Sunt pertu cu Joerg Zeddies

Dimineaţa când plec la serviciu mă uit în cutia poştală să văd dacă am scrisori ; dacă am, le iau şi le pun în geantă. Dacă găsesc reclame, le iau şi le pun în cutia de gunoi pusă la dispoziţia locatarilor prin amabilitatea administraţiei.

Săptămâna trecută am găsit un plic de la Romtelecom. Un plic alb, format C5, cu logotipul Rometelecomului. Nu părea să fie o factură, pentru că facturile de la Romtelecom vin în plicuri C6 ; dar era alb, aşa că l-am luat, crezând că înăuntru voi găsi vreo ofertă interesantă sau vreo înştiinţare plăcută.

L-am deschis la serviciu. În plic am găsit trei sau patru reclame de la diferite întreprinderi comerciale, pe care le-am aruncat la coş imediat, şi o scrisoare de la domnul Joerg Zeddies, directorul executiv comercial al SC Romtelecom SA pentru segmentul rezindenţial.

Scrisoarea este imprimată pe hârtie aproape cu antet, adică are un fel de antet care constă numai din logotipul Rometelecom, acela cu discuri multicolore, fără nici un fel de date de identificare. Sub antet, dar înainte de salutarea introductivă se găseşte un titlu, sau poate o lozincă, un îndemn sau un slogan, imprimat cu litere albe pe fond bleumarin : „[o]fertele ajung acum mai uşor la tine“. Sub lozincă începe scrisoarea, cu salutarea „[s]timate client“.

Până nu demult eram abonat ; acum văd c-am ajuns client. Distincţia este în acelaşi timp subtilă, pentru că ce este un abonat decât un client regulat cu regularitate contractuală, şi în acelaşi timp importantă. Dacă Romtelecom are abonaţi atunci are rost să vorbim despre misiunea de a oferi şi asigura accesul universal la serviciile sale ; dar dacă nu are decât clienţi, atunci înseamnă că în numele profitului renunţă la titlul, ce-i drept mai mult onorific şi mai degrabă arhaic, de furnizor naţional de servicii de comunicaţie, şi n-are rost să mai aducem vorba de accesul universal şi să-i mai cerem să fie o componentă a infrastructurii naţionale.

Şi apoi, domnul Zeddies scrie : „[d]atorită faptului că eşti fidel Rometelecom, te invităm să participi la un proiect pe care dorim să îl dezvoltăm împreună“. Această frază este deosebit de interesantă.

Primul lucru remarcabil este că domnul Zeddies îmi spune tu. Colegi de grădiniţă n-am fost, de şcoală primară nici atât, armata n-am făcut-o împreună, la facultate n-a fost cu mine, şi în general credeam sincer că nu-l cunosc. Dar domnul director executiv comercial al întreprinderii Romtelecom, însărcinat cu problemele segmentului rezidenţial, îmi spune tu.

Pe Româneşte, adresarea cu tu se foloseşte fie între prieteni sau camarazi (Ce mai faci, Ioane ?), fie pentru a colora un îndemn impersonal (Pentru ghetele tale cumpără numai vaxul Albina, marca Urs !), fie pentru a da o nuanţă afectivă vorbirii directe a autorului unei lucrări (Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflat nici un istoric [...]), fie, ptiu piaza-rea !, către persoanele pe care vorbitorul le consideră inferioare sieşi.

Nu pot să cred că domnul Zeddies îmi spune tu într-o-ncercare stângace de a colora un îndemn, pentru că vorbim totuşi de o scrisoare nu tocmai scurtă ; de exemplu, sloganul din capul scrisorii zgârie, dar rămâne oarecum acceptabil. O tentativă de a de o nuanţă de apropiere vorbirii directe a autorului nu poate fi vorba într-o scrisoare. Aşa că rămân două posibilităţi : fie domnul Zeddies mă cunoaşte de undeva şi îmi spune tu ca între prieteni, fie consideră că poziţia socială a domniei sale este vădit mai înaltă decât a mea — ceea ce poate fi adevărat, dar sunt convins că-şi dă seama că nu s-ar cuveni s-o arate ; de unde rezultă că singura posibilitate rămasă este că, fără să fi ştiut, am fost introdus în cercul de amici al domnului Zeddies.

Al doilea lucru remarcabil este că domnul Zeddies vorbeşte despre sine însuşi la plural : scrisoarea este semnată „Joerg Zeddies“, nu „Romtelecom“. Bizar.

