Film: 2012

2012 este un film de Roland Emmerich despre potopul lui Noe, ediţia a doua revăzută şi adăugită. Filmul ține două ore și patruzeci de minute. Pentru realizarea sa s-au cheltuit două sau trei sute de milioane de dolari.

Roland Emmerich este un cineast German specializat în filme Americane cu distrugeri spectaculoase, dintre care ne aducem cu drag aminte de Soldatul universal (cu Jean-Claude van Damme şi Dolph Lundgren), Ziua independenţei (cu invazia extratereștrilor), Godzilla (cu Godzilla și Jean Reno), Patriotul (cu Mel Gibson), Ziua de poimâine (cu lăsarea îngheţului din cauza încălzirii globale) şi 10.000 î.Hr. (cu Dâleu vânătorul de maiaci).

Atenţie! Acest articol dă în vileag rezumatul filmului.

Dacă încă nu aţi văzut filmul şi doriţi să-l vedeţi fără să ştiţi dinainte ce se întâmplă atunci trebuie să vă opriţi şi să nu citiţi mai departe.

Oraşul Los Angeles se scufundă în mare.

Rezumatul pe scurt:

O explozie solară uriaşă aruncă un val nimicitor de neutrino mutanţi care lovesc Pământul provocând topirea stratului superior al mantalei terestre şi destabilizarea scoarţei. Un astrofizician Indian descoperă dezastrul şi-i comunică groaznica ştire unui geolog American. Geologul prognozează că scoarţa Pământului va aluneca otova, ceea ce va duce la cutremure de gradul ensprezece producând valuri seismice ce se vor înălţa până la cer şi vor îneca întreaga omenire. El îi transmite un memoriu mobilizator şefului de cabinet al Casei Albe, care-i spune preşedintelui. În scurt timp, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din G8 hotărăsc să construiască în munţii Himalaya câteva arce, în care să adăpostească cele mai de seamă opere de artă ale omenirii, câte o pereche din cele mai frumoase specii de animale, şi vreo sută de mii de oameni, fie tineri şi frumoşi, fie mari învățați, fie bogaţi și puternici.

Între timp, un scriitor ratat de romane SF din Los Angeles descoperă şi el iminenţa dezastrului. Îşi fosta nevastă şi copii şi, împreună cu actualul concubin al fostei neveste, fuge cu avionul din oraşul care tocmai se scufunda în mare. După află de la un nebun de arcele construite în Tibetul Chinez, scriitorul și ai lui ajung la Las Vegas și se lipesc de suita unui oligarh rus. Un om de-al oligarhului pune mâna pe un avion de transport uriaş. Concubinul fostei neveste a scriitorului este promovat pe loc copilot. Oligarhul, suita sa, scriitorul ratat, fosta sa nevastă şi copiii se îmbarcă în avion şi pleacă spre arcoportul din Tibet.

Avionul trece pe deasupra insulei Hawaii, prilej de efecte speciale cu vulcani. Ruta de zbor cea mai scurtă între Las Vegas și arcoportul Tibetan trece de fapt pe deasupra Alaskăi și a peninsulei Ciukotka. Ruta prin Hawaii este cu vreo 2000 de kilometri mai lungă. Probabil că pilotul Rus avea motivele lui să prefere drumul mai lung, sau poate că regizorul are boală pe Hawaii și a ținut să ne arate cum i-ar sta orașului Honolulu pârjolit de lava vulcanilor.

Deasupra Mării Chinei de Sud avionul rămâne fără combustibil, dar pilotul Rus își dă seama dintr-o ochire că datorită alunecării scoarței terestre Tibetul este chiar sub ei, și aterizează forțat pe un ghețar. Toți, mai puțin pilotul Rus, se urcă într-un Bentley și ies din avion în stilul popularizat de James Bond. Pilotul Rus rămâne eroic la postul său și cade într-o prăpastie cu avion cu tot.

Oligarhul și fiii acestuia sunt preluați de armata Chineză și transportați la arcoport, pentru că aveau bilete. Ceilalți sunt lăsați de capul lor prin Himalaia, dar au noroc și întâlnesc un călugăr Tibetan care aranjase să se strecoare clandestin pe o arcă. Ajung la arcoport la timp și se strecoară cu toții clandestin pe arca Americană.

Arca la care oligarhul avea bilete era stricată, așa că oligarhul și alții n-au pe ce să se îmbarce. Geologul American îi convinge pe șefii de stat și de guvern să deschidă trapele de acces pe arce ca să-i ia și pe cei care rămăseseră fără loc. Când tocmai se apropia valul cât Himalaia, trapa de acces în arca Americană se blochează și rămâne întredeschisă. Valul vine, arcele plutesc, dar arca Americană ia apă. Concubinul fostei neveste moare strivit de angrenajul trapei de acces. Scriitorul ratat deblochează angrenajul în mod eroic, trapa se închide și arca Americană este salvată.

