Merge network locations in Windows 8 Consumer Preview

The Network and Sharing Center dialog in Windows 8 Consumer Preview lacks the ability to edit the name and icon of the connected networks, and, most importantly, to merge network locations. I won't argue why it's important to be able to merge network locations — it's important for me, and that's enough.

This article describes certain techniques for altering the default behavior of the operating system. If you are not comfortable with editing Windows' registry settings, or if you find yourself doing stuff which you don't understand, stop. I am describing what works for me, not giving technical advice suitable for a production environment. Data loss may occur. Bad things may happen. You have been warned.

Should you want to merge the current network location, e.g., Network 2, into another location, say, e.g., Hotel, you can proceed as follows:

1. Run the Registry Editor, as Administrator if needed, and navigate to HKLM/ Software/ Microsoft/ Windows NT/ CurrentVersion/ NetworkList.
   
   
2. For safety, export the entire subree to a .reg file, so that you can always recover from unexplainable errors.
       
3. Two keys are of interest here, Profiles and Signatures.
       
4. Go to Signatures; there you will find two keys, Managed and Unmanaged. I assume that the network location which you want to merge into another one is unmanaged, because managed networks should not give such problems.
   
   
5. Under Unmanaged you will find several keys with long hexadecimal names. Walk through them until you find the network which you want to merge into another network location, and the network location into which you want it to be merged.


6. Make a note (using the Notepad) of the Description, DnsSuffix, FirstNetwork and, most importantly, ProfileGuid of the destination network location (that which will survive the merge).
   
   
7. Go to the signature of the network which you want to merge, and replace the Description, DnsSuffix, FirstNetwork and, most importantly, ProfileGuid with those of the destination network.
   
   
8. Navigate to  HKLM/ Software/ Microsoft/ Windows NT/ CurrentVersion/ NetworkList/ Profiles and delete the profile of the merged network.
   Actually, as best practice has it, you shouldn't delete it but rename it, for example by prepending (or appending) an underscore; but I'm sure you already do this by reflex, otherwise what business do you have messing with the Holy Registry? Delete it only after you have checked that everything is all right.
   
   
9. Disable and then re-enable the network adapter, and check that the name and type of the network connection are set to the desired values.

May your Windows 8 Consumer Preview installation be fruitful and prosperous!

P.S. If what you want is to change the type of the network, from Private to Public or vice-versa,  or its name, you can delete the profile and the signature, then disable and re-enable the network adapter. Windows will find a new network and will ask you about its name and type.

Biserica de beton din Bariera Vergului, sau ce face dictatorul când n-are treabă

La sfârşitul secolului al XVII-lea, de o parte şi de alta a Căii Călăraşilor de astăzi, a cărei parte de început, de la Piaţa Unirii până la Strada Mântuleasa, poartă acum numele lui Corneliu Coposu, se întindea moşia marelui boier de neam Grecesc Vartolomei Vergo, vel portar şi apoi vel paharnic la curtea lui Constantin Brâncoveanu, unul dintre oamenii de încredere ai voievodului; aşa că nu e de mirare că uliţei care mergea de la Curtea Domnească până la Mânăstirea Pantelimon i s-a spus Podul Vergului, după numele stăpânului locurilor pe care le străbătea.

Acum, până hăt bine în secolul al XX-lea, nu se intra şi ieşea din Bucureşti aşa otova, fără rost şi fără voie, ci intrarea şi ieşirea din oraş se făceau prin locuri anume, numite de pe la 1800 bariere, unde se aflau, scrie Marele Dicţionar Geografic al României din 1898, „agenţi de accize şi de percepere de taxe pentru intrare în oraş‟. Una dintre aceste bariere se afla pe Podul Vergului, şi de aceea i s-a spus Bariera Vergului.

Curios cât de rezistent s-a dovedit acest nume în vorbirea poporului. Oficialităţile nu i-au mai spus aşa de mai bine de 130 de ani: după Războiul de Independenţă, Podul Vergului a primit numele de Calea Călăraşilor, iar bariera s-a numit oficial Bariera Călăraşi; comuniştii au desfiinţat barierele, iar locului cu pricina i-au spus Piaţa Muncii, cum a şi rămas numele staţiei de metrou; pe hărţile de astăzi scrie Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi; dar Bucureştenii tot Bariera Vergului îi spun.