În al treilea rând, forma însăşi a frazei este uimitoare. Între cuvintele „fidel“ şi „Romtelecom“ lipseşte ceva — „SC“ (adică „Societăţii Comerciale“), sau „firmei“, sau şi mai bine „serviciilor firmei“, sau măcar un biet „lui“. Înţeleg că numele „Romtelecom“ este nedeclinabil, dar la fel de nedeclinabil este, să zicem, „Gheorghe“. Aşa cum nu se poate spune „eşti credincios Gheorghe“ ci numai „eşti credincios lui Gheorghe“, tot aşa formularea „eşti fidel Romtelecom“ este de evitat. Apoi ce-i cu „datorită faptului că“ în loc de „pentru că“ ? Până şi marchetoizii ar trebui să fi aflat deja că utilizarea necuvenită a expresiei „datorită faptului“ ridică îndoieli asupra calităţii comunicaţiei. În fine, cine sunt aceia care sunt „împreună“ ? Noi, cei care „te invităm“, sau noi şi cu tine ?

Conţinutul propriu-zis al scrisorii este fantastic : Romtelecom îmi propune să completez un formular prin care declar că sunt de acord să-mi trimită reclame de la diferite firme nenumite ; formularul să-l semnez şi să-l pun la poştă folosind plicul preadresat şi pretimbrat inclus. Oh, şi datele cu caracter personal nu vor fi colectate, stocate şi prelucrate de Romtelecom ci de nişte unii de le zice Mercury 360 Communications. Sigur.

În încheiere nu pot să mă abţin să comentez că domnul Zeddies scrie că „[d]acă vrei să comunici direct cu noi, ne poţi suna la numărul 021.206.41.71“ (virgula e a domnului Zeddies), dar adaugă o notă de subsol în care precizează că „[n]umărul apelat, precum şi CP53, OP83 — adresa de destinaţie a plicului CR, sunt gestionate de partenerul Romtelecom, Mercury 360 Communications“. Ori e să comunic direct, ori e să vorbesc cu alţii. Nu mai spun că am senzaţia acută că nota de subsol se abate întrucâtva de la normele limbii noastre celei Româneşti.

Asta-i cu Romtelecomul, asta-i cu marchetingul, şi din păcate se pare că asta-i cu creşterea limbii Româneşti. Nădejdea e că măcar ne rămâne a patriei cinstire.

Cioara

de George Topârceanu

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheşă ca un hornar Şi macabră ca un cioclu ; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer ; Singuratică şi mică Cât o boabă de piper ;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare ;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc ;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată ;
Amărâtă şi stingheră
Ca o prună afumată ;

Cu alură interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac ;

Demnă, ca un om celebru ;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru ;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi in ochi ; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara ;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant ;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant ;

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă ;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă ;

Cruntă ca o vânătaie
Cauzată-n match de box ;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie ;

Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Şi uşoară ca un fulg De funingine-n lumină ; Tristă ca un crep de doliu În văzduhul diafan, Ca un punct aerian Pe-al zăpezii alb orgoliu ; Stranie ca un ponos Al priveliştii de cretă ; Solitară si cochetă Ca un cuc de abanos ;

Neagră, ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte,
Cu lumină împrejur ;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare ;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea ;

Ireală, ca un duh Cu penajul ei feeric, Ca o cupă de-ntuneric Răsturnată în văzduh ; Gravă ca o rugăciune Şi posomorâtă ca o Figurină de cărbune Cu nuanţe de cacao ; Tragică, ca o emblemă A obştescului sfârşit ; Sumbră ca o anatemă Aruncată-n infinit ;

Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei,

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plângând, să sugă smoală ;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem,
Şi banală — ca o cioară !

O poezie de Hopkins

Spring and Fall: to a Young Child

de Gerard Manley Hopkins (1844–1889)

Márgarét, are you gríeving Over Goldengrove unleaving? Leáves, líke the thíngs of man, you With your fresh thoughts care for, can you? Áh! ás the heart grows older It will come to such sights colder By and by, nor spare a sigh Though worlds of wanwood leafmeal lie: And yet you wíll weep and know why. Now no matter, child, the name: Sórrow’s spríngs áre the same. Nor mouth had, no nor mind, expressed What heart heard of, ghost guessed: It ís the blight man was born for, It is Margaret you mourn for.

