Floarea din rai, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce/şce şi sci/şci au fost înlocuite cu şte, şti ;
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu ; 
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată ;
• A fost eliminată litera u mut de la sfârşitul cuvintelor raiu, soiu, căpătâiu.

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ânger, înghîmfare. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : rosă, sbura. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie. Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: ne călcate, sciintifice (în loc de sciinţifice), Dḑeu (în loc de D-ḑeu), mari (în loc de mare), pliscul (în loc de piscul), vĕḑut’o (în loc de vĕḑut-o), értăne (în loc de értă-ne).

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Şoarecele şi fiul său
• Privighitoarea şi împăratul
• Scroafa şi lupul
• Boldul ascultător
• Oglinda pocită
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Floarea din rai

de Constanţa de Dunca-Schiau.

1881

I

    Un ânger sbura prin ceriu. Braţele îi erau pline de flori.
    Sburând, el mirosea şi săruta florile sale. Şi cum le mirosea şi le săruta una îi scăpă din mâni.
    Oamenii, văzând-o, cugetau că a căzut din ceriu o stea ; dar’ era o rosă din paradis ce lunecase pe pământ.
    Din întâmplare ea picase la marginea unei păduri tinere, între neşte tufoşi mărăcini.
    Floarea din rai îndată şi prinde rădăcină, sloboade mlădiţe ; crengele’i cresc şi se acoper de frunză şi flori cum nu s’au mai văzut pe acì.
    Un spin o zăreşte.
    El se pleacă, se uită, o măsură din vârf până la tulpină, şi vorbind cu parapon zice mărăcinilor :
    — Ean veniţi vedeţi ce oaspe nou ne-a sosit, ce comedie de floare s’a ivit pe acì.
    Scai, scăeţi, ghimpi, urzici şi ce mai locuia prin pregiur, toţi aleargă strigând :
    — Ce ?
    — Cum ?
    — Cine ?
    — De unde ?
    — Copiii mei, cine e ? de unde e ? mă întreb şi eu, zice un tufar de porumbrele gros şi spinos. Priviţi numai bine şi judecaţi, floare naturală e aceasta ?… Nici coloare, nici miros, nici formă, nici figură cum le dă D-zeu.
    — Ferească sântul, cu noi nu seamână, adauge un ascuţit scăiuleţ.
    — O fi plantă americană, observă, cu ironiă, o holeră rusească, venită pe acì dela 48 ; dară care se bucura deja de indigenatul cel mare.
    — Aşa ! plantă americană ! Am fost şi eu prin fel de fel de grădini în viaţa mea ; chiar orangeriile împărăteşti n’au remas necălcate de mine… Ştiu şi eu ceva ; dară soi de acest de floare nicăirea n’am întâlnit.
    Urzica vorbise acuma şi încă cu o înghîmfare doctorală.

Oglinda pocită, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce/şce şi sci/şci au fost înlocuite cu şte, şti sau ste, sti, după cum a fost cazul;
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu ; 
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată ;

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ânger, urît. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : sbura, sdrobi. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie. Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: plătitus’au (în loc de plătitu-s’au), Unchiul (în loc de unchiul), rida (în loc de ridă).

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Şoarecele şi fiul său
• Privighitoarea şi împăratul
• Scroafa şi lupul
• Boldul ascultător
• Floarea din rai
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Oglinda pocită

de Constanţa de Dunca-Schiau.

1881

    Am cetit odată o poveşte. E de mult de atunci. Eram încă copilă. Întreagă nu o ştiu. Începutul numai ’mi-l amintesc. A fost cam aşa :
    De mult, de mult, pe la începutul lumei, erau toţi oamenii fericiţi. Un om pre altul iubia ; un om părea altuia frumos. De era ceva urît pe lume de văzut urîtul nu’l vedea nimenea.
    Sufletele erau curate toate, ochii toţi limpezi. Parecă era tot soare, tot lumină, tot verdeaţă, tot căldură pretutindene. Umbră, noapte, întunerec nicăirea. Cum să nu fie atunci omul deplin fericit.
    Aşa au trecut ani şi veacuri.
    Dară ceriul cel mai albastru se întunecă câte odată ; furtuni de multe ori din senin se nasc.
    Într’o zi, când era mai soare şi mai frumos, un tunet bubuie, vântul urlă, norii se adună, vijelia isbucneşte, pământul se cutremură, pietrele se restoarnă, iadul se deschide : născocitorul relelor se iveşte pe pământ.
    Era negru şi hidos. Avea ochi pe tot corpul, o singură mână, şepte picioare, cincisprăzece limbi ascuţite şi împungătoare.
    În sutele’i de ochi avea câte un compas şi tot compasul măsura strîmb.

Ţiganozaurul şi rostul presei

Trebuie să recunoaştem că Géraldine Garcia are o fărâmă de geniu. Numele de Atsinganosaurus, pe care l-a dat genului de titanozaur pe care l-a descoperit în Gresia cu Reptile de la Velaux, este spectaculos. Atsinganosaurus, adică ţiganozaur : să nu mai spună nimeni că paleontologia nu este plină de umor.

Dar presa Valahă a aflat ! Nimic nu-i scapă privirii agere a jurnalistului Românesc !

• Antena 3, 25 august 2012 : „Francezii au descoperit « dinozaurul ţigan ». Care este legătura cu România“. Antena 3 declară a că a preluat o ştire dată de agenţia France Presse, conform căreia ar fi vorba de o specie „nou-descoperită“ de dinozauri ierbivori (cu i, pentru că jos corectorii !).
• Evenimentul Zilei, 26 august 2012 : „Francezii ne umilesc din nou. Au descoperit « dinozaurul țigan, văr cu cel din România »“. Articolul informează că „într-un sit paleontologic situat în Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei, s-au descoperit fosilele unui dinozaur Atsinganosaurus Velauciensis, din familia titanozaurilor“ (corect ar fi fost Atsinganosaurus velauciensis, cu litere cursive şi cu numele specific scris cu literă mică, dar de, este Evenimentul Zilei) şi că „dinozaurul a fost ierbivor“ (aşa, ierbivor, cu i, ca şi în ştirea Antenei 3). Spre deosebire de Antena 3, EVZ nu are nici minimul bun-simţ să spună de unde a aflat de ţiganozaur.
• Şi de aici multe alte organe şi organele de presă iau noutatea şi o repetă papagaliceşte ca nişte papagali.

În fapt şi-n realitate, articolul prin care Géraldine Garcia, Sauveur Amico şi colegii lor au anunţat descoperirea bietului ţiganozaur, „A new Titanosaur genus (Dinosauria, Sauropoda) from the Late Cretaceous of southern France and its paleobiogeographic implications“, a apărut în Buletinul societăţii geologice franceze, vol. 181 nr. 3, din luna mai a anului 2010. Două mii zece. Acum doi ani şi mai bine. Şi, după cum ne informează Wikipedia, fântâna tuturor cunoştinţelor, a celor care-s adevărate şi a celor care nu-s, „le nom générique Atsinganosaurus est dérivé du grec τσιγγάνος (tsingános) ou αθίγγανος (athínganos), les deux signifiant « tzigane » car l'espèce a peut-être migré de l'est vers l'ouest, et velauciensis d'après le lieu de sa découverte, Velaux - La Bastide Neuve“. Nu traduc pentru că, după cum ştim cu toţii, România este un pays francophone.

Tot Wikipedia, săraca, ne oferă şi un indiciu de la care am putea pleca într-o-ncercare de a reconstitui ştirea originală. Articolul din Wikipedia franţuzească citează, aiurea-n tramvai cum e obiceiul pe Wikipedia, dar citează, un articolaş din bine-cunoscutul ziar Răcnetul Marsiliei, pardon, La Marseillaise, intitulat „Voilà l’atsinganosaurus“ (24 august, cu o zi înainte de bomba Antenei 3). Dincolo de titlul nepotrivit, articolul e scris binişor, şi explică despre ce e vorba : joi, 23 august, echipa de paleontologi condusă Géraldine Garcia a ţinut o conferinţă de presă la Velaux pentru a marca încheierea săpăturilor din situl Grès à Reptiles. Cu această ocazie, echipa de paleontologi a trecut în revistă descoperirile făcute în 10 ani de săpături, printre care ţiganozaurul a figurat la loc de cinste, ca fiind singurul element cu adevărat notabil printre crocodilii comuni şi ţestoasele mai degrabă ordinare.

Să reconstituim firul întâmplărilor:

1. În 2002 sau 2003 (depinde de unde citim), Géraldine Garcia şi colegii ei încep săpăturile la Gresia cu Reptile, comuna Velaux, lângă Aix-en-Provence, judeţul Bouches-du-Rhône, statul Franţa.
2. Prin 2009, ei descoperă rămăşiţele pietrificate ale unui dinozaur, care se dovedeşte a fi o specie nouă şi chiar un gen nou de titanozaur.
3. În 2010, Buletinul societăţii geologice franceze publică articolul în care noul gen şi noua specie sunt descrise şi denumite Atsinganosaurus velauciensis.
4. Pe 23 august 2012 şantierul paleontologic este declarat închis, şi cu această ocazie echipa de paleontologi ţine o conferinţă de presă la Velaux, în care prezintă rezultatele muncii lor de 10 ani, printre care, desigur, şi ţiganozaurul.
5. Conferinţa de presă este reflectată de ziarul local La Marseillaise printr-un articol apărut pe 24 august. Conţinutul articolului e cât se poate de corect, dar titlul său,  „Voilà l’atsinganosaurus“, dă impresia că descoperirea este recentă.
6. Agenţia France Presse prelucrează lejer textul, introducând ideea că numele de ţiganozaur se datorează  „afinităţilor cu verii săi din România“ (ah unde-ar mai fi Franţa fără vorbe de duh). Anunţul de presă este preluat de Le Figaro etc.
7. Pe 25 august ştirea ajunge şi la Bucureşti, unde, pe fondul crizei economice, penuria de simţ al umorului face ca presa Valahă să declare că ne aflăm în faţa unei umilinţe naţionale.

Şi unii se mai întreabă de ce tot mai multă lume consideră că valoarea celor mai multe organe de presă tradiţionale este nulă sau poate chiar negativă.

În încheiere, semnalez că în urma unei discuşii savante forumiştii de pe ComputerGames.ro au găsit cea mai probabilă cauză a dispariţiei ţiganozaurului : „a murit de foame că nu a găsit fiare vechi pe care să le vânda ca să-şi cumpere frunze sau whatever“. Tot acolo, şi niciunde în vreo altă publicaţie, se face observaţia de bun-simţ că  „nu există dinozauri ţigani, ci numai dinozauri de etnie Romă“ ; atrag pe această cale atenţia Comisiei Internaţionale de Nomenclatură Zoologică asupra gravei incorectitudini politice şi o însemn stăruitor să depună toate eforturile necesare pentru ca în cel mai scurt timp posibil numele genului să fie schimbat în Rromasaurus.

Boldul ascultător, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce/şce şi sci/şci au fost înlocuite cu şte, şti ;
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu ; 
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată ;
• A fost eliminată litera u mut de la sfârşitul cuvintelor ântâiu şi roiu.

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ântâi, rîde. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : confusiune, usele. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie. Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: înfipgite (în loc de înfipgi-te), sperà (în loc de spera), ficei (în loc de fiicei), dute (în loc de du-te), ve’ţi (în loc de veţi), dragoşte (în loc de dragoste).

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Şoarecele şi fiul său
• Privighitoarea şi împăratul
• Scroafa şi lupul
• Oglinda pocită
• Floarea din rai
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Boldul ascultător

de Constanţa de Dunca-Schiau.

1881

I.

Boldul ascultă de nănaşa sa

    Oameni mari şi mici, tineri şi bătrâni, barbaţi şi femei lucrau de dimineaţa în jurul cuptoarelor şi a maşinelor în o fabrică, din Aachen.
    Ştiţi că Aachen este unul din cele mai vechi oraşe din Europa. Fiind sub stăpânirea Romanilor, Aachen purta numele de Aquisgranum, sub francezi se numia Aix-la-Chapelle.
    Împăratul Carlo-Magno, care a fost mare în toate, mare la trup, mare prin învingerile sale şi mai mare încă prin avântul ce a dat ştiinţelor, artelor, comerciului şi industriei, acest Carol cel mare ’şi-a ţinut acì pompoasa reşedinţă. Oraşul a fost totdeauna celebru prin apele sale minerale şi acum are încă o mare importanţă prin băile sale, prin comerciul seu şi prin număroasele sale fabrici.
    Obiecte de piele şi de carton, de aur şi de aramă, de lână şi de aţă se lucră acì cu gustul şi soliditatea remasă dela francezi, cu stăruinţa şi neoboseala ce caracterisă pre germani.
    Să nu vă miraţi deci când vă zic că în fabrica în care am întrat domneşte activitatea unui roi, în mijlocul verei.
    Astăzi earăşi avea să nască acì o fiinţă de aceeaşi specie cum se produceau zilnic sute de mii.
    Pe la 4 oare după ameazi şi sosi pe lume, deplin sănătos, individul aşteptat. Era lung, drept, subţire, cu cap gros şi picior ascuţit.
    O fată curată şi frumuşică îl înfăşă şi boteză. Pe scutecul seu roşu erau imprimate trei cuvinte :
    „Bold, bombuşcă, ac cu gamaliă.“
    A purta un calendariu întreg de denumiri are multe necuviinţi.
    Noul cetăţean se hotări a pleca prin lume, a’şi face carieră sub cel mai simplu din numele multe ce i se dăduse, sub acel de „bold.“
    Ca bold îşi luă paşaport să plece în ţeri depărtate.

Scroafa şi lupul, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce/şce şi sci/şci au fost înlocuite cu şte, şti (cu excepţia cuvântului esces — scrierea cu sc în loc de şt nu se potriveşte cu tendinţa de a simplifica prefixul latinesc ex- la es-, după modelul limbii italiene);
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu ; 
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată ; 
• Litera ĭ (care apare doar în cuvântul neobicĭnuită, probabil din greşeală) afost înlocuită cu i ;
• A fost eliminată litera u mut de la sfârşitul cuvântului ântâiu.

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ântâi, rîsete. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : chinesesc, crisa, îndrăsneţ. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie. Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: copii (în loc de copiii), credemă (în loc de crede-mă), a’i (în loc de ai), vedea’i (în loc de vedeai).

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Şoarecele şi fiul său
• Privighitoarea şi împăratul
• Boldul ascultător
• Oglinda pocită
• Floarea din rai
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Scroafa şi lupul

de Constanţa de Dunca-Schiau

1881

    Era o respectabilă mamă de familiă.
    Nu zic că a fost de neam mare. Nu se trăgea nici din oameni cu ranguri, titluri şi privilegii, nici din vechi răzeşi, nici din muncitori săteni, nici chiar din animale de classa ântâi ; dară ori cine îşi îndeplineşte datoriile, în sfera sa, merită consideraţiune.
    Înaintea omului de omeniă, cinstit şi lucrător mă închin odată, înaintea mamei bune, ori cine ar fi, mă închin de trei ori.
    Departe de noi prejudiţiile şi încă prejudiţiile de rang social.
    Să acordăm consideraţiunea cuvenită mamei bune ce îngrijia cu amor şi abnegare de o familiă număroasă, de opt copii mici.
    Am uitat să vă zic, dela început, că onorabila fiinţă de care vorbim a fost clasificată de toţi naturaliştii, dela Buffon, Cuvier, Linné pănă la Nanianu între pachiderme, adecă rîmătoare copitate, că numele seu oficial este „porc de genul femenin sau scroafă.“
    Repet încă : departe de noi prejudiţiile de naştere. Onoare numai meritelor personale.

Privighitoarea şi împăratul, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce, sci au fost înlocuite cu şte, şti (şi la fel, unde a fost cazul, şce a fost înlocuit cu şte);
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu.
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată.
• A fost eliminată litera u mut de la sfârşitul cuvântului ântâiu.

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ântâi, gîci, rîs, rîu. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : chines, japones. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie. Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său. Nu m-am atins de numele proprii, care păstrează scrierea din original : Budha, Japon.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat numai greşelile de tipar cu totul evidente: vedea’i (în loc de vedeai), stâpâne (în loc de stăpâne), vin’o (în loc de vino), apretui (în loc de apreţui), japon, japonului (în loc de Japon, Japonului), ce se facă (în loc de ce să facă), asculta’i (în loc de ascultai), ve’ţi (în loc de veţi).

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Şoarecele şi fiul său
• Scroafa şi lupul
• Boldul ascultător
• Oglinda pocită
• Floarea din rai
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Privighitoarea şi împăratul

de Constanţa de Dunca-Schiau

1881

I

   În China, cine n’o ştie, este împăratul chines. Toţi oamenii săi, toţi oficierii săi, toţi curtenii săi, încă sunt chinesi.
   Mai demult, demult s-a întâmplat o curioasă întâmplare în această ţeară chinesească. Eată-o :
   Împăratul de pe atunci avea un palat minunat de porcelan alb, ca zaharul, sclipitor, ca soarele ; perfect în toate, numai practic nu era. Totul în interiorul acestei locuinţe împărăteşti era cu atâta măestrie dispus ca să facă efect încât, nu numai mobilele, dară chiar şi florile aveau toate clopoţei ce sunau necontenit.
   Cum ai fi putut trece pre lângă dânsele fără a le băga în seamă, când făceau atâta larmă ?
   Bine combinase lucrurile artistii chinesi, străinului care visita palatul nu’i scăpa nimic din vedere. Ferice de ochii, dar vai de urechile lor ! veţi zice. Aceasta cuget şi eu ; însă cum nu le-au păsat lor, să nu ne pasă nici nouă de urechile chineseşti.
   Să ne întoarcem la palat. În giurul lui erau grădini întinse, atât de întinse de nici mai remăsese clopote să se acaţă de florile şi de arborii din fund.
   Pe acì vedeai numai umbră şi verdeaţă pănă pe malul rîului, ce mărginea grădina. În această umbră şi verdeaţă, departe de sgomotul curţei, se aşezase o minunată privighitoare.
   Privighitoarea aceasta cânta cum n’a mai cântat nici om, nici pasere în lumea întreagă. Muncitoriul, sdrobit de lucru, se simţia ca alinat de se oprea un pic să o asculte seara, cântând pe lună.
   Pescarii ce locuiau, după obiceiul ţărei, cu întreaga familie pe apă, în luntrele lor, fermecaţi de cântul paserii, ades uitau şă’şi scoată mrejele întinse ce se cufundau în fine cu povara lor. Peştii, scăpând, binecuvântau măeastra cântăreaţă. De ar fi ştiut ei vorbi, sigur şi ei ar fi zis pe limba lor : ce minunată pasere ! ce cânt minunat !
   Străinii, călători din toate ţările, cari visitau China, palatul imperial şi grădinele sale, auzind privighitoarea, îşi ziceau : totul e frumos, totul e minunat acì, însă mai frumos, mai minunat decât toate este cântul privighitoarei.
   Şi când aceşti străini, când aceşti călători descriau impresiunele călătoriei lor în China, ei încă ziceau : minunea minunelor este cântul privighitoarei, din grădinele împărăteşti.
   Aceasta sta în toate cărţile ce vorbiau despre Imperiul Ceresc, precum numesc chinesii ţeara lor. Una din aceste cărţi ajunse odată în mâinile împăratului. Se vede că împăratul chinesesc ia uneori câte o carte în mână.

Şoarecele şi fiul său, de Constanţa de Dunca-Schiau

Textul este reprodus după La Alma. Povesci noue pentru copii, de Constanţa de Dunca-Schiau, Sibiu, 1881.

