Fundaluri şi tapete pentru suprafaţa de lucru

Nu sunt niciodată destule fundaluri pentru suprafaţa de lucru!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mie unuia îmi plac fundalurile care reprezintă cerul. Poate că şi altora le plac: de aceea am pus la dispoziţia publicului interesat mai multe fotografii ale cerului, înnorat, la apus, cu ceaţă şi aşa mai departe; le găsiţi pe Flickr, în setul Wallpapers. Toate imaginile au 1920×1200 de pixeli. Dacă le folosiţi ca fundaluri, atunci vă recomand să stabiliţi modul la afişare cu rescalare la dimensiunile ecranului fără păstrarea raportului de aspect -- în fond, norii puteau foarte bine să aibă altă formă.

   

Dacă vă place vreunul dintre fundaluri veţi dori probabil să descărcaţi imagina la rezoluţia maximă. Pentru a descărca imaginea de 1920×1200 de pixeli trebuie să apăsaţi mai întâi butonul "Actions"; se va afişa un meniu unde trebuie să alegeţi opţiunea "View all sizes". Se va afişa o pagină nouă, unde veţi avea posibilitatea să descărcaţi imaginea originală.

Flugtagul Buhaiului Roş

Era o duminică obişnuită, 19 septembrie, o zi mai degrabă înnorată, mai deagrabă plictisitoare, aşa că imediat ce s-a mai luminat am ieşit să fotografiez raţele aciuate pe apa Dâmboviţei celei aparente. Ştiam eu că sunt raţe în preajma podului Mărăşeşti, lângă Camera de Comerţ.

Raţe erau, şi răţoi erau; întâi m-am dus din vale de pod, unde de obicei stau raţe mai multe, şi am făcut poze. Apoi am dat să mă duc şi puţin din deal de pod, să văd dacă nu sunt şi pe-acolo, dar să vezi că bucata din Splaiul Unirii dintre Piaţa Unirii şi podul Mărăşeşti era închisă traficului auto, aşa că strada devenise o zonă pietonală pe care pietonau o mulţime de pietoni, băieţi, fete, oameni şi femei de toate vârstele şi de toate categoriile sociale în afară de cele superioare. Erau mulţi de tot, şi cei care nu se plimbau otova pe carosabil se-nghesuiau la gardul Dâmboviţei ca să vadă ceva pe apă.

Aşa de mulţi erau că nici vorbă să mă apropii de gard, să văd şi eu la ce se uită ei, că nu prea-mi venea să cred că atât de mulţi Bucureştei au ieşit să se uite la raţe, care-s frumoase ele, dar are şi Bucureşteanul limitele lui. Era-nghesuială cam de la pasarela aceea de la vreo cincizeci de metri mai sus de pod şi până la Piaţa Unirii. Şi toţi stăteau şi se uitau la ceva pe apă.

Pe apă erau unii cu bărci cu motor, îmbrăcaţi în negru, şi alţii cu schi-jeturi care se fâţâiau de colo-colo numai într-un val de spumă şi un zgomot de motor, alt lucru neobişnuit, pentru că pe acolo rar vezi vreo barcă, şi atunci una dintr-acelea dreptunghiulare de-ale lucrătorilor de la ape, care o dată pe an strâng mătasea broaştei şi sticlele de plastic ce se strâng la mal în locul acela larg din dreptul viitoarei Biblioteci Naţionale sau ce o să fie ea când o fi gata. Bărci cu motor şi schi-jeturi pe Dâmboviţa pur şi simplu nu sunt; dar acum erau, şi lumea aceea multă se uita la ele.

Bărci cu motor, scafandri şi un schi-jet pe Dâmboviţa de Flugtagul Buhaiului Roş. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Din văzduh se-auzea un Comentator comentând că nu ştiu cine execută o demonstraţie, ceea ce am înţeles că se referea la insul cu schi-jetul, care demonstra buna funcţionare a acestuia. Şi apoi Comentatorul a anunţat că intră pe scenă echipa Stelelor Televizuale. Şi am înţeles că bărcile cu motor şi schi-jetul nu erau nicidecum subiectul adevărat al spectacolului, ci un fel de antract, de umplutură între adevăratele atracţii. M-am uitat repede să văd unde-i scena, şi cât se poate de repede am văzut-o.

