Smena şi neîncrederea în modul Auto

Vorba marelui povestitor, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la aparatul de fotografiat Smena 8M, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie ! Pentru că primele poze cu Smena le-am făcut, şi primele aplicaţii ale teoriei din spatele artei pe Smena le-am încercat.

Smena, adică schimbul sau schimbarea : un nume plin de avânt revoluţionar pentru un aparat de fotografiat  care practic n-a evoluat de loc între 1961 (când modelul Smena 6 a înlocuit obiectivul T-42 de 40 mm f/5,6 al lui Smena 5 cu T-43 40 mm f/4) şi 1995 (când fabrica LOMO a aflat de destrămarea Uniunii Sovietice şi a oprit producţia).

Vedeţi dumneavoastră, este adevărat că în vremurile epocii de aur IOR-ul pretindea că produce aparate de fotografiat, anume seria Orizont ; este adevărat că pentru cine avea bani de dat se găseau aparate Praktica şi Zenit cu vizare prin obiectiv şi exponometru incorporat ; dar pentru marea masă a amatorilor, Smena era aparatul de fotografiat.

Noutăţi tehnologice în fotografia numerică

Luna iunie a anului 2011 a fost neobişnuit de bogată în noutăţi tehnologice în domeniul fotografiei:

• SonyAlphaRumors a publicat primele fotografii şi specificaţii credibile ale mult-aşteptatului A77: 24 megapixeli, ISO până la 102400, vizor electronic cu 3 milioane de puncte şi GPS incorporat. Odată cu A77 va fi lansat şi A65, succesorul lui A55. Se pare că cele două modele vor fi anunţate în august.
• Pentax a introdus o nouă familie de aparate de fotografiat cu obiective interschimbabile, Pentax Q, caracterizată prin utilizarea unui senzor de 1/2,3 ţoli. Noua familie a stârnit nesfârşite discuţii, întrebarea fundamentală fiind ce rost are?
• Nou-născuta firmă Lytro a anunţat intenţia de a dezvolta un aparat de fotografiat capabil să captureze imagini care pot fi puse la punct în post-procesare. Ideea lui Ren Ng este de a captura MxM pixeli fizici pentru fiecare pixel logic cu intenţia ca fotografia luată cu diafragma f:N să poată fi pusă la punct în postprocesare oriunde în profunzimea de câmp corespunzătoare cu f:(NxM/√2) (fără nici un fel de efecte neplăcute introduse de difracţie peste cele corespunzătoare cu diafragma f:N).
• Tamron a introdus obiectivul AF 18-270mm F/3,5 -6,3 Di II VC PZD, disponibil pentru montúrile Nikon, Canon şi Sony (aceasta din urmă, desigur, fără VC). 

Să fie acestă avalanşă un semn al apropierii singularităţii tehnologice ? Nu.

GeoSetter

GeoSetter este o aplicaţie gratuită dezvoltată de Friedemann Schmidt pentru afişarea şi manipularea datelor geografice şi a altor metadate (IPTC/XMP/Exif) asociate unei imagini, cum ar fi o fotografie numerică.

• Programul recunoaşte imaginile în format JPEG şi TIFF, precum şi formatele de imagine brută  DNG (Adobe), CRW, CR2 şi THM (Canon), NEF şi NRW (Nikon), MRW (Konica Minolta), PEF (Pentax), ORF (Olympus), ARW, SR2, SRF (Sony), RAF (Fujifilm), RW2 şi RAW (Panasonic), RWL (Leica).
• Pentru modificarea datelor Exif Geosetter se foloseşte de utilitarul ExifTool dezvoltat de Phil Harvey.
• Datele geografice pot fi afişate în Google Maps.
• Se pot adăuga date geografice la una sau mai multe imagini deodată.
• Imaginile pot fi geocodate atât manual (prin culegerea directă a coordonatelor sau folosind Google Maps), cât şi automat pe baza unui fişier NMEA, GPX, PLT, IGC, Sony LOG (produs de exemplu de un tracker GPS-CS1) şi altele.
• Este posibilă copierea datelor geografice asociate unei alte imagini.

GeoSetter funcţionează pe Windows XP, Vista sau 7 şi nu necesită instalare.

Magazine de articole fotografie în Bucureşti

Unul dintre efectele modernizării accelerate a României este reducerea drastică a numărului magazinelor de articole fotografice de calitate. În Bucureşti nu mai sunt decât două magazine fizice care să merite o vizită de plăcere ; locul lor a fost uzurpat de marile centre comerciale, care sunt pe de o parte lipsite de suflet, şi pe de altă parte au întotdeauna un stoc orientat mai degrabă către satisfacerea cerinţelor publicului larg şi mai puţin către variatele interese ale amatorilor pasionaţi.

• F64 (www.f64.ro, str. Vigilenţei nr. 7, sector 5, Bucureşti, între piaţa Naţiunilor Unite şi bulevardul Libertăţii) este cel mai cunoscut şi cel mai bun magazin de articole fotografice din Bucureşti ; are un sit Web foarte bine întocmit, uşor de navigat şi de folosit. Merită vizitat atât pe Web cât şi în lumea reală.
• Foto Hobby (www.fotohobbyshop.ro, str. Covaci nr. 7, sector 3, Bucureşti, în centrul istoric) este celălalt magazin de articole fotografice bucureştean bine cunoscut. Are un sit Web funcţional, chiar dacă mai puţin şlefuit decât al magazinului F64 ; magazinul fizic este mai mic, dar poate ceva mai primitor.
• CamereDigitale.ro (www.cameredigitale.ro) este unul dintre cele mai vechi magazine virtuale de articole fotografice din Bucureşti. Fără a atinge renumele celor două de dinainte, CamereDigitale.ro rămâne un punct de reper pentru fotografii amatori, de vizitat periodic pe Web.
• Dintre magazinele virtuale mai mici se remarcă Digiland (www.digiland.ro), unde se pot găsi uneori articole care lipsesc din stocurile altora. Situl Web este funcţional şi uşor de utilizat, iar personalul amabil şi plin de bunăvoinţă.

Toate aceste magazine acceptă comenzi electronice şi telefonice, şi sunt pregătite să livreze articolele comandate oriunde în ţară.
Pe lângă acestea mai există pentru clătirea ochilor câteva Centre Sony şi un magazin Yellow Store, adică Nikon, în Băneasa Shopping City.

O poezie de Hopkins

Spring and Fall: to a Young Child

de Gerard Manley Hopkins (1844–1889)

Márgarét, are you gríeving Over Goldengrove unleaving? Leáves, líke the thíngs of man, you With your fresh thoughts care for, can you? Áh! ás the heart grows older It will come to such sights colder By and by, nor spare a sigh Though worlds of wanwood leafmeal lie: And yet you wíll weep and know why. Now no matter, child, the name: Sórrow’s spríngs áre the same. Nor mouth had, no nor mind, expressed What heart heard of, ghost guessed: It ís the blight man was born for, It is Margaret you mourn for.

Toamna în parcul Plumbuita : un copac cu frunze roşii, parţial desfrunzit sub cerul albastru şi senin. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Traducere de Alexandru Pănoiu, nici pe departe la fel de frumoasă ca poezia lui Hopkins, dar având avantajul incontestabil al comprehensibilităţii de către Valahii monogloţi :

Primăvara şi toamna : unei copile

Tu Margaretă, oare te-ai mâhnit De crângul auriu că-i desfrunzit ? Pe frunze, ca pe lucruri omeneşti Cu gânduri ne’nvechite le jeleşti ? Ah ! cum inima încet îmbătrâneşte La astfel de privelişti se-mpietreşte Ceas după ceas, nesuspinând deloc Să zacă lumi de frunze moarte-n loc : Şi tot vei plânge, şi vei şti pe loc. Nu cerceta, copilă, cum să-i spui : Aceeaşi e tristeţea orişicui. Gura n-a zis, nici mintea n-a gândit Ce inima simţit-a şi sufletu-a ghicit : Tot omu-i zămislit doar spre-a se frânge — De Margareta-ţi vine ţie-a plânge.

(Această traducere este pusă la dispoziţia publicului sub Licenţa Atribuire 3.0 România Creative Commons (CC-BY). Pe scurt, puteţi folosit textul oricum şi în orice scop cu condiţia să specificaţi de unde l-aţi obţinut.)

Toamna în parcul Plumbuita : frunze roşii şi galbene cu copac desfrunzit. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Bateria 9-10

Lucrările la fortificaţiile Bucureştiului au început în 1884, la iniţiativa regelui Carol I, cu un buget de peste 110 milioane de lei-aur. Realizată după planurile şi sub supravegherea generalului Belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi militari ai vremii, centura de fortificaţii cuprindea 18 forturi masive (Fort 1 Chitila, Fort 2 Mogoşoaia, Fort 3 Otopeni şi aşa mai departe până la Fort 18 Chiajna) situate la aproximativ 4 km distanţă unul de altul şi 18 baterii intermediare mult mai mici, amplasate între forturi şi denumite prozaic Bateria 1-2, Bateria 2-3 şi tot aşa până la Bateria 18-1. Pentru asigurarea comunicaţiei dintre fortificaţii au fost construite o linie de cale ferată şi o şosea „de centură“, care mult bine au făcut oraşului şi mult au dat de lucru diferitelor firme specializate în transformarea alchimică a asfaltului în aur. Cel mai cunoscut dintre forturile Bucureştene este fără-ndoială Fortul 13 Jilava, care şi-a găsit vocaţia de închisoare încă din 1907.

Un leu-aur reprezenta 0,3225 g de aur cu titlul de 900/1000, adică 0,29025 g de aur fin. La preţul de azi al aurului, 110 milioane de lei-aur ar valora cam un miliard de euro.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. Culorile sunt un pic modificate. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Terminate oficial în 1896 şi pe bune pe la 1900 şi ceva, fortificaţiile Bucureştene, construite din zidărie de cărămidă şi protejate de maluri de pământ, s-au dovedit a fi depăşite tehnic încă din timpul construcţiei, din cauza introducerii în anii 1880 a obuzelor brizante, numite în epocă obuze-torpilă. Pentru fortificaţiile Liège-ului, următoarea sa mare lucrare, Brialmont va folosi betonul : în primul război mondial forturile Liège-ului vor rezista 12 zile asaltului frenetic al armatei Germane, pe când forturile Bucureştiului, dezarmate, se vor preda fără luptă.

Dintre cele 30 de forturi şi baterii încă existente (Fortul 9 Căţelu şi cinci baterii au fost demolate în decursul anilor), Bateria 9-10 este cea mai uşor de vizitat, pentru că se află lângă intrarea de pe Şoseaua de Centură pe Autostrada A2 ; din sensul giratoriu, chiar înainte de a intra pe A2 spre Constanţa, se desprinde o bretea asfaltată îngustă care coboară la piciorul rambleului, unde se găsesc (1) multe gunoaie aruncate de Bucureşteni, (2) un poligon de tragere părăsit şi (3) Bateria 9-10, ruinată şi acoperită de grafitti.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. (Fotografie de Alex Pănoiu)

N-aş fi ajuns să vitzitez Bateria 9-10 dacă Silviu Hudini n-ar fi organizat acolo a doua ediţie a atelierului de fotografie Explorator Urban. Sâmbătă 13 noiembrie, într-o incredibilă zi de vară prehibernală, un comando revoluţionar model a ocupat fortăreaţa demonstrând astfel, încă o dată, perenitatea luptei împotriva oricărei exploatări a omului de către om şi infatigabila dăinuire a mitului durat în jurul lui Ernesto „Che“ Guevara, prototipul, arhetipul şi idealtipul revoluţionarului de profesie.

„Che“ este o interjecţie folosită în Spaniola vorbită în Argentina şi Uruguay, şi în mai mică măsură în Bolivia, Paraguay şi în sudul Braziliei (unde se scrie „tchê“ pentru că Brazilienii vorbesc Portugheza). Pe Româneşte ar corespunde cu „bre“ (arhaic, arhaizant sau regional), „haide bre“, „băi“ (în vorbirea neîngrijită a bărbaţilor mahalagii) sau „fa“ (în vorbirea femeilor satele Ungrovlahiei).

Viva la revolución! Ana, Roxana şi Silviu, comandoul model care a ocupat temporar Bateria 9-10 în luna lui noiembrie 2010. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Atelierul, sau workshopul, de fotografie a fost, pentru mine, o încântare. Pe lângă bucuria petrecerii unei zile în aer liber, respirând libertatea pură a revoluţiei, fie ea cât de factice şi de temporară, am făcut poze de care nu credeam că am să fac, am strâns material de joacă grafică (ah dulce zăbavă este bibilitul pixelilor!) şi am descoperit încă un loc în care istoria Capitalei se scufundă în ceaţa trecutului.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă

Era o zi de început de toamnă cu soare şi cu nori, aşa cum sunt adesea zilele din preajma echinoxului. O miercuri, aflu acum. Eram în concediu, nu mai ştiu de ce tocmai atunci eram eu în concediu. M-am dus la Grădina Zoologică să fac poze: mă gândeam mai mult la acvarii şi la reptile. Dar Tigrul mi-a atras atenţia.

