8 mai 2012

Biserica de beton din Bariera Vergului, sau ce face dictatorul când n-are treabă

La sfârşitul secolului al XVII-lea, de o parte şi de alta a Căii Călăraşilor de astăzi, a cărei parte de început, de la Piaţa Unirii până la Strada Mântuleasa, poartă acum numele lui Corneliu Coposu, se întindea moşia marelui boier de neam Grecesc Vartolomei Vergo, vel portar şi apoi vel paharnic la curtea lui Constantin Brâncoveanu, unul dintre oamenii de încredere ai voievodului; aşa că nu e de mirare că uliţei care mergea de la Curtea Domnească până la Mânăstirea Pantelimon i s-a spus Podul Vergului, după numele stăpânului locurilor pe care le străbătea.

Acum, până hăt bine în secolul al XX-lea, nu se intra şi ieşea din Bucureşti aşa otova, fără rost şi fără voie, ci intrarea şi ieşirea din oraş se făceau prin locuri anume, numite de pe la 1800 bariere, unde se aflau, scrie Marele Dicţionar Geografic al României din 1898, „agenţi de accize şi de percepere de taxe pentru intrare în oraş‟. Una dintre aceste bariere se afla pe Podul Vergului, şi de aceea i s-a spus Bariera Vergului.

Curios cât de rezistent s-a dovedit acest nume în vorbirea poporului. Oficialităţile nu i-au mai spus aşa de mai bine de 130 de ani: după Războiul de Independenţă, Podul Vergului a primit numele de Calea Călăraşilor, iar bariera s-a numit oficial Bariera Călăraşi; comuniştii au desfiinţat barierele, iar locului cu pricina i-au spus Piaţa Muncii, cum a şi rămas numele staţiei de metrou; pe hărţile de astăzi scrie Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi; dar Bucureştenii tot Bariera Vergului îi spun.

După primul război mondial, statul s-a gândit şi i-a împroprietărit pe veteranii de război; unii dintre aceştia erau Bucureşteni, şi unul dintre terenurile care au parcelate pentru împroprietărirea veteranilor de război Bucureşteni se află între Podul Vergului, Şoseaua Mihai Bravu şi Strada Vatra Luminoasă; la vremea aceea i s-a spus Parcul Călăraşi, azi fiind considerat o parte din cartierul Vatra Luminoasă.

Noul cartier Parcul Călăraşi avea nevoie de o biserică. La început, cartierul a fost servit de un paraclis care funcţiona într-o-ncăpere a Spitalului de Copii Vergu, care astăzi se numeşte Policlinica de Copii Victor Gomoiu, după numele primului său director. Dar această stare de lucruri nu putea continua.

[Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, lângă Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi, fostă Muncii, fostă Bariera Vergului; fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr]

Aşa că în 1942 Statul, care pe atunci se scria cu S mare, s-a hotărât să ridice o biserică, că oricum nu mai avea alte probleme de rezolvat. În 1942, Statul era Ion Antonescu, Mareşal şi Conducător al Statului. (Chiar aşa îşi spunea, Conducător al Statului; ce vremuri nevinovate, când dictatorii nu se străduiau să-şi spună Preşedinţi şi să se aleagă cu 99,99% din voturile liber exprimate de cetăţeni în aplicarea centralismului democratic.)

Proiectarea bisericii i-a fost încredinţată arhitectului Gh. Naumescu, iar acesta a proiectat una dintre cele mai interesante biserici din Bucureşti, inspirându-se, zice-se, după Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Construcţia a început de îndată, dar, fiind România prinsă în perioada respectivă cu alte treburi oarecum mai urgente, nu s-au putut încheia decât după ce Mareşalul a fost arestat şi împuşcat, au venit Ruşii şi a abdicat Regele. Biserica, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost sfinţită în 1949, iar picturile interioare, realizate de Eremia Profeta, n-au fost gata decât în 1964.

[Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, lângă Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi, fostă Muncii, fostă Bariera Vergului; fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr]
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, lângă Piaţa Eudoxiu Hurmuzachi, fostă Muncii, fostă Bariera Vergului. (Fotografie de Alex Panoiu, pe Flickr.)