Era o trambulină lată de vreo zece metri de la lată, fixată la cam şase metri deasupra apei, chiar în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. Trambulina, de fapt i-aş putea zice platforma, solidă, era construită pe schelet metalic dintr-acela demontabil, şi avea în faţă şi în laturi nişte prelate albe pe care erau desenate două vite roşii împungându-se una pe cealaltă în luptă dreaptă,  iar sub ele scria cu litere uriaşe Red Bull, adică, pe Englezeşte, Roş Buhai.

Platforma de Flugtag, ridicată în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Pe platformă se suise deja echipa Stelelor Televizuale, încurajată de Comentator cu comentarii de nivel scăzut de interes, dar care-i ţineau interesaţi pe spectatorii multicolori ce se adunaseră puzderie pe malurile Dâmboviţei să se uite la concurenţi; pentru că era un concurs, iar în mijlocul apei, pe o plută, plutea premiul cel mare: o maşină mică marca Mini Cooper S.

Stele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi un om îmbrăcat într-un costum de scenă alb, despre care mi s-a spus c-ar fi fost chiar Elvis însuşi, urcaseră deja pe platforma trambulină şi dansau în jurul unui televizor de mare gabarit, probabil Rusesc, cu tub catodic, înzestrat cu coarne şi cu aripioare şi realizat din carton. Au dansat ei puţin, apoi Comentatorul a zis fiţi gata! acum! cinci! patru! trei! doi! unu! şi Stelele au luat la împins acel televizor şi l-au aruncat în apă. De la la şase metri înălţime.

Stelele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi Elvis, aruncă un în apă un televizor ca sacrificiu adus Buhaiului Roş în ziua de Flugtag. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Obiceiul acesta de a arunca în apă obiecte special construite din carton se cheamă Flugtag, un cuvânt care vine din limba Austriacă, pentru că de acolo a pornit această sărbătoare tradiţională a Buhaiului Roş cel Dătător de Aripi, de origine Tailandeză, a cărui cunoaştere s-a răspândit acum în toată lumea şi pe la noi.

Pentru sărbătoarea Flugagului se ridică o platformă deasupra unei ape, aleasă să fie suficient de mare pentru ca sacrificiile să poată să fie aruncate destul de departe fără să poată ajunge la mal, şi destul de adâncă pentru ca cei care se aruncă de pe platformă, pentru că sunt şi dintre aceştia, să nu ajungă la fund. Într-o parte se construieşte o tribună acoperită unde se aşează adepţii mai de seamă ai Buhaiului Roş; lângă tribună se face o mică platformă mai înaltă de unde vorbeşte Comentatorul, ales printre cei mai cunoscuţi adepţi. Alegerea Comentatorului este foarte importantă, pentru că el alege pe cei care vor lua premiul, şi încă pentru că pe lângă cei care urmează deja calea Dătătorului de Aripi, vin să privească şi mulţi alţii, atraşi de dorinţa de a vedea sacrificiile şi de plăcerea ascultării comentariilor. Spectatorii stau fiecare pe unde poate, şi mulţi vin din vreme ca să prindă un loc bun de unde să vadă platforma de aruncare.

Pe platformă sunt chemate pe rând echipele de adepţi care s-au înscris să aducă sacrificii, formate din câte doi, trei sau patru membri, şi fiecare echipă se prezintă cu veşminte special făcute pentru Flugatg, care nu vor mai folosite niciodată, ci păstrate în ladă şi lăsate moştenire. Echipa aduce şi arată spectatorilor obiectul ce va fi sacrificat, şi el special făcut, cu mare grijă, să fie cât mai frumos împodobit cu culori şi desene, şi cât mai atrăgător şi întotdeauna prevăzut cu aripi, ca simbol al încrederii în promisiunea Buhaiului Roş. După ce Comentatorul laudă veşmintele şi sacrificiul ce va fi adus, mulţimea fără număr de spectatori aplaudă, mai tare sau mai încet, după cum le-au plăcut cele văzute, şi echipa toată împinge sacrificiul către marginea platformei şi-l aruncă în apă, căutând ca acesta să cadă cât mai departe, crezând că pe cât de mare este distanţa la care acesta cade, pe atât de mult va fi sacrificiul plăcut de Buhaiul Roş. La sfârşit, una dintre echipele care au adus sacrificii este aleasă de Comentator să primească premiul cel mare, şi este mare lucru pentru cei aleşi, care vor duce cu ei răsplata, povestea şi vestea cea bună a Buhaiului celui Roş şi Dătător de Aripi.

Unii dintre adepţi sar şi ei după obiectul sacrificat, sau odată cu el, sau chiar într-însul, arătându-şi astfel dragostea faţă de obiectul adoraţiei lor. Sărbătoarea ţine o zi întreagă; pentru întregul oraş este o mare onoare să fie ales să ţină un Flugtag.