După primul război mondial, statul s-a gândit şi i-a împroprietărit pe veteranii de război; unii dintre aceştia erau Bucureşteni, şi unul dintre terenurile care au parcelate pentru împroprietărirea veteranilor de război Bucureşteni se află între Podul Vergului, Şoseaua Mihai Bravu şi Strada Vatra Luminoasă; la vremea aceea i s-a spus Parcul Călăraşi, azi fiind considerat o parte din cartierul Vatra Luminoasă.

Noul cartier Parcul Călăraşi avea nevoie de o biserică. La început, cartierul a fost servit de un paraclis care funcţiona într-o-ncăpere a Spitalului de Copii Vergu, care astăzi se numeşte Policlinica de Copii Victor Gomoiu, după numele primului său director. Dar această stare de lucruri nu putea continua.

Aşa că în 1942 Statul, care pe atunci se scria cu S mare, s-a hotărât să ridice o biserică, că oricum nu mai avea alte probleme de rezolvat. În 1942, Statul era Ion Antonescu, Mareşal şi Conducător al Statului. (Chiar aşa îşi spunea, Conducător al Statului; ce vremuri nevinovate, când dictatorii nu se străduiau să-şi spună Preşedinţi şi să se aleagă cu 99,99% din voturile liber exprimate de cetăţeni în aplicarea centralismului democratic.)

Proiectarea bisericii i-a fost încredinţată arhitectului Gh. Naumescu, iar acesta a proiectat una dintre cele mai interesante biserici din Bucureşti, inspirându-se, zice-se, după Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Construcţia a început de îndată, dar, fiind România prinsă în perioada respectivă cu alte treburi oarecum mai urgente, nu s-au putut încheia decât după ce Mareşalul a fost arestat şi împuşcat, au venit Ruşii şi a abdicat Regele. Biserica, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost sfinţită în 1949, iar picturile interioare, realizate de Eremia Profeta, n-au fost gata decât în 1964.

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, lângă Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi, fostă Muncii, fostă Bariera Vergului. (Fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr.)

De fapt picturile interioare n-au fost complet gata decât în 2002, când, sub pretextul unor lucrări de restaurare, s-au strecurat şi tablourile ctitorilor principali, nimeni alţii decât, vade retro Satana!, însuşi Mareşalul Ion Antonescu şi soţia sa Maria. Care se gândiseră probabil, într-o seară tulburătoare, privind apusul însângerat, că pe lumea aceasta au cam rezolvat-o, aşa că măcar ca pregătire pentru lumea cealaltă să ridice repede o biserică, întru uşurarea păcatelor.

Culmea e că în pofida pedigriului său cam verde, biserica a scăpat nedărâmată de comunişti, deşi locuitorii din Bariera Vergului şi din Balta Albă nu uitaseră cine o ridicase şi, când erau siguri că ştiu cu cine vorbesc, îi spuneau biserica legionarilor; ocazii de dărâmare au fost suficiente, dar abia prin '88 s-a gândit noul Conducător s-o dărâme. Era însă prea târziu — ceasurile-i erau deja numărate şi n-a mai apucat să săvârşească şi această nelegiuire.

Aşa a apucat de-au rămas Bucureştii cu o frumoasă biserică de beton armat, singulară în măreţia ei albă. Liniile ei severe dar totuşi armonioase ilustrează stilul neoromânesc târziu, mărturisind despre o Românie care era cât pe ce să fie, dar, din cauza vremurilor, n-a mai fost. Dar să nu ne-ntristăm şi să ne gândim cu optimism că, dacă vom putea, vom face noi alta mai trainică şi mai frumoasă.

Statuile umblătoare din Bucureşti

După cum ştie orice copil din Bucureşti, dacă merge la şcoală şi dacă mersul la şcoală este însoţit de o mistuitoare dorinţă de a învăţa nimicuri despre oraşul său natal, în faţa Universităţii (aceea adevărată, nu vreuna dintre noile întreprinderi comerciale care emit diplome de studii cât de cât superioare) sunt patru statui.

