Sunt pertu cu Joerg Zeddies

Dimineaţa când plec la serviciu mă uit în cutia poştală să văd dacă am scrisori ; dacă am, le iau şi le pun în geantă. Dacă găsesc reclame, le iau şi le pun în cutia de gunoi pusă la dispoziţia locatarilor prin amabilitatea administraţiei.

Săptămâna trecută am găsit un plic de la Romtelecom. Un plic alb, format C5, cu logotipul Rometelecomului. Nu părea să fie o factură, pentru că facturile de la Romtelecom vin în plicuri C6 ; dar era alb, aşa că l-am luat, crezând că înăuntru voi găsi vreo ofertă interesantă sau vreo înştiinţare plăcută.

L-am deschis la serviciu. În plic am găsit trei sau patru reclame de la diferite întreprinderi comerciale, pe care le-am aruncat la coş imediat, şi o scrisoare de la domnul Joerg Zeddies, directorul executiv comercial al SC Romtelecom SA pentru segmentul rezindenţial.

Scrisoarea este imprimată pe hârtie aproape cu antet, adică are un fel de antet care constă numai din logotipul Rometelecom, acela cu discuri multicolore, fără nici un fel de date de identificare. Sub antet, dar înainte de salutarea introductivă se găseşte un titlu, sau poate o lozincă, un îndemn sau un slogan, imprimat cu litere albe pe fond bleumarin : „[o]fertele ajung acum mai uşor la tine“. Sub lozincă începe scrisoarea, cu salutarea „[s]timate client“.

Până nu demult eram abonat ; acum văd c-am ajuns client. Distincţia este în acelaşi timp subtilă, pentru că ce este un abonat decât un client regulat cu regularitate contractuală, şi în acelaşi timp importantă. Dacă Romtelecom are abonaţi atunci are rost să vorbim despre misiunea de a oferi şi asigura accesul universal la serviciile sale ; dar dacă nu are decât clienţi, atunci înseamnă că în numele profitului renunţă la titlul, ce-i drept mai mult onorific şi mai degrabă arhaic, de furnizor naţional de servicii de comunicaţie, şi n-are rost să mai aducem vorba de accesul universal şi să-i mai cerem să fie o componentă a infrastructurii naţionale.

Şi apoi, domnul Zeddies scrie : „[d]atorită faptului că eşti fidel Rometelecom, te invităm să participi la un proiect pe care dorim să îl dezvoltăm împreună“. Această frază este deosebit de interesantă.

Primul lucru remarcabil este că domnul Zeddies îmi spune tu. Colegi de grădiniţă n-am fost, de şcoală primară nici atât, armata n-am făcut-o împreună, la facultate n-a fost cu mine, şi în general credeam sincer că nu-l cunosc. Dar domnul director executiv comercial al întreprinderii Romtelecom, însărcinat cu problemele segmentului rezidenţial, îmi spune tu.

Pe Româneşte, adresarea cu tu se foloseşte fie între prieteni sau camarazi (Ce mai faci, Ioane ?), fie pentru a colora un îndemn impersonal (Pentru ghetele tale cumpără numai vaxul Albina, marca Urs !), fie pentru a da o nuanţă afectivă vorbirii directe a autorului unei lucrări (Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflat nici un istoric [...]), fie, ptiu piaza-rea !, către persoanele pe care vorbitorul le consideră inferioare sieşi.

Nu pot să cred că domnul Zeddies îmi spune tu într-o-ncercare stângace de a colora un îndemn, pentru că vorbim totuşi de o scrisoare nu tocmai scurtă ; de exemplu, sloganul din capul scrisorii zgârie, dar rămâne oarecum acceptabil. O tentativă de a de o nuanţă de apropiere vorbirii directe a autorului nu poate fi vorba într-o scrisoare. Aşa că rămân două posibilităţi : fie domnul Zeddies mă cunoaşte de undeva şi îmi spune tu ca între prieteni, fie consideră că poziţia socială a domniei sale este vădit mai înaltă decât a mea — ceea ce poate fi adevărat, dar sunt convins că-şi dă seama că nu s-ar cuveni s-o arate ; de unde rezultă că singura posibilitate rămasă este că, fără să fi ştiut, am fost introdus în cercul de amici al domnului Zeddies.

Al doilea lucru remarcabil este că domnul Zeddies vorbeşte despre sine însuşi la plural : scrisoarea este semnată „Joerg Zeddies“, nu „Romtelecom“. Bizar.

În al treilea rând, forma însăşi a frazei este uimitoare. Între cuvintele „fidel“ şi „Romtelecom“ lipseşte ceva — „SC“ (adică „Societăţii Comerciale“), sau „firmei“, sau şi mai bine „serviciilor firmei“, sau măcar un biet „lui“. Înţeleg că numele „Romtelecom“ este nedeclinabil, dar la fel de nedeclinabil este, să zicem, „Gheorghe“. Aşa cum nu se poate spune „eşti credincios Gheorghe“ ci numai „eşti credincios lui Gheorghe“, tot aşa formularea „eşti fidel Romtelecom“ este de evitat. Apoi ce-i cu „datorită faptului că“ în loc de „pentru că“ ? Până şi marchetoizii ar trebui să fi aflat deja că utilizarea necuvenită a expresiei „datorită faptului“ ridică îndoieli asupra calităţii comunicaţiei. În fine, cine sunt aceia care sunt „împreună“ ? Noi, cei care „te invităm“, sau noi şi cu tine ?

Conţinutul propriu-zis al scrisorii este fantastic : Romtelecom îmi propune să completez un formular prin care declar că sunt de acord să-mi trimită reclame de la diferite firme nenumite ; formularul să-l semnez şi să-l pun la poştă folosind plicul preadresat şi pretimbrat inclus. Oh, şi datele cu caracter personal nu vor fi colectate, stocate şi prelucrate de Romtelecom ci de nişte unii de le zice Mercury 360 Communications. Sigur.

În încheiere nu pot să mă abţin să comentez că domnul Zeddies scrie că „[d]acă vrei să comunici direct cu noi, ne poţi suna la numărul 021.206.41.71“ (virgula e a domnului Zeddies), dar adaugă o notă de subsol în care precizează că „[n]umărul apelat, precum şi CP53, OP83 — adresa de destinaţie a plicului CR, sunt gestionate de partenerul Romtelecom, Mercury 360 Communications“. Ori e să comunic direct, ori e să vorbesc cu alţii. Nu mai spun că am senzaţia acută că nota de subsol se abate întrucâtva de la normele limbii noastre celei Româneşti.

Asta-i cu Romtelecomul, asta-i cu marchetingul, şi din păcate se pare că asta-i cu creşterea limbii Româneşti. Nădejdea e că măcar ne rămâne a patriei cinstire.

Cioara

de George Topârceanu

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheşă ca un hornar Şi macabră ca un cioclu ; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer ; Singuratică şi mică Cât o boabă de piper ;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare ;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc ;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată ;
Amărâtă şi stingheră
Ca o prună afumată ;

Cu alură interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac ;

Demnă, ca un om celebru ;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru ;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi in ochi ; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara ;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant ;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant ;

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă ;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă ;

Cruntă ca o vânătaie
Cauzată-n match de box ;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie ;

Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Şi uşoară ca un fulg De funingine-n lumină ; Tristă ca un crep de doliu În văzduhul diafan, Ca un punct aerian Pe-al zăpezii alb orgoliu ; Stranie ca un ponos Al priveliştii de cretă ; Solitară si cochetă Ca un cuc de abanos ;

Neagră, ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte,
Cu lumină împrejur ;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare ;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea ;

Ireală, ca un duh Cu penajul ei feeric, Ca o cupă de-ntuneric Răsturnată în văzduh ; Gravă ca o rugăciune Şi posomorâtă ca o Figurină de cărbune Cu nuanţe de cacao ; Tragică, ca o emblemă A obştescului sfârşit ; Sumbră ca o anatemă Aruncată-n infinit ;

Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei,

Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plângând, să sugă smoală ;

Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem,
Şi banală — ca o cioară !

O poezie de Hopkins

Spring and Fall: to a Young Child

de Gerard Manley Hopkins (1844–1889)

Márgarét, are you gríeving Over Goldengrove unleaving? Leáves, líke the thíngs of man, you With your fresh thoughts care for, can you? Áh! ás the heart grows older It will come to such sights colder By and by, nor spare a sigh Though worlds of wanwood leafmeal lie: And yet you wíll weep and know why. Now no matter, child, the name: Sórrow’s spríngs áre the same. Nor mouth had, no nor mind, expressed What heart heard of, ghost guessed: It ís the blight man was born for, It is Margaret you mourn for.

Toamna în parcul Plumbuita : un copac cu frunze roşii, parţial desfrunzit sub cerul albastru şi senin. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Traducere de Alexandru Pănoiu, nici pe departe la fel de frumoasă ca poezia lui Hopkins, dar având avantajul incontestabil al comprehensibilităţii de către Valahii monogloţi :

Primăvara şi toamna : unei copile

Tu Margaretă, oare te-ai mâhnit De crângul auriu că-i desfrunzit ? Pe frunze, ca pe lucruri omeneşti Cu gânduri ne’nvechite le jeleşti ? Ah ! cum inima încet îmbătrâneşte La astfel de privelişti se-mpietreşte Ceas după ceas, nesuspinând deloc Să zacă lumi de frunze moarte-n loc : Şi tot vei plânge, şi vei şti pe loc. Nu cerceta, copilă, cum să-i spui : Aceeaşi e tristeţea orişicui. Gura n-a zis, nici mintea n-a gândit Ce inima simţit-a şi sufletu-a ghicit : Tot omu-i zămislit doar spre-a se frânge — De Margareta-ţi vine ţie-a plânge.

(Această traducere este pusă la dispoziţia publicului sub Licenţa Atribuire 3.0 România Creative Commons (CC-BY). Pe scurt, puteţi folosit textul oricum şi în orice scop cu condiţia să specificaţi de unde l-aţi obţinut.)

Toamna în parcul Plumbuita : frunze roşii şi galbene cu copac desfrunzit. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Bateria 9-10

Lucrările la fortificaţiile Bucureştiului au început în 1884, la iniţiativa regelui Carol I, cu un buget de peste 110 milioane de lei-aur. Realizată după planurile şi sub supravegherea generalului Belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi militari ai vremii, centura de fortificaţii cuprindea 18 forturi masive (Fort 1 Chitila, Fort 2 Mogoşoaia, Fort 3 Otopeni şi aşa mai departe până la Fort 18 Chiajna) situate la aproximativ 4 km distanţă unul de altul şi 18 baterii intermediare mult mai mici, amplasate între forturi şi denumite prozaic Bateria 1-2, Bateria 2-3 şi tot aşa până la Bateria 18-1. Pentru asigurarea comunicaţiei dintre fortificaţii au fost construite o linie de cale ferată şi o şosea „de centură“, care mult bine au făcut oraşului şi mult au dat de lucru diferitelor firme specializate în transformarea alchimică a asfaltului în aur. Cel mai cunoscut dintre forturile Bucureştene este fără-ndoială Fortul 13 Jilava, care şi-a găsit vocaţia de închisoare încă din 1907.

Un leu-aur reprezenta 0,3225 g de aur cu titlul de 900/1000, adică 0,29025 g de aur fin. La preţul de azi al aurului, 110 milioane de lei-aur ar valora cam un miliard de euro.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. Culorile sunt un pic modificate. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Terminate oficial în 1896 şi pe bune pe la 1900 şi ceva, fortificaţiile Bucureştene, construite din zidărie de cărămidă şi protejate de maluri de pământ, s-au dovedit a fi depăşite tehnic încă din timpul construcţiei, din cauza introducerii în anii 1880 a obuzelor brizante, numite în epocă obuze-torpilă. Pentru fortificaţiile Liège-ului, următoarea sa mare lucrare, Brialmont va folosi betonul : în primul război mondial forturile Liège-ului vor rezista 12 zile asaltului frenetic al armatei Germane, pe când forturile Bucureştiului, dezarmate, se vor preda fără luptă.

Dintre cele 30 de forturi şi baterii încă existente (Fortul 9 Căţelu şi cinci baterii au fost demolate în decursul anilor), Bateria 9-10 este cea mai uşor de vizitat, pentru că se află lângă intrarea de pe Şoseaua de Centură pe Autostrada A2 ; din sensul giratoriu, chiar înainte de a intra pe A2 spre Constanţa, se desprinde o bretea asfaltată îngustă care coboară la piciorul rambleului, unde se găsesc (1) multe gunoaie aruncate de Bucureşteni, (2) un poligon de tragere părăsit şi (3) Bateria 9-10, ruinată şi acoperită de grafitti.

Intrarea principală a Bateriei 9-10. (Fotografie de Alex Pănoiu)

N-aş fi ajuns să vitzitez Bateria 9-10 dacă Silviu Hudini n-ar fi organizat acolo a doua ediţie a atelierului de fotografie Explorator Urban. Sâmbătă 13 noiembrie, într-o incredibilă zi de vară prehibernală, un comando revoluţionar model a ocupat fortăreaţa demonstrând astfel, încă o dată, perenitatea luptei împotriva oricărei exploatări a omului de către om şi infatigabila dăinuire a mitului durat în jurul lui Ernesto „Che“ Guevara, prototipul, arhetipul şi idealtipul revoluţionarului de profesie.

„Che“ este o interjecţie folosită în Spaniola vorbită în Argentina şi Uruguay, şi în mai mică măsură în Bolivia, Paraguay şi în sudul Braziliei (unde se scrie „tchê“ pentru că Brazilienii vorbesc Portugheza). Pe Româneşte ar corespunde cu „bre“ (arhaic, arhaizant sau regional), „haide bre“, „băi“ (în vorbirea neîngrijită a bărbaţilor mahalagii) sau „fa“ (în vorbirea femeilor satele Ungrovlahiei).

Viva la revolución! Ana, Roxana şi Silviu, comandoul model care a ocupat temporar Bateria 9-10 în luna lui noiembrie 2010. (Fotografie de Alex Pănoiu)

Atelierul, sau workshopul, de fotografie a fost, pentru mine, o încântare. Pe lângă bucuria petrecerii unei zile în aer liber, respirând libertatea pură a revoluţiei, fie ea cât de factice şi de temporară, am făcut poze de care nu credeam că am să fac, am strâns material de joacă grafică (ah dulce zăbavă este bibilitul pixelilor!) şi am descoperit încă un loc în care istoria Capitalei se scufundă în ceaţa trecutului.

O călărire de seară

Magazinul Veloteca, cel mai bun magazin de biciclete din Bucureştii Ilfovului, are obiceiul să-i înscrie pe cumpărătorii unei biciclete pliante Brompton, dacă vor, pe o listă de distribuţie denumită, întru speranţa civilizării băştinaşilor, Clubul Fanilor Brompton, sau Brompton Fan Club pe Englezeşte, căci doară că valahi suntem şi cinstim limba Împărăţiei, care va fi fiind ea aceea.

Fan Clubul Brompton organizează de două ori pe an o întâlnire concretizată într-o călărire în grup prin Bucureşti, urmată de petrecerea a două-trei ceasuri la taifas într-un loc plăcut zăbavei. O ceată de biciclişti cu Bromptonuri greu trece neobservată; bicicletele sunt deosebite şi atrăgătoare, şi cu atât mai mult când sunt multe la un loc, astfel încât evenimentul bianual este un bun mijloc de reclamă pentru unul dintre cele mai simpatice mijloace de transport personal.

Spre mirarea participanţilor şi pentru a populariza mersul pe bicicletă nocturn Veloteca a stabilit că a treia întâlnire a Fanilor Brompton să înceapă la şase seara, pe Româneşte şase şi jumătate, ceea ce pe 5 noiembrie, o zi de vineri, s-a vădit a fi cu totul după apusul soarelui, lăsarea întunericului şi aprinderea fânarelor iluminatului public. Şi n-a fost rău deloc: pentru că Bucureştiul, oraş European, este mai frumos în clar şi mult obscurul nopţii decât ziua, când se văd atâtea pe care n-am vrea să le vedem.

A treia întâlnire a Fanilor Bicicletelor Brompton, 5 noiembrie 2010, seara pe la şase. (Fotografie de Alex Pănoiu)

După ce ne-am strâns câţi am fost să ne strângem am pornit pe biciclete: Bulevardul Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarabia (fost 23 August pentru nostalgici), apoi prin parc pe lângă turnul de paraşutism până la rondul din capul străzii Maior Ion Coravu, strada Tony Bulandra (unde se află depoul de tramvaie Vatra Luminoasă), şi în fine Şoseaua Iancului, unde am ajuns la cafeneaua Blitz Cafe & Bistro.

Blitz Cafe este un loc plăcut atât privirii cât şi papilelor gustative -- şi, pe lângă ceai, cafea, ciocolată cu mentă şi alte băuturi alcoolice, au şi un acvariu cu peşti hipnotici şi o curticică unde se poate lăsa bicicleta. Acolo fanii participanţi au şezut la o vorbă, două; şi am cunoscut oameni deosebiţi. De la Blitz caravana s-a mutat deasupra Velotecii, unde şed veloruţionarii de la Bate Şaua Să Priceapă Iapa, o asociaţie fără scop lucrativ, sau nonprofit cum se spune astăzi, harnică şi remarcabil de oportună.

Şi de acolo ne-am despărţit plecând călări, fiecare încotrova spre casele noastre, ceea ce mi-a dovedit cât de lesne se circulă prin Bucureşti noaptea, cu bicicleta sau cu alt mijloc de transport personal. Propun primăriei municipiului să ia în studiu posibilitatea generalizării fluenţei traficului de noapte şi pe timpul zilei, că tare bine ne-ar prinde nouă lăcuitorilor. Şi în această notă optimistă rămân în aşteptarea următoarei întâlniri a Fanilor Brompton, de la anul.

Un curcubeu în Piaţa Sfatului

Era-ntr-o joi de-nceput de septembrie, lună ploioasă, mai ales prin părţile Braşovului; după-amiază fusese vreme bună, luminoasă, dar pe la şase şi jumătate norii se-ntinseseră şi-ncepuse să plouă. Mă cam pregăteam să mă-ntorc în Poiană şi urcam alene pe Mureşenilor când a ieşit curcubeul între Piaţa Sfatului şi Muntele Tâmpa.

Curcubeul deasupra bisericii Adormirii Maicii Domnului din Piaţa Sfatului. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Între strada Mureşenilor şi poalele Tâmpei nu sunt decât vreo patru sute de metri -- atât era de aproape. Am rămas nemişcat, mă uitam şi nu-mi venea să cred. În piaţă oamenii îşi vedeau de ale lor, nu le păsa de curcubeu, sau nu-l văzuseră, nu pot să ştiu. După câteva minute soarele a fost acoperit de nori şi asta a fost: dar atât cât a fost a fost frumos.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă

Era o zi de început de toamnă cu soare şi cu nori, aşa cum sunt adesea zilele din preajma echinoxului. O miercuri, aflu acum. Eram în concediu, nu mai ştiu de ce tocmai atunci eram eu în concediu. M-am dus la Grădina Zoologică să fac poze: mă gândeam mai mult la acvarii şi la reptile. Dar Tigrul mi-a atras atenţia.

Tigrul se găsea într-o cuşcă de cu pereţii de sârmă groasă, sprijinită pe nişte stâlpi solizi, aşa cum se cuvine unei cuşti în care este-nchis un Tigru. Obiectul exerciţiului era să-i fac un portret Tigrului, dar fără să se vadă gratiile cuştii. Şi aproape că am reuşit.

Un tigru într-o cuşcă invizibilă. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Secretul se cheamă profunzimea câmpului. Folosind un aparat de fotografiat Sony Alpha 350 cu un obiectiv de 250 mm la f/6,4 profunzimea câmpului la distanţa de 5 metri este de numai 10 cm. Cum Tigrul stătea la vreun metru de gratii, sârma cuştii este cu mult în afara zonei de claritate şi aproape că dispare cu totul.

Wallpapers and backgrounds for your desktop

There are never enough wallpapers!
I don't know about others, but I am partial to images of the sky. Maybe others like them too: that's why I have made available several photos of the sky, with clouds, at twilight, at sunset, or foggy. You can find them on Flickr, in the photo set Wallpapers. All images have 1920×1200 pixels. I recommend to set the display option of the wallpaper to "stretch", i.e., fill the screen disregarding the aspect ratio -- in the end, the clouds could well have had any shape.

   

Once you have found a wallpaper that you like, you will probably want to download the full-resolution photo. In order to download the full-resolution photo at 1920×1200 pixels you must first press the "Actions" button; this will display a menu. Then you must choose "View all sizes"; this will display a new Web page where you will be given the possibility to download the original image.

Fundaluri şi tapete pentru suprafaţa de lucru

Nu sunt niciodată destule fundaluri pentru suprafaţa de lucru!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mie unuia îmi plac fundalurile care reprezintă cerul. Poate că şi altora le plac: de aceea am pus la dispoziţia publicului interesat mai multe fotografii ale cerului, înnorat, la apus, cu ceaţă şi aşa mai departe; le găsiţi pe Flickr, în setul Wallpapers. Toate imaginile au 1920×1200 de pixeli. Dacă le folosiţi ca fundaluri, atunci vă recomand să stabiliţi modul la afişare cu rescalare la dimensiunile ecranului fără păstrarea raportului de aspect -- în fond, norii puteau foarte bine să aibă altă formă.

   

Dacă vă place vreunul dintre fundaluri veţi dori probabil să descărcaţi imagina la rezoluţia maximă. Pentru a descărca imaginea de 1920×1200 de pixeli trebuie să apăsaţi mai întâi butonul "Actions"; se va afişa un meniu unde trebuie să alegeţi opţiunea "View all sizes". Se va afişa o pagină nouă, unde veţi avea posibilitatea să descărcaţi imaginea originală.

Flugtagul Buhaiului Roş

Era o duminică obişnuită, 19 septembrie, o zi mai degrabă înnorată, mai deagrabă plictisitoare, aşa că imediat ce s-a mai luminat am ieşit să fotografiez raţele aciuate pe apa Dâmboviţei celei aparente. Ştiam eu că sunt raţe în preajma podului Mărăşeşti, lângă Camera de Comerţ.

Raţe erau, şi răţoi erau; întâi m-am dus din vale de pod, unde de obicei stau raţe mai multe, şi am făcut poze. Apoi am dat să mă duc şi puţin din deal de pod, să văd dacă nu sunt şi pe-acolo, dar să vezi că bucata din Splaiul Unirii dintre Piaţa Unirii şi podul Mărăşeşti era închisă traficului auto, aşa că strada devenise o zonă pietonală pe care pietonau o mulţime de pietoni, băieţi, fete, oameni şi femei de toate vârstele şi de toate categoriile sociale în afară de cele superioare. Erau mulţi de tot, şi cei care nu se plimbau otova pe carosabil se-nghesuiau la gardul Dâmboviţei ca să vadă ceva pe apă.

Aşa de mulţi erau că nici vorbă să mă apropii de gard, să văd şi eu la ce se uită ei, că nu prea-mi venea să cred că atât de mulţi Bucureştei au ieşit să se uite la raţe, care-s frumoase ele, dar are şi Bucureşteanul limitele lui. Era-nghesuială cam de la pasarela aceea de la vreo cincizeci de metri mai sus de pod şi până la Piaţa Unirii. Şi toţi stăteau şi se uitau la ceva pe apă.

Pe apă erau unii cu bărci cu motor, îmbrăcaţi în negru, şi alţii cu schi-jeturi care se fâţâiau de colo-colo numai într-un val de spumă şi un zgomot de motor, alt lucru neobişnuit, pentru că pe acolo rar vezi vreo barcă, şi atunci una dintr-acelea dreptunghiulare de-ale lucrătorilor de la ape, care o dată pe an strâng mătasea broaştei şi sticlele de plastic ce se strâng la mal în locul acela larg din dreptul viitoarei Biblioteci Naţionale sau ce o să fie ea când o fi gata. Bărci cu motor şi schi-jeturi pe Dâmboviţa pur şi simplu nu sunt; dar acum erau, şi lumea aceea multă se uita la ele.

Bărci cu motor, scafandri şi un schi-jet pe Dâmboviţa de Flugtagul Buhaiului Roş. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Din văzduh se-auzea un Comentator comentând că nu ştiu cine execută o demonstraţie, ceea ce am înţeles că se referea la insul cu schi-jetul, care demonstra buna funcţionare a acestuia. Şi apoi Comentatorul a anunţat că intră pe scenă echipa Stelelor Televizuale. Şi am înţeles că bărcile cu motor şi schi-jetul nu erau nicidecum subiectul adevărat al spectacolului, ci un fel de antract, de umplutură între adevăratele atracţii. M-am uitat repede să văd unde-i scena, şi cât se poate de repede am văzut-o.

Era o trambulină lată de vreo zece metri de la lată, fixată la cam şase metri deasupra apei, chiar în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. Trambulina, de fapt i-aş putea zice platforma, solidă, era construită pe schelet metalic dintr-acela demontabil, şi avea în faţă şi în laturi nişte prelate albe pe care erau desenate două vite roşii împungându-se una pe cealaltă în luptă dreaptă,  iar sub ele scria cu litere uriaşe Red Bull, adică, pe Englezeşte, Roş Buhai.

Platforma de Flugtag, ridicată în faţa viitoarei Biblioteci Naţionale. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Pe platformă se suise deja echipa Stelelor Televizuale, încurajată de Comentator cu comentarii de nivel scăzut de interes, dar care-i ţineau interesaţi pe spectatorii multicolori ce se adunaseră puzderie pe malurile Dâmboviţei să se uite la concurenţi; pentru că era un concurs, iar în mijlocul apei, pe o plută, plutea premiul cel mare: o maşină mică marca Mini Cooper S.

Stele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi un om îmbrăcat într-un costum de scenă alb, despre care mi s-a spus c-ar fi fost chiar Elvis însuşi, urcaseră deja pe platforma trambulină şi dansau în jurul unui televizor de mare gabarit, probabil Rusesc, cu tub catodic, înzestrat cu coarne şi cu aripioare şi realizat din carton. Au dansat ei puţin, apoi Comentatorul a zis fiţi gata! acum! cinci! patru! trei! doi! unu! şi Stelele au luat la împins acel televizor şi l-au aruncat în apă. De la la şase metri înălţime.

Stelele Televizuale, adică Michimaus, Superman, Fred Flintstone şi Elvis, aruncă un în apă un televizor ca sacrificiu adus Buhaiului Roş în ziua de Flugtag. (Fotografie de Alexandru Pănoiu)

Obiceiul acesta de a arunca în apă obiecte special construite din carton se cheamă Flugtag, un cuvânt care vine din limba Austriacă, pentru că de acolo a pornit această sărbătoare tradiţională a Buhaiului Roş cel Dătător de Aripi, de origine Tailandeză, a cărui cunoaştere s-a răspândit acum în toată lumea şi pe la noi.

Pentru sărbătoarea Flugagului se ridică o platformă deasupra unei ape, aleasă să fie suficient de mare pentru ca sacrificiile să poată să fie aruncate destul de departe fără să poată ajunge la mal, şi destul de adâncă pentru ca cei care se aruncă de pe platformă, pentru că sunt şi dintre aceştia, să nu ajungă la fund. Într-o parte se construieşte o tribună acoperită unde se aşează adepţii mai de seamă ai Buhaiului Roş; lângă tribună se face o mică platformă mai înaltă de unde vorbeşte Comentatorul, ales printre cei mai cunoscuţi adepţi. Alegerea Comentatorului este foarte importantă, pentru că el alege pe cei care vor lua premiul, şi încă pentru că pe lângă cei care urmează deja calea Dătătorului de Aripi, vin să privească şi mulţi alţii, atraşi de dorinţa de a vedea sacrificiile şi de plăcerea ascultării comentariilor. Spectatorii stau fiecare pe unde poate, şi mulţi vin din vreme ca să prindă un loc bun de unde să vadă platforma de aruncare.

Pe platformă sunt chemate pe rând echipele de adepţi care s-au înscris să aducă sacrificii, formate din câte doi, trei sau patru membri, şi fiecare echipă se prezintă cu veşminte special făcute pentru Flugatg, care nu vor mai folosite niciodată, ci păstrate în ladă şi lăsate moştenire. Echipa aduce şi arată spectatorilor obiectul ce va fi sacrificat, şi el special făcut, cu mare grijă, să fie cât mai frumos împodobit cu culori şi desene, şi cât mai atrăgător şi întotdeauna prevăzut cu aripi, ca simbol al încrederii în promisiunea Buhaiului Roş. După ce Comentatorul laudă veşmintele şi sacrificiul ce va fi adus, mulţimea fără număr de spectatori aplaudă, mai tare sau mai încet, după cum le-au plăcut cele văzute, şi echipa toată împinge sacrificiul către marginea platformei şi-l aruncă în apă, căutând ca acesta să cadă cât mai departe, crezând că pe cât de mare este distanţa la care acesta cade, pe atât de mult va fi sacrificiul plăcut de Buhaiul Roş. La sfârşit, una dintre echipele care au adus sacrificii este aleasă de Comentator să primească premiul cel mare, şi este mare lucru pentru cei aleşi, care vor duce cu ei răsplata, povestea şi vestea cea bună a Buhaiului celui Roş şi Dătător de Aripi.

Unii dintre adepţi sar şi ei după obiectul sacrificat, sau odată cu el, sau chiar într-însul, arătându-şi astfel dragostea faţă de obiectul adoraţiei lor. Sărbătoarea ţine o zi întreagă; pentru întregul oraş este o mare onoare să fie ales să ţină un Flugtag.

Aşa şi la Bucureştii Ilfovului. Mândria de a ţine un Flugtag se vedea în grija cu care fusese aranjat locul, şi în truda depusă pentru spânzurarea unui ecran imens de braţul oblic al unei macarale special aduse de pe şantierul din dosul Bibliotecii, şi în hainele de duminică cu care veniseră îmbrăcaţi spectatorii, şi în curăţenia apei, şi în desfiinţarea opreliştilor de trecere prin şantier, şi în multe alte amănunte.

Ceea ce văzând că şi capitala Valahiei au fost făcut de acum încă un pas întru intrarea în rândurile lumii, am scris pentru ca să citească cei care vor afla şi vor voi, şi să ştie.

Sony SLT Alpha A55 şi A33

Digital Photography Review a publicat o recenzie amănunţită a noului aparat de fotografiat Sony SLT Alpha A55. În urma analizării caracteristicilor tehnice şi după o testare atentă, DPReview i-a acordat aparatului Sony SLT Alpha A55

 Medalia de Aur 

DPReview acordă foarte rar acest calificativ; nu ţin minte ca vreun aparat de fotografiat marca Sony să mai fi fost vreodată onorat cu o astfel de distincţie.
Să repetăm: un aparat de fotografiat Sony a primit Medalia de Aur de la DPReview. Extraordinar.
Observaţi vă rog că aparatul se cheamă „SLT“ A55 (sau, mă rog, DSLT-A55 dac-ar fi să folosim codul comercial al producătorului). Ce este un SLT?
SLT vine de la Single Lens Translucent. Este un aparat de fotografiat cu obiective interschimbabile, un fel de SLR, Single Lens Reflex, doar că oglinda este fixă şi semitransparentă. Focalizarea se face folosind un sistem de focalizare cu detecţie de fază care primeşte aproximativ 30% din lumina incidentă. Restul de 70% din lumina incidentă trece prin oglinda semitransparentă şi cade pe senzor. Vizarea se face printr-un vizor electronic care preia imaginea direct de pe senzor, ca la aparatele compacte.
Din punctul de vedere al luminozităţii, atenuarea de 30% adusă de oglinda semitransparentă corespunde cu o jumătate de treaptă de expunere. Sony compensează această scădere de luminozitate prin utilizarea unui senzor „Exmor“ de înaltă sensibilitate.

Pasarela din Mamaia

Puţine locuri din Mamaia sunt mai fascinante ca vechea pasarelă care înaintează în mare pornind de pe plaja din spatele misteriosului Cazino. Poate că singurul loc comparabil era cadranul solar din apropiere, dar acesta a dispărut (sau, cel puţin, în ultimii doi ani nu l-am mai găsit). Pasarela încă rămâne, pentru cât timp nu ştiu, o ruină aproape funcţională, o rămăşiţă a unor vremuri de mult apuse, a căror amintire astăzi o percepem cu nostalgia unora care nu le-au trăit.

E greu de găsit informaţii în linie despre Cazinou. Noroc cu mult interesantul blog Locuri în Bucureşti, de unde aflăm că luxosul Cazinou din Mamaia a fost proiectat de arhitectul Victor Gh. Ştefănescu (sau Stephanescu, sursele nu sunt de acord) şi construit în 1939 de Antrepriza Inginer A. Ioanovici (articolul „Cazinoul din Mamaia, 1939-1941“, din 19 mai 2009; tot acolo se pot admira superbele fotografii publicate în revista Arhitectura din 1941).

S-ar putea crede că pasarela a fost realizată odată cu Cazinoul; dar căutarea îndârjită a unei confirmări aduce o surpriză: pasarela, proiectată de acelaşi Victor G. Stephanescu, a fost inaugurată la 15 august 1935, deci cu patru ani înainte.

Cazinoul şi pasarela din Mamaia văzute din telegondolă (fotografie de Alex Pănoiu).

Apoi a venit războiul, apoi au venit Ruşii, apoi au venit Comuniştii, apoi totul a căzut în nesimţita neglijenţă a şmecherei decăderi tranziţionale. Acum staţiunea are palmieri, iar primăria Constanţa vrea să construiască o nouă pasarelă.

Vizitaţi Mamaia cât mai puteţi. Deja staţiunea dă semne de modernizare sălbatică: dacă nu vă grăbiţi s-ar putea să nu mai găsiţi pe malul mării decât o extensie anonimă a divertismentului bucureştean, în toată gloria-i de subcultură transnaţională.

1000 de erori din „cultura generală“

În anul de graţie 2009 a apărut la Editura ALL Educaţional cartea 1000 de erori din „cultura generală“ de Christa Pöppelmann în traducerea Iuliei Ionescu. Este o lucrare extraordinară: nu numai că exersează cunoştinţele de cultură generală ale cititorului, dar pe deasupra oferă şi o nesecată sursă de amuzament şi poate constitui fundamentul unui antrenant joc de societate -- cine poate ghici despre ce era vorba în orginalul german al vreunui paragraf măcelărit crunt de nemiloasa traducătoare.
Încă din secolul al patrulea după Cristos proliferarea traducerilor mizerabile îi adusese la disperare pe cititori:

Vt enim cuique [...] in manus uenit codex [...] et aliquantulum facultatis sibi utriusque linguae habere uidebatur, ausus est interpretari.
Pentru că [...] oricine în mâna căruia a ajuns o carte [...] şi care cunoştea cât de puţin ambele limbi s-a-ncumetat să dea o traducere.

Fericitul Augustin, De doctrina christiana, 2.11.

Nu-mi vine să cred că Iulia Ionescu este o fiinţă omenească, pentru că nici o fiinţă omenească nu poate chinui în aşa hal o carte fără să i se rupă inima de jale. Cred că Iulia Ionescu este numele de cod pe care Editura All îl foloseşte pentru Google Translate.

Cartea este o formată din şapte capitole (Istorie, Ştiinţe, Cultură ş.a.), fiecare dintre ele cuprinzând un şir de secţiuni de mici dimensiuni; fiecare secţiune poartă un titlu care reprezintă o idee greşită, urmat de o explicaţie de unul sau două paragrafe care prezintă situaţia reală. Iată un exemplu ilustrativ pentru calitatea traducerii:

Iulia Ionescu scrie:		Cum ar trebui de fapt să fie:
Călăreţii aveau cai		Cavalerii aveau cai Este de fapt vorba de cavalerii romani, membrii ordinului ecvestru (ordo equester), care formau clasa mijlocie a societăţii romane.
În timpul Imperiului Roman călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii. Iniţial, se referea la cavaleria armatei. Pentru a fi admis, acesta trebuia să dispună de banii necesari pentru a cumpăra unul sau doi cai, un sclav şi armele necesare. Mai târziu, o anumită avere era de ajuns pentru a deveni călăreţ. Deoarece nobililor patricieni le-au fost interzise afacerile comerciale şi afacerile cu bani, începând cu anul 218, mulţi dintre călăreţi s-au îmbogăţit ca furnizori ai armatei, ca bancheri sau ca agenţi imobiliari.		Călăreţul era un reprezentant al clasei mijlocii: corect ar fi „cavalerii reprezentau clase mijlocie“. Acesta trebuia: cine e „acesta“ numai Iulia Ionescu ştie. O anumită avere era de ajuns: întotdeauna şi pentru orice scop, „o anumită avere“ e de ajuns. Nobililor patricieni le-a fost interzis: de fapt, senatorilor (care puteau fi atât patricieni cât şi plebei) le erau interzise cămătăria şi comerţul maritim. Anul 218: e vorba de 218 î.e.n., când prin plebiscitul Claudian anumite activităţi comerciale le-au fost interzise senatorilor şi fiilor acestora. Agenţi imobiliari: e un anacronism superb. În realitate, desigur că rapacii cavaleri îmburgheziţi nu erau agenţi imobiliari, ci proprietari de blocuri de locuinţe pe care le închiriau.

Feriţi-vă de această carte.

Bomboane “Consuelo” Romantica

Ingrediente: glazură de cofetărie (zahăr, grăsime vegetală, lapte praf, emulgator -- lecitină, aromă identic naturală), talaş de cocos, zahăr, grăsime vegetală, miez de alune de pădure, făină de grîu c/s, lapte praf degresat, aromă de frişcă identic naturală, divin, praf de ou, ulei vegetal, sare, acidifiant -- acid citric, agent de afînare -- bicarbonat de sodiu, alcool etilic, aromă de vanilină identic naturală.
Fabricat în Moldova
Combinatul de panificaţie din Chişinău “Franzeluţa”, fabrica de pîine nr.4, mun. Chişinău, str. Uzinelor 1/1.

Note:

• talaş de cocos (reg.): fulgi de cocos.
• divin (reg.): coniac.
• aromă de vanilină: greşit în loc de vanilină sau aromă de vanilie. Vanilina (3-metoxi-4-hidroxibenzaldehida) este principalul compus din esenţa de vanilie; vanilina sintetică se foloseşte pe scară largă în loc de extractul natural de vanilie.

O decizie importantă: navigatorul Web

Ca urmare a unui acord cu Uniunea Europeană, Microsoft a introdus o actualizare (KB976002) pentru sistemele de operare Windows XP, Windows Vista şi Windows 7, prin care se oferă utilizatorilor posibilitatea să-şi aleagă navigatorul Web implicit.

Situl Web support.microsoft.com suportă negocierea automată a limbii conţinutului, aşa că dacă v-aţi instruit corespunzător navigatorul Web atunci informaţiile despre Actualizarea № 976002 vor fi afişate pre limba rumânească. Observaţi:

Inglezeaşte		Rumâneaşte
A Browser Choice update is available to users who are located in member countries of the European Economic Area. The update is available to download through Windows Update. This update creates a shortcut on your desktop. This shortcut lets you visit a Web page in which you can select which Web browser you want to install. Additionally, the first time that you log on to the computer after you install the update, Windows Internet Explorer starts automatically and displays the Browser Choice Web page. Notes • If your computer is running Windows 7, the Browser Choice update removes Internet Explorer from a pinned location on the Start menu and in the taskbar. • If you do not set Internet Explorer as your default Web browser, the Browser Choice update does not make any changes to your computer.		Este disponibilă o actualizare Alegere browser pentru utilizatorii care se află în țările membre ale Zonei Economice Europene. Actualizarea este disponibilă pentru descărcare prin Windows Update. Această actualizare creează o comandă rapidă pe desktop. Această comandă rapidă vă permite să vizitați o pagină Web în care aveți posibilitatea să selectați ce browser Web să se instaleze. În plus, când faceți Log on la computer prima oară după ce instalați actualizarea, Windows Internet Explorer pornește automat și afișează pagina Web Alegere browser. Note • În cazul în care computerul execută Windows 7, actualizarea Alegere browser elimină Internet Explorer dintr-o locație fixată pe meniul Start și din bara de activități. • Dacă nu setați Internet Explorer ca browser Web implicit, actualizarea Alegere browser nu face nicio modificare pe computer.

Ecranul principal prezintă o listă care cuprinde cele mai importante cinci navigatoare Web din zilele noastre: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera, Safari şi Google Chrome. Ordinea în care apar cele cinci navigatoare este aleatoare.

După cum semnalează TechCrunch preluând ştirea de pe situl Slovac DSL.sk, calitatea randomizării depinde de implementarea metodelor Javascript sort() şi Math.random(), aşa că anumite navigatoare (printre care Internet Explorer însuşi) tind să-l prezinte pe Google Chrome printre primele şi pe Internet Explorer printre ultimele.

Utilizatorii cu spirit de observaţie vor remarca prezenţa unei bare de defilare orizontale: dincolo de marginea dreaptă a ferestrei se ascund alte şapte navigatoare Web, şi anume:

• Flock: un navigator bazat pe prietenia electronică: navigatorul de preferinţă pentru a scoate tot ce se poate din Facebook şi Twitter.
• FlashPeak SlimBrowser: un navigator Web rapid şi fiabil, încărcat cu funcţionalităţi printre care completarea de formulare, blocarea pop-up-urilor, gestiunea autentificărilor şi protecţia intimităţii.
• Sleipnir: Un navigator Web complet personalizabil pentru o nouă experienţă Web.
• Avant Browser: cel mai bun navigator Web: foarte mic, rapid, simplu, foarte configurabil şi extensibil. Perfect pentru oricine!
• GreenBrowser: cea mai bună alegere pentru un navigator Web verde, flexibil şi puternic.
• Maxthon: 37 de limbi. Pagini decupabile şi video. Ecran divizat. Gesturi şoricel. Ecran tactil. A măturat de două ori premiile Webware. Comparaţi şi alegeţi.
• K-Meleon: un navigator Web ultrarapid, personalizabil, cu consum redus de resurse, bazat pe motorul Mozilla Gecko şi proiectat special pentru Windows.

Interesant este că dacă navigatorul implicit preexistent este Internet Explorer 7 (sau 6, oroare!) atunci scurtăturile corespunzătoare de pe suprafaţa de lucru şi din bara de acces rapid vor fi ascunse (navigatorul rămâne accesibil prin meniul Start) până când utilizatorul va executa procedura de alegere a unui navigator... Iar versiunea propusă este Internet Explorer 8. Ceea ce e de bine, cred.

Western Digital Caviar Green WD20EADS

I have built a Linux-based computer which serves as a Network Attached Storage server; it has several Western Digital Caviar Green WD20EADS disks. As fate would have it, those disks suffer from the well-known mismatch between Linux and Western Digital's ideas about how to make hard disks use less power.

By default, Western Digital Caviar Green drives will park the read/write heads after 8 seconds of inactivity; on the other hand, Linux (Ubuntu Server 10.04 in my case) will write to the log files and synchronize the cache every 30 seconds or so. This mismatch results in unreasonably frequent parking and uparking of the disk heads. The problem is well-documented (try searching Google for Caviar Green 193 counter) and the recommended solution is to use the WDIDLE3 utility to disable the Idle3 timer or to set it to a larger value.