Tot ce am făcut a fost să actualizez întrucâtva ortografia textului original, astfel încât să nu-i descurajeze pe cititorii de azi :

• Litera ḑ a fost înlocuită cu z ;
• Grupurile sce, sci au fost înlocuite cu şte, şti ;
• Literele é, è şi ó au fost înlocuite cu ea şi oa ;
• Literele ĕ şi à au fost înlocuite cu ă ;
• Litera ê a fost înlocuită cu â ; 
• Litera û a fost înlocuită cu â, în afară de cuvintele sûnt, sûntem,  sûnteţi unde a fost înlocuită cu u simplu.
• Litera ì a fost înlocuită cu i, cu excepţia cuvântului acì, unde a fost păstrată.
• A fost eliminată litera u mut de la sfârşitul cuvintelor ântâiu, spuseiu, voiu, Buceciu.

Am lăsat literele â şi î aşa cum le-am găsit, fără a încerca să le aranjez după regulile de azi : ântâi, ghîci, rîs. Am păstrat nemodificată litera s chiar dacă astăzi am scrie z în respectiva poziţie : causă, chines, năcas. Nu am corectat utilizarea literei e acolo unde astăzi am scrie ie (şi de fapt până şi azi scriem e în loc de ie în unele cuvinte, cum sunt eu, ea, el, ele, Nicolae, Noe). Tot nemodificate au rămas cuvintele sei, seu, pe care astăzi le scriem săi, său. Nu m-am atins de numele proprii, care păstrează scrierea din original : Budha, Thibet, Egypet.

M-am tot gândit dacă să înlocuiesc apostroafele cu liniuţe de unire (sau să le elimin atunci când apar în poziţii în care astăzi nu scriem nimic). Până la urmă mi-am zis că n-are rost, nimeni nu se va poticni din cauză că va vedea scris s’a şi să’l în loc de s-a şi să-l.

Am corectat trei greşeli de tipar evidente: şóregele în loc de şórecele în titlu ; putea’i în loc de puteai şi uităte în loc de uită-te în text.

Dacă vă place această poveste, puteţi de asemenea să descărcaţi cartea în format electronic, sau să citiţi şi celalte poveşti :

• Privighitoarea şi împăratul
• Scroafa şi lupul
• Boldul ascultător
• Oglinda pocită
• Floarea din rai
• Degetarul de aur şi degetarul de fier.

Şoarecele şi fiiul său

de Constanţa de Dunca-Schiau

1881

    În munţii Himalaya, asupra tuturor regiunilor locuite, în crepătura unei stânci, trăia odată un şoarece bătrân.

    Mândria lui era nespusă pentru că se trăgea din China, pentru că era născut şi crescut pe vârful lui Dhawalagiri, cel mai înalt munte din lume, înalt de 8000 de metri şi mai bine.

    Fiu de un rozător dintre Indii şi Thibet, pentru ce şoarecele nostru pretindea că este chines, nu ştiu. Dară fiind că de chinesi se ţinea, fiind că de chines voia să treacă, chines să’l lăsăm să fie. Îngâmfare avea adevărat chinesească.

    La toate trei cuvinte, trufaşul de şoarece, îţi pomenia de vechimea familiei sale, de titlurile şi rangurile chineseşti ce poseda şi de vechiul seu castel de pe Dhawalagiri, locuit de moşii şi strămoşii sei de 400,000 de ani.

    Aşa dar’ aristocratul codat numera 399,999 de antecedenţi bine cunoscuţi, bine stabiliţi în cele mai înalte regiuni ale lumei. De a fost lucru aşa, pricep mândria de naştere a şoarecelui nostru. Care familie din lume, care familie din însăşi China se poate făli cu asemenea antichitate ?

    Dară, se vede, că toată lumina trebuie să’şi aibă umbra sa.

    Astăzi ilustrisima familie a şoarecelui de Himalaya era aproape să se stingă. Şoarecele de care vorbim avea numai un singur fiu, neînsurat.

    Multe au fost grijile bietului părinte pănă ce a văzut mare pre acest unic copil ; multe au fost grijile lui pănă ce ’i-a terminat creşterea ; însă marele Budha îi ajutase : fiul seu era deplin educat. Nici un fecior de banchier nu ştia mai bine mânca cele adunate de părinţii sei.