Tigrul se găsea într-o cuşcă de cu pereţii de sârmă groasă, sprijinită pe nişte stâlpi solizi, aşa cum se cuvine unei cuşti în care este-nchis un Tigru. Obiectul exerciţiului era să-i fac un portret Tigrului, dar fără să se vadă gratiile cuştii. Şi aproape că am reuşit.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Secretul se cheamă profunzimea câmpului. Folosind un aparat de fotografiat Sony Alpha 350 cu un obiectiv de 250 mm la f/6,4 profunzimea câmpului la distanţa de 5 metri este de numai 10 cm. Cum Tigrul stătea la vreun metru de gratii, sârma cuştii este cu mult în afara zonei de claritate şi aproape că dispare cu totul.

Flugtagul Buhaiului Roş

Era o duminică obişnuită, 19 septembrie, o zi mai degrabă înnorată, mai deagrabă plictisitoare, aşa că imediat ce s-a mai luminat am ieşit să fotografiez raţele aciuate pe apa Dâmboviţei celei aparente. Ştiam eu că sunt raţe în preajma podului Mărăşeşti, lângă Camera de Comerţ.

Raţe erau, şi răţoi erau; întâi m-am dus din vale de pod, unde de obicei stau raţe mai multe, şi am făcut poze. Apoi am dat să mă duc şi puţin din deal de pod, să văd dacă nu sunt şi pe-acolo, dar să vezi că bucata din Splaiul Unirii dintre Piaţa Unirii şi podul Mărăşeşti era închisă traficului auto, aşa că strada devenise o zonă pietonală pe care pietonau o mulţime de pietoni, băieţi, fete, oameni şi femei de toate vârstele şi de toate categoriile sociale în afară de cele superioare. Erau mulţi de tot, şi cei care nu se plimbau otova pe carosabil se-nghesuiau la gardul Dâmboviţei ca să vadă ceva pe apă.

Aşa de mulţi erau că nici vorbă să mă apropii de gard, să văd şi eu la ce se uită ei, că nu prea-mi venea să cred că atât de mulţi Bucureştei au ieşit să se uite la raţe, care-s frumoase ele, dar are şi Bucureşteanul limitele lui. Era-nghesuială cam de la pasarela aceea de la vreo cincizeci de metri mai sus de pod şi până la Piaţa Unirii. Şi toţi stăteau şi se uitau la ceva pe apă.

Pe apă erau unii cu bărci cu motor, îmbrăcaţi în negru, şi alţii cu schi-jeturi care se fâţâiau de colo-colo numai într-un val de spumă şi un zgomot de motor, alt lucru neobişnuit, pentru că pe acolo rar vezi vreo barcă, şi atunci una dintr-acelea dreptunghiulare de-ale lucrătorilor de la ape, care o dată pe an strâng mătasea broaştei şi sticlele de plastic ce se strâng la mal în locul acela larg din dreptul viitoarei Biblioteci Naţionale sau ce o să fie ea când o fi gata. Bărci cu motor şi schi-jeturi pe Dâmboviţa pur şi simplu nu sunt; dar acum erau, şi lumea aceea multă se uita la ele.

Bărci cu motor, scafandri şi un schi-jet pe Dâmboviţa de Flugtagul Buhaiului Roş. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Din văzduh se-auzea un Comentator comentând că nu ştiu cine execută o demonstraţie, ceea ce am înţeles că se referea la insul cu schi-jetul, care demonstra buna funcţionare a acestuia. Şi apoi Comentatorul a anunţat că intră pe scenă echipa Stelelor Televizuale. Şi am înţeles că bărcile cu motor şi schi-jetul nu erau nicidecum subiectul adevărat al spectacolului, ci un fel de antract, de umplutură între adevăratele atracţii. M-am uitat repede să văd unde-i scena, şi cât se poate de repede am văzut-o.

Era o trambulină lată de vreo zece metri de la lată, fixată la cam şase metri deasupra apei, chiar în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. Trambulina, de fapt i-aş putea zice platforma, solidă, era construită pe schelet metalic dintr-acela demontabil, şi avea în faţă şi în laturi nişte prelate albe pe care erau desenate două vite roşii împungându-se una pe cealaltă în luptă dreaptă,  iar sub ele scria cu litere uriaşe Red Bull, adică, pe Englezeşte, Roş Buhai.

