IT&C şi practica păienjenişului de cabluri

A fost odată, illo tempore, o vreme când Internetul nu era decât un vis de libertate capitalistă. De atunci România a progresat mult, a devenit membră a Uniunii Europene şi a păşit cu hotărâre pe calea democratizării largi a accesului la Internet şi la miile de canale de televiziune necesare pentru plăcuta petrecere a timpului liber.

Odată cu pătrunderea pe scară largă a Internetului şi a televiziunii multicanal în casele şi în minţile locuitorilor binecunoscutei noastre capitale, Bucureştiul a dezvăluit o nouă faţetă a geniului naţional : reutilizarea stâlpilor de iluminat ca suporturi pentru cablurile de televiziune şi de comunicaţii de date.

Azi un cablu, mâine două, poimâine patru : în puţini ani străzile oraşului au fost acoperite de un hăţiş luxuriant de liane de cupru şi de sticlă, cu miez de oţel, de parcă urmaşii lui Bucur Ciobanul ar fi încercat să se ia la întrecere cu Pădurea Letea, sau cu străvechile capitale pierdute ale maiaşilor cele scufundate în jungla tropicală.

Un stâlp de iluminat purtând povara cablurilor de date.
(Fotografie de Alex Pănoiu)

Urăsc păienjenişul de cabluri care mutilează arhitectura oraşului. Urăsc cablurile trase cu nepăsare, dar cu ingeniozitate, astfel încât să distrugă fiecare colţ pitoresc. Sunt cabluri trase de-a lungul bulevardului Carol, sunt cabluri trase prin parcuri, sunt cabluri trase între blocuri. Orice poză din Bucureşti arată ca o diagramă de reţea.