Cioara

de George Topârceanu

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheşă ca un hornar Şi macabră ca un cioclu ; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer ; Singuratică şi mică Cât o boabă de piper ;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare ;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc ;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată ;
Amărâtă şi stingheră
Ca o prună afumată ;

Cu alură interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac ;

Demnă, ca un om celebru ;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru ;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi in ochi ; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara ;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant ;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant ;

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă ;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă ;

Cruntă ca o vânătaie
Cauzată-n match de box ;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie ;

Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Şi uşoară ca un fulg De funingine-n lumină ; Tristă ca un crep de doliu În văzduhul diafan, Ca un punct aerian Pe-al zăpezii alb orgoliu ; Stranie ca un ponos Al priveliştii de cretă ; Solitară si cochetă Ca un cuc de abanos ;

Neagră, ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte,
Cu lumină împrejur ;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare ;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea ;

Ireală, ca un duh Cu penajul ei feeric, Ca o cupă de-ntuneric Răsturnată în văzduh ; Gravă ca o rugăciune Şi posomorâtă ca o Figurină de cărbune Cu nuanţe de cacao ; Tragică, ca o emblemă A obştescului sfârşit ; Sumbră ca o anatemă Aruncată-n infinit ;

Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei,

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plângând, să sugă smoală ;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem,
Şi banală — ca o cioară !