• Trei statui de piatră, şi anume:
  
  • Spiru Haret, profesor de matematică şi mare reformator al învăţământului Valah. Statuia, de Ion Jalea, este cea mai recentă dintre cele patru; albeţea marmurii de Carrara e acum din nou vizibilă.
  • Gheorghe Lazăr, fondatorul învăţământului organizat în limba română, ce l-o fi apucat să facă asta -- de parcă Slavona şi Elina nu erau destul de bune. Statuia a fost realizată de Ion Georgescu în 1886; inscripţia păstrează parfumul pedanteriei ortografice din epocă:
    
    LVI GEORGE LAZĂR REINTEMEIETORUL INVĂTĂMÎNTVLVI ROMÂNESC NATIVNEA RECVNOSCĔTOARE MDCCCLXXXVI
  • Ion Heliade-Rădulescu, marele om de cultură care a dominat secolul al XIX-lea, autorul Zburătorului şi al celebrului îndemn „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!‟. Statuia, de Ettore Ferrari, a fost dezvelită în anul 1880.
• O statuie de bronz, reprezentându-l pe MICHAILV VOEVODV, alias Mihai Viteazul, turnată la Paris în 1873 de Carrier Belleuse. Dezvelită în prezenţa regelui Carol I pe 8 noiembrie 1874, de ziua onomastică a celebrului aventurier Oltean, statuii i s-a reproşat că ar fi o reciclare a monumentului Ioanei d'Arc, fabricat de acelaşi sculptor în acelaşi timp; adevărul însă este că numai calul a fost turnat în două exemplare.

În vara anului 2010, cei patru părinţi ai patriei au fost nevoiţi să se mute în Parcul Izvor, pentru că pe locul unde acum două sute de ani se afla Academia Domnească de la Sfântul Sava trebuia să se construiască un parcaj subteran uriaş; nefiind ei degeaba părinţi ai patriei, au înţeles necesitatea istorică a săpării unui parcaj în centrul Capitalei şi s-au mutat fără proteste.

Şi ieri au venit înapoi.

O sută de oameni, dotaţi cu macarale „speciale, aduse din Occident‟, după cum scrie ziare.com, i-au ajutat pe cei patru mari bărbaţi să parcurcă străzile oraşului. Circulaţia a fost întreruptă numai între Piaţa Universităţii şi Calea Victoriei, ca dovadă că, având doar un pic de grijă, transporturile agabaritice se pot desfăşura şi în mijlocul traficului disciplinat din Bucureşti, ca în fotografia de mai jos, în care-l vedem pe Eliad plimbându-se prin Piaţa Unirii, precum spun legendele că mergeau şi statuile Moai din Insula Paştelui:

Înainte de a fi aduse la locul lor moştenit din strămoşi, statuile au fost spălate. Acum sunt curate, şi dacă vor fi cuminţi vor fi şi luminate ca să aibă turiştii la ce să se uite noaptea. Parcajul se spune că va fi gata în noiembrie, iar amenajările de la suprafaţă în iunie.

Să sperăm c-aşa va fi.

Molidul electronic de beton din Băneasa

Călătorii care pleacă din Bucureşti spre Nordul cel răcoros pot vedea, imediat ce trec de fântâna Mioriţa, pe dreapta, un molid gigantic care se înalţă falnic şi vertical undeva către Administraţia Lacurilor, Parcurilor şi Agrementului. Loc de parcare acolo nu e, dar dacă se mai întoarce vreodată, călătorul care l-a ţinut minte poate opri la Gara Băneasa şi se poate întoarce pe jos pentru a-l examina mai de aproape.

Urcând pe Podul Băneasa, sau să-i spun Pasajul Mioriţa, pentru că astăzi acesta este numele sub care-l cunosc mulţi, fotograful amator nu are nici o dificultate în a se orienta. Imensul molid -- sau brad, sau pin, sau ce fel de conifer or fi el -- domină peisajul feroviar cu autoritatea înălţimii sale.

Molidul electronic de beton din Băneasa -- vedere de ansamblu. (Fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr)

Privit mai de a aproape, coniferul îşi vădeşte natura concretă, anume de beton, explicându-se-ntr-acest fel perfecta sa verticalitate şi alura rectilinie fără de compromisuri, ambele caracteristici nefiind ele deloc obişnuite printre fiinţele vii lăcuitoare pe aceste meleaguri Valahe. Odată cu vădirea betonului tulpinii se arată şi cauza sa finală, scopul sau ţelul existenţei sale: să poarte antenele necesare pentru ca oamenii Bănesei să-şi poată folosi telefoanele mobile pentru a vorbi la ele, ferindu-se astfel de tristeţea tăcerii.

