Indienii cu Pene

Primii Indieni cu Pene de Anul acesta au fost zăriţi şi auziţi în Herăstrău.

În fiecare An, sau cel puţin o Dată la doi Ani, Bucureştenii au parte de Vizita câtorva Indieni cu Pene veniţi tocmai din America de Sud, care se numeşte şi Latină, după Limba vorbită de anumiţi Strămoşi ai Conchistadorilor Spanioli şi ai Exploratorilor Portughezi.

Indienii Americani care vin la Bucureşti sunt întotdeauna buni Cântăreţi, şi de aceea sunt lăsaţi să cânte foarte tare în Locuri foarte aglomerate, cum ar fi pe Trotuarul din faţa Şoping Senterului Unirea sau în Herăstrău pe Aleea care coboară la Lac de la Pavilionul H. Lor le place să cânte în astfel de Locuri pline de Animaţie pentru că din Punct de Vedere al Religiei sunt Animişti, iar din Punct de Vedere al Interesului doresc să-şi vândă Înregistrările realizate la vreun Studiou muzical Ungrovlah.

Un Indian cu Pene în Parcul Herăstrău. Indienii Sud-Americani vin la Bucureşti că să facă cunoscut Valahilor Folclorul Muzical Indian Latino-American şi ca să vândă CD-uri cu sus-zisul Folclor. (Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr.)

După câte am auzit prin Bucureşti Muzica Folclorică Indiană este plăcută şi mobilizatoare, iar din câte am văzut de multe Ori Indienii stabilesc Legături paşnice cu Fete amatoare de Muzică, al căror Dans şi Prezenţă antrenantă adaugă un Element de Atracţie la Exotismul Costumelor cu Pene şi al Muzicii.

Nu ştiu dacă din Raţiuni de Reciprocitate Cântăreţii Populari Valahi fac la Rândul lor Vizite la Popoarele Latino-Americane de peste Ocean, unde sunt sigur că ar fi bine primiţi pe Străzile marilor Oraşe. Dacă într-adevăr suntem o Naţie politicoasă şi întoarcem Vizitele Culturale atunci Bravo Emisarilor Folclorului Românesc de orice Naţionalitate sau Etnie ar fi ei ; dar dacă nu, atunci Ruşine Ministerelor Afacerilor Externe şi Culturii ! pentru că nu se îngrijesc de Reprezentarea în Lume a Poporului şi Statului.

O panoramă a Casei Scânteii

Casa Scânteii, zadarnic redenumită după 1989 Casa Presei Libere, s-a construit între 1950 şi 1956, după planurile elaborate de arhitectul Horia Maicu sub puternica influenţă a arhitecturii sovietice staliniste ; lucrările de construcţie au fost conduse de prof. dr. Panaite Mazilu.

Horia Maicu este desigur celebrul arhitect comunist care a proiectat Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism din Parcul Libertăţii. După '89 Parcul Libertăţii a devenit Parcul Carol, iar mausoleul, după ce era să fie dărâmat ca să-i facă loc Catedralei Mântuirii Neamului, a fost oficialmente promovat la rangul de Memorial al Eroilor Neamului. În frumosul stil Valah eroii de dinainte au fost deshumaţi şi trimiţi la vatră, iar alţi eroi le-au luat locul vremelnic. Aşa e memoria poporului acestuia, scurtă şi mereu schimbătoare.

O vedere panoramică a Casei Scânteii, fotografiată de pe treptele soclului pe care mai demult stătea statuia lui Lenin. Panorama a fost obţinută combinând două fotografii luate cu F = 5 (28) mm, difragma F / 3,1, timp de expunere 1/2000 s, ISO 100. Unghiul de vedere orizontal este de 85°, corespunzând cu F = 3,6 (20) mm. Distanţa până la corpul central este de aproximativ 200 m, distanţa dintre turnurile laterale este de 260 m.
(Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr)

În faţa marelui Combinat Poligrafic se găsea mai înainte o statuie uriaşă a lui Lenin conducând popoarele, cum ar veni şi pe poporul Valah, conducându-le însă încotro nu se ştie, sau cine ştie nu spune. Statuia a fost dărâmată în '89 şi dusă de acolo, şi zice-se că n-ar fi fost topită ci c-ar mai exista aproape întreagă pe undeva.

Însă soclul de porfir al imperialei statui a lui Lenin din faţa măreţului Combinat a fost se vede treaba reutilizat pentru expunerea unor lucrări, instalaţii, ale vreunor artişti plastici: aşa că astăzi pe el era aşezată o colivie, iar în colivie un manechin îmbrăcat în roşu şi atârnat de un picior, după cum se vede:

Casa Scânteii cu un prizonier într-o cuşcă pe postamentul lui Lenin, fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr.

Pe o foaie de hârtie, la fel de temporară ca instalaţia expusă, lipită cu scoci de monumentalul postament, stătea scris:

Proiect 1990. „Unde suntem ?“ [de] Ionuţ Theodor Barbu. Curator: Ioana Ciocan. www.ioanaciocan.ro.
Manifest patetic personal: Pe ăsta l-am prins cu câteva zile în urmă. L-am agăţat de un crac în piaţa mare, ca pe culturalul bou jupuit, să te vadă mă lumea ! Săracul şi-a pierdut capul după Epoca iar piciorul i-a fost ciugulit de hămesiţii porumbei ai păcii. Dar noi, unde suntem astăzi ? Păcat, am devenit tociţi la simţuri şi simţiri iar în faţa noastră vedem numai un biet canar roşu !

Nu este clar dacă manifestul personal este al curatoarei sau al artistului, nici dacă creaţiunea are sau nu vreo pretenţie de permanenţă. Dar e limpede că sunt unii prin Bucureştii Ilfovului care umblă după nostalgici să-i prindă şi să-i dea prin târg, să-i râdă lumea ca pe unii care nici până azi n-au înţeles cum devinde treaba cu libertatea pentru care am luptat şi am izbândit.

Americanii l-au (re)găsit pe Lunohod 1

Printre alte activităţi interesante pe care le execută ei în timpul orelor de serviciu, astronomii de la Observatorul Apache Point din New Mexico desfăşoară un program care poartă acronimicul nume de Apache Point Observatory Lunar Laser-ranging Operation, (Operaţia de Telemetrie Lunară a Observatorului Apache Point), nume frumos prescurtat APOLLO. Programul acesta de telemetrie are scopul de a măsura distanţa de la Pământ la Lună cu o precizie de câţiva milimetri, în vederea adunării de date pentru verificarea acurateţii teoriei atracţiei gravitaţionale în general şi a principiului echivalenţei dintre masa inertă şi masa grea, adică, verificarea observaţiei lui Galileo Galilei că toate corpurile cad la fel, indiferent din ce-s făcute.

Măsurarea asta a distanţei de la Pământ la Lună se face folosind impulsuri laser care sunt reflectate înapoi de retroreflectoarele lăsate pe Lună de expediţiile Apollo. Retroreflectoarele lăsate pe Lună de astronauţii Americani sunt bune, dar sunt puţine ; aşa că, neavând speranţa că cineva va mai duce pe Lună altele în viitorul apropiat, astronomii de la Apache Point şi-au adus aminte că pe Lună mai sunt alte două retroreflectoare : cele purtate de roboţii Ruseşti Lunohod 1 şi Lunohod 2. Lunohodul 2 a fost regăsit ceva mai demult şi retroreflectorul său folosit ; rămânea Lunohod 1.

Ruşii, fiind Ruşi, n-au putut să precizeze poziţia finale a robotului (erou de altfel, având în vedere că a funcţionat 322 de zile, de trei ori şi jumătate mai multe decât fusese planificat) decât cu mare aproximaţie. Dar astronomii Apaşi nu s-au lăsat şi s-au tot rugat de NASA pînă când au primit un set de poze de foarte înaltă rezoluţie luate de Lunar Reconnaisance Orbiter în zona în care Ruşii-l pierduseră pe Lunohod 1. Şi l-au găsit.

Se pare că retroreflectorul lui Lunohod 1 este în bună stare (atât de bună că poate fi folosit chiar şi atunci când este în plin soare) şi pe deasupra este amplasat într-o poziţie deosebit de favorabilă pentru nevoile astronomilor de la Apache Point. Conform unui comunicat de presă al NASA, Tom Murphy, şeful Operaţiei de Telemetrie Lunară a Observatorului Apache Point, a declarat că „după patruzeci de ani de tăcere acest robot mai are multe de spus“.

Nimic nu se pierde ci totul se transformă.

GeoSetter

GeoSetter este o aplicaţie gratuită dezvoltată de Friedemann Schmidt pentru afişarea şi manipularea datelor geografice şi a altor metadate (IPTC/XMP/Exif) asociate unei imagini, cum ar fi o fotografie numerică.

• Programul recunoaşte imaginile în format JPEG şi TIFF, precum şi formatele de imagine brută  DNG (Adobe), CRW, CR2 şi THM (Canon), NEF şi NRW (Nikon), MRW (Konica Minolta), PEF (Pentax), ORF (Olympus), ARW, SR2, SRF (Sony), RAF (Fujifilm), RW2 şi RAW (Panasonic), RWL (Leica).
• Pentru modificarea datelor Exif Geosetter se foloseşte de utilitarul ExifTool dezvoltat de Phil Harvey.
• Datele geografice pot fi afişate în Google Maps.
• Se pot adăuga date geografice la una sau mai multe imagini deodată.
• Imaginile pot fi geocodate atât manual (prin culegerea directă a coordonatelor sau folosind Google Maps), cât şi automat pe baza unui fişier NMEA, GPX, PLT, IGC, Sony LOG (produs de exemplu de un tracker GPS-CS1) şi altele.
• Este posibilă copierea datelor geografice asociate unei alte imagini.

GeoSetter funcţionează pe Windows XP, Vista sau 7 şi nu necesită instalare.

Magazine de articole fotografie în Bucureşti

Unul dintre efectele modernizării accelerate a României este reducerea drastică a numărului magazinelor de articole fotografice de calitate. În Bucureşti nu mai sunt decât două magazine fizice care să merite o vizită de plăcere ; locul lor a fost uzurpat de marile centre comerciale, care sunt pe de o parte lipsite de suflet, şi pe de altă parte au întotdeauna un stoc orientat mai degrabă către satisfacerea cerinţelor publicului larg şi mai puţin către variatele interese ale amatorilor pasionaţi.

• F64 (www.f64.ro, str. Vigilenţei nr. 7, sector 5, Bucureşti, între piaţa Naţiunilor Unite şi bulevardul Libertăţii) este cel mai cunoscut şi cel mai bun magazin de articole fotografice din Bucureşti ; are un sit Web foarte bine întocmit, uşor de navigat şi de folosit. Merită vizitat atât pe Web cât şi în lumea reală.
• Foto Hobby (www.fotohobbyshop.ro, str. Covaci nr. 7, sector 3, Bucureşti, în centrul istoric) este celălalt magazin de articole fotografice bucureştean bine cunoscut. Are un sit Web funcţional, chiar dacă mai puţin şlefuit decât al magazinului F64 ; magazinul fizic este mai mic, dar poate ceva mai primitor.
• CamereDigitale.ro (www.cameredigitale.ro) este unul dintre cele mai vechi magazine virtuale de articole fotografice din Bucureşti. Fără a atinge renumele celor două de dinainte, CamereDigitale.ro rămâne un punct de reper pentru fotografii amatori, de vizitat periodic pe Web.
• Dintre magazinele virtuale mai mici se remarcă Digiland (www.digiland.ro), unde se pot găsi uneori articole care lipsesc din stocurile altora. Situl Web este funcţional şi uşor de utilizat, iar personalul amabil şi plin de bunăvoinţă.

Toate aceste magazine acceptă comenzi electronice şi telefonice, şi sunt pregătite să livreze articolele comandate oriunde în ţară.
Pe lângă acestea mai există pentru clătirea ochilor câteva Centre Sony şi un magazin Yellow Store, adică Nikon, în Băneasa Shopping City.

Sfârşitul transmisiunii

Anul trecut, trecând prin Periş, am văzut pe marginea unui lac adormit întru părăsirea-i un stâlp de telegraf îmbătrânit şi despletit, cu sârmele atârnându-i în vânt, o ilustraţie exemplară a progresului uman modern, vorba lui Topârceanu, care aruncă deoparte tot ce-i învechit. Atunci mă uitam după altceva, şi am trecut pe lângă el fără să mă opresc să-l fotografiez.

Şi mi-a părut rău, pentru că nu am încetat să mă gândesc la el. Găsisem şi un titlu pentru fotografie, End of Transmission, Sfârşitul transmisiunii, ‹EOT›, cum ar veni '\x04', control-D, ^D, comanda folosită în Unix pentru a indica sfâşitul introducerii datelor. Luni de zile m-am perpelit aşa, până când n-am mai rezistat şi m-am întors să-l caut.

Şi l-am găsit.

Era neschimbat, la fel de arhaic şi la fel de părăsit. Dar bucuria cea mare e că i-am găsit şi un tovarăş, pe DN1A, lângă Crevedia, un stâlp de telegraf stingher, care încerca să-şi aline singurătatea înclinându-se înspre copacul din preajmă.

Sfârşitul transmisiunii, fotografii de Alexandru Pănoiu (1, 2, 3, 4, 5). Fotografia din stânga e făcută la Periş. Fotografia din dreapta e făcută pe DN1A, pe lângă Crevedia.