Câteva zile mai târziu apele încep să se retragă și iese soarele. Scriitorul ratat se împacă cu fosta nevastă rămasă fără concubin. Arcele pornesc spre Africa, unde omenirea va găsi raiul pe pământ.

Persoanele:

• Jackson Curtis (John Cusack), cum ar veni pe limba noastră Ionicean Curtizanu. Şofer şi scriitor de romane ştiinţifico-fantastice greu vandabile, fostul soţ al Catrincăi şi tatăl lui Noe şi al Crinei. Scapă.
• Kate Curtis (Amanda Peet), româneşte Catrinca Curtizanu. Femeie casnică, divorţată de Ionicean, de la care are doi copii: un băiat, Noe, şi o fată, Crina. Trăieşte cu Gordon. Scapă.
• Noe şi Crina Curtizanu, copiii Catrincăi cu Ionicean. Scapă.
• Gordon Silberman, româneşte Zilberman. Chirurg de umflă ţâţele la muieri. O ţine pe Catrinca; i-a luat de suflet pe Noe şi pe Crina. Moare strivit.
• Adrian Helmsley, româneşte Şopronescu (lit. Câmpu-cu-şoproane). Doctor în geologie, mare democrat şi umanist. Scapă.
• Carl Anheuser, un politician versat, şeful de cabinet al preşedintelui SUA. Se autoavansează preşedinte ad-interim după moartea lui Toma. Scapă.
• Thomas Wilson, preşedintele SUA. Moare strivit şi înecat.
• Laura Wilson, româneşte Dafina. Fata preşedintelui Toma. Scapă.
• Yuri Karpov, un oligarh Rus, fost boxer. Cade în prăpastie.
• Alec şi Oleg, copiii lui Iuri. Scapă, deşi meritau să moară.
• Saşa, un pilot Rus, omul lui Iuri. Cade în prăpastie.
• Tamara, o Rusoaică, ţiitoarea lui Iuri. Moare înecată.
• Şase miliarde de păcătoşi, care mor striviţi, se îneacă sau cad în prăpastie.

_* ^* _*

Filmul începe cu o secvență de un minut în care camera traversează un model al sistemului solar, construit fără a ține seama de distanțele reale dintre planete -- în modelul prezentat planetele sunt foarte apropiate una de alta, astfel încât din apropierea unei planete vecinele ei apar ca discuri și nu ca surse punctiforme. Secvența se termină cu o redare bizară a suprafeței soarelui, făcută să semene cu suprafața unui topituri metalice. Nu pot să-mi dau seama care este rostul acestei secvențe, altul decât de a mai adăuga un minut la lungimea filmului. Singurul efect pe care această rapidă trecere în revistă a, hm, hm, sistemului solar poate să-l aibă este de a-i confirma spectatorului că filmul este complet neserios. Oricum, să trecem: în fond este vorba de numai unul din 158 de minute ale filmului, fără nici o legătură cu celelalte 157.

Structura narativă a filmului este simplă. Sunt două fire narative, care sunt expuse întreţesut -- câteva minute unul, câteva minute altul. Fiecare dintre cele două fire narative este prezentat în ordine strict cronologică, din punctul de vedere al unui narator care urmăreşte un personaj principal -- dr. Adrian Şopronescu pentru primul fir narativ şi Ionicean Curtizanu pentru al doilea. Cele două fire narative se reunesc către finalul filmului, pentru un dublu happy-end.

Se face că suntem în anul 2009, undeva în India, la o mină de cupru care funcţionează ca o anexă a Institutului de Astrofizică. Dr. Șopronescu, un geolog actualmente bugetar specializat în frecarea dosarelor la nu-ş ce minister, a fost chemat din America de dr. Satnam Tsurutani, un astrofizician Indian. Acum, dr. Tsurutani este el doctor în astrofizică, și tocmai a descoperit fără nici o urmă de îndoială că vin apocalipsa, potopul și sfârșitul lumii. Dar el nu este un biet Indian, aşa că nici prin gând nu-i trece să comunice această descoperire guvernului Indiei; nu. Aşa cum se cuvine, îngrozitoarea taină trebuie comunicată preşedintelui SUA, adevăratul şef al şefilor, şi numai un savant American poate face asta. Așa că l-a chemat pe dr. Şopronescu.

Plouă de rupe. Dr. Șopronescu vine cu un taximetru condus de un Sikh cu turban. Ajit, copilul lui Satnam, se joacă cu un vaporaş în apa până la glezne. Valurile produse de taxiul lui Adrian răstoarnă vaporul de jucărie, iar naufragiul acestuia umple ecranul. În acest fel se stabileşte tema filmului, şi se crează o subtilă (deloc!) legătură între prima şi ultima scenă. Suntem mişcaţi.

Naufragiul unui vapor de jucărie.

Adrian -- ca toţi Americanii, dr. Şopronescu insistă să fie chemat pe numele mic, aşa că-i vom face pe plac -- şi Satnam coboară în mina adâncă de unsprezece mii de picioare, unde savanţii Indieni şi Chinezi (cunoscută fiind strânsa colaborare dintre cele două ţări) au construit un detector de neutrini, compus dintr-un rezervor de apă adânc de 6000 de picioare şi câteva calculatoare de proces răpănoase recuperate de la privatizarea IIRUC-ului.

Satnam ţine o mică prelegere despre neutrini, care sunt particule elementare cu masă foarte mică, având proprietatea că trec prin orice material ca gâsca prin apă, aproape fără să interacţioneze. (De altfel, acesta este motivul pentru care neutrinii sunt atât de greu de detectat.) Acum, vedeţi dvs, cu două zile în urmă a avut loc cea mai mare explozie solară din istoria omenirii, care a produs cel mai mare număr de neutrini înregistrat vreodată (bleh). Şi, cum spune dr. Satnam, pentru prima dată neutrinii declanşează o reacţie fizică.

Adrian are o reacţie absolut normală, şi declară că aşa ceva nu este posibil. Dar Satnam îi arată că apa din rezervorul detectorului de neutrini fierbe, pentru că "the neutrinos who come from the Sun have mutated into a new kind of nuclear particle" astfel încât "they suddenly act like microwaves" şi încălzesc nucleul Pământului.

Vai de capul meu. Oceanele de ce nu fierb? Este ceva special cu rezervorul de apă al doctorului Tsurutani?

Adrian este un tip întreprinzător. Văzând el că în fundul unei mine din India se găseşte un rezervor cu apă fierbinte, pune mâna şi redactează un memoriu convingător în care arată că, repet, fără nici o urmă de îndoială se apropie apocalipsa, potopul şi sfârşitul lumii. Cu memoriul incendiar în dinţi (nu exagerez) dă buzna la o petrecere organizată de şeful de cabinet al administraţiei prezidenţiale a SUA, şi-l convinge pe acesta să citească pe loc memoriul cu următoarele cuvinte de o elocvenţă ciceroniană:

"Trebuie să citiţi acest memoriu, domnule. Trebuie să-l citiţi acum!"

Iar şeful de cabinet al administraţiei prezidenţiale a SUA îşi cere scuze oaspeţilor, ia memoriul şi-l citeşte în vreo două minute. Nu numai că-l citeşte, dar îl şi înţelege şi este convins că, fără nici o îndoială, se apropie apocalipsa, potopul şi sfârşitul lumii. Aşa merge să-i spună preşedintelui, şi-l ia şi pe Adrian cu el.

Vai de capul meu.

Preşedintele SUA profită de următorul summit G8 ca să-i pună la curent cu apocalipsa, potopul şi sfârşitul lumii pe primul-ministru Britanic, pe preşedintele Rus, pe cancelarul German, etc. şi mai ales pe preşedintele (sau primul-ministru, nu mă pricep) Chinez. Pentru că, vedeţi dvs., neutrinii aceia răi, mutanţi, depistaţi de un Indian şi confirmaţi de cei mai străluciţi savanţi Americani, le-au scăpat tâmpiţilor de Britanici, Germani, etc. Doar este bine ştiut că Centrul European de Cercetare Nucleară pur şi simplu nu se ocupă de neutrini, iar cel mai mare detector de neutrino din lume nu este Super-Kamiokande din Japonia.

Ei, cei 8 şefi ai şefilor hotărăsc să pună în aplicare un plan secret. Nu ştim dar ce, dar în 2010 (un an de la începutul filmului) într-o vale cu nume Chinezesc din Tibet încep nişte lucrări faraonice cu explozii. Sătenii de prin satele din vale sunt evacuaţi, iar bărbaţii mai tineri sunt luaţi cu arcanul la muncă la lucrările cele faraonice.

Timpul fuge. În 2011, la Londra, asistăm la o tranzacţie bizară între unul Isaacs şi un Harap. Nu ştim ce-i vine Isaacs Harapului, dar face un miliard şi jumătate de euro. La Paris, fata preşedintelui SUA înlocuieşte Gioconda lui Leonardo cu o copie, ca să pună bine originalul.

Şi vine anul 2012.

Restul filmului este o orgie de efecte speciale, presărată cu momente de suspendare totală a legilor Mecanicii.

Acum ştiţi la ce să vă aşteptaţi, aşa că nu pot decât să vă urez vizionare plăcută!