De fapt picturile interioare n-au fost complet gata decât în 2002, când, sub pretextul unor lucrări de restaurare, s-au strecurat şi tablourile ctitorilor principali, nimeni alţii decât, vade retro Satana!, însuşi Mareşalul Ion Antonescu şi soţia sa Maria. Care se gândiseră probabil, într-o seară tulburătoare, privind apusul însângerat, că pe lumea aceasta au cam rezolvat-o, aşa că măcar ca pregătire pentru lumea cealaltă să ridice repede o biserică, întru uşurarea păcatelor.

Culmea e că în pofida pedigriului său cam verde, biserica a scăpat nedărâmată de comunişti, deşi locuitorii din Bariera Vergului şi din Balta Albă nu uitaseră cine o ridicase şi, când erau siguri că ştiu cu cine vorbesc, îi spuneau biserica legionarilor; ocazii de dărâmare au fost suficiente, dar abia prin '88 s-a gândit noul Conducător s-o dărâme. Era însă prea târziu — ceasurile-i erau deja numărate şi n-a mai apucat să săvârşească şi această nelegiuire.

Aşa a apucat de-au rămas Bucureştii cu o frumoasă biserică de beton armat, singulară în măreţia ei albă. Liniile ei severe dar totuşi armonioase ilustrează stilul neoromânesc târziu, mărturisind despre o Românie care era cât pe ce să fie, dar, din cauza vremurilor, n-a mai fost. Dar să nu ne-ntristăm şi să ne gândim cu optimism că, dacă vom putea, vom face noi alta mai trainică şi mai frumoasă.

8 comentarii:

  1. Cam aveti multe de zis de comunisti, mai ales rele d-le Panoiu...aveti memorie selectiva si scurta chiar! Ia mai lasati-i in pace si va ocupati de democrati caci ei au distrus si distrug Tara. Statul a functionat pentru romani numai sub Maresal si sub comunsti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Citez din cartea "Un mare marturisitor crestin: Preotul Constantin Sarbu", Ed. Bonifaciu, 2000
    Cap. Scurte date biografie
    "Nascut la 10 ianuarie 1905 intr-un sat de langa Galati, parintele Constantin Sarbu a ramas de mic copil orfac de ambii parinti. Este crescut de bunica sa - Ioana - femeie doarte saraca, singura, care lucreaza cu ziua ca sa-l poata tine la scoala. Astfel el cunoaste de mic saracia, greutatea vietii, foamea si munca. Dar bunica este totodata foarte credincioasa; trezeste in el dragostea de Dumnezeu , ii deschide calea credintei si ii imprima de mic gandul Preotiei. (...) In 1934 este hirotonisit preot pentru Catedral Episcopala Husi. Concomitent cu slujirea la Sf. Altar, din dragoste de Dumnezeu is grija de oameni, depune un mareefort si construieste un azil de batrani pe Dealul Schitului de la marginea orasului inzestrandul cu toatee cele necesare. Izbindu-se de anumite realitati contrare structiurii sale de om corect, care doreste sa implineasca doar boia lui Dumnezeu, se muta la Bucuresti, unde obtine- prin concurs-parohia Parcul Calarasi din Bariere Vergului. Era un cartier muncitoressc, sarac si lipsit de biserica."

    RăspundețiȘtergere
  3. "Fara sa se descurajeze, isi incepe lucrarea prin a-si cunoaste enoriasii cu grijile si nevoile lor. Primeste ajutorul d-rului Victor Gomoiu care ii inlesneste sa obtina o camera la subsolul Asezamantului-Spital "Regina Elena" din Bariera Vergului, pe care o transforma in paraclis. Despre aceasta perioada dna Maria Dumitrescu scrie: "Stiinta si dragostea de om a Profesorului Doctor Victor Gomoiu s-a imbinat cu arzatoarea caldura a rugaciunii a tanarului Preotului Constantin Sarbu"
    In cladirea de la poarta Spitalului bolnavul cobora mai intai cele cateva trepte ce duceau in micutul paraclis de la subsol si ingenunchind la Altar primea binecuvantarea Parintelui Constantin si cu nadejdea in suflet intra apoi la vestitul chirurg Victor Gomoiu.
    La dangatul clopotului din Bariera Vergului, micutul locas de rugaciune se umplea de credinciosi. De aici a pornit dorinta de a se ridica monumentala Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena". Terenul pentru marea biserica a fost obtinut cu aprobarea Maresalului Ion Antonescu. S-a sapat la inceput foarte adanc, planul maret al tanarului preot Constantin Sarbu fiind de a avea si la subsol o biserica cu sase coloane masive, inalte, care sa sustina biserica de deasupra si care sa devina apoi si sala de conferinte si concerte religioase. (...)
    In luminata "catacomba" se oficia slujba Sf. Liturghii, iar duminica dupa amiaza, corul tinerilor studenti, functionari, muncitori de la "Malaxa", care intrunea pana la 100 persoane, condus de eminentul Victor Giuleanu, tanarul profesor al Conservatorului Ciprian Porumbescu, dadeau concerte care electrizau multimea credinciosilor. Corul Bisericii Vergu a colindat de Craciun si la Palatul Regal si la Radio.
    Parintele Constantin invita preoti-conferentiari duminica de duminica, iar corul incanta multimea credinciosilor cu minunate cantari bisericesti.
    Mult regretata Olga Greceanu, profesoara, pictor, ne-a fermecat cu cuvantul sau cald si vastele sale cunostinte in domeniul credintei crestine, dar mai ales prin vizionarea filmului "Giulgiul Mantuitorului" pe marea panza alba din fata altarului.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Astfel prin rugaciunile si indemnul Parintelui Sarbu, prin aportul Casei Regale, sprijinul moral si material sl doctorului Gomoiu precum si prin banii stransi la aceste concerte s-au inaltat zidurile bisericii "Sfintii Imparati Constantin si Elena", ridicata - in cea mai mare parte- prin munca credinciosilor veniti de pretutindeni.
    Parintele Sarbu a intocmit si o Biblioteca de imprumutat carti (bibliotecara fiind chiar d-na Maria Dumitrescu)



    RăspundețiȘtergere
  5. "La inceputul lucrarilor, Parinte Sarbu a suferit insa si cea mai mare pierdere si durere, pierzand tot ce avea mai scump in aceasta lume, pe sotia sa. Dupa marturisirea sa ulterioara a fost, parca, jertfa depusa la temelia acestei biserici. A ramas cu doua fetite mici carora le-a fost si tata si mama.
    Constructia bisericii inceputa in 1942 a fost terminata in 1949, fiind tarnosita la 17 aprilie, peretii fiind doar tencuiti.
    Miscarea religios-culturala injghebata in jurul bisericii Bariera Vergului, era prea mare pentru ca autoritatea comunista sa o poata accepta. A aparut pe unul din geamuri si imaginea Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Minunea a adunat puhoi de lume si a alarmat pe antihristi.

    RăspundețiȘtergere
  6. In 1954 Parintele Constantin Sarbu a fost ca urmare arestat pentru a se desfiinta acel nucleu crestin atat de activ. Pretexte se gaseau oricand. A urmat o detentie grea cu scopul de a nu iesi viu din inchisoare. Toturi, prin mila Dumnului, dupa 8 ani de inchisoare si doi ani de domiciliu oblogatoriu in Baragan a fost eliberat si primind cea mai saraca capela din Bucuresti, a rdicat din ea Biserica Sapientiei care formeaza obiectul acestui volum"

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa imi fie iertate de domnul Panoiu completarile facute pe blogul dansului. Am citit de curand cartea din care am scris mai sus si aveam curiozitatea de a afla mai multe despre biserica Vergului, astfel ca am dat peste blogul dansului. Am considerat necesare aceste fragmente pentru a aduce alaturi de imaginea pe care dansul a zugravit-o si o alta, o marturie a oamenilor care au trait si cunoscut acele vremuri incercate, asa cum sunt si cele de astazi dar alt fel. Dumnezeu sa ne ajute sa fim cum s-ar spune "cu luare aminte" ca avem o responsabilitate fata de sufletul nostru si fata de toti cei din jurul nostru pe care ii influentam prin ceea ce facem, spunem is gandim. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru aceste completari!Am fost botezata de Parintele Constantin Sarbu si,la fel ca dumneavoastra,am avut curiozitatea de a afla cat mai multe despre Sfintia Sa si despre Biserica Vergului.Inca o data,MULTUMIRI!Doamne ajuta!GabiM.

      Ștergere