1 aprilie 2012

Chiis, chis-chis-chis-chis

Telefoanele inteligente şi tabletele sunt de două feluri: pe de o parte avem tribul Maleelor, purtătoarele subtilului însemn al Mărului Muşcat, fruptul oprit al pomului cunoaşterii binelui şi răului; iar de celaltă parte se află pestriţul popor al Roboţelului Verde şi făr' de arginţi, purtător al credinţei în puterea fără margini a progresului tehnologic. Sunt unii care spun că pe lângă acestea s-ar mai afla şi altele feluri, Asiatice, Scandinave sau Ferestruite, dar prea puţini au văzut vreodată aşa ceva, şi încă şi mai puţini s-au fost împrietenit cu ele, putând deci noi să le trecem peste, ca pe unele lipsite de-nsemnătate.

Spre deosebire de uniform-monolitica lume a Mărului, unde totul merge ca uns, şi nimeni nu greşeşte, pentru că nimeni nu poate călca strâmb, în partea Roboţelului domneşte libertatea; dacă orice Măr, fie el pod, fon, sau pad, este administrat prin acelaşi Ai-Tiunz, fiecare producător de Roboţei are propria lui aplicaţie, unică şi fără de asemănare, pe care-ncearcă s-o vâre pe gâtul utilizatorilor nevinovaţi. De multe ori, adică poate nu chiar întotdeauna dar pe-aproape, aceste aplicaţii sunt atât de atrăgătoare încât utilizatorii versaţi se feresc de ele ca, iertaţi-mi vorba proastă, dracul de tămâie. Şi aici venim la Kies, aplicaţia de administrare a telefoanelor inteligente şi tabletelor Samsung.

Printre telefoanele inteligente şi tabletele care folosesc sistemul de operare Android, marca Samsung Galaxy ocupă primul loc; dacă iubitorii micuţului robot aşteaptă de la cineva să producă un salt calitativ care să lase-n urmă şi-n umbră pe rivalii cu fructul, de la Samsung aşteaptă. Galaxy S, Galaxy Tab şi Galaxy Note sunt nume al căror dulce sunet încântă urechile şi-ncălzeşte inimile: şi chiar Tatăl Androidului, marele Google, când a venit vremea să aleagă pe cineva ca să-ntrupeze primul telefon cu Ais Crim Sendvici, pe Samsung l-a ales şi Galaxy Nexus a fost numele telefonului.

Iar pentru administrarea superbelor dispozitive Galaxy, Samsung oferă aplicaţia Kies. De unde vine numele Kies, sau Chiis pe Româneşte, nu se ştie. De la vreun laborator de marcheting, probabil. Nici Vichipedia nu ştie.

Aflând eu că pentru S Plusul meu ar cam fi disponibil un apgreid de firmuer am zis că să pornesc Chiisul să văd dacă-dacă: pentru că telefoanele Samsung nu-s capabile să-şi actualizeze singure firmuerul over the air, cum fac telefoanele HTC -- nu, ele nu pot fi actualizate decât prin Chiis. Şi ce a făcut Chiis când i-am dat drumul? Surpriză:


Pliz cec draiv Ei? Care draiv Ei? N-am mai avut un calculator cu draiv Ei de ani de zile! Aşa că am apăsat cu nădeje-n suflet butonul Contíniu, şi Chiis a pornit. Nu pot să-mi închipui ce-o fi fost în mintea lui.

A pornit şi imediat a simţit nevoia să se apgradeze. S-a apgradat el vreo zece minute, şi apoi a afişat ecranul principal (culoarea să zicem cachiu a marginilor ferestrei este o tradiţie Coreeană, nu are vreo legătură cu tema desctopului, care în cazul concret era Windows 7 Aero albastru default):


Este vorba de o aplicaţie produsă de una dintre cei mai mari fabricanţi de produse electronice din lume. Poate cel mai mare. Şi această firmă, un uriaş al eletronicii, aşa ştie limba Engleză:
  • Connect a device to use all the Kies' features.
    "All the features of Kies" ar fi fost mai bine, dar nu asta-i problema. Problema e că nimeni nu-l porneşte pe Chiis de dragul lui Chiis, ci numai pentru a face ceva cu un divais. Aşa că dragi proiectanţi ai interfeţei utilizator, mesajul corect era "No device connected. Connect a device using a USB cable or via Wi-Fi."
  • When connection error between Kies and the device occurs, check the connection error using the connection error troubleshooting feature, and then try to reconnect.
    This is an example of highly technical puddle English, adică, am spune noi, Engleza informatică de baltă. Dpdv gramatical era mult mai bine "When a connection error...". Nu mai vorbesc de "check the connection error", ceea ce, indiferent de ce crede Samsung, înseamnă să verificaţi eroarea. Umor Coreean. Dar nu asta e problema: problema e că Samsung ne spune că o eroare de conexiune se va produce cu siguranţă, nimeni nu scapă! Este mult mai recomandabil ca astfel de mesaje depresive să nu fie afişate decât dacă este nevoie.
  • When you connect a device, more features of Kies will become available.
    Mai precis, ce pot să-i fac? Vă durea mâna dacă scriaţi explicit că dacă voi conecta un divais atunci voi putea să sincronizez, import, export, salvez şi restaurez datele de pe el, inclusiv contactele, muzica, fotografiile şi filmele?
  • By connecting to Kies with Wi-Fi, you can use sync and other additional features, without using a USB cable.
    Nu mai spune. Deci dacă conectez divaisul prin Wi-Fi atunci nu mai trebuie să folosesc un cablu USB. Tehnologia a ajuns departe, doamnelor şi domnilor!
Revenind la oile noastre, adică la încercarea mea de a vedea dacă nu cumva e vorba de un oarecare apgreid de firmuer pentru S Plus, l-am conectat, n-a dat eroare, şi ah! mirare! într-adevăr era un apgreid:


Cât de simpatic! Titlul casetei de dialog poartă ghilimele de avertizare, scare quotes cum zic Americanii, adică, zicem noi că e Samsung Chiis, dar nu-i chiar aşa. Vedeţi apoi cu câtă claritate mi-a fost prezentată informaţia necesară pentru a decide dacă doresc să apgradez firmuerul telefonului sau nu: e cât se poate de limpede. Cine nu ar face un apgreid pentru a trece de la, câh!, PDA:KG1 şi PHONE:KG1 la, mult, mult mai bine!, PDA:KP2 şi PHONE:KP1? Cine? Mai ales că apgreidul may improve the performance! Sau e cineva pe lume care nu ştie că PDA:KP2 etc. etc. înseamnă Android 2.3.5? Îî?

Până la urmă totul s-a terminat cu bine, aşa că S Plusul a trecut de la Android 2.3.3 la 2.3.5, fără să pot spune că am băgat de seamă că s-ar fi schimbat ceva, dar măcar sunt împăcat. Chiis şi-a făcut treaba pe care o avea de făcut, ceea e în regulă, şi merită lăudat. Învelişul e bizar, dar conţinutul e perfect funcţional. Cât e.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu