şă’şi scoată mrejele întinse ce se cufundau în fine cu povara lor. Peştii, scăpând, binecuvântau măeastra cântăreaţă. De ar fi ştiut ei vorbi, sigur şi ei ar fi zis pe limba lor : ce minunată pasere ! ce cânt minunat !<br />
Străinii, călători din toate ţările, cari visitau China, palatul imperial şi grădinele sale, auzind privighitoarea, îşi ziceau : totul e frumos, totul e minunat acì, însă mai frumos, mai minunat decât toate este cântul privighitoarei.<br />
Şi când aceşti străini, când aceşti călători descriau impresiunele călătoriei lor în China, ei încă ziceau : minunea minunelor este cântul privighitoarei, din grădinele împărăteşti.<br />
Aceasta sta în toate cărţile ce vorbiau despre Imperiul Ceresc, precum numesc chinesii ţeara lor. Una din aceste cărţi ajunse odată în mâinile împăratului. Se vede că împăratul chinesesc ia uneori câte o carte în mână.<br />
<a name='more'></a> Împăratul cetia cu băgare de samă descrierea palatului său de porcelan alb, şi cu cât cetia mai mult faţa i se lumina, ochii i se aprindeau. Bucuria îi era nespusă aflând că locuinţa sa era admirată chiar de japonezi, căci cartea era scrisă de un japonez adevărat.<br />
În fine sosi şi la paginele consacrate grădinilor. Aceste se încheiau cu următoarele cuvinte :<br />
„Totul este minunat ; dară minunea minunilor este privighitoarea din grădinile palatului împărătesc, cântul său nepomenit în lume.“<br />
— Ce ! Am ceva ce n’are nimenea şi eu nu ştiu nimic ! esclamă împăratul, mânios.<br />
Repede chiamă oamenii săi.<br />
Palatul avea un guvernor bătrân, un <i>Tsung-su</i> foarte învăţat şi foarte îngâmfat. Mandarin de clasa ântâi, el ades avea de vorbit cu oameni inferiori lui. Acestia însă nu auziau dela dânsul alt răspuns decât :<br />
— P ! P !<br />
Şi el zicea aceasta fără a se uita, fără a se mişca.<br />
Ce o fi însemnând aceasta la curte, nimeni nu ştia. Aiurea simplele consoane nu significă nimic.<br />
Tocmai acest mare mandarin întră la chiemarea împăratului.<br />
Cum întră se şi aruncă la pământ, se întinde cât era de lung şi, cu nasul în pulvere, aşteaptă porunca stăpânului.<br />
— Cine locueşte în palatul meu, sau în jurul lui, de care eu n’am ştiinţă ? întreabă împăratul, cu asprime.<br />
Mandarinul se întinde pe pântece mai tare şi tace.<br />
— Acì este un cântăreţ ! strigă împăratul.<br />
— Un cântăreţ ! ferească-ne Budha ! O asemenea fiinţă nu pătează locurile sacre unde calcă Majestatea Voastră. Am eu grijă, aerul palatului nu se corumpe cu suflarea spurcată a unui cântăreţ.<br />
— Rea grijă, de nu ştii ce ştie lumea.<br />
— Lumea ştie şi ce nu este.<br />
— Ba este acì un cântăreţ şi eu voiesc să’l aud.<br />
Mandarinul începe a pricepe şi întoarce vorba.<br />
— Fiiul Ceriului, Împăratul Pământului, acest personagiu mare n’a fost presentat la curte.<br />
— Caută privighitoarea, de seară să cânte la palat ! ordonă împăratul.<br />
— Dar această damă…<br />
— Ce damă ! ce damă ! Ai bumbi de mandarin şi nu ştii ce este o privighitoare ?<br />
Mandarinul afundă nasul mai adânc în pulvere şi începe :<br />
— Fiiul Ceriului, Împărate al Pământului…<br />
— Astă seară să cânte privighitoarea la curte !<br />
La acest ordin dat cu asprime, mandarinul nici „P !“ nu mai zice şi easă.<br />
