2012 este un film de Roland Emmerich despre potopul lui Noe, ediţia a doua revăzută şi adăugită. Filmul ține două ore și patruzeci de minute. Pentru realizarea sa s-au cheltuit două sau trei sute de milioane de dolari.
Roland Emmerich este un cineast German specializat în filme Americane cu distrugeri spectaculoase, dintre care ne aducem cu drag aminte de Soldatul universal (cu Jean-Claude van Damme şi Dolph Lundgren), Ziua independenţei (cu invazia extratereștrilor), Godzilla (cu Godzilla și Jean Reno), Patriotul (cu Mel Gibson), Ziua de poimâine (cu lăsarea îngheţului din cauza încălzirii globale) şi 10.000 î.Hr. (cu Dâleu vânătorul de maiaci).
Atenţie! Acest articol dă în vileag rezumatul filmului.
Dacă încă nu aţi văzut filmul şi doriţi să-l vedeţi fără să ştiţi dinainte ce se întâmplă atunci trebuie să vă opriţi şi să nu citiţi mai departe.