Bucureştenii iubesc câinii şi pe Caragiale

Teatrul Naţional din Bucureşti poartă numele marelui „dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român“ (ah Wikipedia!) de presupusă origine aromână I. L. Caragiale, nume foarte potrivit pentru un teatru bucureştean. În faţa Teatrului Naţional se află un grup statuar care înfăţişează nişte personaje de-ale lui marelui dramaturg, precum şi un gramofon cu pâlnie. Lucrarea sculptorului Ioan Bolborea a fost instalată acolo în 2010, primăria considerând pe atunci că teatrului îi cam lipsea un baldachin de care să atârne doi îngeri valahi.

Bucureştenii exponenţi ai clasei mijlocii şi ale celor mai mici au considerat că amplasarea respectivelor statui pe pajiştea din faţa teatrului reprezintă un îndemn la păstrarea, perpetuarea şi perpetua reînnoire a tradiţiei caragialiene înscrisă pentru vecie cu litere de foc în dramele psihologice D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută; ca urmare a acestei convingeri, spaţiul cu pricina a fost consacrat în conştiinţa populară a Valahiei ca loc de desfăşurare a manifestaţiilor oarecum neserioase, cele întrucâtva mai serioase desfăşurându-se în Piaţa Victoriei. Se bagă deci de seamă că nimeni nu manifestează în Piaţa Constituţiei, rezervată marilor spectacole de muzică uşoară, ca dovadă a respectului acordat importanţei Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei.

Pe această linie, sâmbătă 21 septembrie curent a avut loc în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti o manifestaţie despre câinii fără stăpân, Canis lupus var. familiaris subvar. ferus sive communitaris, care hălăduiesc în cete şi-n haite prin frumoasa noastră capitală evropenească, hrănindu-se cu ce apucă şi cu cine-l prind.

O demonstraţie de iubire a câinilor sălbăticiţi, în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. (Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr)

Pe cearşafurile şi pancartele demonstranţilor se putea citi „Stăpâni fără câini = sterilizare în masă, adopţii reale, pedepsirea abandonului“ (sper că era vorba de sterilizarea câinilor, nu a stăpânilor fără), „Veterinarii salvează, nu ucid!“ (de parcă cele două activităţi ar fi incompatibile), „Respect existence or expect resistance“ (o sută de puncte!) şi altele, dar scrise mai mic. Demonstranţii purtau baloane colorate, erau fotografiaţi de persoane cu aparate de fotografiat, printre care şi fotografi, şi erau păziţi de jandarmi în negru. Sâmbătă, la ora şase seara, pe bulevardul Bălcescu coada de maşini începea de la Eva, în pofida eforturilor susţinute depuse de agenţii de circulaţie care dirijau traficul în vederea descongestionării acestuia.

În spatele demonstranţilor, pe şantierul Teatrului Naţional nu se lucra. Era sâmbătă.

Ţiganozaurul şi rostul presei

Trebuie să recunoaştem că Géraldine Garcia are o fărâmă de geniu. Numele de Atsinganosaurus, pe care l-a dat genului de titanozaur pe care l-a descoperit în Gresia cu Reptile de la Velaux, este spectaculos. Atsinganosaurus, adică ţiganozaur : să nu mai spună nimeni că paleontologia nu este plină de umor.

Dar presa Valahă a aflat ! Nimic nu-i scapă privirii agere a jurnalistului Românesc !

• Antena 3, 25 august 2012 : „Francezii au descoperit « dinozaurul ţigan ». Care este legătura cu România“. Antena 3 declară a că a preluat o ştire dată de agenţia France Presse, conform căreia ar fi vorba de o specie „nou-descoperită“ de dinozauri ierbivori (cu i, pentru că jos corectorii !).
• Evenimentul Zilei, 26 august 2012 : „Francezii ne umilesc din nou. Au descoperit « dinozaurul țigan, văr cu cel din România »“. Articolul informează că „într-un sit paleontologic situat în Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei, s-au descoperit fosilele unui dinozaur Atsinganosaurus Velauciensis, din familia titanozaurilor“ (corect ar fi fost Atsinganosaurus velauciensis, cu litere cursive şi cu numele specific scris cu literă mică, dar de, este Evenimentul Zilei) şi că „dinozaurul a fost ierbivor“ (aşa, ierbivor, cu i, ca şi în ştirea Antenei 3). Spre deosebire de Antena 3, EVZ nu are nici minimul bun-simţ să spună de unde a aflat de ţiganozaur.
• Şi de aici multe alte organe şi organele de presă iau noutatea şi o repetă papagaliceşte ca nişte papagali.

În fapt şi-n realitate, articolul prin care Géraldine Garcia, Sauveur Amico şi colegii lor au anunţat descoperirea bietului ţiganozaur, „A new Titanosaur genus (Dinosauria, Sauropoda) from the Late Cretaceous of southern France and its paleobiogeographic implications“, a apărut în Buletinul societăţii geologice franceze, vol. 181 nr. 3, din luna mai a anului 2010. Două mii zece. Acum doi ani şi mai bine. Şi, după cum ne informează Wikipedia, fântâna tuturor cunoştinţelor, a celor care-s adevărate şi a celor care nu-s, „le nom générique Atsinganosaurus est dérivé du grec τσιγγάνος (tsingános) ou αθίγγανος (athínganos), les deux signifiant « tzigane » car l'espèce a peut-être migré de l'est vers l'ouest, et velauciensis d'après le lieu de sa découverte, Velaux - La Bastide Neuve“. Nu traduc pentru că, după cum ştim cu toţii, România este un pays francophone.