Aşa şi la Bucureştii Ilfovului. Mândria de a ţine un Flugtag se vedea în grija cu care fusese aranjat locul, şi în truda depusă pentru spânzurarea unui ecran imens de braţul oblic al unei macarale special aduse de pe şantierul din dosul Bibliotecii, şi în hainele de duminică cu care veniseră îmbrăcaţi spectatorii, şi în curăţenia apei, şi în desfiinţarea opreliştilor de trecere prin şantier, şi în multe alte amănunte.

Ceea ce văzând că şi capitala Valahiei au fost făcut de acum încă un pas întru intrarea în rândurile lumii, am scris pentru ca să citească cei care vor afla şi vor voi, şi să ştie.

Sony SLT Alpha A55 şi A33

Digital Photography Review a publicat o recenzie amănunţită a noului aparat de fotografiat Sony SLT Alpha A55. În urma analizării caracteristicilor tehnice şi după o testare atentă, DPReview i-a acordat aparatului Sony SLT Alpha A55

 Medalia de Aur 

DPReview acordă foarte rar acest calificativ; nu ţin minte ca vreun aparat de fotografiat marca Sony să mai fi fost vreodată onorat cu o astfel de distincţie.
Să repetăm: un aparat de fotografiat Sony a primit Medalia de Aur de la DPReview. Extraordinar.
Observaţi vă rog că aparatul se cheamă „SLT“ A55 (sau, mă rog, DSLT-A55 dac-ar fi să folosim codul comercial al producătorului). Ce este un SLT?
SLT vine de la Single Lens Translucent. Este un aparat de fotografiat cu obiective interschimbabile, un fel de SLR, Single Lens Reflex, doar că oglinda este fixă şi semitransparentă. Focalizarea se face folosind un sistem de focalizare cu detecţie de fază care primeşte aproximativ 30% din lumina incidentă. Restul de 70% din lumina incidentă trece prin oglinda semitransparentă şi cade pe senzor. Vizarea se face printr-un vizor electronic care preia imaginea direct de pe senzor, ca la aparatele compacte.
Din punctul de vedere al luminozităţii, atenuarea de 30% adusă de oglinda semitransparentă corespunde cu o jumătate de treaptă de expunere. Sony compensează această scădere de luminozitate prin utilizarea unui senzor „Exmor“ de înaltă sensibilitate.

Pasarela din Mamaia

Puţine locuri din Mamaia sunt mai fascinante ca vechea pasarelă care înaintează în mare pornind de pe plaja din spatele misteriosului Cazino. Poate că singurul loc comparabil era cadranul solar din apropiere, dar acesta a dispărut (sau, cel puţin, în ultimii doi ani nu l-am mai găsit). Pasarela încă rămâne, pentru cât timp nu ştiu, o ruină aproape funcţională, o rămăşiţă a unor vremuri de mult apuse, a căror amintire astăzi o percepem cu nostalgia unora care nu le-au trăit.

E greu de găsit informaţii în linie despre Cazinou. Noroc cu mult interesantul blog Locuri în Bucureşti, de unde aflăm că luxosul Cazinou din Mamaia a fost proiectat de arhitectul Victor Gh. Ştefănescu (sau Stephanescu, sursele nu sunt de acord) şi construit în 1939 de Antrepriza Inginer A. Ioanovici (articolul „Cazinoul din Mamaia, 1939-1941“, din 19 mai 2009; tot acolo se pot admira superbele fotografii publicate în revista Arhitectura din 1941).

S-ar putea crede că pasarela a fost realizată odată cu Cazinoul; dar căutarea îndârjită a unei confirmări aduce o surpriză: pasarela, proiectată de acelaşi Victor G. Stephanescu, a fost inaugurată la 15 august 1935, deci cu patru ani înainte.

Cazinoul şi pasarela din Mamaia văzute din telegondolă (fotografie de Alex Pănoiu).

Apoi a venit războiul, apoi au venit Ruşii, apoi au venit Comuniştii, apoi totul a căzut în nesimţita neglijenţă a şmecherei decăderi tranziţionale. Acum staţiunea are palmieri, iar primăria Constanţa vrea să construiască o nouă pasarelă.

Vizitaţi Mamaia cât mai puteţi. Deja staţiunea dă semne de modernizare sălbatică: dacă nu vă grăbiţi s-ar putea să nu mai găsiţi pe malul mării decât o extensie anonimă a divertismentului bucureştean, în toată gloria-i de subcultură transnaţională.

