12 iulie 2013

Malcatun a lui Edebali de pe plaiul Eschişer

Cine nu cunoaşte pe dinafară începutul Scrisorii III ? În versuri melodioase, care curg parcă de la sine, Poetul povesteşte visul premonitoriu al unui sultan din vremurile de demult, mai de demult, de la-nceputurile modeste ale puterii Turcilor musulmani :
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, la pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă ; dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri ; ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri ; codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, pulbere de diamante cade fină ca o bură, scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde :
— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare ; iar din inima lui simte un copac cum că răsare, care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ; umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde ; iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari ; vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, toate se întind nainte-i… Ca pe-un uriaş covor, vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac în întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung ; dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah ! Allahu ! se aud pe sus prin nori, zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul… Se deşteaptă… Şi pe cer vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer. Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali ; după gratii de fereastră o copilă el zări ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun ; e a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mahomet, că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte, ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
 
Dar despre ce sultan anume este vorba ? Întrebatu-v-aţi vreodată unde se află acel plai Eschişer, cum îl chema pe sultan şi dacă în cele din urmă a căpătat-o pe Malcatun sau nu ?
  • Plaiul Eschişer este depresiunea sau câmpia Eskişehir (Eskişehir Ovası) din Turcia, de origine tectonică, aflată în provincia cu acelaşi nume, care ocupă aproximativ partea de est a fostei Frigii ; depresiunea este străbătută de râul Porsuk, care curge de la vest la est şi se varsă în râul Sakarya, căruia Romanii îi spuneau Sangarius şi care se varsă în Marea Neagră.
    Capitala provinciei este oraşul Eskişehir, cu peste 600 000 de locuitori, aflat la vreo 200 km vest de Ankara. În Eskişehir sunt două universităţi, Universitatea Osmangazi şi Universitatea Anadolu, care la un loc au cam 40 000 de studenţi ; Universitatea Anadolu oferă şi cursuri fără frecvenţă (educaţie la distanţă sau educaţie deschisă), la care sunt înrolaţi vreo două milioane de studenţi.
    Eskişehirul este principalul centru de extracţie a spumei de mare (sepiolit) din care se fac pipe de lux.
    Pe vremea Imperiului Otoman Eskişehirul se numea Eskişer :
    • Dicţionarul Enciclopedic (Rusesc) al lui F. A. Brokgauz şi I. A. Efron din 1907 spune :
      Eskişer sau Eski-Şerun oraş în partea asiatică a Turciei, în guvernoratul Hodavendikyar, pe râul Pursak. Aproximativ 13 000 de locuitori, aproape exclusiv musulmani. Băi termale şi morminte ale mai multor sfinţi musulmani. Eskişerul, care în antichitate purta numele de Dorileya (sau Dorylaeum, în Frigia), pe vremea împăraţilor bizantini a fost o cetate importantă, care a servit ca o protecţie împotriva Otomanilor. În 1097 Cruciaţii conduși de Godfrey de Bouillon au repurtat aici o victorie asupra Turcilor. La 25-30 km est de Eskişer sunt bogate depozite de spumă de mare, care este folosită de o parte însemnată a populaţiei oraşului pentru confecţionarea de pipe şi muştiucuri ; producţia anuală de spumă este evaluată la aproximativ 30 de milioane de piaştri.
      (30 de milioane de piaştri Turceşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea ar fi cam 6,5 milioane de lei-aur sau vreo 250 de milioane de lei din 2013.
      )
    • Până şi astăzi se întâlneşte numele de Eskişer în loc de Eskişehir, după cum o dovedeşte atotvăzătorul Google.
  • Şeicul Edebali (1206–1326) a fost un învăţător Sufit foarte respectat şi influent, care a avut o contribuţie însemnată la elaborarea politicilor statului Otoman în curs de dezvoltare ; a fost apropiat de ginerele său, Osman Gazi, întemeietorul dinastiei Otomane, căruia i-a dăruit sabia ce avea să fie folosită de-a lungul secolelor în cadrul ceremoniei de încoronare a tuturor sultanilor până la Mehmed al VI-lea, cel care a fost detronat în 1922 printr-o hotărâre a Marii Adunări Naţionale.
  • Sultanul de care este vorba este întemeietorul dinastiei OtomaneOsman I, sau Osman Gazi (cel Viteaz, sau cel Războinic), care a domnit între 1281 (sau 1299, depinde de punctul de vedere al fiecăruia) şi 1326.
    • Ertuğrul Gazi, tatăl lui Osman, era căpetenia (bey, cum zic Turcii) unui clan din tribul Kayı de Turci Oguzi care trăia pe lângă Merv, o oază şi un oraş pe Drumul Mătăsii, în Margiana (Turkmenistanul de astăzi). Pe la 1230, Ertuğrul a sosit în Anatolia cu 400 de călăreţi, fie cum zic unii de bunăvoie pentru a-l ajuta pe sultanul Selgiucid Ala ad-Din Kayqubad în luptele cu Bizantinii, fie cum zic alţii de nevoie pentru a scăpa de Mongolii lui Ogodei Han, urmaşul lui Ginghis Han. De la sultanul Selgiucid, Ertuğrul a primit un mic teritoriu în jurul muntelui Karaca Dağ de lângă Angora (azi Ankara, capitala Republicii Turcia), cu înţelegerea că-l poate extinde pe seama Bizantinilor.
    • În 1281, la moartea lui Ertuğrul, Osman a fost recunoscut ca Bey sau căpetenie a beilâcului Söğüt. Fiind el viteaz şi războinic şi-a lăţit mult stăpânirea şi în 1299 a luat titlul de sultan şi şi-a proclamant independenţa faţă de Sultanatul Selgiucid de Rum, care era deja supus Mongolilor şi descompus în multiple beilâcuri. Umbra Sultanatului de Rum a mai dăinuit până la 1307, când a fost asasinat ultimul sultan, Mesud II, sau 1328, când Emiratul de Konya (fostul Iconium), ultimul stat în care domnea un monarh Selgiucid, a fost cucerit de Karamanizi.
    • Scriitorii Otomani au fost fascinaţi de aventurile lui Osman, şi mai ales de eforturile sale de a o cuceri pe frumoasa Mal Hatun, zice Wikipedia, fântâna tuturor cunoştinţelor.
  • Malhun Hatun, Mala Hatun sau Mal Hatun a fost soţia (principală a) lui Osman Gazi şi mama lui Orhan, al doilea sultan Otoman. Unii zic că a fost fata unei căpetenii pe nume Ömer Bey, alţii, şi mai ales legendele romantice Turceşti, zic că a fost fata şeicului Edebali. Cum este destul de sigur că Osman a fost ginerele lui Edebali, întrebarea este câte soţii a avut, şi mai precis dacă Bala Hatun şi Mala Hatun sunt două personaje istorice diferite, sau două nume ale aceluiaşi personaj.
    Wikipedia spune că Hatun este un termen onorific care înseamnă aproximativ Doamnă, dar Google Translate în nesimţirea-i traduce Malhun Hatun prin Malhun Babe.
Wikipedia, nesecatul izvor al cunoştinţelor de multe ori adevărate, ne informează că Visul lui Osman este un vechi poem epic Turcesc, care povesteşte un vis pe care l-ar fi avut tânărul Osman în casa şeicului Edebali. Iată rezumatul vechiului poem Turcesc, după Wikipedia:

Osman, un tânăr prinţ, aflat în căutarea înţelepciunii, a căutat să-l viziteze pe şeicul Edebali, un învăţător considerat sfânt. În casa acestuia a zărit-o din întâmplare pe frumoasa sa fiică, Mal Hatun, de care s-a îndrăgostit. Osman i-a cerut şeicului să i-o dea pe Mal Hatun de nevastă, dar acesta a refuzat, considerând că diferenţa de clasă este prea mare. După oarece aventuri miilitare, într-o noapte, pe când Osman dormea în casa şeicului, a visat un vis fantastic : se făcea că din pieptul şeicului a ieşit luna plină şi a intrat în pieptul lui Osman, din care a început să crească un copac imens, care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ; umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde ; iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari ; vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, toate se întind nainte-i… Ca pe-un uriaş covor, vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac în întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung ; dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah ! Allahu ! se aud pe sus prin nori, zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ ; Constantinopolul părea că este un juvaer de preţ montat pe un inel ; Osman tocmai se pregătea să-şi pună acel inel pe deget când s-a trezit. (N-avea rost să traduc încă o dată şi prost ce a tradus deja perfect marele şi originalul Poet.) Osman i-a povestit gazdei sale visul ; şeicul Edebali şi-a dat atunci seama că este o prevestire a măreţiei neamului ce avea să răsară din unirea lui Osman cu Mal Hatun, şi şi-a dat consimţământul pentru căsătoria celor doi tineri.

Am aflat deci cine a fost sultanul dintre aceia ce domnesc peste vro limbă ce cu-a turmelor păşune a ei patrie ş-o schimbă, cine a fost şeicul Edebali, cine a fost Malcatun şi unde s-a-ntâmplat povestea cu visul. Şi, dacă e s-o credem pe Wikipedia cea anonimă dar atât de cuprinzătoare, am aflat şi de unde se trage inventivitatea Poetului Moldo-Vlah.

2 comentarii:

  1. Şeicul Edebali (1258–1326) - nu 1206-1326 :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte, foare frumos și educativ articol domnul meu. Chiar m-am intrebat aceste, în special despre Eschișerul în cauză... noroc cu Google că m-a adus pe blogul domniei voastre. Jos pălăria.

    RăspundețiȘtergere