Tot Wikipedia, săraca, ne oferă şi un indiciu de la care am putea pleca într-o-ncercare de a reconstitui ştirea originală. Articolul din Wikipedia franţuzească citează, aiurea-n tramvai cum e obiceiul pe Wikipedia, dar citează, un articolaş din bine-cunoscutul ziar Răcnetul Marsiliei, pardon, La Marseillaise, intitulat „Voilà l’atsinganosaurus“ (24 august, cu o zi înainte de bomba Antenei 3). Dincolo de titlul nepotrivit, articolul e scris binişor, şi explică despre ce e vorba : joi, 23 august, echipa de paleontologi condusă Géraldine Garcia a ţinut o conferinţă de presă la Velaux pentru a marca încheierea săpăturilor din situl Grès à Reptiles. Cu această ocazie, echipa de paleontologi a trecut în revistă descoperirile făcute în 10 ani de săpături, printre care ţiganozaurul a figurat la loc de cinste, ca fiind singurul element cu adevărat notabil printre crocodilii comuni şi ţestoasele mai degrabă ordinare.

Să reconstituim firul întâmplărilor:

1. În 2002 sau 2003 (depinde de unde citim), Géraldine Garcia şi colegii ei încep săpăturile la Gresia cu Reptile, comuna Velaux, lângă Aix-en-Provence, judeţul Bouches-du-Rhône, statul Franţa.
2. Prin 2009, ei descoperă rămăşiţele pietrificate ale unui dinozaur, care se dovedeşte a fi o specie nouă şi chiar un gen nou de titanozaur.
3. În 2010, Buletinul societăţii geologice franceze publică articolul în care noul gen şi noua specie sunt descrise şi denumite Atsinganosaurus velauciensis.
4. Pe 23 august 2012 şantierul paleontologic este declarat închis, şi cu această ocazie echipa de paleontologi ţine o conferinţă de presă la Velaux, în care prezintă rezultatele muncii lor de 10 ani, printre care, desigur, şi ţiganozaurul.
5. Conferinţa de presă este reflectată de ziarul local La Marseillaise printr-un articol apărut pe 24 august. Conţinutul articolului e cât se poate de corect, dar titlul său,  „Voilà l’atsinganosaurus“, dă impresia că descoperirea este recentă.
6. Agenţia France Presse prelucrează lejer textul, introducând ideea că numele de ţiganozaur se datorează  „afinităţilor cu verii săi din România“ (ah unde-ar mai fi Franţa fără vorbe de duh). Anunţul de presă este preluat de Le Figaro etc.
7. Pe 25 august ştirea ajunge şi la Bucureşti, unde, pe fondul crizei economice, penuria de simţ al umorului face ca presa Valahă să declare că ne aflăm în faţa unei umilinţe naţionale.

Şi unii se mai întreabă de ce tot mai multă lume consideră că valoarea celor mai multe organe de presă tradiţionale este nulă sau poate chiar negativă.

În încheiere, semnalez că în urma unei discuşii savante forumiştii de pe ComputerGames.ro au găsit cea mai probabilă cauză a dispariţiei ţiganozaurului : „a murit de foame că nu a găsit fiare vechi pe care să le vânda ca să-şi cumpere frunze sau whatever“. Tot acolo, şi niciunde în vreo altă publicaţie, se face observaţia de bun-simţ că  „nu există dinozauri ţigani, ci numai dinozauri de etnie Romă“ ; atrag pe această cale atenţia Comisiei Internaţionale de Nomenclatură Zoologică asupra gravei incorectitudini politice şi o însemn stăruitor să depună toate eforturile necesare pentru ca în cel mai scurt timp posibil numele genului să fie schimbat în Rromasaurus.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă

Era o zi de început de toamnă cu soare şi cu nori, aşa cum sunt adesea zilele din preajma echinoxului. O miercuri, aflu acum. Eram în concediu, nu mai ştiu de ce tocmai atunci eram eu în concediu. M-am dus la Grădina Zoologică să fac poze: mă gândeam mai mult la acvarii şi la reptile. Dar Tigrul mi-a atras atenţia.

Tigrul se găsea într-o cuşcă de cu pereţii de sârmă groasă, sprijinită pe nişte stâlpi solizi, aşa cum se cuvine unei cuşti în care este-nchis un Tigru. Obiectul exerciţiului era să-i fac un portret Tigrului, dar fără să se vadă gratiile cuştii. Şi aproape că am reuşit.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Secretul se cheamă profunzimea câmpului. Folosind un aparat de fotografiat Sony Alpha 350 cu un obiectiv de 250 mm la f/6,4 profunzimea câmpului la distanţa de 5 metri este de numai 10 cm. Cum Tigrul stătea la vreun metru de gratii, sârma cuştii este cu mult în afara zonei de claritate şi aproape că dispare cu totul.