1000 de erori din „cultura generală“

În anul de graţie 2009 a apărut la Editura ALL Educaţional cartea 1000 de erori din „cultura generală“ de Christa Pöppelmann în traducerea Iuliei Ionescu. Este o lucrare extraordinară: nu numai că exersează cunoştinţele de cultură generală ale cititorului, dar pe deasupra oferă şi o nesecată sursă de amuzament şi poate constitui fundamentul unui antrenant joc de societate -- cine poate ghici despre ce era vorba în orginalul german al vreunui paragraf măcelărit crunt de nemiloasa traducătoare.
Încă din secolul al patrulea după Cristos proliferarea traducerilor mizerabile îi adusese la disperare pe cititori:

Vt enim cuique [...] in manus uenit codex [...] et aliquantulum facultatis sibi utriusque linguae habere uidebatur, ausus est interpretari.
Pentru că [...] oricine în mâna căruia a ajuns o carte [...] şi care cunoştea cât de puţin ambele limbi s-a-ncumetat să dea o traducere.

Fericitul Augustin, De doctrina christiana, 2.11.

Nu-mi vine să cred că Iulia Ionescu este o fiinţă omenească, pentru că nici o fiinţă omenească nu poate chinui în aşa hal o carte fără să i se rupă inima de jale. Cred că Iulia Ionescu este numele de cod pe care Editura All îl foloseşte pentru Google Translate.

Cartea este o formată din şapte capitole (Istorie, Ştiinţe, Cultură ş.a.), fiecare dintre ele cuprinzând un şir de secţiuni de mici dimensiuni; fiecare secţiune poartă un titlu care reprezintă o idee greşită, urmat de o explicaţie de unul sau două paragrafe care prezintă situaţia reală. Iată un exemplu ilustrativ pentru calitatea traducerii:

Iulia Ionescu scrie:		Cum ar trebui de fapt să fie:
Călăreţii aveau cai		Cavalerii aveau cai Este de fapt vorba de cavalerii romani, membrii ordinului ecvestru (ordo equester), care formau clasa mijlocie a societăţii romane.
În timpul Imperiului Roman călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii. Iniţial, se referea la cavaleria armatei. Pentru a fi admis, acesta trebuia să dispună de banii necesari pentru a cumpăra unul sau doi cai, un sclav şi armele necesare. Mai târziu, o anumită avere era de ajuns pentru a deveni călăreţ. Deoarece nobililor patricieni le-au fost interzise afacerile comerciale şi afacerile cu bani, începând cu anul 218, mulţi dintre călăreţi s-au îmbogăţit ca furnizori ai armatei, ca bancheri sau ca agenţi imobiliari.		Călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii: corect ar fi „cavalerii reprezentau clase mijlocie“. Acesta trebuia: cine e „acesta“ numai Iulia Ionescu ştie. O anumită avere era de ajuns: întotdeauna şi pentru orice scop, „o anumită avere“ e de ajuns. Nobililor patricieni le-a fost interzis: de fapt, senatorilor (care puteau fi atât patricieni cât şi plebei) le erau interzise cămătăria şi comerţul maritim. Anul 218: e vorba de 218 î.e.n., când prin plebiscitul Claudian anumite activităţi comerciale le-au fost interzise senatorilor şi fiilor acestora. Agenţi imobiliari: e un anacronism superb. În realitate, desigur că rapacii cavaleri îmburgheziţi nu erau agenţi imobiliari, ci proprietari de blocuri de locuinţe pe care le închiriau.

Feriţi-vă de această carte.

Bomboane “Consuelo” Romantica

Ingrediente: glazură de cofetărie (zahăr, grăsime vegetală, lapte praf, emulgator -- lecitină, aromă identic naturală), talaş de cocos, zahăr, grăsime vegetală, miez de alune de pădure, făină de grîu c/s, lapte praf degresat, aromă de frişcă identic naturală, divin, praf de ou, ulei vegetal, sare, acidifiant -- acid citric, agent de afînare -- bicarbonat de sodiu, alcool etilic, aromă de vanilină identic naturală.
Fabricat în Moldova
Combinatul de panificaţie din Chişinău “Franzeluţa”, fabrica de pîine nr.4, mun. Chişinău, str. Uzinelor 1/1.

Note:

• talaş de cocos (reg.): fulgi de cocos.
• divin (reg.): coniac.
• aromă de vanilină: greşit în loc de vanilină sau aromă de vanilie. Vanilina (3-metoxi-4-hidroxibenzaldehida) este principalul compus din esenţa de vanilie; vanilina sintetică se foloseşte pe scară largă în loc de extractul natural de vanilie.

O decizie importantă: navigatorul Web

Ca urmare a unui acord cu Uniunea Europeană, Microsoft a introdus o actualizare (KB976002) pentru sistemele de operare Windows XP, Windows Vista şi Windows 7, prin care se oferă utilizatorilor posibilitatea să-şi aleagă navigatorul Web implicit.

Situl Web support.microsoft.com suportă negocierea automată a limbii conţinutului, aşa că dacă v-aţi instruit corespunzător navigatorul Web atunci informaţiile despre Actualizarea № 976002 vor fi afişate pre limba rumânească. Observaţi:

Inglezeaşte		Rumâneaşte
A Browser Choice update is available to users who are located in member countries of the European Economic Area. The update is available to download through Windows Update. This update creates a shortcut on your desktop. This shortcut lets you visit a Web page in which you can select which Web browser you want to install. Additionally, the first time that you log on to the computer after you install the update, Windows Internet Explorer starts automatically and displays the Browser Choice Web page. Notes • If your computer is running Windows 7, the Browser Choice update removes Internet Explorer from a pinned location on the Start menu and in the taskbar. • If you do not set Internet Explorer as your default Web browser, the Browser Choice update does not make any changes to your computer.		Este disponibilă o actualizare Alegere browser pentru utilizatorii care se află în țările membre ale Zonei Economice Europene. Actualizarea este disponibilă pentru descărcare prin Windows Update. Această actualizare creează o comandă rapidă pe desktop. Această comandă rapidă vă permite să vizitați o pagină Web în care aveți posibilitatea să selectați ce browser Web să se instaleze. În plus, când faceți Log on la computer prima oară după ce instalați actualizarea, Windows Internet Explorer pornește automat și afișează pagina Web Alegere browser. Note • În cazul în care computerul execută Windows 7, actualizarea Alegere browser elimină Internet Explorer dintr-o locație fixată pe meniul Start și din bara de activități. • Dacă nu setați Internet Explorer ca browser Web implicit, actualizarea Alegere browser nu face nicio modificare pe computer.

Ecranul principal prezintă o listă care cuprinde cele mai importante cinci navigatoare Web din zilele noastre: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera, Safari şi Google Chrome. Ordinea în care apar cele cinci navigatoare este aleatoare.

După cum semnalează TechCrunch preluând ştirea de pe situl Slovac DSL.sk, calitatea randomizării depinde de implementarea metodelor Javascript sort() şi Math.random(), aşa că anumite navigatoare (printre care Internet Explorer însuşi) tind să-l prezinte pe Google Chrome printre primele şi pe Internet Explorer printre ultimele.

Utilizatorii cu spirit de observaţie vor remarca prezenţa unei bare de defilare orizontale: dincolo de marginea dreaptă a ferestrei se ascund alte şapte navigatoare Web, şi anume:

• Flock: un navigator bazat pe prietenia electronică: navigatorul de preferinţă pentru a scoate tot ce se poate din Facebook şi Twitter.
• FlashPeak SlimBrowser: un navigator Web rapid şi fiabil, încărcat cu funcţionalităţi printre care completarea de formulare, blocarea pop-up-urilor, gestiunea autentificărilor şi protecţia intimităţii.
• Sleipnir: Un navigator Web complet personalizabil pentru o nouă experienţă Web.
• Avant Browser: cel mai bun navigator Web: foarte mic, rapid, simplu, foarte configurabil şi extensibil. Perfect pentru oricine!
• GreenBrowser: cea mai bună alegere pentru un navigator Web verde, flexibil şi puternic.
• Maxthon: 37 de limbi. Pagini decupabile şi video. Ecran divizat. Gesturi şoricel. Ecran tactil. A măturat de două ori premiile Webware. Comparaţi şi alegeţi.
• K-Meleon: un navigator Web ultrarapid, personalizabil, cu consum redus de resurse, bazat pe motorul Mozilla Gecko şi proiectat special pentru Windows.

Interesant este că dacă navigatorul implicit preexistent este Internet Explorer 7 (sau 6, oroare!) atunci scurtăturile corespunzătoare de pe suprafaţa de lucru şi din bara de acces rapid vor fi ascunse (navigatorul rămâne accesibil prin meniul Start) până când utilizatorul va executa procedura de alegere a unui navigator... Iar versiunea propusă este Internet Explorer 8. Ceea ce e de bine, cred.