Să vezi acum pe bătrânul <i>Tsung-su</i> cum suie şi coboară la trepte, cum măsură dealungul şi dealatul săli şi coridoare, cum caută, cum întreabă desluşit şi deamănuntul ; dar’ în zadar se osteneşte. Despre privighitoare oamenii palatului nu ştiu nimic.<br />
Mandarinul se întoarce la împăratul.<br />
— Fiiul ceriului, împăratul pământului, stăpânul lumei, în tot palatul, în toate grădinele cele mai frumoase am întrebat de vestita cântăreaţă, dară nimenea n’o cunoşte. Nimenea n’a auzit-o, nimenea n’a văzut-o. Toată povestea o fi o scornitură de cărturari.<br />
— În cărţi ce cetesc, eu, nu sunt scornituri. De minte cineva, acesta poţi fi numai tu. Ai drept de a purta barbă şi nu ştii ce este şi unde se poate afla o privighitoare ? De nu va cânta privighitoarea de seară în sala tronului, cu toată barba de ai, te voi spinteca.<br />
Spintecarea nu e lucru plăcut. Guvernorul palatului o ştia bine, căci pre mulţi condamnase el la spintecare şi asistase la aceste barbare ecsecuţiuni.<br />
Mandarinul earăşi suie, earăşi coboară trepte ; earăşi sare, aleargă, caută, strigă, întreabă, de nici sufla nu mai poate. În palat şi în jurul lui privighitoarea e necunoscută.<br />
— <i>Tsing-pe ! Tsing-pe !</i> lamentează marele curtean, cugetând la spintecare promisă de împărat.<br />
De făcut ne mai ştiind ce face, mandarinul earăşi merge la stăpânul său.<br />
— Fiiul ceriului, împăratul lumei întregi, Tu, care din milă laşi câte un petec din pământul teu şi altor domnitori să le fie spre mângăiere, stăpâne a vieţei mele, japonezii sunt vrăjitori mari, poveştea privighitoarei este o vrăjitură ; de numele doamnei privighitoare nici se pomeneşte.<br />
— De seară, înaintea tuturor mandarinilor civili şi militari, îţi voi pune eu singur cuţitul în mâni.<br />
Audienţa se terminase cu aceste cuvinte.<br />
Pericolele mari nasc şi idei mari.<br />
Spiritul mandarinului se lumină deodată.<br />
— Da de se află cântăreţul departe de Palat ? Am cetit odată în cărţile lui Confucius, cele pline de philosofiă, că poeţii şi cântăreţii mari iubesc libertatea. Poate tot încă voi scăpa cu zile, îşi zise bătrânul mandarin şi plecă.<br />
— <i>Tsing-pe ! Tsing-pe !</i> strigă earăşi favoritul ameninţat pe toate stradele, pe toate cărările, pănă ce ajunge în câmpii depărtate.<br />
Acolo găseşte o fetişoară ce păştea vitele. Nici trei vorbe nu’i zise, şi copila povesti mandarinului unde se află privighitoarea, când şi cum cântă. Dela dânsa află învăţatul <i>Tsung-su</i> că privighitoarea este pasere, o simplă mică pasere, ce locueşte în fundul părăsit al grădinilor împărăteşti.<br />
— Vei ajunge să paşti vacile împăratului, de mă vei duce la dânsa, promise mandarinul, în entusiasmul fericirii lui.<br />
— Te duc bucuros, de seară cum va resări luna ; atunci sigur o găsim.<br />
La oara indicată, mandarinul, cu o suită mare de curteni de toate gradele, plecă să caute privighitoarea. În fruntea cortegiului mergea mica păstoriţă.<br />
Ei mergeau şi tot mergeau prin aleile grădinilor împărăteşti şi tot nu ajungeau. Grădinile păreau a se întinde pănă la marginile lumei.<br />
Deodată resună un muget puternic.<br />
— Auziţ’o ! strigară curtenii, cu o bucurie nespusă.<br />
— Ce voce încântătoare ! esclamă un mandarin de clasa ântâi.<br />
— Eu am auzit ântâi privighitoarea ! Eu am auzit ântâi privighitoarea ! zice, triumfător, un june oficier, ce aştepta avansare.<br />
— Dar’ acesta nu e cânt de privighitoare ! n’auziţi că rage o vacă.<br />