This post is not intended to give advice. I have simply documented what I did to my disks. I am not responsible for your disks or for their contents. You have been warned.

WDIDLE3 is a DOS-based program. In order to run it the computer had to be started using MS-DOS or FreeDOS. I have solved this issue by making a FreeDOS boot disk on a USB flash drive on my (Windows-based) laptop.

On a Windows-based computer:

1. Download HP USB Disk Storage Format Tool and install it.
2. Download the WDIDLE3 utility and save the file WDIDLE3.EXE; remember where you saved it.
3. Get the minimal FreeDos files archive kernel.zip from FDOS.org and upack its contents in the folder where you saved WDIDLE3.EXE.
4. Obtain an old USB flash disk; the smaller its capacity the better. The USB flash disk will be formatted as FreeDOS boot disk and all its contents will be lost -- so save it if you need it.
5. Use the HP USB Disk Storage Format Tool to format the USB flash disk as a FreeDOS boot disk:
   • Take care to identify your USB flash disk; the tool will blindly format the drive you choose, so be careful.
   • Check the box "Create a DOS startup disk" and tell the tool to use the files saved in Step 3.
6. Copy WDIDLE3.EXE to the newly formatted USB flash disk.

On the Linux computer:

1. Shutdown the system and power it off.
2. Insert the USB flash disk prepared on the Windows-based computer.
3. Power on the computer and invoke BIOS setup.
4. Do what you have to do in BIOS to make the computer boot from the USB flash disk. (On my computer the trick was to go into "Hard disk boot priority" and move the USB flash disk to the top of the list.)
5. Boot from the flash disk.
6. At the DOS prompt enter the command WDIDLE3; this should display the current status of all the supported Western Digital disks attached to the computer.
7. To disable the Idle3 timer say WDIDLE3 /D. To set it to the maximum allowed value of 300 seconds say WDIDLE3 /S300.
8. Enter the command WDIDLE3 again to check the results.
9. Ctrl-Alt-Del to reboot, enter BIOS setup, undo what you did in Step 4 -- you don't want to leave the computer in a state where it prefers to boot from random USB sticks.

Notes:

• Western Digital does not support WDIDLE3 for WD20EADS disks. So use it if you wish but on your own risk.
• Before anything else check whether hdparm -B 254 /dev/sdx works on your computer. On mine it didn't work -- that's why I had to use WDIDLE3.

Căutarea lui LG HXD5

LG HXD5 este un disc rigid extern de 2,5 ţoli, cu conexiune USB, fără alimentare externă; un accesoriu util pentru orice utilizator al unui calculator portabil. Se găseşte la Media Galaxy, la Domo, la Altex şi probabil şi prin alte magazine.

Hard disk-ul prezintă o priză USB mini-B obişnuită, aşa că nu este nevoie de vreun cablu special pentru conectarea lui la calculator. (Asta spre deosebire, de exemplu, de unele modele WD My Passport Essential recente care au o priză micro-B şi necesită deci cabluri mai puţin uzuale, cum ar fi Nokia CA-101.)

Pe una dintre feţele laterale echipamentul poartă inscripţionat textul „My Netbook Friend“, ceea ce în Engleza Extrem-Orientală folosită cu nonşalanţă de departamentul de promovare al producătorului înseamnă, probabil, „camaradul meu de calculatoare ultraportabile“. Dar nu utilitatea şi impetuozitatea acestui slogan fac obiectul acestui articol, ci misterul înseşi existenţei acestui produs.

Pe spatele hard disk-ului se găseşte o etichetă cu datele de identificare. Reproduc tot textul de pe etichetă, cu excepţia numărului de serie care este o informaţie cu caracter personal:

• LG 2.5" External HDD HXD5 500GB
• HDD made in Thailand Assembled in China
• S/N: (autocenzurat)
• www.lgservice.com
  www.lge.com
• LG Electronics Inc.

Să vedem la ce sunt bune adresele Web indicate pe etichetă:

• Google nu găseşte nici un rezultat pentru căutarea "hxd5" site:lgservice.com.
• Google nu găseşte nici un rezultat pentru căutarea "hxd5" site:lge.com.
• Căutarea "hxd5" external hdd întoarce 22 de rezultate, dintre care două ţepe Americăneşti (feriţi-vă de situl dailydigitals.com, este lipsit de conţinut şi foloseşte trucuri ieftine pentru a intra în listele de rezultate întoarse de Google) şi două hituri Germane de la www.ciao.de care lămuresc parţial misterul: eticheta minte. Produsul nu se cheamă HXD5, ci HXD5U50GWW, sau HXD5U50GLS, etc., în funcţie de culori.

Mărturisesc că pe ambalajul cel de plastic scria că modelul are codul HXD5U50GWW. Dar cine mai stă să citească ce scrie în format uman pe suporturi fizice?

Ştiind acum după ce să ne uităm, reluăm încercările:

• Google continuă să refuze să întoarcă vreu-un rezultat pentru HXD5U50GWW pe situl lgservice.com.
• Dar, victorie! Pentru HXD5U50GWW pe situl lge.com se găsesc 5 hituri! Toate în limba Italiană, ceea ce este bine, pentru că pagina de catalog în limba Italiana se poate citi.

Situl Românesc al firmei LG nu recunoaşte că hard disk-urile externe HXD5 ar fi disponibile la noi în ţară, deşi este vădit că se găsesc.

Sistemul de operare Windows 7 recunoaşte hard disk-ul ca fiind un „USB to ATA/ATAPI Bridge“, ceea ce este într-un anumite sens adevărat, dar nu prea intuitiv şi sigur misterios pentru mica minoritate a utilizatorilor de tehnică de calcul care nu sunt informaticieni. Discul de fapt este un Fujitsu MJA2500BH G2. Chiar dacă hard disk-ul însuşi este ce este, incinta (adică, cum am spune, rack-ul) s-ar fi cuvenit să declare că este un produs LG...

Apropos de by the way, ce găsim pe situl lui Fujitsu?

Fujitsu Limited has transferred its hard disk drive (HDD) business to Toshiba Corporation on October 1st, 2009. Please visit the Toshiba Web Site to see past Fujitsu hard disk drive OEM products.