Toamna în parcul Plumbuita : un copac cu frunze roşii, parţial desfrunzit sub cerul albastru şi senin. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Traducere de Alexandru Pănoiu, nici pe departe la fel de frumoasă ca poezia lui Hopkins, dar având avantajul incontestabil al comprehensibilităţii de către Valahii monogloţi :

Primăvara şi toamna : unei copile

Tu Margaretă, oare te-ai mâhnit De crângul auriu că-i desfrunzit ? Pe frunze, ca pe lucruri omeneşti Cu gânduri ne’nvechite le jeleşti ? Ah ! cum inima încet îmbătrâneşte La astfel de privelişti se-mpietreşte Ceas după ceas, nesuspinând deloc Să zacă lumi de frunze moarte-n loc : Şi tot vei plânge, şi vei şti pe loc. Nu cerceta, copilă, cum să-i spui : Aceeaşi e tristeţea orişicui. Gura n-a zis, nici mintea n-a gândit Ce inima simţit-a şi sufletu-a ghicit : Tot omu-i zămislit doar spre-a se frânge — De Margareta-ţi vine ţie-a plânge.

(Această traducere este pusă la dispoziţia publicului sub Licenţa Atribuire 3.0 România Creative Commons (CC-BY). Pe scurt, puteţi folosit textul oricum şi în orice scop cu condiţia să specificaţi de unde l-aţi obţinut.)

Toamna în parcul Plumbuita : frunze roşii şi galbene cu copac desfrunzit. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Bateria 9-10

Lucrările la fortificaţiile Bucureştiului au început în 1884, la iniţiativa regelui Carol I, cu un buget de peste 110 milioane de lei-aur. Realizată după planurile şi sub supravegherea generalului Belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi militari ai vremii, centura de fortificaţii cuprindea 18 forturi masive (Fort 1 Chitila, Fort 2 Mogoşoaia, Fort 3 Otopeni şi aşa mai departe până la Fort 18 Chiajna) situate la aproximativ 4 km distanţă unul de altul şi 18 baterii intermediare mult mai mici, amplasate între forturi şi denumite prozaic Bateria 1-2, Bateria 2-3 şi tot aşa până la Bateria 18-1. Pentru asigurarea comunicaţiei dintre fortificaţii au fost construite o linie de cale ferată şi o şosea „de centură“, care mult bine au făcut oraşului şi mult au dat de lucru diferitelor firme specializate în transformarea alchimică a asfaltului în aur. Cel mai cunoscut dintre forturile Bucureştene este fără-ndoială Fortul 13 Jilava, care şi-a găsit vocaţia de închisoare încă din 1907.

Un leu-aur reprezenta 0,3225 g de aur cu titlul de 900/1000, adică 0,29025 g de aur fin. La preţul de azi al aurului, 110 milioane de lei-aur ar valora cam un miliard de euro.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. Culorile sunt un pic modificate. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Terminate oficial în 1896 şi pe bune pe la 1900 şi ceva, fortificaţiile Bucureştene, construite din zidărie de cărămidă şi protejate de maluri de pământ, s-au dovedit a fi depăşite tehnic încă din timpul construcţiei, din cauza introducerii în anii 1880 a obuzelor brizante, numite în epocă obuze-torpilă. Pentru fortificaţiile Liège-ului, următoarea sa mare lucrare, Brialmont va folosi betonul : în primul război mondial forturile Liège-ului vor rezista 12 zile asaltului frenetic al armatei Germane, pe când forturile Bucureştiului, dezarmate, se vor preda fără luptă.

Dintre cele 30 de forturi şi baterii încă existente (Fortul 9 Căţelu şi cinci baterii au fost demolate în decursul anilor), Bateria 9-10 este cea mai uşor de vizitat, pentru că se află lângă intrarea de pe Şoseaua de Centură pe Autostrada A2 ; din sensul giratoriu, chiar înainte de a intra pe A2 spre Constanţa, se desprinde o bretea asfaltată îngustă care coboară la piciorul rambleului, unde se găsesc (1) multe gunoaie aruncate de Bucureşteni, (2) un poligon de tragere părăsit şi (3) Bateria 9-10, ruinată şi acoperită de grafitti.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. (Fotografie de Alex Pănoiu)

N-aş fi ajuns să vitzitez Bateria 9-10 dacă Silviu Hudini n-ar fi organizat acolo a doua ediţie a atelierului de fotografie Explorator Urban. Sâmbătă 13 noiembrie, într-o incredibilă zi de vară prehibernală, un comando revoluţionar model a ocupat fortăreaţa demonstrând astfel, încă o dată, perenitatea luptei împotriva oricărei exploatări a omului de către om şi infatigabila dăinuire a mitului durat în jurul lui Ernesto „Che“ Guevara, prototipul, arhetipul şi idealtipul revoluţionarului de profesie.

„Che“ este o interjecţie folosită în Spaniola vorbită în Argentina şi Uruguay, şi în mai mică măsură în Bolivia, Paraguay şi în sudul Braziliei (unde se scrie „tchê“ pentru că Brazilienii vorbesc Portugheza). Pe Româneşte ar corespunde cu „bre“ (arhaic, arhaizant sau regional), „haide bre“, „băi“ (în vorbirea neîngrijită a bărbaţilor mahalagii) sau „fa“ (în vorbirea femeilor satele Ungrovlahiei).

Viva la revolución! Ana, Roxana şi Silviu, comandoul model care a ocupat temporar Bateria 9-10 în luna lui noiembrie 2010. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Atelierul, sau workshopul, de fotografie a fost, pentru mine, o încântare. Pe lângă bucuria petrecerii unei zile în aer liber, respirând libertatea pură a revoluţiei, fie ea cât de factice şi de temporară, am făcut poze de care nu credeam că am să fac, am strâns material de joacă grafică (ah dulce zăbavă este bibilitul pixelilor!) şi am descoperit încă un loc în care istoria Capitalei se scufundă în ceaţa trecutului.

O călărire de seară

Magazinul Veloteca, cel mai bun magazin de biciclete din Bucureştii Ilfovului, are obiceiul să-i înscrie pe cumpărătorii unei biciclete pliante Brompton, dacă vor, pe o listă de distribuţie denumită, întru speranţa civilizării băştinaşilor, Clubul Fanilor Brompton, sau Brompton Fan Club pe Englezeşte, căci doară că valahi suntem şi cinstim limba Împărăţiei, care va fi fiind ea aceea.

Fan Clubul Brompton organizează de două ori pe an o întâlnire concretizată într-o călărire în grup prin Bucureşti, urmată de petrecerea a două-trei ceasuri la taifas într-un loc plăcut zăbavei. O ceată de biciclişti cu Bromptonuri greu trece neobservată; bicicletele sunt deosebite şi atrăgătoare, şi cu atât mai mult când sunt multe la un loc, astfel încât evenimentul bianual este un bun mijloc de reclamă pentru unul dintre cele mai simpatice mijloace de transport personal.

Spre mirarea participanţilor şi pentru a populariza mersul pe bicicletă nocturn Veloteca a stabilit că a treia întâlnire a Fanilor Brompton să înceapă la şase seara, pe Româneşte şase şi jumătate, ceea ce pe 5 noiembrie, o zi de vineri, s-a vădit a fi cu totul după apusul soarelui, lăsarea întunericului şi aprinderea fânarelor iluminatului public. Şi n-a fost rău deloc: pentru că Bucureştiul, oraş European, este mai frumos în clar şi mult obscurul nopţii decât ziua, când se văd atâtea pe care n-am vrea să le vedem.

A treia întâlnire a Fanilor Bicicletelor Brompton, 5 noiembrie 2010, seara pe la şase. (Fotografie de Alex Pănoiu)

După ce ne-am strâns câţi am fost să ne strângem am pornit pe biciclete: Bulevardul Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarabia (fost 23 August pentru nostalgici), apoi prin parc pe lângă turnul de paraşutism până la rondul din capul străzii Maior Ion Coravu, strada Tony Bulandra (unde se află depoul de tramvaie Vatra Luminoasă), şi în fine Şoseaua Iancului, unde am ajuns la cafeneaua Blitz Cafe & Bistro.

Blitz Cafe este un loc plăcut atât privirii cât şi papilelor gustative -- şi, pe lângă ceai, cafea, ciocolată cu mentă şi alte băuturi alcoolice, au şi un acvariu cu peşti hipnotici şi o curticică unde se poate lăsa bicicleta. Acolo fanii participanţi au şezut la o vorbă, două; şi am cunoscut oameni deosebiţi. De la Blitz caravana s-a mutat deasupra Velotecii, unde şed veloruţionarii de la Bate Şaua Să Priceapă Iapa, o asociaţie fără scop lucrativ, sau nonprofit cum se spune astăzi, harnică şi remarcabil de oportună.

Şi de acolo ne-am despărţit plecând călări, fiecare încotrova spre casele noastre, ceea ce mi-a dovedit cât de lesne se circulă prin Bucureşti noaptea, cu bicicleta sau cu alt mijloc de transport personal. Propun primăriei municipiului să ia în studiu posibilitatea generalizării fluenţei traficului de noapte şi pe timpul zilei, că tare bine ne-ar prinde nouă lăcuitorilor. Şi în această notă optimistă rămân în aşteptarea următoarei întâlniri a Fanilor Brompton, de la anul.