Platforma de Flugtag, ridicată în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Pe platformă se suise deja echipa Stelelor Televizuale, încurajată de Comentator cu comentarii de nivel scăzut de interes, dar care-i ţineau interesaţi pe spectatorii multicolori ce se adunaseră puzderie pe malurile Dâmboviţei să se uite la concurenţi; pentru că era un concurs, iar în mijlocul apei, pe o plută, plutea premiul cel mare: o maşină mică marca Mini Cooper S.

Stele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi un om îmbrăcat într-un costum de scenă alb, despre care mi s-a spus c-ar fi fost chiar Elvis însuşi, urcaseră deja pe platforma trambulină şi dansau în jurul unui televizor de mare gabarit, probabil Rusesc, cu tub catodic, înzestrat cu coarne şi cu aripioare şi realizat din carton. Au dansat ei puţin, apoi Comentatorul a zis fiţi gata! acum! cinci! patru! trei! doi! unu! şi Stelele au luat la împins acel televizor şi l-au aruncat în apă. De la la şase metri înălţime.

Stelele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi Elvis, aruncă un în apă un televizor ca sacrificiu adus Buhaiului Roş în ziua de Flugtag. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Obiceiul acesta de a arunca în apă obiecte special construite din carton se cheamă Flugtag, un cuvânt care vine din limba Austriacă, pentru că de acolo a pornit această sărbătoare tradiţională a Buhaiului Roş cel Dătător de Aripi, de origine Tailandeză, a cărui cunoaştere s-a răspândit acum în toată lumea şi pe la noi.

Pentru sărbătoarea Flugagului se ridică o platformă deasupra unei ape, aleasă să fie suficient de mare pentru ca sacrificiile să poată să fie aruncate destul de departe fără să poată ajunge la mal, şi destul de adâncă pentru ca cei care se aruncă de pe platformă, pentru că sunt şi dintre aceştia, să nu ajungă la fund. Într-o parte se construieşte o tribună acoperită unde se aşează adepţii mai de seamă ai Buhaiului Roş; lângă tribună se face o mică platformă mai înaltă de unde vorbeşte Comentatorul, ales printre cei mai cunoscuţi adepţi. Alegerea Comentatorului este foarte importantă, pentru că el alege pe cei care vor lua premiul, şi încă pentru că pe lângă cei care urmează deja calea Dătătorului de Aripi, vin să privească şi mulţi alţii, atraşi de dorinţa de a vedea sacrificiile şi de plăcerea ascultării comentariilor. Spectatorii stau fiecare pe unde poate, şi mulţi vin din vreme ca să prindă un loc bun de unde să vadă platforma de aruncare.

Pe platformă sunt chemate pe rând echipele de adepţi care s-au înscris să aducă sacrificii, formate din câte doi, trei sau patru membri, şi fiecare echipă se prezintă cu veşminte special făcute pentru Flugatg, care nu vor mai folosite niciodată, ci păstrate în ladă şi lăsate moştenire. Echipa aduce şi arată spectatorilor obiectul ce va fi sacrificat, şi el special făcut, cu mare grijă, să fie cât mai frumos împodobit cu culori şi desene, şi cât mai atrăgător şi întotdeauna prevăzut cu aripi, ca simbol al încrederii în promisiunea Buhaiului Roş. După ce Comentatorul laudă veşmintele şi sacrificiul ce va fi adus, mulţimea fără număr de spectatori aplaudă, mai tare sau mai încet, după cum le-au plăcut cele văzute, şi echipa toată împinge sacrificiul către marginea platformei şi-l aruncă în apă, căutând ca acesta să cadă cât mai departe, crezând că pe cât de mare este distanţa la care acesta cade, pe atât de mult va fi sacrificiul plăcut de Buhaiul Roş. La sfârşit, una dintre echipele care au adus sacrificii este aleasă de Comentator să primească premiul cel mare, şi este mare lucru pentru cei aleşi, care vor duce cu ei răsplata, povestea şi vestea cea bună a Buhaiului celui Roş şi Dătător de Aripi.

Unii dintre adepţi sar şi ei după obiectul sacrificat, sau odată cu el, sau chiar într-însul, arătându-şi astfel dragostea faţă de obiectul adoraţiei lor. Sărbătoarea ţine o zi întreagă; pentru întregul oraş este o mare onoare să fie ales să ţină un Flugtag.

