O panoramă a Casei Scânteii

Casa Scânteii, zadarnic redenumită după 1989 Casa Presei Libere, s-a construit între 1950 şi 1956, după planurile elaborate de arhitectul Horia Maicu sub puternica influenţă a arhitecturii sovietice staliniste ; lucrările de construcţie au fost conduse de prof. dr. Panaite Mazilu.

Horia Maicu este desigur celebrul arhitect comunist care a proiectat Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism din Parcul Libertăţii. După '89 Parcul Libertăţii a devenit Parcul Carol, iar mausoleul, după ce era să fie dărâmat ca să-i facă loc Catedralei Mântuirii Neamului, a fost oficialmente promovat la rangul de Memorial al Eroilor Neamului. În frumosul stil Valah eroii de dinainte au fost deshumaţi şi trimiţi la vatră, iar alţi eroi le-au luat locul vremelnic. Aşa e memoria poporului acestuia, scurtă şi mereu schimbătoare.

O vedere panoramică a Casei Scânteii, fotografiată de pe treptele soclului pe care mai demult stătea statuia lui Lenin. Panorama a fost obţinută combinând două fotografii luate cu F = 5 (28) mm, difragma F / 3,1, timp de expunere 1/2000 s, ISO 100. Unghiul de vedere orizontal este de 85°, corespunzând cu F = 3,6 (20) mm. Distanţa până la corpul central este de aproximativ 200 m, distanţa dintre turnurile laterale este de 260 m.
(Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr)

În faţa marelui Combinat Poligrafic se găsea mai înainte o statuie uriaşă a lui Lenin conducând popoarele, cum ar veni şi pe poporul Valah, conducându-le însă încotro nu se ştie, sau cine ştie nu spune. Statuia a fost dărâmată în '89 şi dusă de acolo, şi zice-se că n-ar fi fost topită ci c-ar mai exista aproape întreagă pe undeva.

Însă soclul de porfir al imperialei statui a lui Lenin din faţa măreţului Combinat a fost se vede treaba reutilizat pentru expunerea unor lucrări, instalaţii, ale vreunor artişti plastici: aşa că astăzi pe el era aşezată o colivie, iar în colivie un manechin îmbrăcat în roşu şi atârnat de un picior, după cum se vede:

Casa Scânteii cu un prizonier într-o cuşcă pe postamentul lui Lenin, fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr.

Pe o foaie de hârtie, la fel de temporară ca instalaţia expusă, lipită cu scoci de monumentalul postament, stătea scris:

Proiect 1990. „Unde suntem ?“ [de] Ionuţ Theodor Barbu. Curator: Ioana Ciocan. www.ioanaciocan.ro.
Manifest patetic personal: Pe ăsta l-am prins cu câteva zile în urmă. L-am agăţat de un crac în piaţa mare, ca pe culturalul bou jupuit, să te vadă mă lumea ! Săracul şi-a pierdut capul după Epoca iar piciorul i-a fost ciugulit de hămesiţii porumbei ai păcii. Dar noi, unde suntem astăzi ? Păcat, am devenit tociţi la simţuri şi simţiri iar în faţa noastră vedem numai un biet canar roşu !

Nu este clar dacă manifestul personal este al curatoarei sau al artistului, nici dacă creaţiunea are sau nu vreo pretenţie de permanenţă. Dar e limpede că sunt unii prin Bucureştii Ilfovului care umblă după nostalgici să-i prindă şi să-i dea prin târg, să-i râdă lumea ca pe unii care nici până azi n-au înţeles cum devinde treaba cu libertatea pentru care am luptat şi am izbândit.