Imerologul Valah: Echipajul de pe Mekong sau cursul Amu Dariei

Echipajul de pe Mekong este un roman ştiinţifico-fantastic şi de aventuri Rusesc, scris de Evgheni Voiskunski şi Isai Lukodianov ; prima ediţie Rusă a fost publicată de editura Detghiz în 1962. Cum proza ştiinţifico-fantastică era la mare modă pe atunci, şi dată fiind şi seceta prelungită de romane de aventuri decente care bântuia de ceva vreme meleagurile Valahe, Editura Tineretului din Bucureştii Ilfovului a tradus o repede-repede, astfel încât după numai doi ani, în 1964, ea a ajuns în mâinile tinerilor Români însetaţi de lumina culturii populare.

Евгений Войскунский, Исай Лукодьянов. Экипаж "Меконга", М., Детгиз, 1962.

Părinţii unuia dintre colegii mei de liceu s-au numărat printre cei care au cumpărat-o ; au citit-o şi au pus-o bine în bibliotecă. Când colegul sus-pomenit a ajuns la vârsta romanelor de aventuri a citit-o şi el şi i-a plăcut ; şi cum dintr-una-ntr-alta, fiind noi prieteni, am ajuns să vorbim de romane ştiinţifico-fantastice, care ne plăceau amândurora, eu i-am împrumutat Nebuloasa din Andromeda a lui Ivan Efremov, cea mai izbutită dintre utopiile comuniste, iar el mi-a dat să citesc Echipajul de pe Mekong.

Vedeţi dumneavoastră, Nebuloasa din Andromeda este o carte ca o sirenă, atrăgătoare dar periculoasă. Acţiunea romanului publicat în 1957 se desfăşoară în viitorul îndepărtat, când întreaga omenire trăieşte într-o societate comunistă perfectă, din care au dispărut nu numai naţiunile şi banii, dar şi gelozia, răutatea şi prostia. Un fir al naraţiunii urmăreşte aventurile lui Erg Noor, un cosmonaut veteran, născut pe o navă cosmică ; alte fire narative se desfăşoară pe Pământ, unde diferite personaje fac experienţe ştiinţifice îndrăzneţe dar periculoase, comunică cu civilizaţiile extraterestre din Marele Cerc şi în general duc vieţi interesante dar, graţie naturii omului nou, esenţialmente neconflictuale. Culmea e că Efremov reuşeşte să imagineze o societate comunistă care nu e complet incredibilă ; spre ruşinea mea, de abia după câţiva ani (şi după armată) mi-am dat seama cât de searbădă şi înrobitoare ar fi lumea descrisă în carte.

Dar nu despre Andromeda lui Efremov este vorba în acest articol, ci despre Mekongul lui Voiskunski şi Lukodianov, şi despre Amu Daria.

Mekong este o barcă cu pânze pe Marea Caspică, folosită de un grup pestriţ de tehnicieni şi savanţi sovietici, tineri şi plini de energie. Printr-un concurs de împrejurări este descoperit, pierdut şi regăsit un cuţit antic de origine Indiană din India, care are proprietatea neobişnuită de a putea penetra orice substanţă fără efort şi fără a lăsa urme. Şi de aici încep diverse aventuri, unele desfăşurate în prezent, altele în trecut, unele pe malurile Caspicei, altele în India cea misterioasă.

Şi la un moment dat este povestită povestea unei expediţii trimise de ţarul Petru cel Mare să caute gura de vărsare a Amu Dariei în Marea Caspică.

Găsirea celei mai scurte căi de comunicaţie către India era demult una din ambiţiile lui Petru cel Mare. Auzise multe despre minunile şi bogăţiile incredibile ale acelei ţări.

Bunurile Indiene ajungeau în Europa prin intermediul negustorilor Persani şi Arabi. Bunurile Europene care mergeau în India treceau prin aceleaşi mâini. Dar, considera Petru, Natura însăşi îi acordase Rusiei rolul de intermediar în comerţul dintre Europa şi Asia.

Drumul către India trecea prin Horezm şi Buhara, ţinuturi tulburate ai căror stăpânitori erau mereu angajaţi în lupte. În anul 1700 Şah Niaz, Hanul Horezmului, îşi exprimase dorinţa de a se supune ţarului Rus, sperând ca ajutorul dat de Petru să-i sprijine tronul şubrezit. Dar apoi noi stăpânitori veniseră unul după altul în Horezm, schimbându-se atât de repede încât nimeni nu le putea ţine socoteala.

Totul era un mister în acel ţinut ars de soare.

De exemplu, hărţile vechi arătau că Amu Daria se vărsa în Marea Caspică. Herodot, istoricul Grec, şi unii istorici Arabi spuseseră că Amu Daria îşi vărsa apele în Caspica. Dar se zvonea că nestatornicul râu îşi schimbase cursul. Se spunea că stăpânii Horezmului construiseră un baraj de pământ care îndreptase râul către Marea de Aral.

Ce fel de râu era această Amu, râul Taurului, căruia vechii Romani îi spuneau Oxus iar Arabii Djihun? Petru cel Mare ştia că râul izvora undeva în India. Dacă ar fi putea să fie îndreptat la loc către Caspica, şi dacă el, Petru, s-ar înstăpâni pe malurile sale, sau măcar dacă ar putea trăi în pace şi prietenie cu cei care le deţineau, atunci produsele Indiene ar putea fi purtate pe acel râu către Marea Caspică, peste Caspica spre Astrahan, şi de acolo în sus pe Volga spre Rusia, ocolindu-i pe negustorii Persani. Bunurile Indiene ar fi mai ieftine, şi pe deasupra vistieria Rusă ar profita de pe urma negoţului. Mai mult, Petru auzise că prin acele părţi s-ar găsi şi aur, pe lângă oraşul Irket.

Aceste zvonuri se cuvenea să fie verificate. Acele părţi trebuiau explorate de oameni de încredere.

Petru nu suferea întârzierile. La începutul lunii mai a anului 1714 i-a ordonat prinţului Bekovici-Cerkasski, locotenent în Regimentul de Gardă Preobrajonski, să pornească spre Marea Caspică cu atâţi oameni de câţi avea nevoie, „ca să caute gura râului Amu Daria“. Pe 19 mai i-a mai ordonat prinţului, în plus, „să purceadă la Horezm şi de acolo la Buhara, să cerceteze posibilităţile comerciale, şi, sub acest pretext, să afle tot ce putea despre oraşul Irket“.

. . . . . . . . . .

În toamna lui 1715, la un an de la intrarea în apele Caspicei, flotila s-a-ntors la Astrahan. Expediţia nu reuşise să ajungă nici la Horezm şi nici la Buhara, şi nu aflase nimic despre vreun zăcământ de aur ; dar confirmase că Amu Daria nu se vărsa în Marea Caspică şi că vechea ei albie secase. De asemenea, cartografiase ţărmurile Caspicei.

Atât mi-a rămas din carte : extraordinara idee a posibilităţii de a suspenda impenetrabilitatea obişnuită a corpurilor, şi povestea unui râu care odată se vărsa în Marea Caspică şi apoi a fost îndreptat către Marea de Aral. Suspendarea impenetrabilităţii era clar o chestie fantastică ; dar istoria mutării Amu Dariei părea serioasă.

Poveste râului stăvilit din ordinul unui han barbar şi îndrumat spre altă mare m-a fascinat, aşa că am început să caut pe hărţi, cum puteam şi eu, urmele vechii albii, „secata vale Uzboi“, şi locul de vărsare în Marea Caspică, „golful Apelor Roşii“ ; nu mai punem că în general îmi plac hărţile, mai ales cele care descriu geografii care s-au schimbat în timpuri istorice, şi mai mult încă dacă schimbarea a avut loc din cauze antropice. În vremurile de tristă amintire de la sfârşitul Epocii de Aur (pe care mânie o numean Epoca Nicolae Ceauşescu) erau puţine hărţi, şi acelea proaste, fie din secretomanie fie din lipsă de interes. Dar, deşi n-am izbutit să aflu mare lucru, n-am uitat de misteriosul Uzboi.

În cele din urmă a apărut Internetul, imperiul Rus s-a destrămat pe la margini, şi acum se pot găsi suficiente informaţii despre istoria schimbătorului curs inferior al Amu Dariei.

Wikipedia are un articol despre valea Uzboi. Nu este foarte amplu, dar oferă informaţiile de bază :
Râul Uzboi (scris şi Uzboy sau Uzboj) a fost un defluent al Amu Dariei care curgea prin nord-vestul deşertului Karakum din Turkmenistan până în secolul al XVIII-lea, când a secat deodată, ceea a dus la dispariţia civilizaţiei Turkmene care înflorise pe malurile sale.
Uzboiul, care astăzi nu mai e decât o albie secată, curgea vreo 750 de kilometri, de la bifurcaţia Amu Dariei, prin lacul Sarâkamâş, până la vărsarea în Marea Caspică. Pe malurile sale a înflorit o civilizaţie riverană începând din secolul al V-lea î.e.n. până în secolul al XVIII-lea e.n., când braţul Amu Dariei care îl alimenta a secat, iar triburile care trăiau pe malurile sale au fost împrăştiate devenind nomazi în deşert.
În 1950 Uniunea Sovietică a început construcţia unui mare canal de irigaţii aproximativ de-a lungul albiei fostului râu Uzboi, însă proiectul a fost abandonat după moartea lui Iosif Stalin în 1953; Canalul Qaraqum care a fost construit mai târziu urmează un alt traseu, mult mai la sud.
Articolul Hanatul Khiva de pe Wikipedia conţine o hartă de la 1903 pe care este clar marcat cursul văii Uzboi (Usboj, pe hartă) şi despărţirea Amu Dariei în două braţe la Gurganj (Kunja-Urgendz pe hartă).

Detaliu din planşa Zakaukazie-Turkestan (1903), din Enciclopedia Universală a lui Samuel Orgelbrand, cu ilustraţii şi hărţi (16 volume publicate între 1898 şi 1904, plus două suplimente publicate în 1911 şi 1912).

René Létolle, Philip Micklin, Nikolay Aladin, Igor Plotnikov : Uzboy and the Aral regressions: A hydrological approach, Quaternary International, vol. 173-174 (2007), pp. 125-136. O analiză amănunţită a debitului pe care l-ar fi putut prelua Uzboiul, cu hărţi detaliate şi fotografii. „The Uzboy is an enigmatic dry river channel in Western Central Asia. This 750km long channel regained life on several occasions after the end of the Würm glaciation (about 11,000 years BC), due to climatic episodes more humid than today and/or human deviations of the main course of the Amu Darya towards the west. Much of the Amu annual flow was diverted elsewhere. The discharge of Amu Darya in the Zaunguz desert accounts for the tens of km³ of water the Uzboy was unable to convey away. It appears reasonable to conclude that the Amu Darya could not carry more than 20–30km³ per year to the Sary Kamysh lake, due to the channel cross-section at Daryalyk and Daudan Darya, at a time when the total water output of Amu Darya to Aral was about 60–70km³ per year.“

(Acesta a fost primul articol detaliat pe care l-am găsit despre Uzboi)
Ekaterina Pravilova, River of Empire: Geopolitics, Irrigation, and the Amu Darya in the Late XIXth Century, Cahiers de l'Asie Centrale, 17/18 (2009). O descriere a tentativelor Marelui Duce Nikolai Konstantinovici Romanov de a întoarce cursul Amu Dariei spre Caspica prin valea Uzboi. De remarcat că se pomeneşte şi de Ianî Daria (Yany Darya), braţul sudic al Sâr Dariei, marcat şi el pe harta amintită mai sus. Aflăm că golful Apelor Roşii de la gura Uzboiului se numeşte pe ruseşte Krasnovodski (iar pe Turceşte, desigur, cum confirmă şi Wikipedia, Kâzâl-su sau Kyzyl-Su). Oraşul de pe malul său se numea Kransovodsk, iar acum îi spune Türkmenbaşy.
Sylvia Volk, The course of the Oxus river (după Ernst Herzfeld, Zoroaster and His World, vol. II, 1947).
- până în sec. X : Amu Daria curge prin valea Uzboi către Marea Caspică. Al-Ya'qubi (pe la 890) scrie că se varsă în Caspica. Ibn Rustah (scrie între 903 şi 913) descrie cursul princial al Amu Dariei, arătând că se varsă în lacul Sarâkamâş (care, ştim cu siguranţă, era drenat spre Caspica prin valea Uzboi).
- sec. X-1221 : Amu Daria este barat la Gurganj şi îndreptat spre Marea de Aral. Muqaddasi, la 985, descrie barajul de la Gurganj şi povesteşte că în trecutul îndepărtat râul curgea spre Caspica.
- 1221-1575 : Amu Daria se împarte în două braţe ; braţul principal curge spre Sarâkamâş şi apoi prin valea Uzboi spre Caspica, iar un braţ mai mic curge spre Marea de Aral (care în acea perioadă era mai degrabă secată). (În 1221 barajul de la Gurganj a fost distrus de Mongolii lui Ginghis Han ; oraşul, care atunci era capitala Horezmului, a fost ras din temelii.)
- 1575-prezent: Amu Daria curge spre Mareal de Aral. Abulghazi Han, născut în 1603, han al Khivei între1642 şi1663, scrie că râul şi-a schimbat cursul cu vreo 30 de ani înainte de naşterea lui. În 1559, Anthony Jenkison, trimisul reginei Elisabeta a Angliei, scrie că Oxus curge prin valea Uzboi dar nu mai ajunge la Marea Caspică şi prezice pustiirea regiunii înconjurătoare.

Atât Andromeda cât şi Echipajul de pe Mekong se găsesc pe la anticariate : căutaţi-le cu Google sau pe Okazii.ro. Ambele cărţi au fost traduse în limba Engleză ; ediţiile în limba Engleză sunt disponibile pe Internet --