La observaţiunea micei păstoriţe admiraţiunea chinesilor se domoli.<br />
„Quac — quac — quacacacacacaca… quac — quac — quacacacacaca,“ s’aude în apropiere.<br />
— Toţi la pământ ! salutare adâncă ! E vestita privighitoare ! comandă guvernorul palatului.<br />
— Când eram copil, aceste se numiau broaşte, zise un servitor bătrân.<br />
— Broaşte sunt ele şi acum, respunde văcăreasa.<br />
Aşa dară nici aceasta nu era privighitoare ! Chinesii sunt consternaţi. Marele guvernor credea că deja vede cuţitul mare şi ascuţit ce’i întindea împăratul.<br />
Curagiul îl părăseşte. Deacum înaintează încet.<br />
În fine totuşi ajunge pe malul apei, la un tufar umbros.<br />
— Privighitoarea e acì, şopteşte fetiţa, arătând un arbore, în apropiere.<br />
Paserea şi începe să cânte.<br />
Guvernor, mandarini, mari oficieri şi câţi curteni mai erau pe acì, toţi căzură la pământ.<br />
Cu cât paserea cânta, cu atât se arătau chinesii mai miraţi, mai entusiaşti ; entusiaşti pănă la delir. Acum încep a sări, a juca, a se săruta de bucuriă, a se săruta cu nasul, cum se sărută chinesii.<br />
Privighitoarea cântă şi earăşi cântă.<br />
Seara înaintează, împăratul aşteaptă respuns. Nu mai este timp de ascultat, trebuie făcută invitaţiunea.<br />
Curtenii încep :<br />
— Stimată Doamnă,<br />
Privighitoarea tace.<br />
— Prea stimato,<br />
— Onorato,<br />
— Prea onorato,<br />
— Spectabilo,<br />
— Illustro,<br />
Privighitoarea tot tace.<br />
Guvernorul palatului, cu un gest mare, impune silenţiu, păşeşte înainte şi începe el acum :<br />
— Prea stimată onorato, spectabilă magnificenţă, illustrisimă illustritate a illustrităţii…<br />
— Eu nu pricep vorbe de aceste, întrerumpe mica văcăreasă, lăsaţi să-i vorbesc eu pe limba ce ne-a dat D-zeu.<br />
Chinesii n’aveau ce face, o lăsară să zică :<br />
— Dragă păserică, împăratul doreşte să te audă cântând ; vino astă seară şi cântă la curte.<br />
— Cu plăcere, respunde privighitoarea. Şi împăratul este om, de ce să nu cânt pentru dânsul ?<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>II</b></div>
<br />
La palatul de porcelan alb era gala mare, ca la sărbătorile anului nou, a smeilor a pescarilor şi a lămpaşilor, cele patru mari sărbători chineseşti.<br />
Curţi, grădini, poduri, canaluri, paviloane, pagode, locuinţi de pe apă, locuinţi de pe uscat, toate erau preserate, ca cu stele, de mii şi earăşi mii de lampioane.<br />
Treptele, verandele, coridoarele, salele străluciau de lumini roşie, galbine, verzi, albe, albastre, negre, portocalii. Arborii la toate ferestrele, arbori la toate coloanele, arbori în toate unghiurile şi la fie-care crenguţă de arbore, în loc de floare, câte o lumină colorată.<br />
Cinci mii de servitori ai curţei, de tot soiul, postaţi în şiruri lungi şi dese, stăteau acì, aşteptând oaspele împărătesc.<br />
Ceremonialul usitat la solemnităţi de prima categoriă era ordinat.<br />
Lucrul nu se mai pomenise de când esistă China să se facă aşa primire la un individ din cea mai despreţuită castă, acea a cântăreţilor. Dar ce era să facă chinesii ? Împăratul chinesesc poruncise, împăratul voia să arate lumei că şi el ştie admira şi apretui ce apreţuia şi admira lumea întreagă şi ţeara japonilor mai cu deosebire.<br />
În zadar strigau mandarinii <i>„Tsing-pe ! Tsing-pe !“</i> ei trebuiră să vie la curte.<br />
În zadar şoptiau marii dignitari, nimic nu’i putu dispensa de a fi presinţi la serbare.<br />
— <i>Tsing-pe ! Tsing-pe !</i> murmură şi marele <i>Tsung-su</i> şi totuşi trebuie să suie treptele palatului, să’şi ia locul la uşa sălei principale.<br />
Acì sta împăratul pe tronul cel de aur.<br />
<i>Hoang-hoi</i>, prima împărăteasă, <i>Tus-chin</i> cele două împărătese secundare, princesele tinere şi bătrâne, frumoase şi urîte, toate cu pieptănături ca pyramidele, cu hainele cele mai scumpe, stăteau aşezate subt un baldachin roşu, în faţa tronului împărătesc. Giur împregiur prinţi, yuni, mandarini, oficiari, ministri, mari-stundenţi aşteptau cu faţa mută, silencioşi şi nemişcaţi.<br />
Clopote mari şi mici, în întru şi afară, sunau necontenit. Tobe şi trompete, fluere şi flueraşe resunau din toate părţile.<br />
Deodată tăcere mare : privighitoarea a sosit.<br />
Nu în mijlocul sălei, pe pomul de aur ce’i era pregătit, ci pe o mică creangă verde, într’un colţ părăsit, ea s’aşeză şi cântă.<br />
Câte odată ce’i frumos place şi chinesilor. Împăratul, curtea întreagă ascultă, în tăcere.<br />
— Minunat ! Adevărat minunat ! esclamă împăratul după primul cânt.<br />
— Minunat ! repetă chinesii de toate rangurile, de toate etăţile, cei cu barbe şi cei carii n’au drept de-a purta barbe, cei cu cozi şi cei fără de cozi, cei cu pene şi cei fără de pene. Minunat ! minunat ! minuna…<br />
Privighitoarea reîncepe a cânta. Un gest al împăratului a comendat tăcere şi bieţii chinesi n’apucară să’şi termine cuvântul.<br />
O mişcare nu mai era posibilă. Gurile toate remaseră căscate.<br />
Ce folosesc acum titluri, ranguri, privilegii, drept de-a purta o peană de păun sau trei, bumbi de aur, de safir sau de rubin la căciulă, coliet cu 108 sau numai cu 27 de corale ? Nici unul din aceste margi şi ambiţionate privilegii nu dă dreptul de-a închide gura.<br />
Privighitoarea tot cântă, împăratul tot ascultă, la gurele căscate ale curtenilor nimenea nu gândeşte.<br />
După lung şi lung cântat, paserea tace în fine.<br />
Împăratul aruncă cântăreţei pantoful său de aur.<br />
La acest semn de graţiă neauzită, toţi chinesii se întind jos.<br />
(Mi se pare că ilustra adunare a profitat de favorabila ocasiune pentru a închide gurele).<br />
Se făcea ziuă şi paserea tot cânta, împăratul tot asculta.<br />
Curtenii earăşi stăteau muţi şi împetriţi, după legile etichetei.<br />
Din toate cântecele, acesta era cel mai frumos, cel mai dulce, cel mai melodios şi înduioşitor. Atins pănă la suflet, împăratul începu a plânge.<br />
Şi aceasta era ceva neauzit, şi aceasta era mare înfrângere a etichetei ; dar când plânge împăratul, cum să tacă curtenii ?<br />
Să fi văzut cum se puseră la plâns 7964 de chinesi !<br />
Concertul se termină cu acest incident.<br />
Împăratul ordonă repetarea esactă a programei în fie-care seară. La invitarea adresată privighitoarei, ea respunse :<br />
— Am văzut lacrimi în ochii împăratului. Aceasta nu o voi uita ; voi veni când voi fi trebuitoare.<br />
Un an întreg ţinură, neîntrerupt, concertele la curte. La anul nou ele deveniră publice. Toate castele societăţii chineseşti, după categoria lor, mandarini civili şi militari şi marii studenţi sau învăţaţii, cum să zice la noi ; oficierii, lucrătorii de câmp, neguţătorii şi ultima castă, acea a artiştilor, musicanţi, actori, cântăreţi, dănţuitoare, toate fură admise la palat, pentru a auzi minunata privighitoare.<br />
Cântăreţei i se acordase de mult titlurile, onorurile şi privilegiile aleşilor favoriţi. Ea avea apartament la palatul de porcelan alb, 360 de servitori şi sclavi personali, ca prinţii din familia imperială.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
<b>III</b></div>
<br />
Mikado, adecă împăratul Japonului, auzia despre cele ce se petreceau la palatul confratelui său şi oferi privighitoarei favoruri îndoite de va veni la curtea de la Yedo.<br />
Privighitoarea respunse :<br />
— Împăratul Chinei a plâns ascultându-mă ; deci el este om cu inimă şi pre oamenii cu inimă nu’i părăsesc.<br />
Zilnic venea cântăreaţa şi cânta pentru împărat cât doria el s’o asculte.<br />
În fine se şi decise a’şi ocupa apartamentul dela curte, a se stabili cu totul în palatul de porcelan alb.<br />
Mikado muria de năcaz pe tronul său japones şi tot sta şi cugeta ce să facă, cum să răpească el minunea Chinei, minune ce ar fi voit numai el să posedă.<br />
Sfetnicul lui favorit îi dete acest sfat :<br />
— Să facem o pasere artificială ce să cânte de o mie de ori mai tare, ce să fie de o mie de ori mai frumoasă decât cea viuă. Împăratul chines, de’i o vom trimite, se va lăsa ademenit de noutatea lucrului şi va da deocamdată preferinţă paserei cu maşină. Cântăreaţa adevărată, văzându’i nedreptatea şi ingratitudinea, îl va părăsi. Atunci uşor ne este a pune mâna pe dânsa.<br />
O sută de mii de paseri cu maşină se comendară la măestrii cei mai vestiţi din Japon.<br />
Paserea ce va cânta mai tare un cânt de privighitoare va fi plătită cu preţ de aur, acoperită cu pietre scumpe şi trimisă la Peking.<br />
Japonesii sunt isteţi, dibaci, pacienţi şi lucrători. O sută de mii de privighitori artificiale să şi presentară la concurs.<br />
Barbierul consiliarului împărătesc favorit făcuse şi el o pasere măeastră. Nici un ornic nu făcea regulat „tic, tac, tic, tac“ de cim cânta cântul său privighitoarea bărbierului protegiat.<br />
Aceasta fu declarată de artistă perfectă, plătită cu preţ de aur, împodobită cu jumătate din pietrele coroanei împărăteşti şi trimisă în China.<br />
Mikado al Japonului săria în sus de bucuriă. Împăratul se va lăsa sigur ademenit. Ceva mai lucitor, mai sclipitor, mai împodobit nu se pomenise.<br />
Şi cânta atât de tare ! atât de precis !<br />
Lucrul a fost nimerit calculat. Toate se întâmplară cum doria invidiosul de Mikado.<br />
Când a sosit privighitoarea cu maşină la palatul de porcelan alb, chinesii remaseră uimiţi de-a ei frumuseţă.<br />
Dară ce să mai zic de efectul cântului său.<br />
Acesta era adevărat după inima chinesilor.<br />
Odată, de zece ori, de o sută, de o mie de ori ea cânta tot un fel şi în acel fel ; precis, esact, regulat, nici mai tare, nici mai încet ; nici mai mult, nici mai puţin.<br />
Cum nu s’a schimbat în imperiul chinesesc nimic de mii şi mii de ani aşa, de sigur, nu’şi va schimba nici astă pasere modulaţiunile vocei sale mii şi mii de ani încă.<br />
Ceva mai pe gust chinesesc nici că s’ar fi putut inventa.<br />
Puteţi judeca despre succes.<br />
Privighitoarea adevărată, cu diversele sonuri ale vocei sale, cu diferitele inflecsiuni ale acestei voci, cu cântul său totdeuna nou, cu inspiraţiunele sale varie şi nenumărate te scotea din fire. Simţirile liniştite ţi le tulbura, fibrele inimei adormite ţi le deştepta, toate simţimentele sufleteşti îţi punea în mişcare. Ascultând’o nici simţiai, nici cugetai după voiă şi plăcere. Cântul paserei te răpia în lumi necunoscute, te ardica în regiuni uimitoare.<br />
Zică cui îi place că aceasta e frumos, măreţ, sublim ; dară cu natura chinesescă nu se potriveşte.<br />
Şi, zeu, în China la temperamentele chineseşti trebuie să cugeţi.<br />
Privighitoarea artificială ştia şi ea şcale minunate, triluri, arpegie, vocalise, unele mai repezi decât altele ; şi ea te inunda cu cascade întregi de noate ; dar ori cât de multe erau, le asculta’i fără nici o mişcare. Ele gâdiliau plăcut urechia şi nu atingeau nimic mai mult.<br />
Cum nu era tocmai chinesii să declare pre privighitoarea cu maşină superioară privighitoarei vii ce cânta după infinitele ei inspiraţiuni cântece tot noi, tot adânc simţite, tot pătrunzătoare, cântece ce te agitau pănă în fundul sufletului.<br />
Succesul paserei mecanice fu atât de deplin, încât era să facă epocă, precum veţi vedea.<br />
În China, o ştiţi, nu este nici cameră, nici senat, nici dietă, nici casa magnaţilor, nici chiar consiliu de stat.<br />
Când trebuesc Chinesilor legi nouă, ceea ce nu le trebue nici odată, mandarinii le cer dela Împăratul lor.<br />
Astădată, ca nici odată, mandarinii se duseră cu toţii la împărat să’i ceară o lege nouă, relativ la paserele cântătoare.<br />
Ei, fermecaţi de cântul paserei-măestre din Japon, cerură, ca prin o lege nouă, să se scoată tuturor paserelor adevărate coardele lor vocale naturale şi să li se pună în gât câte o maşină de cântat japonesă.<br />
Mandarinii aveau atâtea motive ponderoase în favoarea projectului lor, ei dovediră împăratului atât de vederat că paserele naturale, cu inovaţiunele lor perpetue vor face odată o revoluţiune în ţeară, încât împăratul, pentru a’şi scăpa vechiul stat de pericol, le promise tot ce voiau.<br />
Proiectul sancţionat şi adoptat remânea numai să se puie în lucrare.<br />
Aceasta, din fericire, merse mai greu. La aplicarea proiectului trebuia timp şi bani. Timp ar fi mai fost ; dară bani nu prea erau.<br />
Pănă se vor afla sumele trebuitoare, paserele remân în statu quo, adecă remân încă cu gâtlejul şi coardele vocale ce le-a dat D-zeu.<br />
— Dară privighitoarea ce minunată ce face ? unde este ? ve’ţi întreba. Şi ea oare este ameninţată de pericolul general ?<br />
Nu vă temeţi. De mult nu mai este ea în China.<br />
Ştiţi că, dela început, ea zisese că numai atunci va cânta când va fi cântul său trebuitor.<br />
Şi împăratul nu mai simţia trebuinţă de când de privighitoare adevărată.<br />
Cântăreaţa favorită era acum paserea cum maşină. Paserea cu maşină dobândise chiar şi titlul de :<br />
„Cântăreaţă ordinară şi estraordinară a M. S. Împăratul Chinei.“<br />
Într’o seară earăşi era mare concert la curte. Privighitoarea cu maşină repeta şi earăşi repeta aria sa de bravură. Chinesii nu se mai săturau ascultând-o. Grija că se poate osteni o asemenea pasere încă n’aveau. Dar’ acì se înşelară. În mijlocul cântului, ce reîncepuse earăşi, deodată se aude un puternic :<br />
— Sfrrrrr !…<br />
Din acel moment, privighitoarea mecanică n’a mai cântat.<br />
Nici doctori, nici ornicari, nici architecţi, nici mecaniciani, nici chiar bărbierii nu’i putură ajuta. Maşina se tocise, se tocise de tot.<br />
S’a isprăvit cu concertele la curte.<br />
De acum e rău de împărat. El se deprinsese a mânca, a dormi, a vieţui tot cu cânt de privighitoare şi privighitoare nu mai era în imperiul întreg.<br />