Molidul electronic de beton din Băneasa -- detaliu. (Fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr)

Molidul cel de beton este de fapt un turn celular estetizat, adică prefăcut astfel încât să nu zgârie ochii protipendadei Bucureştene care-şi află sălaşul în cel mai select dintre cartierele selecte. Operă de artă, nu altceva, şi atât de frumos! Cum numai un stâlp de beton poate fi, împodobit cu frunze aciculare false, în formă de perie de vase. Mari şi multe sunt minunile progresului uman, modern!

Calitatea certificării provenienţei originii

E-ntr-unul din lifturi un afiş care-i face reclamă unui restaurant unde se serveşte mâncare din  carne de vită de rasa Angus cu păr roşu. Afişul e frumos colorat, restaurantul are inspirata lozincă Meat me!, rasa Scoţiană Angus e renumită pentru calitatea cărnii, cui îi place carnea un picuţ mai grasă, aşa că totul e bine, frumos, curat, ecologic şi civilizat, cu excepţia respectului pentru limba Românească, care lipseşte, neaflându-se el, respectul, în înzestrarea copywriterului, nici a corectorului, şi nici a responsabilului cu publicitatea de la Red Angus.

Mai întâi că în anul de la facerea lumii 7520, iară de la naşterea Mântuitorului 2012, reclama cu pricina încă-ndrăzneşte să scrie fără diacritice, ca pe timpurile cele de tristă amintire de dinainte de Windows 3.11 for Workgroups for Central and Eastern Europe şi Adobe Type Manager. Iată, stimate cetitoriule, cum scrie Angus cel Roşu:

Carne a carei origine provine tocmai din Statele Unite ale Americii, indeplinind criteriile inalte de calitate a certificarii, USDA Choice, recunoscuta pe plan international ca fiind de top.

În al doilea rând textul e stupid. De ne-nţeles. Fără sens. Varză. Culmea-ncâlcelii ideatice.

Cum de poate cineva să-ghesuie atâtea greşeli semantice şi gramaticale în numai patru rânduri nu pot pricepe. Cum de acel cineva este angajat să scrie nu pricep nici atât. Să vedem:

• Carne a cărei origine provine tocmai din Statele Unite ale Americii...
  
  (1) Originea provine din SUA? Cum adică? Dacă originea provine din SUA, unde e ea acum? Au adus la Bucureşti originea cărnii? Dar carnea, de unde o aduc?
  
  Pentru cetitorii mai puţin deprinşi cu limba Română, corect era: carne originară tocmai din Statele Unite; sau, şi mai bine, mai aproape de limba vorbită, carne adusă tocmai din Statele Unite; sau eventual, dacă este cazul,  carne de origine din Statele Unite.
  
  
• ...a cărei origine..., îndeplinind criteriile înalte de calitate a certificării...
  
  (2) Deci originea cărnii îndeplineşte criteriile de calitate a certificării. Hm. Originea e un fel de certificare? Ce e aceea calitatea certificării? Altele cărnuri au certificare de slabă calitate?
  
  Pentru cetitorii mai puţin deprinşi cu limba Română, corect era: îndeplinind criteriile înalte de certificare a calităţii. Fără a uita de înlocuirea tâmpeniei despre originea care provine aşa cum s-a arătat la punctul precedent.
  
  
• ...criteriile înalte de calitate a certificării, USDA Choice,...
  
  (3) Virgulele sunt bune! Să punem cât mai multe! Stimate copywriter, USDA Choice este numele setului de criterii de certificare a calităţii (nu de calitate a certificării, stimate copyriter!). Ia să vedem, cum o fi mai bine:
  
  
  • conformându-se standardului de reprezentare a caracterelor, ISO 8859-16, sau
    conformându-se standardului de reprezentare a caracterelor ISO 8859-16?
    
    
  • practicând sistemul tradiţional de gimnastică al pustnicilor, yoga, sau
    practicând sistemul tradiţional de gimnastică al pustnicilor yoga?
  
  Pentru puncte suplimentare se cere discutarea deosebirilor dintre cele două exemple şi compararea lor cu cazul discutat.
  
  
• Carne a cărei origine..., îndeplinind criteriile..., recunoscută pe plan internaţional ca fiind de top.
  
  (4) După toate regulile limbii Române ne-am aştepta la un verb, ceva acolo, care să termine fraza. Să-i dea o formă. Sigur că în textele de reclamă nu e nevoie neapărat de un verb, în regulă, dar atunci ce caută gerunziul îndeplinind? Îndeplinind nu poate fi decât un complement (răspunde la întrebarea cum?), dar complementul cui? Al nimănui!
  
