Sfârşitul transmisiunii

Anul trecut, trecând prin Periş, am văzut pe marginea unui lac adormit întru părăsirea-i un stâlp de telegraf îmbătrânit şi despletit, cu sârmele atârnându-i în vânt, o ilustraţie exemplară a progresului uman modern, vorba lui Topârceanu, care aruncă deoparte tot ce-i învechit. Atunci mă uitam după altceva, şi am trecut pe lângă el fără să mă opresc să-l fotografiez.

Şi mi-a părut rău, pentru că nu am încetat să mă gândesc la el. Găsisem şi un titlu pentru fotografie, End of Transmission, Sfârşitul transmisiunii, ‹EOT›, cum ar veni '\x04', control-D, ^D, comanda folosită în Unix pentru a indica sfâşitul introducerii datelor. Luni de zile m-am perpelit aşa, până când n-am mai rezistat şi m-am întors să-l caut.

Şi l-am găsit.

Era neschimbat, la fel de arhaic şi la fel de părăsit. Dar bucuria cea mare e că i-am găsit şi un tovarăş, pe DN1A, lângă Crevedia, un stâlp de telegraf stingher, care încerca să-şi aline singurătatea înclinându-se înspre copacul din preajmă.

Sfârşitul transmisiunii, fotografii de Alexandru Pănoiu (1, 2, 3, 4, 5). Fotografia din stânga e făcută la Periş. Fotografia din dreapta e făcută pe DN1A, pe lângă Crevedia.

Stâlpii aceştia se făceau din lemn de pin impregnat cu creozot, sau catran cum se spune în popor, ceea ce le dădea culoarea caracteristică şi mirosul specific, asemănător cu al traverselor de cale ferată din aceleaşi vremuri revolute. De frica efectelor negative asupra sănătăţii astăzi creozotul nu se mai foloseşte, fiind înlocuit cu alte substanţe de conservare. Din ce în ce mai des se preferă stălpii de fier sau de beton în locul celor de lemn, din ce cauză nu ştiu, ceea ce zic că este păcat, pentru că multora li se pare că stâlpii de lemn sunt mai puţin urâţi.

Sârmele de telegraf sau de telefon se montau pe izolatori de sticlă, aceştia la rândul lor fiind înşurubaţi în piroane de fier, aşa cum se vede în detaliul de mai jos. Când eram mic, misterul acestor izolatori mă fascina. Nu ştiu de ce, poate forma lor, poate culoarea verzuie, poate enigma unui obiect de sticlă montat pe un suport de lemn ? Acum vremea lor a trecut, avem cabluri de fibră optică cu înveliş de plastic, care nu mai au nevoie de astfel de elemente de asamblare. Sic transit.

Rămân amintirile, cât mai rămân şi ele. Era un stâlp de lemn dat cu catran lângă poarta casei bunicilor. Era unul la colţul străduţei de sub balcoanele cu sticlă galbenă ranforsată cu sârmă de oţel ale blocului din Balta Albă ; lângă stâlp, în curtea căsuţei în care locuia o babă care vindea pătrunjel, creştea un corcoduş, din care luam corcoduşe verzi sau coapte.

După cum spuneam, se vede că a venit vremea sfârşitului transmisiunii. Un nou set de mesaje a început să curgă pe alte canale, mai largi, mai moderne şi mai luminoase : dar nu putem scăpa de amintirea lumii în care am crescut.