Maiestatea Bibiotecii Naţionale

În anul de la facerea lumii 5620, iar de la naşterea Mântuitorului 112, a fost inaugurat Forul lui Traian, construit sub conducerea marelui Apolodor din Damasc. Forul conţinea o piaţă publică, că de aceea i se şi spunea forum, un arc de triumf, certificatul de naştere al poporului român (cunoscut de străini mai degrabă sub numele de Columna lui Traian), un templu dedicat împăratului şi o bibliotecă cu două aripi, una pentru cărţi greceşti şi una pentru cărţi latineşti.

Bibliotheca Ulpia, cum i-a rămas numele, a fost una dintre cele trei mari biblioteci ale civilizaţiei clasice (alături de bibliotecile din Alexandria şi din Pergamul de la care a venit pergamentul). A funcţionat mai bine de trei sute de ani, până au venit barbarii de-au stins lumina culturii întru somnul nopţii celei lungi căreia îi spunem Vârsta de Mijloc.

Noi românii, urmaşii lui Traian, încercăm să construim şi noi o Bibliotecă Naţională. În ultima şi cea mai smintită parte a prealungii sale domnii, Ceauşescu cel Odios a pus piatra de temelie a unui eficiu impunător, parte a năucitoarelor sale vedenii urbanistice. Şi apoi au venit Revoluţia şi democraţia, şi uitarea s-a aşternut peste tulburătoarele ruinuri ale bibliotecii celei care n-a apucat încă să fie.

Faţada de nord a Bibiotecii Naţionale în a doua perioadă de construcţie, prima jumătate a secolului XXI.
(Fotografie de Alex Pănoiu)

După cum scriu ziarele, ucrările de construcţie au reînceput în anul 2009, sub conducerea Instutului Carpaţi Proiect, un colectiv de epigoni de-ai lui Apolodor. De visu se constată că lucrările au început după tradiţia românească, prin dărâmare : pentru că proiectul iniţial era pentru o bibliotecă din secolul XX şi acum suntem în secolul XXI, adică am progresat, şi pentru simplificarea efortului de adaptare la noul limbaj arhitectural trebuie mai întâi să fie amuţit limbajul cel vechi. Apoi vom vedea.

Măreţul edificiu se oglindeşte misterios şi plin de speranţă în apele Dâmboviţei celei frumos stătătoare, plin de maiestatea unor ruine ilustrative pentru neoclasicismul neostalinist târziu. Rarii trecători arareori mai simt fiorul culturii, care de fapt nici n-a lăcuit vreodată acolo. Câţiva muncitori umblă cu treabă pe schele. Zilele şi anotimpurile vin şi trec. Şi cu fiecare zi care trece ne apropiem de inaugurarea noii Biblioteci : speranţa moare ultima, iar manuscrisele, după cum se ştie, nu ard.

Aici a fost distrus situl medieval, sau ambiguitatea protestului

La începtul lunii mai am fost la cetatea Râşnovului, căruia saşii-i zic Rosenau, loc drag inimii mele. Când eram mic părinţii m-au dus odată într-o excursie prin ţară (organizată prin sindicat, cum se făcea illo tempore), care excursie a inclus şi vizitarea pomenitei cetăţi ţărăneşti. Şi atât de tare am rămas impresionat de poarta cea mare de la intrare, că ani de zile cetăţile imaginare pe care le desenam aveau un zid cu două turnuri şi o ditamai poarta, cum văzusem eu la o cetate adevărată.

Cetatea arată binişor ca obiectiv turistic, mult mai bine decât acum şase ani. E chiar vizitabilă, chiar plăcută ochiului, deşi, ca orice obiectiv turistic din România, este prost pusă în valoare. Se află o hrubă pe care scrie Muzeu, dar nu e nimic interesant de văzut într-însa. Sunt câteva panouri în limbi de cicrculaţie internaţională, dar textele de pe dânsele au fost traduse de copii de liceu, şi nu dintre cei mai talentaţi ; de exemplu, nu mi-ar fi trecut prin cap că „Fântâna Cetăţii“ se spune pe englezeşte „The Cetate (Fortress) Fountain“.

Elementul cel mai surprinzător sunt însă afişele cu „Aici a fost distrus situl medieval“. Sunt adevărate opere de artă grafică : un pătrat alb, în mijlocul căruia se află un disc negru ; sub discul cernit scrie că acolo a fost distrus situl medieval, se indică funcţia (după distrugere) a imobilului respectiv, şi se dă numele unei firme.

Locul unde a fost distrus situl medieval.
(Fotografie de Alex Pănoiu)

Iniţial am crezut că este vorba de un efort de publicitate, şi mă pregăteam să fiu plăcut impresionat de idee şi de realizare. Afişele atrag privirea ; ochii turistului se îndreaptă spre punctul cel negru pe fond alb, şi mintea citeşte că în imobilul respectiv funcţionează, de exemplu, o „Cârciumă“ (îndrăzneţ arhaism, potrivit cu o cetate medievală) ; setea de bere îl îndeamnă să intre ; reclama a funcţionat impecabil.

Apoi mi-am dat seama că sunt totuşi în Imperiul Valah, şi că nu pot să atribui unei firme valahe o atât de idee inovatoare. Şi m-am gândit ce ar putea fi totuşi cu acele afişe interesante. Şi m-am uitat pe Google. Şi am aflat : sunt afişe de protest ! Cineva protestează împotriva adaptării cetăţii în vederea exploatării ca obiectiv turistic. Nu mi-e clar cine protestează ; cred că primăria Râşnov, dar nu sunt sigur.

Vizitaţi cetatea Râşnovului cât se mai poate: din protest în protest, probabil că în scurt timp se va reveni la starea de conservare de acum câţiva ani când nu era nimic de văzut, nimic de făcut şi trebuia să sari gardul pentru a intra înăuntru.

Au înflorit trandafirii

Au înflorit trandafirii în Bucureşti. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie unuia mi se pare că anul acesta sunt flori mai multe şi mai frumoase, semn că aderarea Valahiei la Uniunea Europenească începe să-şi arate roadele.

Un trandafir în faţa Muzeului de Geologie.
(Fotografie de Alex Pănoiu)

Sunt flori peste tot : trandafirul din poză se află pe Şoseaua Kiseleff, în faţa Muzeului de Geologie. Şi nu numai la Bucureşti. Dincolo de munţi, parcul central din Braşovul Ţării Bârsei e o adevărată încântare pentru ochii călătorului.

Ce şanse de succes are Lumix G ?

Pe forumul „Panasonic Talk“ de pe situl DPReview se desfăşoară o discuţie intensă despre şansele de succes ale familiei de aparate de fotografiat cu obiective interschimbabile Lumix G, nou lansată de Panasonic. Noua discuţie se alătură uneia mai vechi referitoare la îngrozitoarea decizie a fabricantului de a nu include un mecanism de stabilizare optică bazat pe deplasarea senzorului în aparatele de fotografiat din seria G.

Pentru cei care încă nu ştiu : Lumix G este prima familie de aparate de fotografiat care întrupează noul sistem Micro Four Thirds ; în esenţă, sunt aparate de fotografiat cu obiective interschimbabile asemănătoare cu DSLR-urile Four Thirds, dar nu sunt aparate reflex, pentru că din construcţie lipseşte oglinda. Încadrarea se face numai pe ecran sau folosind un vizor electronic.

Revenind la discuţia de DPReview : întrebarea pe care şi-o pune iniţiatorul ei este de ce oare aparatul hibrid Lumix GH1 a fost introdus de divizia de aparate de fotografiat a firmei Panasonic şi nu de divizia de aparate de filmat ; pentru că într-adevăr, până la urmă ce este GH1? Un aparat de fotografiat (nici prea-prea nici foarte-foarte) capabil să facă filme extraordinar de bune pentru un aparat de fotografiat, sau un aparat de filmat mai mult decât decent capabil să facă poze extraordinar de bune pentru un aparat de filmat ?