Aşa şi la Bucureştii Ilfovului. Mândria de a ţine un Flugtag se vedea în grija cu care fusese aranjat locul, şi în truda depusă pentru spânzurarea unui ecran imens de braţul oblic al unei macarale special aduse de pe şantierul din dosul Bibliotecii, şi în hainele de duminică cu care veniseră îmbrăcaţi spectatorii, şi în curăţenia apei, şi în desfiinţarea opreliştilor de trecere prin şantier, şi în multe alte amănunte.

Ceea ce văzând că şi capitala Valahiei au fost făcut de acum încă un pas întru intrarea în rândurile lumii, am scris pentru ca să citească cei care vor afla şi vor voi, şi să ştie.

Sony SLT Alpha A55 şi A33

Digital Photography Review a publicat o recenzie amănunţită a noului aparat de fotografiat Sony SLT Alpha A55. În urma analizării caracteristicilor tehnice şi după o testare atentă, DPReview i-a acordat aparatului Sony SLT Alpha A55

 Medalia de Aur 

DPReview acordă foarte rar acest calificativ; nu ţin minte ca vreun aparat de fotografiat marca Sony să mai fi fost vreodată onorat cu o astfel de distincţie.
Să repetăm: un aparat de fotografiat Sony a primit Medalia de Aur de la DPReview. Extraordinar.
Observaţi vă rog că aparatul se cheamă „SLT“ A55 (sau, mă rog, DSLT-A55 dac-ar fi să folosim codul comercial al producătorului). Ce este un SLT?
SLT vine de la Single Lens Translucent. Este un aparat de fotografiat cu obiective interschimbabile, un fel de SLR, Single Lens Reflex, doar că oglinda este fixă şi semitransparentă. Focalizarea se face folosind un sistem de focalizare cu detecţie de fază care primeşte aproximativ 30% din lumina incidentă. Restul de 70% din lumina incidentă trece prin oglinda semitransparentă şi cade pe senzor. Vizarea se face printr-un vizor electronic care preia imaginea direct de pe senzor, ca la aparatele compacte.
Din punctul de vedere al luminozităţii, atenuarea de 30% adusă de oglinda semitransparentă corespunde cu o jumătate de treaptă de expunere. Sony compensează această scădere de luminozitate prin utilizarea unui senzor „Exmor“ de înaltă sensibilitate.

A scos Sony din fabricaţie modelul α700?

Participanţii la forumul de discuţie Sony SRL de pe situl DPReview au observat că pe pagina dedicată aparatelor de fotografiat reflex de pe situl Sony Japonia modelul α700 este marcat ca scos din fabricaţie. Într-o conversaţie cu titlul „Confirmed! A700 production ends“ participanţii la discuţie speculează asupra viitorului liniei de aparate de fotografiat SLR a firmei Sony. Consensul pare să fie că se aşteaptă introducerea a cel puţin trei noi modele, două pe o ipotetică treaptă α500 (probabil numerotate α530 şi α580) şi unul pe treapta α700.

Ce şanse de succes are Lumix G ?

Pe forumul „Panasonic Talk“ de pe situl DPReview se desfăşoară o discuţie intensă despre şansele de succes ale familiei de aparate de fotografiat cu obiective interschimbabile Lumix G, nou lansată de Panasonic. Noua discuţie se alătură uneia mai vechi referitoare la îngrozitoarea decizie a fabricantului de a nu include un mecanism de stabilizare optică bazat pe deplasarea senzorului în aparatele de fotografiat din seria G.

Pentru cei care încă nu ştiu : Lumix G este prima familie de aparate de fotografiat care întrupează noul sistem Micro Four Thirds ; în esenţă, sunt aparate de fotografiat cu obiective interschimbabile asemănătoare cu DSLR-urile Four Thirds, dar nu sunt aparate reflex, pentru că din construcţie lipseşte oglinda. Încadrarea se face numai pe ecran sau folosind un vizor electronic.

Revenind la discuţia de DPReview : întrebarea pe care şi-o pune iniţiatorul ei este de ce oare aparatul hibrid Lumix GH1 a fost introdus de divizia de aparate de fotografiat a firmei Panasonic şi nu de divizia de aparate de filmat ; pentru că într-adevăr, până la urmă ce este GH1? Un aparat de fotografiat (nici prea-prea nici foarte-foarte) capabil să facă filme extraordinar de bune pentru un aparat de fotografiat, sau un aparat de filmat mai mult decât decent capabil să facă poze extraordinar de bune pentru un aparat de filmat ?