1000 de erori din „cultura generală“

În anul de graţie 2009 a apărut la Editura ALL Educaţional cartea 1000 de erori din „cultura generală“ de Christa Pöppelmann în traducerea Iuliei Ionescu. Este o lucrare extraordinară: nu numai că exersează cunoştinţele de cultură generală ale cititorului, dar pe deasupra oferă şi o nesecată sursă de amuzament şi poate constitui fundamentul unui antrenant joc de societate -- cine poate ghici despre ce era vorba în orginalul german al vreunui paragraf măcelărit crunt de nemiloasa traducătoare.
Încă din secolul al patrulea după Cristos proliferarea traducerilor mizerabile îi adusese la disperare pe cititori:

Vt enim cuique [...] in manus uenit codex [...] et aliquantulum facultatis sibi utriusque linguae habere uidebatur, ausus est interpretari.
Pentru că [...] oricine în mâna căruia a ajuns o carte [...] şi care cunoştea cât de puţin ambele limbi s-a-ncumetat să dea o traducere.

Fericitul Augustin, De doctrina christiana, 2.11.

Nu-mi vine să cred că Iulia Ionescu este o fiinţă omenească, pentru că nici o fiinţă omenească nu poate chinui în aşa hal o carte fără să i se rupă inima de jale. Cred că Iulia Ionescu este numele de cod pe care Editura All îl foloseşte pentru Google Translate.

Cartea este o formată din şapte capitole (Istorie, Ştiinţe, Cultură ş.a.), fiecare dintre ele cuprinzând un şir de secţiuni de mici dimensiuni; fiecare secţiune poartă un titlu care reprezintă o idee greşită, urmat de o explicaţie de unul sau două paragrafe care prezintă situaţia reală. Iată un exemplu ilustrativ pentru calitatea traducerii:

Iulia Ionescu scrie:		Cum ar trebui de fapt să fie:
Călăreţii aveau cai		Cavalerii aveau cai Este de fapt vorba de cavalerii romani, membrii ordinului ecvestru (ordo equester), care formau clasa mijlocie a societăţii romane.
În timpul Imperiului Roman călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii. Iniţial, se referea la cavaleria armatei. Pentru a fi admis, acesta trebuia să dispună de banii necesari pentru a cumpăra unul sau doi cai, un sclav şi armele necesare. Mai târziu, o anumită avere era de ajuns pentru a deveni călăreţ. Deoarece nobililor patricieni le-au fost interzise afacerile comerciale şi afacerile cu bani, începând cu anul 218, mulţi dintre călăreţi s-au îmbogăţit ca furnizori ai armatei, ca bancheri sau ca agenţi imobiliari.		Călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii: corect ar fi „cavalerii reprezentau clase mijlocie“. Acesta trebuia: cine e „acesta“ numai Iulia Ionescu ştie. O anumită avere era de ajuns: întotdeauna şi pentru orice scop, „o anumită avere“ e de ajuns. Nobililor patricieni le-a fost interzis: de fapt, senatorilor (care puteau fi atât patricieni cât şi plebei) le erau interzise cămătăria şi comerţul maritim. Anul 218: e vorba de 218 î.e.n., când prin plebiscitul Claudian anumite activităţi comerciale le-au fost interzise senatorilor şi fiilor acestora. Agenţi imobiliari: e un anacronism superb. În realitate, desigur că rapacii cavaleri îmburgheziţi nu erau agenţi imobiliari, ci proprietari de blocuri de locuinţe pe care le închiriau.

Feriţi-vă de această carte.