În fiecare An, sau cel puţin o Dată la doi Ani, Bucureştenii au parte de Vizita câtorva Indieni cu Pene veniţi tocmai din America de Sud, care se numeşte şi Latină, după Limba vorbită de anumiţi Strămoşi ai Conchistadorilor Spanioli şi ai Exploratorilor Portughezi.
Indienii Americani care vin la Bucureşti sunt întotdeauna buni Cântăreţi, şi de aceea sunt lăsaţi să cânte foarte tare în Locuri foarte aglomerate, cum ar fi pe Trotuarul din faţa Şoping Senterului Unirea sau în Herăstrău pe Aleea care coboară la Lac de la Pavilionul H. Lor le place să cânte în astfel de Locuri pline de Animaţie pentru că din Punct de Vedere al Religiei sunt Animişti, iar din Punct de Vedere al Interesului doresc să-şi vândă Înregistrările realizate la vreun Studiou muzical Ungrovlah.
Un Indian cu Pene în Parcul Herăstrău. Indienii Sud-Americani vin la Bucureşti că să facă cunoscut Valahilor Folclorul Muzical Indian Latino-American şi ca să vândă CD-uri cu sus-zisul Folclor. (Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr.) |
După câte am auzit prin Bucureşti Muzica Folclorică Indiană este plăcută şi mobilizatoare, iar din câte am văzut de multe Ori Indienii stabilesc Legături paşnice cu Fete amatoare de Muzică, al căror Dans şi Prezenţă antrenantă adaugă un Element de Atracţie la Exotismul Costumelor cu Pene şi al Muzicii.
Nu ştiu dacă din Raţiuni de Reciprocitate Cântăreţii Populari Valahi fac la Rândul lor Vizite la Popoarele Latino-Americane de peste Ocean, unde sunt sigur că ar fi bine primiţi pe Străzile marilor Oraşe. Dacă într-adevăr suntem o Naţie politicoasă şi întoarcem Vizitele Culturale atunci Bravo Emisarilor Folclorului Românesc de orice Naţionalitate sau Etnie ar fi ei ; dar dacă nu, atunci Ruşine Ministerelor Afacerilor Externe şi Culturii ! pentru că nu se îngrijesc de Reprezentarea în Lume a Poporului şi Statului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu