Casa Poporului de Ziua Republicii

De ziua Republicii, născută aşa cum s-a născut ea, să nu ne mai aducem acum aminte cum, fiind o dimineaţă însorită cu lumina rece şi tăioasă a iernii, am ieşit cu un fel de aparat de fotografiat să-i fac o poză Casei Poporului, sau, cum îi spun vremelnicii ei chiriaşi, Palatul Parlamentului, fiind ea un monument întru totul reprezentativ pentru geniul acestei Republici -- nesimţitoare, masivă în nemişcarea-i şi împodobită cu podoabele unor forme puţin înţelese, încă şi mai puţin apreciate şi aproape deloc internalizate în gândirea colectivă a naţiunii, ca un ideal terestru al unei minţi lipsite de idealuri şi fericite într-această lipsă.

Casa Poporului, fotografiată de ziua Republicii, în lumina rece a soarelui de iarnă. (Fotografie de Alex Pănoiu, disponibilă pe Flickr)

Soare şi cer senin, albastru cum numai iarna sau toamna târziu se întâmplă să fie în Bucureşti, vântul nu bătea aproape deloc, piaţa Constituţiei era aproape goală, condiţii bune, nimic de zis, obiectiv telefonic grandangular, luminos, şi un subiect atât de static şi plin de detalii: ce să mai spun? Am căutat eu să mă plasez fix pe axa clădirii, dar neavând teodolitul la mine nu am reuşit exact-exact, dar am fost aproape. Turişti erau câţiva, când nu sunt turişti să-i facă poze Casei Poporului? Asta a ieşit, asta e. A fost ziua Republicii.