Bateria 9-10

Lucrările la fortificaţiile Bucureştiului au început în 1884, la iniţiativa regelui Carol I, cu un buget de peste 110 milioane de lei-aur. Realizată după planurile şi sub supravegherea generalului Belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi militari ai vremii, centura de fortificaţii cuprindea 18 forturi masive (Fort 1 Chitila, Fort 2 Mogoşoaia, Fort 3 Otopeni şi aşa mai departe până la Fort 18 Chiajna) situate la aproximativ 4 km distanţă unul de altul şi 18 baterii intermediare mult mai mici, amplasate între forturi şi denumite prozaic Bateria 1-2, Bateria 2-3 şi tot aşa până la Bateria 18-1. Pentru asigurarea comunicaţiei dintre fortificaţii au fost construite o linie de cale ferată şi o şosea „de centură“, care mult bine au făcut oraşului şi mult au dat de lucru diferitelor firme specializate în transformarea alchimică a asfaltului în aur. Cel mai cunoscut dintre forturile Bucureştene este fără-ndoială Fortul 13 Jilava, care şi-a găsit vocaţia de închisoare încă din 1907.

Un leu-aur reprezenta 0,3225 g de aur cu titlul de 900/1000, adică 0,29025 g de aur fin. La preţul de azi al aurului, 110 milioane de lei-aur ar valora cam un miliard de euro.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. Culorile sunt un pic modificate. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Terminate oficial în 1896 şi pe bune pe la 1900 şi ceva, fortificaţiile Bucureştene, construite din zidărie de cărămidă şi protejate de maluri de pământ, s-au dovedit a fi depăşite tehnic încă din timpul construcţiei, din cauza introducerii în anii 1880 a obuzelor brizante, numite în epocă obuze-torpilă. Pentru fortificaţiile Liège-ului, următoarea sa mare lucrare, Brialmont va folosi betonul : în primul război mondial forturile Liège-ului vor rezista 12 zile asaltului frenetic al armatei Germane, pe când forturile Bucureştiului, dezarmate, se vor preda fără luptă.

Dintre cele 30 de forturi şi baterii încă existente (Fortul 9 Căţelu şi cinci baterii au fost demolate în decursul anilor), Bateria 9-10 este cea mai uşor de vizitat, pentru că se află lângă intrarea de pe Şoseaua de Centură pe Autostrada A2 ; din sensul giratoriu, chiar înainte de a intra pe A2 spre Constanţa, se desprinde o bretea asfaltată îngustă care coboară la piciorul rambleului, unde se găsesc (1) multe gunoaie aruncate de Bucureşteni, (2) un poligon de tragere părăsit şi (3) Bateria 9-10, ruinată şi acoperită de grafitti.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. (Fotografie de Alex Pănoiu)

N-aş fi ajuns să vitzitez Bateria 9-10 dacă Silviu Hudini n-ar fi organizat acolo a doua ediţie a atelierului de fotografie Explorator Urban. Sâmbătă 13 noiembrie, într-o incredibilă zi de vară prehibernală, un comando revoluţionar model a ocupat fortăreaţa demonstrând astfel, încă o dată, perenitatea luptei împotriva oricărei exploatări a omului de către om şi infatigabila dăinuire a mitului durat în jurul lui Ernesto „Che“ Guevara, prototipul, arhetipul şi idealtipul revoluţionarului de profesie.

„Che“ este o interjecţie folosită în Spaniola vorbită în Argentina şi Uruguay, şi în mai mică măsură în Bolivia, Paraguay şi în sudul Braziliei (unde se scrie „tchê“ pentru că Brazilienii vorbesc Portugheza). Pe Româneşte ar corespunde cu „bre“ (arhaic, arhaizant sau regional), „haide bre“, „băi“ (în vorbirea neîngrijită a bărbaţilor mahalagii) sau „fa“ (în vorbirea femeilor satele Ungrovlahiei).

Viva la revolución! Ana, Roxana şi Silviu, comandoul model care a ocupat temporar Bateria 9-10 în luna lui noiembrie 2010. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Atelierul, sau workshopul, de fotografie a fost, pentru mine, o încântare. Pe lângă bucuria petrecerii unei zile în aer liber, respirând libertatea pură a revoluţiei, fie ea cât de factice şi de temporară, am făcut poze de care nu credeam că am să fac, am strâns material de joacă grafică (ah dulce zăbavă este bibilitul pixelilor!) şi am descoperit încă un loc în care istoria Capitalei se scufundă în ceaţa trecutului.