În zadar a căutat cunoscutul mandarin în toate grădinele, în toate pădurile, în toate tufişele : de paseri cântătoare nici se mai pomenia în toată ţeara.<br />
Depeşe telegrafice începură a circula în toate părţile. Pretutindenea se cercetează despre vechia privighitoare dela palat. Unde era nu se ştia.<br />
Unii crezură că o vor afla la curtea japonesă. Dar calculul era greşit.<br />
Ea refusase definitiv a’şi mai face de lucru cu curţile împărăteşti. Făcuse acum destulă esperienţă.<br />
Cu paserile artificiale din Japon s’ar mai fi putut chinesii ajuta. Dar eată ce se întâmplase : Năcăjit că nu ’i-a reuşit planul de a’şi procura privighitoarea viuă a împăratului chines, el poruncise să se sfărîme toate 99,999 de privighitori mecanice ce mai erau şi oprise de a se mai face altele.<br />
Dorul de privighitoare cuprinse atât de puternic pe „Fiul Cerului“ încât se bolnăvi şi se bolnăvi rău.<br />
Leac pentru împărat era numai cânt de privighitoare şi privighitoare nu era de găsit.<br />
În zadar se anulă legea contra gâtlejelor paserilor vii ; pasere cântătoare nu mai voia să vie în China.<br />
Împăratul ajunse la moarte.<br />
Medicii îl condamnase ; curtenii ştiau că pănă în seară nu va mai sufla.<br />
Acum plecară şi guvernori, mandarini, oficiari, să se închine împăratului ce avea să urmeze. Înaintea acestuia să întindeau acum pe pântece, se tîrîiau în pulvere, pe pământ.<br />
Lângă împăratul murind nu era acum nimenea, curat nimenea.<br />
Moartea aflând casa goală, uşa deschisă întră şi se aşeză la căpătâiul monarchului, în agonie.<br />
Cu moartea întrară în casă şi mii şi mii de fiinţe stranie, necunoscute. Unele blânde şi surizătoare, altele slute şi pocite.<br />
Un bătrân, c’o carte mare, sta şi le chiăma pe nume.<br />
Erau faptele bune şi faptele rele din vieaţa împăratului.<br />
Cele ce acusau pre împărat se aşezară în giurul patului şi începură plângerile lor.<br />
Era tristă, era grozavă astă oară de judecată.<br />
Ca stânci sdrobitoare, cădeau pe inima murindului vorbele amare.<br />
— Judecaţi-mă, osândiţi-mă, gemea împăratul ; dară de am făcut o singură faptă bună în vieaţă, lăsaţi-mă să mai ascult odată un cânt de privighitoare.<br />
Faptele bune erau şi ele multe. Toate ridicară mânile la cer.<br />
— Frrr ! frrr ! frrr !… s’aude la fereastra deschisă, şi tot odată resună cânt de privighitoare.<br />
Privighitoarea viue, privighitoarea de odinioară auzise că împăratul este singur, părăsit. Acum venise căci era trebuitoare.<br />
Ea ţinu minte lacrima împăratului şi uită ingratitudinea lui.<br />
Cu cântulu său voieşte să’l consoleze. Acest cânt e lung, duios, cum n’a mai fost. E atât de lung, atât de duios încât lacrimi earăşi pornesc din ochii împăratului murind.<br />
La boala grea, la dor cu foc numai lacrimele aduc uşurare ; numai lacrimele răcoresc, numai lacrimele pot ajuta.<br />
Seara, când îşi amintiră curtenii de stăpânul părăsit, când întrară în casă să vadă de nu e rece, de nu e bun de scăldat, ei aflară pre împărat…<br />
Gîciţi cum ?<br />
Îmbrăcat cu hainele de paradă, pe tronul cel mare şi în mână avea cumpăna dreptăţii.<br />
Lângă el privighitoarea îl mângăia, cântând.<br />
<br />
<hr noshade="noshade" width="62%" />
Alexandru Pănoiuhttp://www.blogger.com/profile/13231255313070132527noreply@blogger.com0