  (5) Pe de altă parte, cine este oare recunoscută? Carnea sau originea? În mintea copyriterului este, cred, carnea. În textul comis de mânuţa copywriterului limba Română ne îndeamnă să citim că originea este recunoscută "ca fiind de top".
  
  (6) Şi apoi ce-i cu topul acela? În limba Română sunt două cuvinte top: top¹ care înseamnă pachet (de exemplu, top de hârtie) şi vine din limba Turcă şi top² care înseamnă clasament (de exemplu, topul cântecelor mobilizatoare) şi vine din limba Engleză. Baiul e că nici unul nu se potriveşte: nici carne recunoscută ca fiind de pachet, nici carne recunoscută ca fiind de clasament nu au nici o noimă.
  
  (7) Pe deasupra, recunoscută ca fiind x este o stângăcie de neiertat pentru un copywriter. E rudă cu se datorează faptului că. E o formulare prolixă care nu arată decât că vorbitorul a chiulit de la orele de Dezvoltarea Vorbirii din clasele întâi şi a doua.

Şi până la urmă, se pot întreba unii dintre dumneavoastră, mai ales din aceia care sunt mai puţin deprinşi cu limba Română, cum ar fi fost bine? Nu ştiu, nu sunt copywriter. Dar pot încerca:

Carne originară tocmai din Statele Unite ale Americii, care îndeplineşte înaltele criterii de certificare a calităţii USDA Choice şi care se află printre cele mai apreciate în întreaga lume.

Dacă asta o fi vrut reclama să spună, pentru că i-atât de-ncâlcită că nu pot fi sigur. Aşa că am pozat afişul şi l-am pus aici, spre ştiinţă şi luare aminte. Copywriteri, nu uitaţi! Unii chiar citesc ce scrieţi!

Despre ortografia Neolatină

De pe la 1500 şi până către 1900 mulţi scriitori, filozofi, şi oameni de ştiinţă şi de cultură Vest-Europeni au scris în limba Latină, mai precis într-o formă a ei pe care astăzi o numim Neolatină. Nu doar că mulţi au scris, dar foarte mulţi au citit cărţi scrise pe Latineşte. De-abia pe la 1700 a reuşit o limbă modernă, anume Franceza, să-i ia locul Latinei ca limbă de comunicaţie internaţională în Europa, şi încă în prima parte a secolului al XIX-lea se putea întâmpla ca doi Europeni de naţionalităţi diferite să vorbească între ei Latineşte.

Pentru noi, cărţile tipărite pe Latineşte la sfârşitul Evului Mediu şi în prima parte a Epocii Moderne, aproximativ până la Revoluţia Franceză, au un aspect neobişnuit, pentru că folosesc convenţii care între timp au fost abandonate.

Chiis, chis-chis-chis-chis

Telefoanele inteligente şi tabletele sunt de două feluri: pe de o parte avem tribul Maleelor, purtătoarele subtilului însemn al Mărului Muşcat, fruptul oprit al pomului cunoaşterii binelui şi răului; iar de celaltă parte se află pestriţul popor al Roboţelului Verde şi făr' de arginţi, purtător al credinţei în puterea fără margini a progresului tehnologic. Sunt unii care spun că pe lângă acestea s-ar mai afla şi altele feluri, Asiatice, Scandinave sau Ferestruite, dar prea puţini au văzut vreodată aşa ceva, şi încă şi mai puţini s-au fost împrietenit cu ele, putând deci noi să le trecem peste, ca pe unele lipsite de-nsemnătate.

Spre deosebire de uniform-monolitica lume a Mărului, unde totul merge ca uns, şi nimeni nu greşeşte, pentru că nimeni nu poate călca strâmb, în partea Roboţelului domneşte libertatea; dacă orice Măr, fie el pod, fon, sau pad, este administrat prin acelaşi Ai-Tiunz, fiecare producător de Roboţei are propria lui aplicaţie, unică şi fără de asemănare, pe care-ncearcă s-o vâre pe gâtul utilizatorilor nevinovaţi. De multe ori, adică poate nu chiar întotdeauna dar pe-aproape, aceste aplicaţii sunt atât de atrăgătoare încât utilizatorii versaţi se feresc de ele ca, iertaţi-mi vorba proastă, dracul de tămâie. Şi aici venim la Kies, aplicaţia de administrare a telefoanelor inteligente şi tabletelor Samsung.